ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 750/2021

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Bacău sub nr. x/2018*, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane - Cimitirul Bellu Ortodox, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să constate nulitatea absolută a actelor de concesiune emise de pârâtă nr. 10662/03.10.2011 pe numele B., C. și D. și nr. 11722/25.10.2011 pe numele D., referitoare la locul 32 situat în plan la figura 26/2017 din Cimitirul Șerban Vodă și obligarea pârâtei la restabilirea situației anterioare.

Judecătoria Bacău, prin sentința civilă nr. 7016 din 16 decembrie 2019 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția a Ii-a de contencios administrativ fiscal.

Prin sentința civilă nr. 174 din 28 mai 2020, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacă; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Curții de Apel Bacău în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar Ia data de 02.07.2020, pârâtul D. a depus note de ședință, prin intermediul cărora a formulat două cererii: prima prin care a ridicat excepția de neconvenționalitate a dispozițiilor art. 1 35 alin. (4) C. proc. civ., excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (4), art. 519 și art. 520 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 din Legea nr. 47/1992, solicitând sesizarea Curții Constituționale și sesizarea înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept vizând art. 135 alin. (4), art. 519 și art. 520 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 din Legea nr. 47/1992; a doua prin care a ridicat excepția de neconvenționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (2) C. proc. civ., excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., solicitând sesizarea Curții Constituționale și sesizarea înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept vizând art. 78 alin. (2)art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

2.1 Prin sentința nr. 29 din 14 septembrie 2020, Curtea de Apel Bacău ~ secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal:

- a stabilit în favoarea Judecătoriei Bacău competența de soluționare a cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane-Cimitirul Bellu Ortodox și D.;

- a respins cererile formulate de reclamanta A., ca inadmisibile.

Prin încheierea din ședința camerei de consiliu din 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis sesizarea din oficiu și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 29 din 14 septembrie 2020, în sensul că, în loc de " Respinge cererile formulate de A.", s-a trecut corect, Respinge cererile formulate de D.".

La data de 15 septembrie 2020, pârâtul D. a formulat cerere de completare a sentinței nr. 29 din 14 septembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul soluționării celor două cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstitutionalitate invocate și a cererilor de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, iar la data de 30 septembrie 2020, a formulat cerere precizatoare la cererea de completare.

La data de 05 octombrie 2020, pârâtul D. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător D. de la soluționarea cererii de completare a sentinței nr. 29 din 14 septembrie 2020, îndreptată prin încheierea din 15 septembrie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin încheierea din 09 octombrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare formulată de petentul D.. 3. Calea de atac exercitată

La data de 15.09.2020, pârâtul D. a formulat recurs împotriva sentinței nr. 29 din 14 septembrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, îndreptată prin încheierea din 15 septembrie 2020, exclusiv sub aspectul nesesizării Curții Constituționale cu excepțiile de neconstitutionalitate ridicate în cauză, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, corelat cu art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

La data de 13.11.2020, pârâtul D. a formulat recurs și împotriva încheierii din 09 octombrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, întemeiat în drept, în principal, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II. Analiza cererilor de recurs

Recursul împotriva sentinței vizează "exclusiv" aspectul nesesizării Curții Constituționale în cele două excepții de neconstituționalitate și respectiv:

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 79 alin. (2), art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ. (în continuare, excepția de neconstituționalitate nr. 1);

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135. alin. (4) sintagma "în camera de consiliu, fără citarea părților", art. 519 și art. 520 alin. (1) C. proc. civ. și art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (în continuare, excepția de neconstituționalitate nr. 2);

A arătat recurentul că fiecare dintre cele două excepții de neconstituționalitate (nr. 1 și nr. 2) ridicate de recurentul autor al excepției de neconstituționalitate - pârât îndeplinește toate condițiile de admisibilitate stabilite de art. 146 lit. d) din Constituție, de art. 10 alin. (2) și art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și de jurisprudența Curții Constituționale, și anume:

- privește dispoziții din legi;

- dispozițiile legislative criticate nu au fost declarate neconstituționale;

- este ridicată în fața unei instanțe judecătorești;

- este ridicată în cursul unui proces aflat pe rol (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 dispune că excepția de neconstituționalitate se poate ridica în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, deci este perfect posibilă în procedura soluționării unui conflict de competență);

- are legătură cu soluționarea cauzei:

