ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2017/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. x/2018*, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane - Cimitirul Bellu Ortodox, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să constate nulitatea absolută a actelor de concesiune nr. x/03.10.2011, emise de pârâtă pe numele B., C. și D. și nr. y/25.10.2011 pe numele D., referitoare la locul 32 situat în plan la figura 26/2017 din Cimitirul Șerban Vodă și obligarea pârâtei la restabilirea situației anterioare. Judecătoria Bacău, prin sentința civilă nr. 7016 din 16 decembrie 2019, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a de contencios administrativ fiscal. Prin sentința civilă nr. 174 din 28 mai 2020, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Curții de Apel Bacău în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar la data de 02 iulie 2020, pârâtul D. a depus note de ședință, prin intermediul cărora a formulat două cereri: - prima prin care a ridicat excepția de neconvenționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (4), art. 519 și art. 520 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 din Legea nr. 47/1992, solicitând sesizarea Curții Constituționale și sesizarea Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept vizând art. 135 alin. (4), art. 519 și art. 520 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 din Legea nr. 47/1992; - a doua prin care a ridicat excepția de neconvenționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (2) C. proc. civ., excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., solicitând sesizarea Curții Constituționale și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept vizând art. 78 alin. (2)art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Hotărârile instanței de fond Prin sentința civilă nr. 29 din 14 septembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a stabilit în favoarea Judecătoriei Bacău competența de soluționare a cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane-Cimitirul Bellu Ortodox și D.; - a respins cererile formulate de reclamanta A., ca inadmisibile. Prin încheierea din ședința camerei de consiliu din 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis sesizarea din oficiu și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 29 din 14 septembrie 2020, în sensul că, în loc de "Respinge cererile formulate de A.", s-a trecut corect "Respinge cererile formulate de D.". La data de 15 septembrie 2020, pârâtul D. a formulat cerere de completare a sentinței civile nr. 29 din 14 septembrie 2020, în sensul soluționării celor două cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate și a cererilor de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, iar la data de 30 septembrie 2020, a formulat cerere precizatoare la cererea de completare. La data de 05 octombrie 2020, pârâtul D. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător E. de la soluționarea cererii de completare a sentinței nr. 29 din 14 septembrie 2020, îndreptată prin încheierea din 15 septembrie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea din 09 octombrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare formulată de petentul D..

Recursurile exercitate în cauză Pârâtul D. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 29 din 14 septembrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, îndreptată prin încheierea din 15 septembrie 2020, exclusiv sub aspectul nesesizării Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ridicate în cauză, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, corelat cu art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ. La data de 13 noiembrie 2020, același pârât a declarat recurs și împotriva încheierii din 09 octombrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, întemeiat în drept, în principal, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În motivarea recursurilor s-a arătat, în esență, că: Recursul împotriva sentinței vizează "exclusiv" aspectul nesesizării Curții Constituționale în cele două excepții de neconstituționalitate și respectiv: - excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ. - excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135. alin. (4) sintagma "în camera de consiliu, fără citarea părților", art. 519 și art. 520 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale; A arătat recurentul că fiecare dintre cele două excepții de neconstituționalitate îndeplinește toate condițiile de admisibilitate stabilite de art. 146 lit. d) din Constituție, de art. 10 alin. (2) și art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și de jurisprudența Curții Constituționale, și anume: privește dispoziții din legi; dispozițiile legislative criticate nu au fost declarate neconstituționale; este ridicată în fața unei instanțe judecătorești; este ridicată în cursul unui proces aflat pe rol (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 dispune că excepția de neconstituționalitate se poate ridica în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, deci este perfect posibilă în