ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1854/2024

Ședința publică din data de 16 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09.04.2021 pe rolul Tribunalului Timiș – secția I Civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B. S.R.L. asupra apartamentului nr. x situat la mansarda imobilului din Timișoara, str. x, jud. Timiș, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract cu privire la imobil și să oblige pârâta S.C. B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

La 14.06.2021, prin cererea reconvențională, S.C. C. S.R.L. a solicitat ca pârâta S.C. B. S.R.L. să fie obligată să îi plătească daune-interese și daune morale pentru neexecutarea obligațiilor contractuale asumate prin contractul de subantrepriză nr. x/07.07.2016.

Tribunalul Timiș – secția I Civilă a admis, prin încheierea din 19.07.2021, excepția necompetenței sale materiale procesuale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a aceleiași instanțe.

La termenul din 10.12.2021, prima instanță a admis excepția insuficientei timbrări a cererii reconvenționale.

Prin sentința nr. 340/PI/17.06.2022, Tribunalul Timiș – secția a II-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. C. S.R.L., a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvențională, a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să execute în natură către pârâta S.C. B. S.R.L. plata convenită prin clauzele 6.5 și art. 6.6 din contractul de subantrepriză nr. x/07.07.2016, astfel cum au fost modificate prin actul adițional nr. x/06.01.2017, constând în atribuirea a două apartamente, printre care și cel care face obiectul promisiunii sinalagmatice bilaterale cu dată certă nr. 234/26.09.2017, încheiată între reclamant și pârâta S.C. B. S.R.L., cu finalitatea înscrierii celor două apartamente în cartea funciară, cu titlu de proprietate, în favoarea pârâtei S.C. B. S.R.L. Totodată, a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să încheie cu reclamantul contractul de vânzare în formă autentică cu privire la apartamentul ce face obiect al promisiunii sinalagmatice bilaterale cu dată certă nr. 234/26.09.2017, încheiată între reclamant și pârâta S.C. B. S.R.L. și, în privința cheltuielilor de judecată, a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 4.760 RON și pe aceasta din urmă să plătească reclamantului suma de 5.829,35 RON.

Sentința a fost apelată de S.C. C. S.R.L., care, în probațiune, a solicitat încuviințarea unei expertize tehnice în specializarea construcții.

La 24.10.2023, D. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea intimatului-reclamant.

Prin încheierea din 16.11.2023, Curtea de Apel Timișoara – secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis în principiu cererea de intervenție accesorie și a respins proba cu expertiză tehnică, apreciind-o ca nefiind utilă, iar ulterior, prin decizia nr. 622/A/14.12.2023, a respins apelul și a obligat apelanta la plata către intimatul-reclamant a sumei de 5.000 RON, către intervenientă a sumei de 3.030 RON și către intimata-pârâtă a sumei de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susținut că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Dezvoltând cel dintâi motiv de casare, recurenta a evocat, într-o primă critică, încălcarea limitelor învestirii instanței, deci a art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

A susținut că, opus statuării instanței de apel, interpretarea art. 5.2 și art. 7.1 din contractul de subantrepriză nr. x/07.07.2016, precum și a actului adițional nr. x, impune concluzia că punerea în funcțiune a imobilului nu poate fi admisă nici în prezent, din cauza nefinalizării lucrărilor notificate S.C. B. S.R.L., a căror executare revenea subantreprenorului, potrivit convenției încheiate.

A subliniat că, din moment ce acțiunea tindea la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, instanța de apel era abilitată doar să verifice dacă obligațiile asumate de S.C. B. S.R.L. au fost executate integral, fără a fi îndreptățită să evalueze importanța lucrărilor nefinalizate, cu prilejul analizei excepției de neexecutare.

Printr-o altă critică, autoarea recursului a susținut că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 C. proc. civ., și că a fost nesocotit rolul judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 din același cod.

Din prima perspectivă, a afirmat că, ignorându-i apărările și însușindu-și exclusiv argumentele părții adverse, instanța de apel s-a abătut de la obligația de imparțialitate; a evocat pretinsul refuz de analiză a îndeplinirii de către subantreprenor a obligațiilor ce îi reveneau potrivit contractului de subantrepriză.

A arătat că art. 22 alin. (2) C. proc. civ. obliga instanța ca din oficiu să dispună proba cu expertiza tehnică în specializarea construcții, pentru a determina stadiul lucrărilor și relevanța părții neexecutate din obligațiile intimatei subantreprenor.

Totodată, a subliniat că instanța de apel a neglijat clauza din actul adițional nr. x la contractul de subantrepriză, potrivit căreia S.C. B. S.R.L. nu era îndreptățită să încheie promisiuni bilaterale de vânzare asupra construcțiilor viitoare, în situația neexecutării obligațiilor contractuale.

