ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 670/2025

Ședința publică din data de 27 martie 2025

Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei B. S.R.L. asupra apartamentului nr. x situat la mansarda imobilului din Timișoara, str. x, jud. Timiș, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract cu privire la imobil și să oblige pârâta B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

La 14 iunie 2021, prin cererea reconvențională, C. S.R.L. a solicitat ca pârâta B. S.R.L. să fie obligată să îi plătească daune-interese și daune morale pentru neexecutarea obligațiilor contractuale asumate prin contractul de subantrepriză nr. x/07.07.2016.

Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis, prin încheierea din 19 iulie 2021, excepția necompetenței sale materiale procesuale, invocată din oficiu, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea secției a II-a civile a aceleiași instanțe.

La termenul din 10 decembrie 2021, prima instanță a admis excepția insuficientei timbrări a cererii reconvenționale.

Prin sentința nr. 340/PI/17.06.2022, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. S.R.L., a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvențională, a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta C. S.R.L. să execute în natură către pârâta B. S.R.L. plata convenită prin clauzele 6.5 și art. 6.6 din contractul de subantrepriză nr. x/07.07.2016, astfel cum au fost modificate prin actul adițional nr. x/06.01.2017, constând în atribuirea a două apartamente, printre care și cel care face obiectul promisiunii sinalagmatice bilaterale cu dată certă nr. 234/26.09.2017, încheiată între reclamant și pârâta B. S.R.L., cu finalitatea înscrierii celor două apartamente în cartea funciară, cu titlu de proprietate, în favoarea pârâtei B. S.R.L. Totodată, a obligat pârâta B. S.R.L. să încheie cu reclamantul contractul de vânzare în formă autentică cu privire la apartamentul ce face obiect al promisiunii sinalagmatice bilaterale cu dată certă nr. 234/26.09.2017, încheiată între reclamant și pârâta B. S.R.L. și, în privința cheltuielilor de judecată, a obligat pârâta C. S.R.L. să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 4.760 RON și pe aceasta din urmă să plătească reclamantului suma de 5.829,35 RON.

Sentința a fost apelată de C. S.R.L., care, în probațiune, a solicitat încuviințarea unei expertize tehnice în specializarea construcții.

La 24 octombrie 2023, D. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea intimatului-reclamant.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis în principiu cererea de intervenție accesorie și a respins proba cu expertiză tehnică, apreciind-o ca nefiind utilă, iar ulterior, prin decizia nr. 622/A/14.12.2023, a respins apelul și a obligat apelanta la plata către intimatul-reclamant a sumei de 5.000 RON, către intervenientă a sumei de 3.030 RON și către intimata-pârâtă a sumei de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susținut că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1854 din 16 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 622/A/14.12.2023 a Curții de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi; recurenta-pârâtă a fost obligată la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 8.650,21 RON, către intimata-pârâtă B. S.R.L. a sumei de 2.066,35 RON și către intimata-intervenientă D. a sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea C. S.R.L. a promovat contestație în anulare, solicitând anularea hotărârii atacate și rejudecarea recursului, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii extraordinare de atac în retractare, contestatoarea a arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., cu referire la faptul că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin omisiunea analizării completării la motivele de recurs.

Astfel, a menționat că la data de 9 octombrie 2024, anterior primului termen de judecată (16.10.2024), s-a depus o completare și modificare la cererea de recurs, conform art. 471 alin. (3) din C. proc. civ.

Instanța supremă a reținut eronat în decizie că acest înscris ar fi fost depus la data de 8 octombrie 2024 și a refuzat analiza lui, statuând că "fiind formulate cu nerespectarea termenului reglementat de art. 487 alin. (1) C. proc. civ. pentru motivarea recursului, criticile expuse în înscrisul depus de recurenta-pârâtă la 08.10.2024 vor fi înlăturate, fără a fi analizate pe fond".

Această eroare materială privind data depunerii înscrisului a condus la nesoluționarea unor aspecte esențiale ale cauzei.

