ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 559/2022

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată din 8 octombrie 2015, înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Moreni, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C., solicitând instanței să constate, prin hotărâre judecătorească, dreptul lor de proprietate pentru construcția P+1 în suprafață desfășurată de 194,30 mp, edificată pe terenul proprietatea societății pârâte, situat în Moreni, județul Dâmbovița, înscris în cartea funciară nr. x a localității Moreni, județul Dâmbovița, cu nr. cadastral x, precum și rectificarea tabulară a înscrierilor din cartea funciară privind construcția în litigiu. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 492 C. civ. de la 1864, art. 907 și următoarele C. civ., Legea nr. 7/1996, Decizia I.C.C.J., secția I civilă nr. 4580/16.10.2013. Hotărârea de declinare a competenței: Prin sentința civilă nr. 202 din 17 martie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Moreni a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta S.C. C., și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Primul ciclu procesual

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 1824 din 15 noiembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C.. A constatat dreptul de proprietate al reclamanților pentru construcția P+1 în suprafață desfășurată de 194,30 mp, edificată pe terenul S.C. C. din localitatea Moreni, județul Dâmbovița, înscris în cartea funciară nr. x a localității Moreni, județul Dâmbovița, cu nr. cadastral x și a dispus rectificarea înscrierilor din cartea funciară privind construcția. A obligat pe pârâtă la plata sumei de 8.210 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 1347 din 9 mai 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. C. împotriva sentinței civile nr. 1824 din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamanții A. și B.. A schimbat în tot sentința civilă nr. 1824 din 15 noiembrie 2018 a Tribunalului Dâmbovița, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată. A obligat pe intimații-reclamanți la plata sumei de 1.000 RON către apelanta-pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție: Prin decizia nr. 653 din 5 martie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1347 din 9 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Al doilea ciclu procesual

Decizia pronunțată de curtea de apel în rejudecare: Prin decizia nr. 1875 din 16 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. C. împotriva sentinței civile nr. 1824 din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamanții A. și B.. A schimbat în tot sentința apelată și, în consecință, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. A respins cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C., ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă. A obligat pe intimații-reclamanți la plata sumei de 4.105 RON către apelanta-pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1875 din 16 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă au declarat recurs reclamanții B. și D..

