ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1606/2021

Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/09.03.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Biserica Adormirea Maicii Domnului Sf. Dimitrie Stavropoleos, Biserica Adormirea Maicii Domnului Sf. Dimitrie Stavropoleos - Administrația Cimitirului, Biserica Adormirea Maicii Domnului Sf. Dimitrie Stavropoleos - Consiliul Parohial, B., C., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea contractului de concesiune încheiat în anul 2014 de către biserica sus-menționată, cu pârâtele B. și C. pentru cele patru locuri de veci ale familiei D. și E.; constatarea și recunoașterea calității sale de moștenitor legal al familiei D. și E.; obligarea bisericii pârâte, la încheierea unui nou contract de concesiune, cu atribuire spre folosință veșnică, a celor patru morminte, în care să fie inclus, ca moștenitor, reclamantul, sub sancțiunea aplicării penalităților de întârziere sau a amenzii, prevăzute de art. 24 alin. (2) din C. proc. civ. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în solidar. Prin sentința civilă nr. 917 din 28 septembrie 2015, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Moreni. Prin sentința nr. 413 din 23 iunie 2016, Judecătoria Moreni a admis excepția necompetenței materiale invocată de reclamant, a declinat competența materială a cauzei, având ca obiect "anulare act" în favoarea Tribunalului Dâmbovița și a constatat ivit conflictul negativ de competență. Prin sentința nr. 77/CC din 15 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Moreni. Prin sentința civilă nr. 156 din 19 martie 2018, Judecătoria Moreni a respins exceptia lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de reclamant prin mandatar, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii, invocate de pârâta Parohia Stavropoleos prin întâmpinare. A admis excepția lipsei de interes pentru capătul doi al cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos, Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos - Administrația Cimitirului, Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos - Consiliul Parohial și C., invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins cererea privind constatarea și recunoașterea calității de moștenitor legal a reclamantului, ca fiind lipsită de interes. A respins restul capetelor din cererea de chemare în judecată ca neîntemeiate. Prin decizia nr. 953 din 13 noiembrie 2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins ca tardiv formulat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 156 din 19 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Moreni. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. x/2018, reclamanții A. și F. au formulat cale de atac intitulată contestație în anulare/recurs împotriva deciziei civile nr. 953/13.11.2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosar nr. x/2016, solicitând fie admiterea contestației în anulare și, în subsidiar, anularea hotărârii atacate și fixarea unui termen în vederea soluționării cauzei printr-o nouă hotărâre, fie admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în consecință, continuarea judecării cauzei.

Decizia pronunțată de Tribunalul Dâmbovița Prin decizia civilă nr. 297 din 18 aprilie 2019, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale, a declinat în favoarea Curții de Apel Ploiești competența de soluționare a cererii cu privire la decizia civilă nr. 953/13.11.2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosar nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos, Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos - Administrația Cimitirului, Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos - Consiliul Parohial.

Încheierile pronunțate de Curtea de Apel Ploiești Prin încheierea de ședință din data de 12 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurenții A. și F. împotriva deciziei nr. 953 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. x/2016, având în vedere faptul că nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, iar părțile nu au fost prezente în instanță. La data de 19 martie 2020, recurenții au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei. Prin încheierea de ședință din data de 17 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția netimbrării cererii de repunere pe rol, invocată din oficiu, și s-a constatat nulitatea cererii de repunere pe rol a cauzei având ca obiect recursul declarat de recurenții A. și F. împotriva deciziei nr. 953 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. x/2016.

Recursul declarat în cauză Împotriva încheierilor de ședință din 12 februarie 2020 și 17 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții A. și F., criticând soluția pentru nelegalitate. Prin cererea de recurs, recurenții au expus critici care, așa cum s-a reținut prin încheierea de admitere în principiu din 12 mai 2021, pot fi circumscrise ipotezei de casare din art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierilor recurate și repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Recurenții au arătat că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, pentru că nu a ținut cont de pretențiile deduse judecății și de probatoriul ce trebuia administrat, interpretând și aplicând greșit normele de drept material incidente în cauză. În mod greșit, instanța de recurs a anulat cererea de repunere pe rol, ca netimbrată, deoarece taxa judiciară de timbru aferentă acestei cereri a fost trimisă prin e-mail, în copie, însă instanța nu a luat-o în considerare pe motiv că nu este depusă în original. Recurenții au opinat că este nelegală interpretarea dată de către instanță în ceea ce privește depunerea, la dosarul cauzei, a taxei judiciare de timbru, în original, întrucât legiuitorul nu prevede o atare obligație, ci doar menționează că trebuie făcută dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar instanța sau instituția publică putea sau avea posibilitatea de a efectua minime diligențe în vederea verificării acestei plăți. Printr-o altă critică, recurenții au arătat că instanța învestită cu soluționarea recursului i-a pus în vedere defunctului A. să achite taxa judiciară de timbru și, cu toate că instanței i s-a adus la cunoștință decesul părții survenit la data de 25 martie 2020, aceasta nu a luat în considerare cererea recurentului F., transmisă prin e-mail, prin care a solicitat suspendarea sau amânarea cauzei și aplicarea dispozițiilor art. 412 din C. proc. civ.. Instanța a procedat la soluționarea cauzei și a suspendat din nou pricina, încălcându-i recurentului dreptul de acces liber la justiție, consacrat atât prin art. 21 din Constituția României, cât și prin art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și prin art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Conchizând, recurenții au solicitat instanței de recurs să țină cont de prevederile art. 16, art. 21 alin. (2) și art. 124 alin. (2) din Constituția României, în ceea ce privește egalitatea în fața legii.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 12 mai 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamantul F., în nume propriu și în calitate de succesibil al reclamantului A. - decedat, împotriva încheierilor din data de 12 februarie 2020 și 17 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, fiind stabilit termen de judecată la data de 15 septembrie 2021.

