ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5447/2023

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă la data de 04 octombrie 2022 sub nr. x/2022, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună:

- recalcularea indemnizației de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 11 februarie 2021 pentru B., începând cu data de 17 septembrie 2021 pentru A., corespunzător datei numirii în funcție și în continuare, luând în considerare coeficientul de multiplicare de 21,500 pentru președinte de secție (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006), raportat la funcția deținută de fiecare în toată această perioadă;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu data numirii în funcție și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâților la plată, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

- obligarea Ministerului Justiției, prin Ministrul Justiției, la emiterea ordinului de salarizare, conform coeficientului corespunzător funcției de conducere deținute, începând cu data numirii în funcție și în continuare, pe tot timpul deținerii funcției.

Prin sentința civilă nr. 1072 din 06 aprilie 2023, Tribunalul Alba, secția I civilă, a admis excepția necompetenței și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținându-se, în esență, că, în raport de art. 266 Codul muncii și de obiectul cererii de chemare în judecată, litigiul dedus judecății nu este un conflict de muncă, ci un litigiu de contencios administrativ, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 1194/11.09.2023, Curtea de Apel de București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetenta materială, a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Alba, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării regulatorului de competență, reținând, în esență, că raportul juridic pe care se grefează petitul acțiunii (plata unor drepturi de natură salarială) este un raport juridic de muncă sui generis, astfel că devin aplicabile prevederile art. 1, art. 231, art. 278 alin. (2), art. 266 și art. 269 din Codul muncii, coroborate cu art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamanților, judecători din cadrul Judecătoriei Craiova la recalcularea indemnizației de încadrare și a celolalte drepturi salariale aferente prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare de 21,500 pentru președinte de secție și obligarea pârâților la emiterea ordinelor de salarizare aferente.

Totodată, se constată că acțiunea nu privește o situație de fapt particulară privind un raport individual sau colectiv de muncă, ci vizează interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din familia ocupațională (coeficientul de multiplicare fiind un element al salarizării de bază și comun personalului din "Justiție") instanțele având de dat relevanță deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 care pun în discuție efectele juridice ale unor hotărâri pronunțate în materia salarizării personalului din aceeași familie ocupațională.

Prin urmare, Înalta Curte reține că obiectul cauzei este reprezentat de cererea de obligare a Ministerului Justiției de emitere acte administrative cu caracter individual, respectiv a ordinelor privind încadrarea și stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea acestor drepturi, iar aceste pretenții intră în competența materială de soluționare a instanțelor de contencios administrativ.

Calificarea pe care legea o dă actului de stabilire a drepturilor salariale, ca fiind un act administrativ, lasă fără valoare, din perspectiva stabilirii competenței instanței de contencios administrativ, faptul că pretențiile sunt formulate în cadrul raportului juridic de muncă.

În ce privește competența sub aspect material, având în vedere calitatea prim pârâtului de autoritatea publică centrală, devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care "litigiile (…) privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (…) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", astfel că cererea dedusă judecății este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Deși competentă aparține instanței de contencios administrativ, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acțiunii, legiuitorul prevăzând competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

În acest context, în ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său". Cu toate acestea, dată fiind calitatea reclamanților de judecători în cadrul unor instanțe din circumscripția Curții de Apel Craiova, precum și faptul că aceasta din urmă are calitatea de pârâtă în cauză, devin incidente prevederile art. 127 din C. proc. civ., putând fi sesizată oricare dintre curțile de apel învecinate.

În consecință, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, coroborat cu manifestarea de voință a reclamanților în sensul sesizării unei instanțe din raza teritorială a Curții de Apel Alba Iulia, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Craiova, va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Deși Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal nu este implicată în conflictul de competență sesizat (întrucât niciuna dintre instanțe nu a apreciat că ar reveni acesteia competența de soluționare a cauzei), Înalta Curte reține că, în pronunțarea regulatorului de competență, trebuie să stabilească instanța de judecată competentă conform dispozițiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare unei instanțe/secții/complet specializat neimplicat în conflictul negativ sesizat.

Declinările reciproce de competență reprezintă premisa regulatorului de competentă, însă stabilirea instanței competente nu este limitată de dispozițiile art. 135 C. proc. civ., la alegerea uneia dintre instanțele aflate în conflict. O altă abordare ar conduce la stabilirea competenței în favoarea unei instanțe neprevăzute de lege, soluția astfel pronunțată relevând un caracter formal al regulatorului de competență, care s-ar limita la achiesarea la una dintre opiniile instanțelor aflate în conflict, deși, în realitate, niciuna din aceste opinii nu este susținută de textele de lege, ceea ce ar echivala cu o eludare a caracterului imperativ al normei de procedură care instituie respectiva competență.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2023.