ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 628/2025

Ședința publică din data de 26 martie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 37 din 28 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, a fost respinse: excepția nulității actelor de procedură, cererea de înscriere în fals, excepția lipsei calității de reprezentant, cererile de suspendare a judecății prezentei cauze, cererile de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, formulate, respectiv invocate de revizuent.

Au fost respinse ca inadmisibile cererile de revizuire a sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011, formulate de revizuentul A., acesta fiind obligat la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 4.474,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prealabil soluționării cererilor de revizuire, instanța, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate de către revizuent.

În ceea ce privește cererea de constatare a nulității actelor de procedură invocata de revizuentul A., instanța a reținut dispozițiile art. 45, art. 18 și, respectiv art. 11 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, concluzionând în sensul că motivele invocate în cererea formulată de revizuent nu reprezintă un fine de neprimire în sensul prevăzut dispozițiile art. 137 C. proc. civ., iar un eventual conflict de interese în sensul vizat poate face obiectul cercetării disciplinare, revizuentul având posibilitatea de a sesiza organele de conducere din cadrul Baroului în care activează persoana vizată, pentru a fi analizate circumstanțele și dacă respectivul avocat își exercită sau nu profesia conform dispozițiilor Legii nr. 51/1995.

În ce privește cererea de denunțare ca falsă a împuternicirii avocațiale seria x/20122 depusă în cauza nr. x/2021, respectiv seria x/2024, depusă în cauza nr. x/2024, instanța a reținut că, în raport de art. 177-185 C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere că obiectul verificării de scripte îl pot constitui doar înscrisurile prin care o parte încearcă să își dovedească pretențiile afirmate prin cererea de chemare în judecată/întâmpinare sau apărările expuse în întâmpinare sau verbal, în cursul judecații.

Ca atare, instanța a apreciat că demararea procedurii falsului, în condițiile textelor legale precitate, nu se impune, motiv pentru care a respins, ca nefondată cererea de denunțare ca false a împuternicirilor avocațiale.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant, în strânsă legătura cu calitatea de reprezentant al administratorului societății intimate, instanța a reținut că dispozițiile art. 209 alin. (1) din C. civ. prevăd că persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor - fără ca în prezenta cauză revizuentul să facă dovada desemnării unei alte persoane care să exercite atribuții în relația cu terții în perioada vizată. În raport de art. 126 din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 64/2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 898/2011, Curtea a reținut că avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită în temeiul contractului de asistență juridică, în anexa nr. II la Statut prevăzându-se, în mod expres, că "semnătura nu este necesară în situația în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părților, a conținutului și data contractului de asistență juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea".

Prin urmare, în baza delegațiilor identificate anterior, reprezentantul convențional al intimatului avea dreptul de a redacta, semna, depune și ridica acte juridice, de a acorda asistență juridică și reprezentare în dosarele conexate sub nr. x/2021, iar semnătura părților pe respectiva împuternicire nu este necesară, în raport de forma de exercitare a profesiei.

În ceea ce privește cererile de suspendare a judecății, instanța a reținut că acestea sunt formulate în raport de dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă și că, în cauză, aceste cerințe nu sunt îndeplinite.

Referitor la cererile de sesizare a Înaltei Curti de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în raport de dispozițiile art. 519 C. proc. civ., Curtea a reținut că, potrivit principiului neretroactivității legii de procedură civilă, astfel cum este statuat în dispozițiile art. 24 din același cod, legea nouă de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Totodată, conform dispozițiilor art. 27 din noul C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, în speță de față, C. proc. civ. de la 1865.

A mai reținut instanța că decizia nr. 3 din 29 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu este aplicabilă și că, față de obiectul cererii de revizuire, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile este inadmisibilă.

Analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, Curtea a reținut că revizuentul a invocat, ca și hotărâri contradictorii, încheierea nr. 178 din data de 23 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020 a Tribunalului Constanța, respectiv încheierea penală definitivă a Tribunalului Neuruppin, pronunțată în dosarul x.

Curtea a constatat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că nu este cazul unor hotărâri potrivnice date în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, lipsind posibilitatea de a se invoca pretinsa contrarietate între hotărâri date în pricini ce s-au dezbătut în cauze diferite, cum este în prezentul dosar.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 327 alin. (1) C. proc. civ., dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre, iar nu a primei hotărâri astfel cum se solicită în cauză.

