ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 74/2025

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 23/LP din 15 mai 2024, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011 și a obligat revizuentul la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o atare soluție, curtea de apel a reținut că hotărârile pretins potrivnice nu au fost date în aceeași pricină, între aceleași persoane și în aceeași cauză și că în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate obține anularea celei de-a doua hotărâri, și nu a celei dintâi, cum a solicitat revizuentul.

Împotriva acestei sentințe, revizuentul a declarat recurs, solicitând casarea ei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

În susținere, după expunerea motivelor ce au stat la baza cererii de revizuire, autorul căii de atac, a arătat, în esență, că instanța învestită cu cererea de revizuire a aplicat greșit prevederile art. 322 pct. 7 din același Cod, aceasta confundând puterea de lucru judecat cu autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești.

Totodată, a apreciat că este lipsită de fundament juridic interpretarea dată de către curtea de apel normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că în ipoteza admiterii revizuirii, nu putea fi desființată decât ultima hotărâre.

La 20 septembrie 2024, intimata B. S.R.L., prin întâmpinarea depusă, a invocat excepția tardivității recursului și, pe fond, respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Luând în analiză, cu prioritate, excepția tardivității recursului, care pune în discuție însăși legalitatea sesizării instanței supreme și care, în ipoteza admiterii, face de prisos analiza altor cereri sau excepții, Înalta Curte reține următoarele:

Art. 301 C. proc. civ. stabilește că "Termenul de recurs este de 15 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel (...)", iar conform art. 101 alin. (1) din același act normativ, "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul".

Recursul a fost transmis la 12 iunie 2024 (miercuri), prin poștă electronică la ora 22:26.

Problema de drept sesizată de către intimată aduce în discuție efectele pe care dispozițiile Codului de procedură de la 1865 le atribuie acestei modălități de transmitere a actului de procedură din pesrpectiva termenului de declarare a căii extraordinare de atac.

Statuând asupra acestei chestiuni, Înalta Curte notează că în reglementarea anterioară, sediul general al materiei în privința modalităților de comunicare a actelor de procedură - alin. (3) al art. 86 C. proc. civ. - stabilește că "în cazul în care comunicarea (...) nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia".

Adițional depunerii personale a actului la registratura instanței, C. proc. civ. de la 1865, aplicabil față data inițierii procesului în care a fost dată hotărârea supusă revizuirii, prevede și alte modalități de transmitere a actelor de procedură, printre care și poșta electronică - art. 82 alin. (1), art. 86 alin. (3) sau art. 132 alin. (2).

Potrivit art. 94 din același Regulament, actele de sesizare ale instanței depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poștă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeași zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, dată certă și număr din sistemul ECRIS, fiind, deci, evident că actele procedurale pot fi transmise și prin alte mijloace de comunicare decât prin poștă sau depuse personal.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1281/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 847 din 29 noiembrie 2011, învestită cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 104 C. proc. civ., a reținut că "textul criticat nu exclude nici explicit, nici implicit alte modalități de comunicare a actelor de procedură, altele decât transmiterea prin poștă. Acest text reprezintă o reglementare normativă tehnică care stabilește regula generală în privința actelor de procedură trimise instanțelor prin poștă, care se socotesc a fi îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea acestui termen.".

Cu toate acestea, exercitarea unei căi de atac în termen, conform normelor de drept procesual ce guvernează procesul, este condiționată de depunerea actului de procedură în termenul legal fie prin depunerea lui la registratura instanței în cadrul programului de lucru al acesteia, cererea primind dată certă prin ștampila de intrare aplicată de instanță la primire, fie prin depunerea actului la poștă, prin predare recomandată oficiului poștal, cererea primind dată certă prin ștampila aplicată de oficiul poștal.

În ceea ce privește poșta electronică, Curtea observă că această modalitate de comunicare, deși este acceptată de lege, ea nu se regăsește în niciuna dintre ipotezele sus-menționate, astfel că, în lipsa unor prevederi legale, trimiterea actelor de procedură prin poștă electronică nu poate fi asimilată decât depunerii personale la instanță care nu poate avea loc decât în timpul programului instanței, acesta fiind momentul în care actul a primit dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare.

Fiind norme procedurale imperative, dispozițiile art. 104 Cod procedură nu pot fi aplicate prin analogie și ipotezei deduse judecății, în măsura în care prevederile C. proc. civ. de la 1865 nu fac referire și la această modalitate de depunere, problema care se ridică în cazul transmiterii actelor de procedură prin intermediul poștei electronice fiind certitudinea recepționării în termenul legal al acestora de către instanța de judecată, care, pentru situația din speță, nu este decât data primirii datei certe din partea registraturii instanței.

În concluzie, ceea ce produce consecințe juridice asupra termenului de depunere a unui act de procedură prin poștă electronică este data înregistrării înscrisului la instanță, și nu data trimiterii actului prin poșta electronică după închiderea activității instanței.

Verificând cererea de recurs în aceste coordonate, Înalta Curte reține că decizia atacată a fost comunicată recurentului la 27 mai 2024, dosar de apel, iar recursul, așa cum s-a reținut anterior, a fost transmis în ultima zi, la 12 iunie 2024 (miercuri), la ora 22:26, prin poștă electronică.

Calculând termenul de recurs în raport cu dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul apare ca fiind declarat cu depășirea termenului legal de 15 zile, în condițiile în care memoriul de recurs a fost transmis instanței după ora la care activitatea acesteia a încetat - ora 16:00, conform art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 3.243/2022 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Această împrejurare determină incidența art. 103 alin. (1) C. proc. civ. în temeiul căruia neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a valorifica dreptul procesual, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Așa fiind, pentru considerentele expuse, constatând că recursul a fost exercitat cu nerespectarea art. 301 C. proc. civ. și că din actele dosarului nu rezultă că partea a fost împiedicată, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, să își exercite în termen dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunțată în revizuire, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor legale mai sus evocate, va respinge recursul ca tardiv.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, va admite cererea intimatei B. S.R.L. și va obliga recurentul la plata către această intimată a sumei de 3.551,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs, dovedite în cauză prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității recursului.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 23/LP din 15 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în contradictoriu cu intimații C. și B. S.R.L.

Obligă recurentul la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 3.551,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2025.