procedura soluționării unui conflict de competență); are legătură cu soluționarea cauzei: Pentru excepția de neconstituționalitate nr. 1: s-au formulat, în atenția instanței judecătorești în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, cereri pentru a se constata legalitatea decimatorului Judecătoriei Bacău și nelegalitatea decimatorului Tribunalului Bacău și pentru a se trimite cauza pentru judecarea fondului către Tribunalul Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiate pe normele legislative criticate; pentru soluționarea cererii, instanța trebuie să aplice normele legislative criticate, deci legătura acestora cu cauza este evidentă; Pentru excepția de neconstituționalitate nr. 2: s-au formulat, în atenția instanței judecătorești în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, cereri de a fi citat pentru a participa la dezbateri orale și contradictorii și judecata să fie publică, cât privește conflictul negativ de competență, admisibilitatea excepției de neconstituționalitate și admisibilitatea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție; pentru soluționarea cererii, instanța trebuie să aplice normele legislative criticate, deci legătura acestora cu cauza este evidentă; în plus, fiind vorba de norme privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, este evidentă legătura cu soluționarea cauzei, care nu se poate face corect și legal fără ca procesul să fie echitabil și fără respectarea dreptului la apărare). Excepția de neconstituționalitate vizează contrarietatea dispozițiilor legislative criticate cu normele constituționale, iar nu interpretarea dispoziției legislative, adică este o veritabilă excepție de neconstituționalitate (conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale, o excepție de neconstituționalitate care privește constituționalitatea unei norme legislative într-o anumită interpretare este clar admisibilă, întrucât nu se solicită interpretarea normei legislative - chestiune care ar fi de competența instanței judecătorești -, ci se solicită compararea conformității normei legislative într-o anumită interpretare cu normele constituționale, ceea ce reprezintă o veritabilă excepție de neconstituționalitate, de competența Curții Constituționale, în multe ocazii instanța de contencios constituțional declarând neconstituțională o normă legislativă într-o anumită interpretare sau decizând că o normă legislativă este constituțională numai într-o anumită interpretare); este formulată în scris; este motivată. În concluzie, fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate, instanța judecătorească în fața căreia au fost ridicate excepțiile de neconstituționalitate avea obligația să sesizeze Curtea Constituțională, fără a avea dreptul să refuze trimiterea excepțiilor de neconstituționalitate către instanța de contencios constituțional. Nesesizând Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate, instanța judecătorească în fața căreia această excepție de neconstituționalitate a fost ridicată a depășit atribuțiile puterii/judecătorești (substituindu-se Curții Constituționale, singura autoritate de jurisdicție constituțională), a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (violând art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, care obliga instanța judecătorească să sesizeze Curtea Constituțională, chestiunea neconstituționalității legilor fiind de ordine publică) și a dat o hotărâre cu aplicarea greșită și încălcarea normelor de drept material (violând art. 146 lit. d) din Constituție și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, interpretate conform jurisprudenței Curții Constituționale, care consacră dreptul oricărei părți într-un proces judiciar de a obține verificarea constituționalității normelor de reglementare primară aplicabile procesului). Recursul împotriva încheierii vizează respingerea cererii de recurs pe care pârâtul a formulat-o împotriva judecătorului investit cu "soluționarea cererii de completare a hotărârii" pe care a pronunțat-o. S-a afirmat în motivare că instanța de fond a considerat că ar fi întemeiată o cerere de recuzare a judecătorului care își exprimă anterior opinia cu privire la soluție numai dacă această exprimare s-a făcut într-o altă cauză, iar nu în cauza dedusă judecății. Interpretarea este în mod fundamental ilegală, exprimarea opiniei cu privire la soluție fiind interzisă judecătorului în orice împrejurare, deoarece textul nu distinge. Astfel, judecătorul devine incompatibil dacă își exprimă opinia într-o altă cauză (cu privire la soluția pe care o va pronunța în cealaltă cauză), dacă își exprimă opinia chiar în cauză (de ante-pronunță) sau dacă își exprimă opinia în afara oricărui cadru procesual (de exemplu în presă sau față de prieteni). Ori de câte ori judecătorul își exprimă opinia cu privire la soluția ce trebuie dată într-o cauză (iar nu doar atunci când se exprimă într-o altă cauză), el devine incompatibil. Restrângerea aplicabilității acestui caz de incompatibilitate, făcută de prima instanță, este manifest ilegală. În al doilea rând, instanța a considerat că nu este întemeiată cererea de