Având în vedere soluțiile adoptate cu privire la excepțiile invocate de revizuent și considerentele avute în vedere în soluționarea acestora, cât și admisibilitatea cererii de revizuire, instanța a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte petite inserate în notele scrise depuse de revizuent.

Împotriva acestei hotărâri, precum și a încheierii de ședință din 25 octombrie 2024, a declarat "apel" revizuentul A..

În susținerea căii de atac, ulterior expunerii argumentelor dezvoltate în cererea de revizuire, A. arată că instanța, procedând la analiza cererii de revizuire, a dispus în mod nefondat respingerea acesteia, pronunțând soluții de respingere, deopotrivă nefondate, și în ceea ce privește excepțiile pe care le-a invocat.

În ceea ce privește excepția nulității actelor de procedură întocmite de reprezentanții convenționali ai părții adverse, motivat de conflictul de interese, susține că dispozițiile cuprinse în legea avocaților referitoare la conflictul de interese sunt norme imperative care apară intersul public al apărării justiției într-un stat de drept, motiv pentru care, instanța sesizată cu existența acestui conflict într-o cauză pendinte este datoare să analizeze existența acestui conflict și efectele asupra litigiului cu care este învestită, neexistând nicio dispoziție legală din care să rezulte că verificarea conflictului de interese în materia profesiei de avocat revine exclusiv în sarcina organelor de disciplină ale baroului.

În ceea ce privește denunțarea ca false a împuternicirilor avocațiale, recurentul arată că, deși în principiu, opinia instanței este una corectă, având în vedere că procedura de verificare de scripte este reglementată în C. proc. civ.. la capitolul ce vizează probele, în speță, nu se poate face abstracție de faptul că împuternicirea avocațială este rezultatul (instrumentul) unui contract de asistență juridică, înscris cu privire la care a înțeles să se înscrie în fals.

Pe de alta parte, nu poate fi omis faptul că în vederea soluționării oricărei excepții, inclusiv în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant convențional și a lipsei dovezii calității de reprezentant, instanțele pot, respectiv au dreptul să administreze orice probatorii, contractul de asistență juridică și împuternicirile emise în temeiul acestuia devenind dovezi în accepțiunea dispozițiilor art. 177-185 C. proc. civ.

În susținerea acestei argumentații, recurentul a înțeles să redea pasaje din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 37 din 6 februarie 2020, concluzionând în sensul că un contract de asistență juridică trebuie încheiat cu părțile, nu cu terții, fapt confirmat de deciziile pronunțate în dezlegarea unei probleme de drept nr. 9/2016 și nr. 19/2018.

De asemenea, recurentul invocă și decizia nr. 412 din 19 mai 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și un articol de specialitate juridică.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant convențional al apărătorilor intimatului, recurentul susține că în mod nefondat, instanța a apreciat că această excepție a fost invocată strict în ceea ce privește împuternicirea avocațială, care, în raport de dispozițiile art. 126 din Statutul profesiei de avocat, într-adevăr nu trebuie să poarte semnătura clientului, însă a înțeles să invoce excepția și din perspectiva faptului că s-au atestat în fals datele de pe acest contract, celelalte excepții invocate nefiind analizate.

Solicită instanței să observe că la data judecării cauzei existau o cerere de strămutare și o cerere de suspendare, instanța nedorind să ia act de acestea, în scopul favorizării unui grup infracțional.

În ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de revizuire, recurentul apreciază că soluția este nelegală, susținând că instanța a reținut că în cazul cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., trebuie să existe hotărâri potrivnice, în cauze ce vizează același obiect, cauză și părți.