Apărările formulate în cauză Cererea de recurs a fost comunicată intimaților la data de 25 ianuarie 2021, conform dovezilor de primire de la dosarul de recurs. Intimații nu au depus întâmpinare. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând încheierile recurate, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea de recurs, recurenții au expus critici care, așa cum s-a reținut prin încheierea de admitere în principiu din 12 mai 2021, pot fi circumscrise ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. În esență, într-o primă critică, recurenții au arătat că, în mod greșit, instanța de recurs a anulat cererea de repunere pe rol, ca netimbrată, deoarece taxa judiciară de timbru aferentă acestei cereri a fost trimisă prin e-mail, în copie, nefiind luată în considerare pe motiv că nu este depusă în original. A doua critică arată că instanța învestită cu soluționarea recursului nu a luat în considerare cererea recurentului F., transmisă prin e-mail, prin care a solicitat suspendarea sau amânarea cauzei și aplicarea dispozițiilor art. 412 din C. proc. civ., indicând că recurentul A. decedase anterior termenului din 17 iunie 2020. Mai mult, instanța i-a pus în vedere recurentului defunct să achite taxa judiciară de timbru. Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a din C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata "când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă". Lipsa părților, legal citate, nu împiedică judecarea cauzei, sub condiția ca, cel puțin una dintre acestea, să fi solicitat judecarea în lipsă. În cauză, se constată că, în ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din 12 februarie 2020, niciuna dintre părțile legal citate nu s-a înfățișat în instanță la termenul respectiv, nefiind depus niciun înscris prin care să se solicite judecata cauzei în lipsă, astfel că instanța, în mod corect, a suspendat judecata recursului declarat de reclamanții A. și F., pentru lipsa nejustificată a părților, conform dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 prima teză din C. proc. civ. Pe cale de consecință, în ceea ce privește încheierea din 12 februarie 2020, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de casare invocat de reclamanți, prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., urmând, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., a respinge recursul declarat împotriva acestei încheieri ca nefondat. Cu privire la recursul declarat împotriva celei de-a doua încheieri, din 17 iunie 2020, Înalta Curte reține că, ulterior suspendării dispuse de instanță la termenul din 12 februarie 2020, reclamanții A. și F. au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei la data de 19 martie 2020, aflată la dosarul de recurs, fiind stabilit termen în cauză la 17 iunie 2020. La data de 16 iunie 2020, reclamantul F. a formulat cerere de amânare a cauzei, învederând decesul celuilalt reclamant, A.; acesta a solicitat, de asemenea, judecata cauzei în lipsă. Prin încheierea recurată, deși curtea de apel a reținut împrejurarea decesului unuia dintre reclamanți în cursul judecății, a apreciat procedura de citare legal îndeplinită, motivând că nu s-au depus dovezi în sensul celor invocate. Înalta Curte are în vedere, cu referire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului A., invocată din oficiu, astfel cum rezultă din consultarea bazelor electronice de date, că acesta a decedat la 25 martie 2020, moment plasat între data formulării cererii de repunere pe rol a cauzei și data stabilită pentru judecarea acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 34 din C. civ. privitoare la capacitatea de folosință, aceasta constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință începe la naștere și încetează la moarte. Prevederile art. 56 din C. proc. civ. în materia capacității procesuale de folosință arată că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. Așadar, la termenul din 17 iunie 2020, reclamantul A., fiind decedat, nu putea fi parte în judecată, în lipsa folosinței drepturilor civile, excepția lipsei capacității de folosință putând fi invocată în orice stare a procesului. Dispozițiile art. 176 punctul 1 din C. proc. civ. prevăd că nulitatea unui act de procedură nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la capacitatea procesuală de folosință, astfel că actul de procedură întocmit în cauză, și anume încheierea de ședință din 17 iunie 2020, este lovit de nulitate absolută, capacitatea fiind o cerință legală extrinsecă a actului de procedură, care nu vizează o condiție internă, proprie acestuia. Având în vedere argumentele sus-menționate, se constată că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., nulitatea necondiționată a încheierii atacate, referitoare la lipsa capacității procesuale de folosință, constituind un motiv de casare de ordine publică, ce poate fi ridicat din oficiu de către instanță. Ca atare, încheierea din 17 iunie 2020 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale în materie de nulitate necondiționată, prevăzute de art. 176 din C. proc. civ., instanța de apel apreciind greșit că părțile sunt legal citate pentru termenul din 17 iunie 2020. Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte reține întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. cu privire la încheierea din data de 17 iunie 2020, astfel încât, în baza art. 496 și 497 din același cod, urmează a admite recursul reclamanților, a constata nulitatea încheierii și a trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.