- pentru excepția de neconstituționalitate nr. 1: subsemnatul autor al excepției de neconstituționalitate am formulat, în atenția instanței judecătorești în fața căreia am ridicat excepția de neconstituționalitate, cereri pentru a se constata legalitatea decimatorului Judecătoriei Bacău și nelegalitatea decimatorului Tribunalului Bacău și pentru a se trimite cauza pentru judecarea fondului către Tribunalul Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiate pe normele legislative criticate; pentru soluționarea cererii, instanța trebuie să aplice normele legislative criticate, deci legătura acestora cu cauza este evidentă;

- pentru excepția de neconstituționalitate nr. 2. subsemnatul recurent autor al excepției de neconstituționalitate - pârât am formulat, în atenția instanței judecătorești în fața căreia am ridicat excepția de neconstituționalitate, cereri să fiu citat, să particip la dezbateri orale și contradictorii și judecata să fie publică, cât privește conflictul negativ de competență, admisibilitatea excepției de neconstituționalitate și admisibilitatea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție; pentru soluționarea cererii, instanța trebuie să aplice normele legislative criticate, deci legătura acestora cu cauza este evidentă; în plus, fiind vorba de norme privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, este evidentă legătura cu soluționarea cauzei, care nu se poate face corect și legal fără ca procesul să fie echitabil și fără respectarea dreptului la apărare);

- privește contrarietatea dispozițiilor legislative criticate cu normele constituționale, iar nu interpretarea dispoziției legislative, adică este o veritabilă excepție de neconstituționalitate (conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale, o excepție de neconstituționalitate care privește constituționalitatea unei norme legislative într-o anumită interpretare este clar admisibilă, întrucât nu se solicită interpretarea normei legislative - chestiune care ar fi de competența instanței judecătorești -, ci se solicită compararea conformității normei legislative într-o anumită interpretare cu normele constituționale, ceea ce reprezintă o veritabilă excepție de neconstituționalitate, de competența Curții Constituționale, în multe ocazii instanța de contencios constituțional declarând neconstituțională o normă legislativă într-o anumită interpretare sau decizând că o normă legislativă este constituțională numai într-o anumită interpretare);

- este formulată în scris;

- este motivată.

În concluzie, fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate, instanța judecătorească în fața căreia au fost ridicate excepțiile de neconstituționalitate avea obligația să sesizeze Curtea Constituțională, fără a avea dreptul să refuze trimiterea excepțiilor de neconstituționalitate către instanța de contencios constituțional.

Nesesizând Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate, instanța judecătorească în fața căreia această excepție de neconstituționalitate a fost ridicată a depășit atribuțiile puterii/judecătorești (substituindu-se Curții Constituționale, singura autoritate de jurisdicție constituțională), a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (violând art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, care obliga instanța judecătorească să sesizeze Curtea Constituțională, chestiunea neconstituționalității legilor fiind de ordine publică) și a dat o hotărâre cu aplicarea greșită și încălcarea normelor de drept material (violând art. 146 lit. d) din Constituție și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, interpretate conform jurisprudenței Curții Constituționale, care consacră dreptul oricărei părți într-un proces judiciar de a obține verificarea constituționalității normelor de reglementare primară aplicabile procesului).

Recursul împotriva încheierii vizează respingerea cererii de recurs pe care pârâtul a formulat-o împotriva judecătorului investit cu "soluționarea cererii de completare a hotărârii" pe care a pronunțat-o.

S-a afirmat în motivare că instanța de fond a considerat că ar fi întemeiată o cerere de recuzare a judecătorului care își exprimă anterior opinia cu privire la soluție numai dacă această exprimare s-a făcut într-o altă cauză, iar nu în cauza dedusă judecății. Interpretarea este în mod fundamental ilegală, exprimarea opiniei cu privire la soluție fiind interzisă judecătorului în orice împrejurare, deoarece textul nu distinge. Astfel, judecătorul devine incompatibil dacă își exprimă opinia într-o altă cauză (cu privire la soluția pe care o va pronunța în cealaltă cauză), dacă își exprimă opinia chiar în cauză (de ante-pronunță) sau dacă își exprimă opinia în afara oricărui cadru procesual (de exemplu în presă sau față de prieteni). Ori de câte ori judecătorul își exprimă opinia cu privire la soluția ce trebuie dată într-o cauză (iar nu doar atunci când se exprimă într-o altă cauză), el devine incompatibil. Restrângerea aplicabilității acestui caz de incompatibilitate, făcută de prima instanță, este manifest ilegală.