Recurentul consideră că soluția instanței este rezultatul unei aplicări greșite a principiului puterii de lucru judecat, instituție diferită de autoritatea de lucru judecat care impune tripla identitate invocată de Curte, astfel cum reiese din decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate (părți, obiect și cauză juridică) ce oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Astfel, potrivit recurentului, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac de retractare ce tinde la aflarea adevărului și la stabilirea corectă a situației de fapt, sancționează în cazul prevăzut la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., încălcarea puterii de lucru judecat, în sensul de aflare a adevărului și de anulare a unei hotărâri care nu corespunde adevărului, chiar dacă situația contrară rezultă dintr-o hotărâre judecatorească ce nu este dată între aceleași părți și nu are același obiect, dar vizează aceeași cauză, căreia i s-a dat o rezolvare total diferită.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 322 și următoarele din vechiul C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 ianuarie 2025, s-a dispus amânarea judecării cauzei, în vederea legalei îndepliniri a procedurii de citare și pentru ca revizuentul să achite taxa judiciară de timbru datorată.

În cauză nu s-au formulat întâmpinări.

Calea de atac declarată în cauză a fost calificată de instanța de judecată ca fiind recurs, în raport de dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865.

Prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul a afirmat că cererea de recurs vizează și încheierea din 25 octombrie 2024, față de lipsa oricăror critici de nelegalitate în raport de această încheiere, instanța urmează a se pronunța exclusiv cu privire la criticile devoltate cu privire la sentința civilă nr. 37 din 28 octombrie 2024.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva criticilor ce vizează nelegala soluționare de către instanța de revizuire a excepției nulității actelor de procedură întocmite de reprezentanții convenționali ai intimatei, motivat de conflictul de interese, Înalta Curte reține că recurentul nu expune critici de nelegalitate în raport de hotărârea atacată, susținând că nu există nicio dispoziție legală din care să rezulte că verificarea conflictului de interese în materia profesiei de avocat revine în exclusivitate baroului în care acesta este înscris și că normele care reglementează profesia de avocat sunt imperative.

Înalta Curte arată că nemulțumirea recurentului față de soluția instanței nu este suficientă în argumentarea nelegalității hotărârii atacate, acesta având obligația de a expune critici de nelegalitate în raport de hotărârea atacată și de a arăta în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Sub aspectul nelegalei soluționări a cererii de denunțarea ca false a împuternicirilor avocațiale, precum și a excepției lipsei calității de reprezentant convențional a apărătorilor intimatei, Înalta Curte reține că recurentul face trimiteri la practica judiciară și la doctrina pe care le apreciază ca fiind relevante, susținând și că instanța nu s-a pronunțat cu privire la faptul că s-au atestat în fals datele de pe contractul de asistență juridică.

Înalta Curte subliniază că practica judiciară nu poate constitui un motiv de nelegalitate al hotărârii atacate, aceasta neavând valența unui izvor de drept, cu atât mai puțin opiniile exprimate în diverse studii de specialitate juridică.

Totodată, recurentul nu arată, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile referitoare la soluția de respingere a cererilor de revizuire ca inadmisibile, prealabil, se impune a se arăta că, în această cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

De asemenea, art. 326 alin. (3) Cod procedură civilă de la 1865, impune ca dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire să fie limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă de la 1865, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având aceeași calitate.

Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți și ea vizează imposibilitatea executării hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația imposibilă generată de existența hotărârilor potrivnice se poate realiza doar pe calea revizuirii și a anulării ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Condițiile anterior menționate trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire.

Contrar argumentelor recurentului, Înalta Curte arată că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune și ca hotărârea care se solicită a fi anulată, să fie ulterioară celei a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde că o încalcă.

Astfel cum a reținut instanța de revizuire, revizuentul a invocat ca și hotărâri contradictorii: încheierea nr. 178 din 23 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020 a Tribunalului Constanța, respectiv încheierea penală definitivă a Tribunalului Neuruppin, pronunțată în dosarul x, în raport de care a solicitat anularea sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011.

Înalta Curte arată că în mod legal instanța de revizuire a respins cererile de revizuire formulate în cauză ca inadmisibile, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, întrucât, pe de o parte, hotărârile pretins contradictorii sunt date în cauze diferite, iar, pe de altă parte, motivat de faptul că revizuentul a solicitat anularea primei hotărâri, nu a celei din urmă.

Constatând că instanța de revizuire a făcut o corectă aplicare a legii, în cauză neexistând motive de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.. de la 1865, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 37 din 28 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul la plata sumei de 1.776,61 RON către intimata B. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 37 din 28 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 1.776,61 RON către intimata B. S.R.L., cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2025.