ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 798/2025

Ședința publică din data de 14 mai 2025

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 06.07.2023 sub nr. x/2023 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Cornereva, jud Caraș-Severin, prin primar, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei 300.000 RON reprezentând cesiunea de creanță înscrisă în contractul de cesiune nr. x/12.10.2021 înregistrat de pârâtă sub numărul x/13.10.2021 și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 200 din 03.04.2024 Tribunalul Caraș-Severin a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei A. S.R.L. și a obligat reclamanta la plata sumei de 10.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 482/A din 16.10.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a fost respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.R.L.

Motivele de recurs sunt în esență următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că decizia recurată a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 6

1

din O.U.G. nr. 146/2002. Potrivit recurentei, în ceea ce privește analiza îndeplinirii condiției prevăzute de art. 6

1

alin. (2) din O.U.G. nr. 146/2002, momentul efectuării plății la care urmează a fi analizată existența sau nu a vreunor obligații de plată ale cedentului către bugetul de stat, urmează a se raporta la dispozițiile din Contractul de cesiune, respectiv la data exigibilității creanței, iar nicidecum la voința unilaterală a intimatei Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Cornereva.

Recurenta redă prevederile art. 1572 și art. 1578 C. civ. și arată că la încheierea Contractului de cesiune s-a avut în vedere calitatea specială a debitorului cedat, respectiv cea de instituție publică, astfel încât a fost acceptat de către pârâtă prin înregistrare și semnare la data de 13.10.2021.

În opinia recurentei, diferendul din prezenta cauză se conturează în jurul executării contractului de cesiune, respectiv a obligațiilor de plată ce îi incumbă intimatei-pârâte în calitate de debitor cedat în temeiul contractului valabil încheiat față de forța obligatorie a contractului prevăzută de art. 1270 C. civ.. Or, arată autoarea căii de atac, în interpretarea instanței de apel, ar însemna că dispozițiile din contractul de cesiune privind momentul achitării creanței societății recurente, acceptate în mod expres de către intimata-pârâtă, rămân fără vreo aplicabilitate practică, fiind înlocuite de un termen incert, lăsat la latitudinea intimatei care a depășit aproximativ 2 ani de la data exigibilității.

Mai arată recurenta că obligația de plată a sumei de 300.000 RON s-a născut în sarcina intimatei la data de 17.10.2021, moment la care creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă, ca urmare a acceptării de către Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Cornereva a facturii nr. x/17.10.2021. Astfel, instanța de apel nesocotește acest detaliu esențial privind data la care plata trebuia efectuată de către UAT Cornereva, acesta fiind momentul la care trebuia analizată îndeplinirea condiției privind existența sau inexistența unui debit către bugetul de stat al operatorului economic cedent, ceea ce duce la aplicarea nelegală a art. 6

1

alin. (2) din O.U.G. nr. 146/2002, conchide recurenta.

De asemenea, recurenta susține că intimata-pârâtă avea obligația să solicite certificatul fiscal într-un termen de maximum 10 zile anterior efectuării plății. Or, în speță, precizează recurenta, certificatul de atestare fiscală nr. x/06.12.2021 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, la care a făcut trimitere B., în calitate de administrator judiciar al cedentului C. S.R.L. a fost emis la aproximativ 2 luni după momentul exigibilității creanței, independent de împrejurarea că acest certificat nu a fost emis la solicitarea instituției publice, conform dispozițiilor exprese ale legii și vizează datoriile societății debitoare lider al Asocierii, iar nu Asocierea. Astfel, intimata justifică neîndeplinirea obligației de plată față de înregistrarea unui debit către bugetul de stat de către cedent, ulterior momentului exigibilității creanței, cu privire la existența și determinarea căruia chiar aceasta nu a respectat procedura prevăzută de lege, conchide recurenta.

Sub un alt aspect, autoarea recursului invocă greșita interpretare și aplicare de către instanța de apel a prevederilor privind efectuarea plății creanței. În acest sens, arată recurenta, conduita nelegală a intimatei rezultă și din împrejurarea că aceasta a efectuat plăți către alte entități, prioritar achitării creanței societății recurente, raportându-se la indicațiile administratorului judiciar al liderului Asocierii C. S.R.L. În continuare, recurenta face trimitere la clauzele prevăzute de art. 2.2 și art. 2.3 din contractul de cesiune și concluzionează că intimata nu a procedat la îndeplinirea formalităților legale privind efectuarea plății și obținerea certificatului de atestare fiscală privind eventualele datorii ale cedentului.

În drept, recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recurenta-pârâtă a invocat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea normelor de drept material reglementate de dispozițiile art. 6

1

din O.U.G. nr. 146/2002, privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Aceste critici nu vor fi însușite de Înalta Curte deoarece instanța de apel a aplicat corect art. 6

1

din O.U.G. nr. 146/2002, reținând în mod legal că prin respectivele dispoziții, legiuitorul a stabilit ca și condiție suplimentară pentru validitatea încheierii contractului de cesiune, pe de o parte, acceptul prealabil exprimat în scris de către instituția publică ce datorează operatorului economic sumele de bani, iar pe de altă parte, este obligatoriu ca operatorul economic să nu aibă obligații de plată către bugetul de stat.

Potrivit prevederilor art. 6

1

din O.U.G. nr. 146/2002:

"(1) Operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituții publice aferente bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, prevăzute la art. 6 alin. (1), către alți operatori economici sau alte instituții de credit, denumite în continuare cesionari. Cesiunea este valabilă numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al instituției publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate; (2) Suma care face obiectul cesionării se achită de către instituțiile publice în contul indicat de cesionar, deschis la Trezoreria Statului, numai dacă operatorul economic nu are obligații de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale; (3) Instituțiile publice care plătesc sume reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate datorate operatorilor economici care și-au cesionat drepturile de încasat vor solicita organelor fiscale competente eliberarea certificatelor de atestare fiscală ale operatorilor economici respectivi, conform art. 112 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu cel mult 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plății. În acest caz, eliberarea certificatului de atestare fiscală nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru".

Contrar criticii recurentei potrivit căreia intimata a efectuat plăți către alte entități, prioritar achitării creanței societății recurente, instanța supremă reține că potrivit prevederilor legale precitate, achitarea către cesionar a sumei care face obiectul cesiunii de creanțe se efectuează numai în situația în care operatorul economic cedent nu are obligații de plată către bugetul de stat, constatate prin certificat de atestare fiscală de la momentul plății.

Or, Înalta Curte constată că, instanța de apel, făcând o riguroasă aplicare a prevederilor legale prevăzute de art. 6

1

din O.U.G. nr. 146/2002 la situația de fapt, a procedat la o interpretare literală și logică a acestora și a constatat în mod corect că în conformitate cu certificatul de atestare fiscală nr. x/06.12.2021 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu, la care s-a făcut trimitere prin adresa nr. x (dosarul Tribunalului Caraș-Severin), emisă de B., în calitate de administrator judiciar al debitoarei C. S.R.L., operatorul economic cedent figura cu obligații fiscale în sumă de 880.157 RON, astfel încât intimata pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Cornereva a efectuat plata cesiunii în conformitate cu prevederile art. 6

1

din O.U.G. nr. 146/2002.

Înalta Curte reține că deși prin cererea de recurs sunt menționate prevederile art. 1270, art. 1572 și art. 1578 C. civ., acestea sunt indicate în mod formal, fără a se arăta în concret de ce normele mateiale nu au fost corect applicate.

Pentru aceste considerente, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 482/A din 16 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, ca nefondat.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Cornereva a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.280 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 482/A din 16 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI CORNEREVA a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.280 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2025.