recuzare, întrucât cererea de completare a hotărârii se soluționează de același judecător care a pronunțat hotărârea inițială. Faptul că, într-adevăr, cererea de completare a hotărârii este de competența completului (judecătorului) care a pronunțat hotărârea inițială nu înseamnă că nu pot exista motive de incompatibilitate, care să ducă la admiterea cererii de recuzare a judecătorului în soluționarea cererii de completare a hotărârii. Cu titlu de exemplu, dacă după pronunțarea hotărârii inițiale judecătorul se căsătorește cu una dintre părți, el va fi incompatibil să judece o cerere de completare a hotărârii, neputând fi reținut argumentul utilizat de prima instanță, că același judecător trebuie să soluționeze cererea de completare. Prin urmare, prima instanță nu a analizat în concret dacă judecătorul recuzat și-a exprimat sau nu anterior opinia cu privire la soluție, ci a respins cererea de recuzare doar pe motivul că exprimarea opiniei s-a făcut chiar în această cauză și pe motivul că o cerere de completare se judecă de același judecător. În afară de această motivare extrem de sumară și profund nelegală, instanța rezervă două paragrafe ample pentru a reda unele norme internaționale, fără să explice în vreun fel cum le interpretează și cum se aplică în concret cauzei. Acele paragrafe se pot regăsi fără probleme in orice hotărâre prin care se soluționează o cerere de recuzare, indiferent care ar fi soluția, deoarece sunt pur abstracte și fără nicio analiză particularizată la cauza concretă. Prin decizia nr. 750 din 10 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursurile formulate de pârâtul D. împotriva sentinței civile nr. 29 din 14 septembrie 2020 și a încheierii din 09 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Împotriva acestei decizii, recurentul D. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 și 3 C. proc. civ. Calea extraordinară de atac promovată a fost soluționată prin decizia nr. 650 din data de 3 februarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte dispunând admiterea contestației în anulare formulată de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 750 din 10 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, anularea deciziei nr. 750 din 10 februarie 2021 și fixarea termenului pentru rejudecarea recursurilor.

Apărările intimatului Intimații nu au formulat întâmpinare la dosarul cauzei.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând hotărârile recurate prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: 1. Cu privire la recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 29 din 14 septembrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, îndreptată prin încheierea din 15 septembrie 2020, declarat exclusiv sub aspectul nesesizării Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ridicate în cauză, Înalta Curte constată că a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, corelat cu art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ. În fața primei instanțe, recurentul a invocat două excepții de neconstituționalitate, solicitând sesizarea Curții Constituționale, respectiv: - excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ. - excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (4), art. 519 și art. 520 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 din Legea nr. 47/1992. Prin sentința civilă nr. 29 din 14 septembrie 2020, îndreptată ulterior, Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în cadrul regulatorului de competență, a respins cererile formulate de D., ca inadmisibile, reținând că este de strictă aplicare și interpretare conflictul de competență, astfel că prin cererile formulate se depășește cadrul legal, așa cum este reglementat de C. proc. civ. la art. 133-137. Primul motiv de recurs formulat este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești". Prin această sintagmă se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu se poate identifica cu depășirea competenței. Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separației puterilor în stat, spre deosebire de necompetență, care constă în amestecul unei instanțe judecătorești în atribuțiile altor instanțe judecătorești. Instanța săvârșește un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale. Or, în cauza de față se constată că prima instanță, fiind investită cu soluționarea unui conflict de competență, interpretând dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., a apreciat că în acest cadru procesual cererile de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unor excepții de neconstituționalitate sunt inadmisibile. În aceste condiții, Înalta Curte constată, fără a analiza fondul raportului juridic dedus judecății, că prima instanță a pronunțat o hotărâre în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, motivul de recurs invocat fiind nefondat. Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege. Or, în cauza de față, recurentul nu formulează critici privind încălcarea unor reguli de procedură de către prima instanță, a căror nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ci doar este nemulțumit de soluția pronunțată de instanță privind respingerea ca inadmisibile a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unor excepții de neconstituționalitate. Ultimul motiv de recurs invocat este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile." Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Cu privire la condiția care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că această condiție nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Excepțiile de neconstituționalitate formulate în cauză vizează următoarele dispoziții legale: - art. 79 alin. (2) din C. proc. civ.: "El va lua procedura în starea în care se află în momentul introducerii în proces. Instanța, la cererea celui introdus în proces, va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi probe. Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite și față de acesta." - art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.: "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii." - art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.: "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu." - art. 135 alin. (4) din C. proc. civ.: "Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă." - art. 519 și art. 520 alin. (1) din C. proc. civ., care vizează sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. - art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Se impune a aminti că recurentul a fost introdus forțat în cauză, de către Judecătoria Bacău, în calitate de pârât, fiind ținut să ia procedura în starea în care se afla în momentul introducerii în proces, iar asupra unor aspecte procedurale fiind în imposibilitate de a formula o veritabilă apărare. În cadrul acestui context factual și în aplicarea dispozițiilor legale incidente, se poate concluziona că excepțiile de neconstituționalitate invocate au legătură cu cauza. Pe de altă parte, chiar în cadrul procedural strict de soluționare a conflictului de competență, reglementat de art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora: "Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă.", se poate invoca o excepție de neconstituționalitate de vreme ce potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, menționat mai sus, excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată în fața instanțelor judecătorești, în orice fază a litigiului. Se poate constata că prin folosirea sintagmei "în orice fază a litigiului", comparativ cu, de exemplu, "în cursul judecății", intenția legiuitorului a fost de a acoperii toată perioada existenței litigiului pentru ca părțile să poată cere verificarea a posteriorii, de către Curtea Constituțională, a constituționalității normelor ce au legătură cu cauza. Îngrădind posibilitatea invocării excepției de neconstituționalitate, se poate ajunge, așa cum a susținut și recurentul, ca unele dispoziții legale să scape controlului de constituționalitate al Curții, fapt ce nu corespunde intenției legiuitorului. În acest sens, prima instanță, investită cu soluționarea celor două excepții de neconstituționalitate, le putea soluționa separat de conflictul de competență, cu citarea părților și cu exprimarea unui punct de vedere asupra acestora. 2. Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii din 09 octombrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că a fost întemeiat în drept, în principal, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Prin încheierea din 09 octombrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare a doamnei judecător E. de la soluționarea cererii de completare a sentinței nr. 29 din 14 septembrie 2020, îndreptată prin încheierea din 15 septembrie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, formulată de petentul D.. Prima instanță a reținut că acest caz de incompatibilitate, prevăzut de art. 41 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., poate fi găsit ca întemeiat doar în măsura în care judecătorul și-ar fi exprimat opinia cu privire la soluție într-o altă cauză, și nu în cea dedusă judecății, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 111 alin. (6) din Hotărârea nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești: "Cererile de îndreptare a erorilor materiale și cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită." Pornind de la aspectele teoretice menționate mai sus, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 8 din C. proc. civ., soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul D. împotriva sentinței nr. 29 din 14 septembrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, exclusiv sub aspectul cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, va casa în parte sentința recurată, în sensul că: va admite cererea petentului D., va sesiza Curtea Constituțională a României cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 135 alin. (4), art. 519, art. 520 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 din Legea nr. 47/1992. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței. Se va respinge recursul declarat de pârâtul D. împotriva încheierii de ședință din 09 octombrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,