Tot astfel, a susținut că nu a fost evaluată relevanța emiterii înscrisurilor prin care autorul demersului judiciar a înțeles să dovedească plata prețului vânzării de o persoană fizică și nu de pârâta S.C. B. S.R.L.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., printr-o primă critică, recurenta a imputat curții greșita interpretare și aplicare a art. 1.225 alin. (2), art. 1.226 alin. (2) și art. 1.279 alin. (1) C. civ.

A contestat, în primul rând, înlăturarea motivului de nulitate absolută a promisiunii de vânzare, derivând din neindividualizarea în concret a bunului ce formează obiect al acesteia.

Printr-o altă critică, autoarea recursului a afirmat greșita aplicare a art. 12 alin. (7) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 700/2014, arătând că, din moment ce unitățile locative care ar fi revenit S.C. B. S.R.L. nu erau înscrise în cartea funciară în mod distinct, instanța putea obliga la transferul dreptului de proprietate fie asupra întregului imobil înscris în cartea funciară nr. x, fie asupra unei cote-părți din acesta.

În continuare, recurenta a reclamat greșita aplicare a art. 1.556 C. civ. și, evocând condițiile de invocare a excepției de neexecutare, dar și că aceasta poate fi ridicată în cazul unei neexecutări parțiale, a subliniat caracterul necesar pentru funcționarea imobilului și pentru siguranța locatarilor al lucrărilor nefinalizate de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.

A conchis că instanța de apel a greșit atunci când i-a atribuit culpa pentru lipsa actului de apartamentare, deși intimata-pârâtă nu își îndeplinise obligațiile de care depindea obținerea documentului.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind omis răspunsul la motivele de apel.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată.

La rândul său, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., a ridicat excepția nulității recursului – respinsă astăzi, potrivit considerentelor expuse în practicaua prezentei decizii –, iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea proprie, intervenienta D. a susținut că motivele de recurs dezvoltate nu se încadrează în cazurile reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, că acestea sunt nefondate.

La 27.05.2024, recurenta a răspuns la întâmpinări.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte notează, cu prioritate, că, fiind formulate cu nerespectarea termenului reglementat de art. 487 alin. (1) C. proc. civ. pentru motivarea recursului, criticile expuse în înscrisul depus de recurenta-pârâtă la 08.10.2024 vor fi înlăturate, fără a fi analizate pe fond.

Sintetizând, în măsura necesară statuării asupra recursului, cadrul procesual configurat în fața instanțelor de fond și hotărârile acestora, reține că, prin contractul de subantrepriză nr. x/07.07.2016 (în continuare, "contractul de subantrepriză"), astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x/06.01.2017, S.C. B. S.R.L. (în continuare, "B."), în calitate de subantreprenor, s-a obligat, să reabiliteze termic, până la 21.12.2017, imobilul A1 situat în Timișoara, str. x, jud. Timiș și să îi mansardeze terasa, prin realizarea a patru apartamente, pentru un preț de 208.390 RON, ce urma a fi achitat de antreprenorul general S.C. C. S.R.L. (în continuare, "C.") prin transmiterea dreptului de proprietate asupra a două dintre apartamente, reprezentând 2/4 din terasa cu nr. cadastral x.

Ulterior, prin promisiunea sinalagmatică bilaterală din 26.09.2017 (în continuare, "promisiunea bilaterală"), B. a promis să vândă lui A., în 30 de zile de la data intabulării în cartea funciară, unul dintre aceste apartamente, pentru un preț de 48.000 euro.

La 12.10.2018, apartamentul a fost predat promitentului-cumpărător, care, la 24.02.2021, i-a solicitat promitentei-vânzătoare să procedeze la intabularea imobilului și încheierea contractului autentic, arătând că a achitat prețul vânzării.

În urma insuccesului demersului său, promitentul-cumpărător a sesizat instanțele cu o acțiune având două capete de cerere principale: primul, prin care, în calitate de creditor al debitorului pretins inactiv – promitenta-vânzătoare B. – a solicitat, pe cale oblică, înscrierea apartamentului nr. x în cartea funciară în favoarea acesteia și al doilea, prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare.

Pârâtele au adoptat poziții procesuale divergente; B. nu s-a opus admiterii acțiunii, însă C. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, ridicând excepția de neexecutare a contractului.

Tribunalul a reținut că legitimarea procesuală pasivă a C. rezultă din aceea că reclamantul exercită împotriva sa, în locul B., o acțiune în executarea silită în natură a obligației de plată și a înlăturat excepția de neexecutare a contractului, statuând, pe de o parte, că C. nu a dovedit, prin depunerea documentației tehnice, că lucrările pretins nefinalizate erau în sarcina B., și, pe de altă parte, că neîndeplinirea acestei prestații, chiar imputabilă, este suficient de importantă pentru a activa apărarea reglementată de art. 1.556 C. civ.

