Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.09.2020
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4341/2020

HOTĂRÂRE
15.09.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4341/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 15 septembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 19.04.2016 pe rolul Judecătoriei Moinești sub nr. de dosar x/2016, petentul A. a solicitat în contradictoriu cu ITM Bacău să se dispună anularea procesului-verbal nr. x/29.02.2016 și în subsidiar să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 904 din 23 mai 2017, Judecătoria Moinești, județul Bacău a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul A., domiciliat în jud. Bacău, în contradictoriu cu ITM Bacău, cu sediul în Bacău, str. x A, jud. Bacău.

Apelul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 904 pronunțată de Judecătoria Moinești, județul Bacău la data de 23 mai 2017, a declarat apel petentul - contestator A.. Hotărârea pronunțată în apel Prin Decizia nr. 1647/2017 pronunțată la data de 12 decembrie 2017, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de Contencio Administrativ și Fiscal a respins apelul privind pe apelantul A. și pe intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău, ca neîntemeiat, hotărârea pronunțată de această instanță fiind având caracter definitiv. Cererea de recurs Împotriva Deciziei nr. 1647/2017 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a declarat recurs apelantul A., solicitând înlocuirea amenzii cu avertisment întrucât plata contravalorii amenzii de 20.000 RON este împovărătoare.

Recurentul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru calea de atac a recursului, în cuantum de 100 RON, conform chitanței atașate la dosar, în original. Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc.

civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 15 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, potrivit art. 130-132 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, constatând că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Conform art. 97 C. proc. civ. " Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: 1) recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2) recursurile în interesul legii; 3) cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4) orice alte cereri date prin lege în competența ta." De asemenea, conform art. 96 C. proc.

civ. " Curtea de apel judecă: 3) ca instanță de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege 4) Orice alte cereri date prin lege în competența lor." Aplicând aceste dispoziții la obiectul recursului dedus judecății Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că cererea de recurs analizată nu a fost formulată împotriva unei hotărâri pronuțate de o curte de apel, situație în care Înalta Curte ar fi fost competentă să o soluționeze, potrivit art. 97 C. proc. civ., anterior menționat.

În prezenta cauză, recurentul A. a declarat recurs împotriva unei decizii (Decizia nr. 1647/2017) pronunțată de tribunal (Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal) astfel încât, raportat la dispozițiile procedurale menționate la art. 96 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de recurs declarată în cauză revine Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, căreia îi va fi declinată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii de recurs formulate de contestatorul A., în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1647/2017 din 12 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2464/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii Prin cererea înregistrată în data de 28.06.2016 pe rolul Judecătoriei Buhuși sub nr. x/2016, petentul A. a formulat
ÎCCJ 2022-06-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3697/2022
Ședința publică din data de 22 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei 1.1. Prin sentința civilă nr. 1604 din data de 10.08.2017, pronunțat
ÎCCJ 2020-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1210/2020
Ședința publică din data de 26 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 10.06.2016 pe rolul Curții de Apel Bacău recla
ÎCCJ 2021-04-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2392/2021
Apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1874/21.03.2017, pronunțată de Judecătoria Bacău și soluția pronunțată în calea de atac. Împotriva sentinței civile nr. 1874 21 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Bacău, a declarat apel rec
ÎCCJ 2020-07-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1357/2020
Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la 20 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a conte
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă