Decizia nr. 653/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 202/2016 a Judecătoriei Moreni

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin acțiunea înregistrată la data de 08.10.2015, pe rolul Judecătoriei Moreni, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta SC C. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate în patrimoniul reclamanților în ceea ce privește construcția P+1 în suprafață desfășurată de 194,30 mp, edificată pe terenul proprietatea societății pârâte situat în Moreni, str. x, jud. Dâmbovița, înscris în cartea funciară nr. x a localității Moreni, jud. Dâmbovița, cu nr. cad. x, precum și rectificarea tabulară a înscrierilor din cartea funciară privind construcția în litigiu. Prin Sentința nr. 202 din 17.03.2016, Judecătoria Moreni a admis excepția necompetenței materiale invocată de SC C. SRL și a declinat competența de soluționare a cauzei având în favoarea Tribunalului Dâmbovița, ținând cont de valoarea de impunere a construcției de 260.425,15 RON. Cauza a fost înregistrată la data de 21.04.2016, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. x/2016. La termenul din 30.06.2016, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. și a calificat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca o apărare de fond.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin Sentința civilă nr. 1.824 din 15 noiembrie 2018, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL, a constatat dreptul de proprietate al reclamanților pentru construcția P+1 în suprafață desfășurată de 194,30 mp, edificată pe terenul pârâtei, cu sediul în Moreni, str. x, jud. Dâmbovița, înscrisă în CF nr. x a localității Moreni, jud. Dâmbovița cu nr. cad. x, a dispus rectificarea înscrierilor din cartea funciară privind construcția și a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 8.210 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin Decizia nr. 1.347 din 9 mai 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC C. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 1.824 din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții A. și B., a schimbat în tot hotărârea, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, acțiunea și a obligat intimații-reclamanți la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs: Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanții, în motivarea recursului invocând dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. Recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a reținut în decizia recurată un singur argument esențial, anume că acțiunea în constatarea dreptului de proprietate promovată de aceștia ar fi inadmisibilă raportat la prevederile art. 35 C. proc. civ., în condițiile în care pe rolul Tribunalului Dâmbovița există în curs de derulare Dosarul nr. x/2015, având ca obiect retragere asociat și stabilire drepturi societare cu referire la intimata-pârâtă, considerând că acel litigiu este, de fapt, o acțiune în realizare ce paralizează posibilitatea formulării unei acțiuni în constatare. Curtea a constatat, așadar, că în cadrul acelui dosar urma a se stabili drepturile recurentului-reclamant A. - ca părți sociale din activele societății pârâte, inclusiv asupra imobilului în litigiu (proprietatea intimatei-pârâte), fiind dispuse expertize de specialitate în acest sens. Această cerere de chemare în judecată reprezintă, în opinia instanța de apel, "o acțiune în realizarea drepturilor, context în care, în prezentul cadru procesual fixat de reclamanți în temeiul art. 35 C. proc. civ., nu se poate analiza contribuția fiecărui asociat la edificarea construcției spațiu comercial P+1, respectiv dreptul de proprietate al reclamanților persoane fizice asupra imobilului în litigiu". Recurenții-reclamanți au învederat că, pentru a acoperi toate posibilitățile, și-au întemeiat recursul atât pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., cât și pe cele ale art. 488 pct. 8 din același act normativ, arătând că noțiunea la care face referire teza finală a art. 488 pct. 8 C. proc. civ. urmează a primi o interpretare extinsă, în sensul că prevederile art. 35 C. proc. civ. (pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția de inadmisibilitate a acțiunii în constatare) trebuie privite ca norme de drept material, din moment ce problema principală ce va fi analizată de instanța de recurs se referă la corecta aplicare a acestor dispoziții. În concret, au precizat că interpretarea dată de instanța de apel cu privire la art. 35 C. proc. civ. raportat la acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2015 este greșită, întrucât aceasta nu reprezintă o acțiune în realizare în cadrul căreia recurenții-reclamanți ar avea posibilitatea de a-și valorifica aceleași drepturi pentru care a fost formulată acțiunea în constatare ce face obiectul prezentului litigiu. În cauză, Tribunalul Dâmbovița este instanța care a dat o dezlegare corectă cu privire la această chestiune, reținând, în temeiul art. 35 C. proc. civ., că "reclamanții nu aveau la dispoziție o altă cale în afara celei a unei acțiuni în constatare. Existența pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, a dosarului de excludere a reclamantului A., precum