Omisiunea analizării completării la motivele de recurs a cauzat o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, constând în: imposibilitatea exercitării efective a dreptului la apărare prin neanalizarea unor excepții și apărări esențiale; pronunțarea unei hotărâri care nu a luat în considerare toate argumentele juridice relevante.

Contestatoarea apreciază că a fost încălcat principiul contradictorialității prin nedezbaterea aspectelor suplimentare invocate.

Instanța supremă a săvârșit o eroare materială vădită când a concluzionat că "promisiunea bilaterală nu este afectată de cauza de nulitate absolută reglementată de art. 1.226 alin. (2) C. civ., câtă vreme bunul imobil promis spre vânzare a fost determinat prin caracterele sale individuale - natură, poziție și suprafață - și, mai mult, era predat promitentului-vânzător la inițierea acțiunii". Referitor la determinarea bunului, a susținut faptul că la momentul încheierii promisiunii bilaterale (26.09.2017), apartamentul nu era încă edificat în forma finală. Instanța a evaluat determinarea bunului prin raportare la momentul predării (12.10.2018), iar nu la momentul încheierii promisiunii (26.09.2017). Această eroare de raționament este materială, întrucât validitatea actului juridic se analizează prin raportare la momentul încheierii sale. Eroarea materială a condus la validarea unui act juridic lovit de nulitate absolută, iar caracterul de ordine publică al dispozițiilor art. 1226 alin. (2) C. civ. a fost ignorat. Eroarea în analiza validității promisiunii afectează întregul raționament al instanței.

Pentru aceste argumente, contestatoarea a solicitat să se constate această eroare materială în analiza validității promisiunii bilaterale și, pe cale de consecință, anularea deciziei atacate.

Sub un alt aspect, contestatoarea a susținut faptul că instanța a săvârșit o eroare materială vădită când a reținut existența unei creanțe certe a reclamantului A. față de subantreprenorul B. S.R.L.

Instanța nu a explicat cum aceste plăți către o terță persoană pot constitui executarea obligației de plată către B. S.R.L. Această eroare este esențială, întrucât afectează însăși legitimarea procesuală activă a reclamantului de a exercita acțiunea oblică, pune sub semnul întrebării existența raportului juridic dintre reclamant și B. S.R.L. și contravine principiilor privind efectul relativ al contractelor și proba plății.

Potrivit contestatoarei, dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale privind interpretarea clauzelor contractuale.

Instanța supremă a săvârșit o eroare materială vădită atunci când a reținut că "actuala recurentă C. nu a combătut prin dispozițiile contractului de subantrepriză sau prin administrarea documentației tehnice aferente susținerea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind inexistența obligației acesteia de a executa, lucrările de izolare termică a subsolului, paratrăznetului sau stației de hidrofor".

Subsumat motivului de contestație în anulare reglementat de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatoarea a invocat faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale privind prejudiciul suferit de antreprenor. Astfel, a menționat că instanța a omis, în mod evident, să ia în considerare prejudiciul direct suferit de societatea recurentă prin întârzierea finalizării contractului, constând în cheltuieli de conservare a imobilului nerecuperate, plata impozitelor și taxelor aferente imobilului pe toată perioada întârzierii, costuri suplimentare de administrare și pază, imposibilitatea valorificării spațiilor nepredate.

Din perspectiva dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a arătat că instanța supremă nu a analizat motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind aplicarea greșită a art. 1556 C. civ. referitor la excepția de neexecutare a contractului.

Deși s-a invocat caracterul esențial al lucrărilor neexecutate pentru siguranța și funcționalitatea imobilului, instanța a respins această critică considerând că "antamează o chestiune de fapt", fără a analiza dacă interpretarea dată de instanța de apel dispozițiilor art. 1556 C. civ. a fost corectă din punct de vedere juridic.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 din C. proc. civ.

Intimatul A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000 RON.

Intimata D. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă și neîntemeiată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.200 RON.

Intimata B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă; în subsidiar, a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.570 RON.

