ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 166/2024

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă la 05.10.2021, reclamanta S.C. A. B. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 283.797 RON, reprezentând daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractelor de vânzare nr. x/26.02.2021 și nr. x/01.03.2021, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,3%, calculate conform art. 7 alin. (1) din contracte, pentru perioada cuprinsă între data exigibilității obligațiilor și plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 130/15.03.2022, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 113.732,6 RON, reprezentând daune-interese și a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. C. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 43/A/02.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

C. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, apreciind că a fost pronunțată cu încălcarea art. 1.556 raportat la art. 1.170, a art. 1.557 alin. (2), a art. 1.351 și a art. 1.271 C. civ., toate cu referire la art. 22 C. proc. civ. a invocat, astfel, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Autoarea recursului a arătat că a invocat atât excepția de neexecutare a contractului și încălcarea obligației legale de bună-credință de către reclamantă, cât și imposibilitatea temporară de neexecutare a contractului, asupra căreia instanțele de fond nu s-au pronunțat.

A imputat instanței de apel că nu a dat eficiență cauzei exoneratoare de răspundere reglementate de art. 1.271 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., conturată de probatoriul administrat.

Prin întâmpinarea depusă la 14.07.2023, S.C. A. B. S.R.L. a invocat excepția inadmisibilității recursului - recalificată, în dezbateri, ca excepție a nulității - și, în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care instanța supremă reamintește că legala motivare a recursului pe acest temei presupune argumentarea în concret a modului în care instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material, deoarece sancțiunea nulității este incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci și atunci când sunt invocate formal, vizează aspecte de netemeinicie sau reproduc întocmai susținerile expuse în etapele procesuale anterioare, fără a le adecva obiectului recursului, reprezentat de decizia pronunțată în apel.

Soluția nulității la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente teoretice la calea extraordinară de atac de față, Înalta Curte notează, preliminar, că acțiunea are drept cauză răspunderea contractuală a recurentei-pârâte, derivând din neexecutarea a două contracte de vânzare de cereale încheiate cu intimata-reclamantă.

Prin intermediul apelului îndreptat împotriva sentinței primei instanțe, care a admis în parte acțiunea, actuala recurentă a invocat excepția de neexecutare a contractelor, arătând că le-a încheiat în considerarea contractului de arendă pe care îl semnase, în calitate de arendaș, cu S.C. D. S.R.L., societate în insolvență, contract ce a fost reziliat în baza hotărârii adunării creditorilor arendatorului, în cadrul căreia și intimata-reclamantă și-a exercitat dreptul de vot.

În legătură cu aceste circumstanțe factuale, autoarea recursului a susținut că partea adversă și-a încălcat obligația de bună-credință reglementată de art. 1.170 C. civ. și a plasat-o în imposibilitatea temporară de executare a contractelor de vânzare din care derivă litigiul.

Soluționând calea ordinară de atac, curtea de apel a analizat motivul de apel referitor la aplicarea art. 1.517 C. civ., a reținut că apelanta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a proba, potrivit art. 249 C. proc. civ., reaua-credință a intimatei-reclamante și, în consecință, a validat concluzia tribunalului, potrivit căreia dreptul de vot al reclamantei nu a fost exercitat abuziv, iar acțiunile acesteia nu constituie, potrivit art. 1.353 și art. 1.517 C. civ., cauze justificative și exoneratoare de răspundere pentru pârâtă.

A înlăturat apărarea privind imposibilitatea temporară de executare a contractului, fundamentată pe art. 1.557 alin. (2) C. civ., atât în raport cu art. 1.634 alin. (6) C. civ., incident întrucât obligația asumată de pârâtă avea ca obiect bunuri de gen - grâu, rapiță -, cât și față de calitatea de debitor pe care pârâta o avea în raportul obligațional, ca atare, doar formal s-a invocat, în recurs, nesocotirea art. 22 C. proc. civ.

Cu ignorarea motivării ample și aplicate a instanței de apel, recurenta a ales să reproducă integral, prin susținerile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele apelului promovat, fără a combate considerentele deciziei recurate printr-un raționament care să poată fi verificat de instanța de recurs.

În consecință, Înalta Curte constată încălcarea în cauză a art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impune recurentului dezvoltarea unor motive de nelegalitate îndreptate împotriva deciziei recurate, câtă vreme suma criticilor expuse în memoriul de recurs - privind, în esență, încălcarea art. 1.556 raportat la art. 1.170, a art. 1.557 alin. (2), a art. 1.351 și art. 1.271 alin. (2) C. civ., au primit deja o dezlegare prin decizia curții de apel, iar recursul nu îngăduie reevaluarea acestora, căci scopul căii extraordinare de atac, prevăzut de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., este cel de a verifica conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nu pot fi examinate din această perspectivă nici susținerile din memoriul de recurs care combat apărările formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinarea depusă în apel, ele fiind deopotrivă străine motivării deciziei recurate și, astfel, inapte a fi încadrate și analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va anula recursul.

Reținând că intimata-reclamantă nu a dovedit cheltuielile de judecată în condițiile art. 452 C. proc. civ., îi va respinge cererea de acordare a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 43/A/02.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondată cererea intimatei-reclamante S.C. A. B. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2024.