și a dosarului de dizolvare a societății comerciale nu se constituie într-un impediment de natură juridică în promovarea prezentei acțiuni. Soluția ce se va pronunța în cauza de față va face ca imobilul construcție să facă sau nu parte din masa bunurilor firmei ce se va dizolva, de soarta acestei cereri depinde în parte soluția ce se va da cu privire la întinderea activelor în dosarul privind dizolvarea societății". Drept urmare, a considerat că "prezentul demers judiciar nu este unul inadmisibil". Recurenții-reclamanți au solicitat a se observa că drepturile asociatului retras (în cadrul dosarului nr. x/2015) se vor stabili în funcție de activele patrimoniale ale firmei SC C. SRL și în raport de cota de contribuție la părțile sociale (în cazul de față 50%). Or, dacă bunul imobil despre care s-a afirmat în mod constant că se află în proprietatea exclusivă a recurenților-reclamanți ar fi inclus în patrimoniul firmei SC C. SRL și ar fi luat în calcul la stabilirea drepturilor societare ale asociatului retras, în mod evident aceasta nu ar fi o soluție echitabilă, întrucât ar însemna că celălalt asociat (care nu a participat în vreun fel la edificarea construcției și care deține o cotă egală din capitalul social) ar beneficia în mod inechitabil de jumătate din valoarea imobilului în litigiu fără a fi adus vreun aport la realizarea construcției în cauză. Așadar, în mod obiectiv, recurenții-reclamanți nu ar avea nicio altă cale pentru a le fi recunoscut dreptul de proprietate asupra acestui imobil, care se află în posesia lor de la momentul edificării și până în prezent. De altfel, conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, (Decizia nr. 4.580 din 16 octombrie 2013), s-a stabilit că acțiunea în constatare este admisibilă chiar și în ipoteza în care reclamantul exhibă un titlu de proprietate, dar are posesia terenului. Recurenții-reclamanți au mai arătat că, prin art. 492 C. civ. (aplicabil în speță, conform opiniei acestora prin raportare la data la care a fost realizată construcția, respectiv 1996 - 1997), a fost instituită o prezumție relativă, potrivit căreia proprietarul unui teren este și titularul dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acesta, prin accesiune imobiliară; prezumția poate fi însă înlăturată prin dovada contrară, în sensul că o altă persoană decât proprietarul terenului este proprietarul construcțiilor aflate pe acesta, astfel cum s-a demonstrat și în cauza de față, în care s-a arătat că recurenții-reclamanți au edificat prin mijloace proprii construcția cu privire la care solicită constatarea dreptului de proprietate. Ca atare, problema admisibilității acțiunii în constatare a fost depășită și se impune o soluție de admitere a recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare către instanța de apel. Recurenții-reclamanți au reiterat în recurs aspecte ale situației de fapt deduse judecății, în care au expus pe larg succesiunea factuală de la înființarea SC C. SRL până la edificarea construcției care face obiectul litigiului. În acest context, au arătat că, la data de 07.08.1995, recurentul-reclamant A. a înființat societatea comercială pârâtă; ulterior înființării societății, acesta, în calitate de unic asociat și administrator, a procedat la încheierea unui contract de concesiune pe societate, prin care a dobândit de la autoritatea locală dreptul de folosință (pe durata de 49 de ani) cu privire la teren; în anul imediat următor, a obținut și autorizația de construire nr. x din 26.07.1996, prin care a dobândit dreptul de construire asupra terenului concesionat (cum nu avea deschisă posibilitatea de a solicita eliberarea autorizației de construire în nume propriu, întrucât titularul contractului de concesiune și beneficiar al dreptului de folosință asupra terenului era societatea pârâtă, autorizația a fost obținută în numele intimatei-pârâte); în perioada 1996 - 1998 recurentul-reclamant a realizat efectiv lucrările menționate în autorizația de construire, cheltuielile fiind suportate doar de acesta, nefiind evidențiate în documentele contabile ale intimatei-pârâte; recurenții-reclamanți au depus dovezi cu privire la achiziționarea materialelor de construcție din mijloace proprii, în valoare de 84.485.293 RON (ROL); la 16.07.1998, după terminarea construcției, recurentul-reclamant a hotărât să înceapă a derula efectiv o activitate comercială pe firmă, motiv pentru care a convenit atragerea unui nou asociat, D., cu o cotă de participare egală, respectiv 50% - 50%; în cuprinsul actului constitutiv de atragere a noului asociat, ce a fost însușit de toate părțile prin semnătură aplicată în fața notarului public, cu privire la titularul real al dreptului de proprietate asupra construcției s-a făcut o recunoaștere expresă în acest sens din partea noului asociat; după finalizarea construcției, la începutul anului 1999, recurentul-reclamant a înregistrat fiscal construcția la Primăria Moreni, achitând impozitele aferente; construcția nu s-a aflat în evidența contabilă a societății ca mijloc fix; în ceea ce privește posesia asupra construcției, aceasta a aparținut permanent recurentului-reclamant; recepția lucrărilor de construcție a fost realizată formal de Primăria Moreni în anul 2011, însă, din punct de vedere juridic, nu mai era nevoie de această formalitate, clădirea fiind înregistrată încă din ianuarie 1999 și intabulată din anul 2001; înscrisurile depuse de intimata-pârâtă în apel, care vizează sechestrul asigurător notat în cartea funciară a imobilului, nu au nicio relevanță asupra fondului cauzei, fiind întocmite pro causa, urmare nelegalității adoptării hotărârii adunării generale a asociaților SC C. SRL din anul 2016.