Înalta Curte, analizând contestația în anulare din perspectiva temeiurilor de drept invocate, reține următoarele:

În cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatoarea susține, în esență, faptul că se circumscrie unei erori materiale neanalizarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a motivelor suplimentare de recurs prezentate în cuprinsul înscrisului transmis la dosar, prin e-mail, la data de 8 octombrie 2024, intitulat "completare și modificare la cererea de recurs", întrucât au fost formulate cu nerespectarea termenului reglementat de art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. pentru motivarea recursului.

Potrivit acestui text de lege, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Norma legală evocată reglementează contestația în anulare specială exercitată împotriva hotărârii instanței de recurs, care este rezultatul unei erori materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului.

Sintagma "erori materiale" vizează acele greșeli materiale cu caracter procedural, care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente ori date materiale importante, existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării hotărârii atacate.

Motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. nu poate viza însă aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greșită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greșită a unor dispoziții legale; aceste aspecte se circumscriu unor greșeli de judecată care nu pot fi subsumate noțiunii de eroare materială, specifică contestației în anulare speciale.

Sintagma "eroarea materială" la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., de natură a influența dezlegarea dată recursului, are în vedere erori involuntare privitoare la starea de fapt, erori referitoare la aspecte ori împrejurări necontestate și care nu fac obiect de dispută între părți și nici obiect de analiză din partea instanței, dar care, intervin involuntar în raționamentul instanței și determină sau influențează decisiv soluția.

Întrucât contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, înseamnă că, pe această cale procesuală, părțile nu pot obține o nouă judecată a aspectelor contradictorii ori controversate ce au făcut obiect al analizei instanței și pe care acesta le-a tranșat. Pe cale de consecință, nu vor intra în conținutul semantic al sintagmei de "eroare materială" aspectele de fapt și cele de drept cărora instanța de control judiciar le-a dat o dezlegare prin examinarea efectuată, chiar dacă concluziile instanței ar fi eronate, în astfel de cazuri putând fi vorba, cel mult, despre erori de judecată, iar nu despre erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.. Tot astfel, nu vor putea fi invocate cu succes, pe această cale extraordinară de atac, și sub acest motiv, eventuale omisiuni ale instanței de aplicare a unor reguli de drept, pe care instanța era ținută să le invoce și să le aplice din oficiu.

Pornind de la aceste considerații, Înalta Curte constată că, prin decizia atacată, instanța supremă a reținut că recurenta invocă motive suplimentare de recurs, care nu pot fi analizate, în condițiile în care nu a fost respectat termenul de motivare a recursului reglementat de art. 487 alin. (1) din C. proc. civ.

Neanalizarea respectivelor critici pentru motivul că au fost formulate tardiv nu constituie însă o eroare materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., deoarece nu are la bază omiterea sau confundarea unor elemente ori date materiale importante, existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării hotărârii atacate.

De altfel, aplicarea sancțiunii tardivității depunerii motivelor de recurs suplimentare nu ar putea fi cenzurată în cadrul contestației în anulare, întrucât corecta aplicare a unei norme legale se verifică numai în cadrul căilor de atac de reformare, nu și a celor de retractare.

Nu pot fi analizate nici criticile referitoare la validitatea promisiunii bilaterale din 26 septembrie 2017, nici cele referitoare la pretinsa eroare materială strecurată în analiza creanței reclamantului și nici cele referitoare la interpretarea unor clauze contractuale.

În egală măsură, nici susținerea privind prezența unei erori materiale produse în analiza prejudiciului suferit de antreprenor nu se verifică, contestatoarea fiind nemulțumită de dezlegarea instanței de recurs asupra motivelor de casare, ceea ce excedează prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Prin urmare, nu este incident cazul de anulare reglementat de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatoarea a arătat că instanța supremă nu a analizat motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind aplicarea greșită a art. 1556 C. civ. referitor la excepția de neexecutare a contractului.

Potrivit acestui text de lege, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Contestația în anulare întemeiată pe acest motiv poate fi admisă numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv de casare dintre cele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cu care a fost învestită în termenul legal, ipoteză care nu se identifică în cauză.