În al doilea rând, instanța a considerat că nu este întemeiată cererea de recuzare, întrucât cererea de completare a hotărârii se soluționează de același judecător care a pronunțat hotărârea inițială. Faptul că, într-adevăr, cererea de completare a hotărârii este de competența completului (judecătorului) care a pronunțat hotărârea inițială nu înseamnă că nu pot exista motive de incompatibilitate, care să ducă la admiterea cererii de recuzare a judecătorului în soluționarea cererii de completare a hotărârii. Cu titlu de exemplu, dacă după pronunțarea hotărârii inițiale judecătorul se căsătorește cu una dintre părți, el va fi incompatibil să judece o cerere de completare a hotărârii, neputând fi reținut argumentul utilizat de prima instanță, că același judecător trebuie să soluționeze cererea de completare.

Prin urmare, prima instanță nu a analizat în concret dacă judecătorul recuzat și-a exprimat sau nu anterior opinia cu privire la soluție, ci a respins cererea de recuzare doar pe motivul că exprimarea opiniei s-a făcut chiar în această cauză și pe motivul că o cerere de completare se judecă de același judecător.

În afară de această motivare extrem de sumară și profund nelegală, instanța rezervă două paragrafe ample pentru a reda unele norme internaționale, fără să explice în vreun fel cum le interpretează și cum se aplică în concret cauzei. Acele paragrafe se pot regăsi fără probleme in orice hotărâre prin care se soluționează o cerere de recuzare, indiferent care ar fi soluția, deoarece sunt pur abstracte și fără nicio analiză particularizată la cauza concretă.

La termenul când s-a soluționat recursul pârâtul a invocat:

- excepția nelegalei judecări împotriva a celor două recursuri

- excepția nelegalei repartizări împreună a celor două recursuri aceluiași complet de judecată.

Analizând cu prioritate aceste susțineri Înalta Curte constată că în realitate acestea nu sunt veritabile excepții.

În fapt dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ. face referire astfel cum este și firesc, la unitatea dosarului și în cazul exercitării căilor de atac în cazul recuzării.

Nu există nici un text legal, și nici recurentul nu a indicat, în ideea nesoluționării împreună a celor 2 cereri.

Cea de-a doua pretinsă "excepție" nu poate fi nici aceasta primită nefiind vorba despre o dublă repartizare, ci de către o singură repartizare, vizând ambele cererii de recurs.

Astfel, cum criticile nu pot fi considerate veritabile "excepții", Înalta Curte va analiza pe fond cele 2 recursuri.

Că această soluție este corectă rezultată și din faptul că recurentul a invocat la acest termen neconstituționalitatea dispozițiilor art. 29 alin. (1) sintagma "în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia" din Legea nr. 47/1992.

De altfel acest text, previne abuzul procesual prin invocarea în cadrul unor excepții de neconstituționale, a unor texte de lege fără legătură cu pricina.

Or, în cazul analizat, într-un conflict de competență, solicitările autorului excepțiilor de neconstituționalitate depășesc cadrul procesual dat de analiza a două sentințe, în baza înscrisurilor preexistente.

În aceste condiții în mod corect cererea pârâtului a fost respinsă.

Pe data de 13.11.2020, recurentul a declarat și motivat recursul - pe cale separată - împotriva încheierii din 09.10.2020, prin care cererea sa de recuzare a judecătorului care soluționa cererea de completare a Sentinței din 14.09.2020 a fost respinsă.

Obiectul recursului - pe cale separată - vizează respingerea cererii de recuzare a unui judecător, în condițiile în care hotărârea pronunțată ulterior de respectivul judecător este definitivă.

Cât privește recursul împotriva încheierii apare evident că judecătorul fondului soluționând conflictul negativ de competență nu "și-a exprimat părerea" asupra cererilor de sesizare a Curții Constituționale.

De altfel, strict temporal, pârâtul depusese în același moment(martie 15 septembrie 12.01) și recursul împotriva nesesizării Curții Constituționale cu cele două excepții de neconstituționalitate și cererea de completare a hotărârii vizând practic aceleași excepții de neconstituționalitate ceea ce nu poate fi apreciat ca admisibil.

Astfel, judecătorul fie s-a pronunțat asupra sesizării pe excepție și atunci s-a formulat recurs, motiv de inadmisibilitate pentru ulterioare cererii completatoare, fie nu s-a pronunțat, și deci nu se putea invoca prin cererea recuzare acest aspect.

Apare astfel evident că în mod corect cererea de recuzare a fost corect respinsă.

Cum în raport de motivele invocate, recursul împotriva sentinței nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4,5 și 8 C. proc. civ. iar cel împotriva încheierii nu se încadrează în prevederileart. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtul D. împotriva sentinței nr. 29 din 14 septembrie 2020 și a încheierii din 09.10.2020 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2021.