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție și procedura de filtru: Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 9 februarie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5. Prin rezoluția din 25 martie 2021 s-au dispus măsurile procesuale prevăzute de art. 490 și 493 din C. proc. civ. și s-a stabilit taxa judiciară de timbru datorată de recurentă pentru soluționarea recursului, în cuantum de 50 RON, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. După etapa comunicărilor, la 6 decembrie 2021, completul de filtru a luat act de raportul asupra admisibilității în principiu și s-a dispus comunicarea acestuia, pentru a da posibilitate părților să formuleze un punct de vedere la raport. Recurenții au depus note de ședință, înregistrate la dosarul cauzei la 05 ianuarie 2022, prin care au arătat că nu înțeleg să timbreze cererea de recurs, nemaiavând interes în susținerea acesteia, astfel încât instanța să dispună măsura procesuală legală în această situație. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen, în complet de filtru, fără citarea părților, în vederea soluționării căii de atac. 6. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Magistratul-asistent raportor a reținut, în cuprinsul raportului, că recursul nu este timbrat, iar recurenții nu au făcut dovada calității lor de moștenitori ai defunctului A.. S-a mai reținut că hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, calea de atac fiind formulată în termenul legal, iar criticile formulate se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. 7. Cererea de recurs Prin cererea de recurs, reclamanții au formulat următoarele critici: O primă critică a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Au susținut că instanța de apel nu mai avea posibilitatea de a ridica excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B., întrucât această excepție a fost respinsă de către prima instanță prin încheierea interlocutorie din 30 iunie 2016, încheiere care nu a fost atacată cu apel de către S.C. C.. În sprijinul acestui argument au redat dispozițiile art. 235 și art. 248 alin. (5) din C. proc. civ. De asemenea, au menționat că instanța de apel nu a respectat prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece nu a ținut cont de împrejurarea că, prin decizia de casare nr. 653 din 5 martie 2020, s-a stabilit caracterul admisibil al acțiunii promovate. Procedând la admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, instanța de apel nu a aplicat dispozițiile art. 492 din C. civ., conferind caracter absolut prezumției de proprietate în favoarea proprietarului unui teren și eliminând posibilitatea ca terțul, care a edificat o construcție pe terenul altuia, să poată promova o acțiune în constatare. O altă critică s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recurenții au susținut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 492, art. 493 și art. 494 din C. civ. de la 1864, raportat la art. 35 din C. proc. civ. Au menționat că instanța de apel a reținut greșit că dispozițiile art. 35 din C. proc. civ. nu poate constitui temei de drept al acțiunii, interpretând eronat natura juridică a hotărârii pronunțate, care în speță este una constitutivă de drepturi, deoarece constructorul devine titular al dreptului de proprietate asupra construcției realizate încă de la momentul edificării sale. Au mai precizat că instanța de apel a distorsionat sensul invocării de către reclamanți a dispozițiilor art. 492 din C. civ. de la 1864, în condițiile în care aceștia au precizat că nu solicită constatarea dreptului de proprietate asupra construcției ca efect al accesiunii imobiliare. Invocarea acestor prevederi a fost făcută cu scopul de a reliefa împrejurarea că prezumția instituită de art. 492 din C. civ. are caracter relativ, partea interesată putând face dovada contrară. Prin urmare, au arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 493-art. 494 din C. civ. de la 1864, deși nu au fost indicate în acțiune. Au criticat motivarea instanței și în ceea ce privește dreptul de superficie, considerând că pentru a se constata dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe terenul altuia nu este necesară promovarea unei acțiuni în constatarea dreptului de superficie. Astfel, în mod eronat s-a reținut că, în absența unui asemenea petit, reclamanții nu ar avea calitatea de proprietari ai construcției. Au expus argumente ce țin fondul cauzei, pentru respingerea apelului declarat de pârâta S.C. C.. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: La termenul din 17 martie 2022, instanța a analizat admisibilitatea în principiu a recursului și a rămas în pronunțare asupra excepției netimbrării acestuia, a cărei analiză este prioritară și pe care o găsește incidentă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, iar la alin. (2) se prevede că taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către toate persoanele fizice și juridice și reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, precum și de către Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Dispozițiile art. 33 alin. (1) din actul normativ anterior menționat, prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. Aceste dispoziții legale statuează principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță. Dispozițiile art. 197 din C. proc. civ. prevăd că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii. Instanța de judecată controlează, din oficiu, cuantumul taxei judiciare de timbru, obligând partea să plătească valoarea acesteia, fie în cuantum fix, în cazul cererilor neevaluabile în bani, fie în cuantumul stabilit în funcție de valoarea obiectului cererii, în situația cererilor evaluabile în bani. Din acest punct de vedere, Curtea Constituțională prin decizia nr. 144/2013 a constatat că timbrarea acțiunii deduse judecății este o cerință imperativă a legii, judecătorul neputând soluționa o cerere fără a constata în prealabil valabilitatea efectuării plății taxei de timbru aferente valorii obiectului cererii de chemare în judecată. Prin urmare, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru conduce la un fine de neprimire, fiind o excepție de ordine publică ce poate fi ridicată și de instanță din oficiu, cu întâietate față de altele. Așa cum rezultă din expunerea rezumată a cauzei, reclamații au promovat calea de atac a recursului la 04 noiembrie 2021, fără însă a atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru. În cadrul procedurii de filtru, instanța le-a pus în vedere recurenților atât faptul că au obligația de a timbra recursul, cât și cuantumul taxei judiciare de timbru datorate- 50 RON, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, conform dovezilor din 2 și 5 aprilie 2022. Dreptul la un proces echitabil nu este echivalent cu admiterea oricărei cereri formulate de părți, dincolo de limitele interne sau externe ale dreptului procesual sau scopului în vederea căruia a fost recunoscut, iar satisfacerea timbrajului este o problemă ce ține de legala învestire a instanței, instanța neputând trece la soluționarea cauzei în lipsa dovezii achitării taxei de timbru si timbru judiciar. Or, recurenții nu numai că nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate în recurs, dar au precizat expres, prin notele de ședință înregistrate la dosarul cauzei la 05 ianuarie 2022, că nu înțeleg să timbreze cererea de recurs, nemaiavând interes în susținerea recursului, astfel încât instanța să dispună măsura procesuală legală în acestă situație. Cum recurenții nu s-a conformat obligației de timbrare, procedural comunicată, Înalta Curte va face aplicarea art. 197 teza finală din C. proc. civ., sancționând neîndeplinirea obligației de plată și, în consecință, recursul se va anula, ca netimbrat.