Neexaminarea distinctă a fiecărei critici subsumate unui motiv de recurs nu constituie însă o omisiune în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., dacă instanța a răspuns motivului de recurs printr-un considerent comun prin gruparea criticilor și cercetarea lor în bloc.

Pornind de la această interpretare, Înalta Curte reține instanța de recurs a analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ipoteză referitoare la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, printr-o primă critică, recurenta a imputat instanței de apel greșita interpretare și aplicare a art. 1.225 alin. (2), art. 1.226 alin. (2) și art. 1.279 alin. (1) din C. civ.. A contestat, în primul rând, înlăturarea motivului de nulitate absolută a promisiunii de vânzare, derivând din neindividualizarea în concret a bunului ce formează obiect al acesteia.

Printr-o altă critică, autoarea recursului a afirmat greșita aplicare a art. 12 alin. (7) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 700/2014, arătând că, din moment ce unitățile locative care ar fi revenit B. S.R.L. nu erau înscrise în cartea funciară în mod distinct, instanța putea obliga la transferul dreptului de proprietate fie asupra întregului imobil înscris în cartea funciară nr. x, fie asupra unei cote-părți din acesta. Recurenta a mai reclamat greșita aplicare a art. 1556 din C. civ. și, evocând condițiile de invocare a excepției de neexecutare, dar și că aceasta poate fi ridicată în cazul unei neexecutări parțiale, a subliniat caracterul necesar pentru funcționarea imobilului și pentru siguranța locatarilor al lucrărilor nefinalizate de intimata-pârâtă B. S.R.L. A conchis că instanța de apel a greșit atunci când i-a atribuit culpa pentru lipsa actului de apartamentare, deși intimata-pârâtă nu își îndeplinise obligațiile de care depindea obținerea documentului.

Hotărârea atacată reflectă că instanța de recurs a procedat la gruparea și analiza motivelor de recurs, abordând mai întâi aspectele referitoare la soluționarea de către instanța de apel a criticii ce a vizat inexistența creanței deținute de creditorul reclamant și, derivat din aceasta, lipsa legitimării sale procesuale de a acționa pe cale oblică în temeiul art. 1560 C. civ. - și care, deoarece contestă validitatea promisiunii bilaterale, interesează și dezlegarea dată celui de-al doilea capăt de cerere, întemeiat de reclamant pe dispozițiile art. 1.669 C. civ. -, urmând ca, ulterior, să examineze obiecțiile îndreptate împotriva soluției date acțiunii în răspundere contractuală.

Astfel, în prima categorie au fost încadrate criticile care pun în discuție inexistența creanței exhibate de intimatul-reclamant împotriva intimatei-pârâte B., în cadrul căreia instanța supremă a analizat, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile prin care recurenta a reclamant greșita soluționare a motivului de apel privind nulitatea absolută a promisiunii bilaterale, susținând aplicarea eronată a dispozițiilor art. 1.225 alin. (2), art. 1.226 alin. (2), art. 1.279 alin. (1) C. civ. și art. 12 alin. (7) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 700/2014.

Aprecierea instanței de recurs conform căreia "susținerile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care vizează caracterul semnificativ al obligațiilor neîndeplinite de pârâta B., nu vor fi analizate, deoarece acestea antamează o chestiune de fapt adjudecată exclusiv prin prisma probatoriului și sunt, astfel, construite cu încălcarea caracterului nedevolutiv al recursului" nu echivalează cu omisiunea de a analiza un motiv de recurs, ci cu respectarea cadrului procesual al recursului în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente cazurile de anulare invocate de contestatoarea C. S.R.L., în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1854 din 16 octombrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Față de soluția de respingere a contestației în anulare, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe contestatoare la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul A., la plata sumei de 3.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata D., precum și la plata sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1854 din 16 octombrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Obligă contestatoarea C. S.R.L. la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul A., la plata sumei de 3.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata D., precum și la plata sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 martie 2025.