A observat că, deși pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare nu este posibilă, finalitatea va putea fi atinsă în subsecvența înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei B., când aceasta va încheia cu reclamantul contractul de vânzare în formă autentică, după identificarea apartamentului și verificarea achitării prețului.

Apelul declarat de C. împotriva sentinței primei instanțe a fost respins.

Curtea a constatat că apelanta a încălcat contractul de subantrepriză, refuzând efectuarea formalităților de intabulare a imobilului și punând astfel intimata-pârâtă în imposibilitatea de a încheia cu intimatul-reclamant contractul de vânzare.

Notând că îndeplinirea obligației de plată a prețului a fost probată, a înlăturat critica prin care apelanta-pârâtă afirma că intimatul-reclamant nu deține față de B. o creanță certă și exigibilă.

A confirmat statuările primei instanțe în legătură cu legitimarea procesuală pasivă și cu caracterul neîntemeiat al excepției de neexecutare a contractului.

A înlăturat critica privind pronunțarea sentinței cu încălcarea art. 1.225 alin. (2), (1).226 alin. (2) și 1279 alin. (1) C. civ., constatând că, potrivit promisiunii bilaterale, bunul promis spre vânzare este determinabil și a fost predat reclamantului.

În raport cu raționamentul curții de apel sintetizat în precedent, Înalta Curte va înlătura critica fundamentată pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este adevărat că, astfel cum se arată în recurs, un proces civil finalizat printr-o hotărâre care dezleagă fondul trebuie să respecte exigențele impuse de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și include obligația instanței de a realiza o examinare efectivă, riguroasă și completă a probelor, argumentelor și elementelor prezentate de părți, pentru a le aprecia pertinența în stabilirea situației de fapt.

Dar în contra susținerilor autoarei căii de atac, motivarea deciziei atacate satisface exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 alin. (1) din Convenție, întrucât obiectivează un raționament clar și inteligibil care fundamentează soluția adoptată, oferind un răspuns specific și expres argumentelor esențiale, susceptibile să influențeze soluția.

Invocând art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta afirmă că instanțele de fond au transgresat principiul disponibilității și limitele învestirii, care le abilitau exclusiv să verifice condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare, raportându-se la măsura în care B. și-a îndeplinit obligațiile derivând din contractul de subantrepriză.

Contrar susținerilor recurentei, care confundă planurile diferite rezultate din actul sesizator ce cuprinde două cereri principale, instanțele devolutive au efectuat o analiză riguroasă atât asupra acțiunii în răspundere contractuală, exercitată de reclamant pe cale oblică, derivată din contractul de subantrepriză – în care pretenția consta în înscrierea apartamentului nr. x în cartea funciară în favoarea debitorului său –, cât și a cererii de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de contract în privința respectivului imobil.

Înalta Curte va proceda, în continuare, la gruparea și analiza motivelor de recurs, abordând mai întâi aspectele referitoare la soluționarea de către instanța de apel a criticii privind inexistența creanței deținute de creditorul reclamant și, derivat din aceasta, lipsa legitimării sale procesuale de a acționa pe cale oblică în temeiul art. 1.560 C. civ. – și care, deoarece contestă validitatea promisiunii bilaterale, interesează și dezlegarea dată celui de-al doilea capăt de cerere, întemeiat de reclamant pe dispozițiile art. 1.669 C. civ. –, urmând ca, ulterior, să examineze obiecțiile îndreptate împotriva soluției date acțiunii în răspundere contractuală.

Astfel, în prima categorie se încadrează criticile care pun în discuție inexistența creanței exhibate de intimatul-reclamant împotriva intimatei-pârâte B.; în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamă greșita soluționare a motivului de apel privind nulitatea absolută a promisiunii bilaterale – susținând aplicarea eronată a dispozițiilor art. 1.225 alin. (2), art. 1.226 alin. (2), art. 1.279 alin. (1) C. civ. și art. 12 alin. (7) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 700/2014 –, și afirmă, invocând art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanțele de fond au examinat superficial apărarea privind neachitarea prețului imobilului promis spre vânzare.

Opus aserțiunilor recurentei, instanța de prim control judiciar a reținut în mod just că promisiunea bilaterală nu este afectată de cauza de nulitate absolută reglementată de art. 1.226 alin. (2) C. civ., câtă vreme bunul imobil promis spre vânzare a fost determinat prin caracterele sale individuale – natură, poziție și suprafață – și, mai mult, era predat promitentului-vânzător la inițierea acțiunii.

Câtă vreme este valid contractul preparatoriu pe care și-a întemeiat cererea, intimatul-reclamant este titularul unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumată de promitenta-vânzătoare B., iar această constatare, conjugată cu cea potrivit căreia termenul pentru încheierea actului de vânzare era depășit, sunt suficiente pentru a conchide că autorul demersului judiciar era îndreptățit să acționeze pe cale oblică, dezlegarea instanțelor de fond în această privință fiind legală.

Vizând raportul juridic născut în temeiul promisiunii bilaterale, criticile referitoare la înscrierea în cartea funciară a bunului imobil promis spre vânzare și la achitarea prețului acestuia sunt nerelevante pentru legitimarea procesuală a reclamantului din perspectiva art. 1.560 C. civ. și vor fi înlăturate, fără a fi analizate pe fond, întrucât excedează interesul procesual al recurentei.

În cadrul examinării motivelor de recurs ce privesc înlăturarea motivelor de apel vizând admiterea acțiunii în răspundere contractuală, Înalta Curte va analiza critica subsumată art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil și a rolului judecătorului în aflarea adevărului, reglementate de art. 6 și art. 22 C. proc. civ.

Autoarea recursului contestă respingerea, ca lipsită de utilitate în raport cu înscrisurile administrate, cererii sale de administrare a probei cu expertiză tehnică în construcții pe care a propus-o pentru a demonstra că pârâta B. nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de subantrepriză.

Fără a relua considerațiile expuse în precedent, instanța de recurs reamintește că exigențele convenționale și procedurale privind motivarea hotărârilor judecătorești se aplică în egală măsură dispozițiilor adoptate de judecători în legătură cu probele.

Critica nu este, însă, întemeiată, concluzia curții asupra suficienței probelor administrate fiind motivată și reflectând exercițiul legal al marjei de apreciere conferite de art. 479 C. proc. civ., în raport cu circumstanțele cauzei.

Premisa corectă a dispoziției de respingere a probei a fost statuarea tribunalului – necontrazisă în apel – potrivit căreia actuala recurentă, C., nu a combătut, prin dispozițiile contractului de subantrepriză sau prin administrarea documentației tehnice aferente, susținerea intimatei-pârâte B. privind inexistența obligației acesteia de a executa lucrările de izolare termică a subsolului, paratrăznetului sau stației de hidrofor.

De altfel, și în recurs, autoarea căii de atac afirmă că lucrările în dispută au fost asumate de către B. în baza art. 5.2 și art. 7.1 din contractul de subantrepriză, prevederi care, deși obligă generic intimata-pârâtă să respecte dispozițiile legale aplicabile și documentația tehnică, nu pot constitui izvorul obligației pretins neîndeplinite de aceasta.

Or, obligația actualei recurente de a dovedi angajamentul contractual al pârâtei B. cu privire la lucrările în litigiu nu putea fi suplinită prin expertiză, care, conform art. 330 C. proc. civ., urmărește lămurirea unor împrejurări de fapt și nu poate proba existența unei clauze.

Critica, circumscrisă aceleiași ipoteze de casare, prin care recurenta afirmă că instanța de apel nu era abilitată să examineze din oficiu importanța lucrărilor pretins neexecutate va fi înlăturată, de vreme ce art. 1.556 alin. (2) C. civ. conferea curții prerogativa verificării gravității acestei încălcări, o dată ce însăși pârâta C. a opus acțiunii în răspundere contractuală excepția de neexecutare.

Susținerile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează caracterul semnificativ al obligațiilor neîndeplinite de pârâta B., nu vor fi analizate, deoarece acestea antamează o chestiune de fapt adjudecată exclusiv prin prisma probatoriului și sunt, astfel, construite cu încălcarea caracterului nedevolutiv al recursului.

Față de ansamblul considerentelor anterioare, reținând că motivele de nelegalitate invocate nu atrag casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei, o va obliga la plata cheltuielilor de judecată dovedite în condițiile art. 452 C. proc. civ., respectiv a sumei de 8.650,21 RON către intimatul-reclamant A., a sumei de 7.000 RON către intimata-intervenientă D., iar către intimatul-pârât S.C. B. S.R.L., numai a sumei de 2.066,35 RON, avansată pentru deplasarea reprezentantului convențional la termenul de judecată din 16.10.2024, însă nu și a sumelor solicitate cu titlu de onorariu avocațial, dată fiind incongruența dintre numărul contractului de asistență juridică înscris pe documentele justificative – 69/22.05.2024 – și cel înscris pe împuternicirea avocațială depusă de d-nii avocați E. și F. pentru reprezentarea în calea de atac, nr. 55/2024.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 622/A/14.12.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 8.650,21 RON, către intimatul-pârât S.C. B. S.R.L. a sumei de 2.066,35 RON și către intimata-intervenientă D. a sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2024.