ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 726/2025

Ședința publică din data de 9 aprilie 2025

Analizând actele de la dosar și încheierea atacată, reține următoarele:

Prin încheierea din 23.01.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis cererea apelantelor-reclamante A. și B. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88

2

alin. (5) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 13/13.03.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituția României, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția invocată și a suspendat judecarea cauzei privind soluționarea apelului formulat de apelantele-reclamante A., C. și B. împotriva sentinței civile nr. 692/22.03.2022 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs C., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 27.08.2024 sub nr. x/2021/a1.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 414 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., titulara recursului a solicitat casarea și trimiterea cauzei spre soluționarea apelului declarat, susținând, în esență, că instanța de apel a dispus în mod nelegal suspendarea judecării apelului și în privința sa, deși apelul său se afla în stare de judecată și nu depindea de existența sau inexistența vreunui drept sau de soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În acest sens, a precizat că situația apelantelor impunea pentru fiecare în parte o analiză distinctă a întrunirii condițiilor pentru recunoașterea dreptului salarial în discuție și, deși nu exista niciun impediment legal pentru disjungerea cererii sale de apel, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 460 alin. (2) C. proc. civ. întrucât hotărârea este supusă căii de atac în întregul ei, neputând fi soluționată în două etape.

Conclusiv, a afirmat că, prin aplicarea normelor de suspendare facultativă, prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța de apel a încălcat disponibilitatea expres manifestată de aceasta, precum și dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil.

Intimații-pârâți nu au uzat de dreptul procesual de a formula întâmpinare.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea de ședință din 05.02.2025, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului față de împrejurarea că părțile nu au solicitat judecata cauzei în lipsă și că, deși legal citate pentru termenul de judecată, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii.

Prin cererea înaintată la dosar la 06.02.2025, întemeiată pe art. 415 C. proc. civ., recurenta a solicitat reluarea judecării procesului și fixarea unui termen întrucât înțelege să renunțe la calea de atac, având în vedere faptul că prin decizia nr. 13/28.01.2015 Curtea Constituțională a României a soluționat excepția pentru care a fost suspendată judecata cauzei privind soluționarea apelului.

Cu privire la declarația de renunțare la recurs, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o achiesare la hotărârea atacată, conform art. 463 alin. (1) C. proc. civ. iar pentru a produce efecte juridice ea trebuie să fie făcută fie prin act autentic, fie prin declarație verbală dată în fața instanței, de către partea însăși sau de către mandatarul acesteia cu procură specială (art. 464 alin. (2) C. proc. civ.), niciuna dintre aceste exigențe procedurale nefiind însă îndeplinite de către recurentă astfel că declarația scrisă de renunțare la recurs, cuprinsă într-un înscris care nu întrunește cerința formei autentice, nu poate fi examinată.

Pe de altă parte, prin notele scrise înaintate la dosar la 04.04.2025, recurenta a învederat că a fost reluată judecata în dosarul în care s-a pronunțat încheierea recurată, iar instanța a rămas în pronunțare; cum interesul său în susținerea recursului nu mai este actual, a solicitat respingerea acestuia ca fiind rămas fără obiect.

Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Legislație, Jurisprudență și Contencios, prin notele scrise formulate la 08.04.2025, și-a exprimat acordul cu privire la cererea de renunțare la calea de atac a recursului și a învederat că, la data judecării cererii de recurs, interesul recurentei nu mai este actual.

Examinând cu prioritate excepția lipsei de interes, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

În acord cu dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar (orice cerere) poate fi inițiat și susținut numai prin justificarea unui interes legitim.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

Aplicând aceste considerente teoretice în prezenta cauză, în situația luării măsurii suspendării judecății, potrivit art. 414 C. proc. civ., recursul se poate declara pe tot timpul cât durează suspendarea cursului judecății cauzei, interesul recurentei fiind, evident, acela de a obține reluarea și continuarea judecății.

Prin promovarea recursului dedus judecății se urmărește desființarea măsurii suspendării, apreciată de recurentă ca fiind nelegal dispusă, cu consecința continuării demersului judiciar oprit în mod temporar.

În speță, instanța de apel a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88

2

alin. (5) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 13/13.03.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituția României, astfel încât interesul recurentei în susținerea recursului va fi analizat prin raportare la stadiul soluționării acestei cauze.

Înalta Curte reține că recurenta a justificat un interes legitim, născut și actual la data formulării cererii de recurs - 25.07.2024 - având în vedere că motivul suspendării cauzei subzista la acel moment, dosarul având ca obiect excepția de neconsituționalitate invocată nefiind soluționat la acea dată, astfel încât cererea de reluare a judecății formulată nu ar fi fost primită.

Ulterior, pe parcursul soluționării recursului declarat împotriva încheierii de suspendare, dosarul Curții Constituționale nr. 775D/2024 a fost soluționat prin decizia nr. 13/28.01.2025.

În acest context, se reține că motivul suspendării prezentei cauze nu se mai regăsește, astfel că interesul recurentei în susținerea recursului, prin care se critică măsura temporizării judecății prin raportare la acest motiv, nu mai este actual, cauza fiind repusă pe rol la cererea părților, în condițiile art. 415 C. proc. civ., iar instanța de apel a rămas în pronunțare.

Înalta Curte notează că existența interesului se impune a fi examinată pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanță, ci și în căile de atac, prin raportare la finalitatea urmărită de către titularul acesteia, în acest sens fiind și dispozițiile art. 458 C. proc. civ., potrivit cărora "căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes".

Față de împrejurarea soluționării dosarului având ca obiect excepția de neconstituționalitate invocată până la a cărei soluționare a fost suspendată cauza aflată pe rolul Curții de Apel Ploiești, verificând condiția privind interesul exercitării prezentului recurs, Înalta Curte constată că acesta nu mai subzistă, condiția caracterului actual al interesului recurentei în declararea recursului nemaifiind îndeplinită.

Nu este vorba despre rămânerea recursului fără obiect, așa cum a apreciat recurenta prin notele scrise depuse la dosar, de vreme ce încheierea atacată (obiectul recursului) nu a fost desființată prin intermediul unei alte căi procedurale. În realitate, urmare a repunerii pe rol a cauzei de către Curtea de Apel Ploiești, încheierea de suspendare atacată a încetat să își mai producă efectele sale juridice de oprire temporară a cursului procesului, astfel că nu mai subzistă interesul examinării legalității sale procedurale.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33 și art. 458 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta-reclamantă C. împotriva încheierii din 23.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta-reclamantă C. împotriva încheierii din 23.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2025.