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În esență, a arătat că în mod corect instanța de apel a constatat că legiuitorul dă preferință realizării dreptului, cererea în constatare introdusă de recurenții-reclamanți având un caracter inadmisibil. De asemenea, corect a reținut că dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Moreni, județul Dâmbovița, compus din teren în suprafața de 480 mp și spațiu comercial P+1 este intabulat la Cartea Funciară sub nr. x/03.10.2001, cu nr. cad. x, proprietatea SC C. SRL, în cadrul căreia este asociat și recurentul-reclamant A. Intimata-pârâtă a susținut că, în luna noiembrie 2017, SC C. SRL a fost supusă unei inspecții fiscale, efectuate la solicitarea asociatului A., privind înregistrarea în contabilitate a imobilului în cauză. În urma controlului s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. x din 22.11.2017 și Decizia de impunere nr. x din 22.11.2017, reținându-se că "imobilul a fost construit în baza Autorizației de construire nr. x din 26.07.1996 eliberată pentru SC C. SRL", fiind recepționat la 09.03.2011, când a fost întocmit, de către Primăria municipiului Moreni, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x, în care se menționează valoarea obiectivului construcție P+1, de 224.294 RON. Or, având în vedere că autorizația a fost emisă pe numele societății, recepția imobilului s-a efectuat în luna martie 2011, imobilul a fost intabulat pe numele societății, se consideră că societatea trebuia să înregistreze imobilul și veniturile pentru care s-au înregistrat corecții ale erorilor contabile în anul 2011. Pe de altă parte, cum obiectul litigiului înregistrat sub nr. x/2015 este "stabilirea drepturilor asociatului retras", se observă că recurentului-reclamant A. urmează a i se stabili drepturile privind activele societății în acest dosar, inclusiv dreptul privind imobilul în litigiu, fiind dispuse în acest sens o serie de expertize judiciare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 23 ianuarie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 1347 din 9 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, și a fixat termen de judecată la 5 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru următoarele considerente: La data de 08.10.2015, reclamanții A. și B. au formulat o acțiune în constatarea dreptului lor de proprietate asupra construcției P+1 în suprafață desfășurată de 194,30 mp, edificată pe terenul proprietatea SC C. SRL, situat în Moreni, str. x, jud. Dâmbovița. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 492 C. civ., au arătat că, la data de 07.08.1995, A. a înființat societatea comercială chemată în judecată în cauză, iar, ulterior, în calitate de unic asociat și administrator al pârâtei, a încheiat un contract de concesiune pe societate, fiind astfel dobândit dreptul de folosință pe durata a 49 de ani cu privire la un teren în suprafață de 390 mp, categoria de folosință curți-construcții, situat în Moreni, județul Dâmbovița. Au mai susținut că, în anul 1996, reclamantul a obținut autorizația de construire nr. x din 26.07.1996, în vederea edificări unui spațiu comercial P+1, iar, în perioada 1996 - 1998, acesta a realizat efectiv lucrările menționate în cuprinsul autorizației de construire, cheltuielile fiind suportate numai de acesta, ca persoană fizică și, nicidecum, din eventualele venituri ale societății. Au învederat că, până în anul 1998, societatea nu a desfășurat niciun fel de activitate, documentele contabile de la vremea respectivă reflectând faptul că nu s-au înregistrat nici venituri și nici cheltuieli pe firmă în perioada cât s-a construit. După terminarea lucrărilor, la începutul anului 1999, reclamantul a procedat la declararea construcției (ca persoană fizică) și la plata impozitului către autoritatea locală. La data de 16.07.1998, după finalizarea construcției, acesta a hotărât să înceapă să deruleze efectiv o activitate comercială pe firma SC C. SRL, motiv pentru care a convenit atragerea unui nou asociat, pe D., cu o cotă de participare egală, 50% - 50%. La nivelul anului 2013 au apărut însă neînțelegeri între cei doi asociați și administratori, ceea ce a impus lămurirea situației juridice a imobilului în litigiu, fiind formulată acțiunea pendinte (Dosar nr. x/2016). Anterior formulării cererii de față, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, a fost înregistrat Dosarul nr. x/2015, având ca obiect, în principal, "autorizarea retragerii asociatului reclamant, A., din societatea cu răspundere limitată - pârâta SC C. SRL, modificarea structurii participării la capitalul social a asociatului pârât D., corespunzător retragerii, urmând ca acesta să devină asociat unic, înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii corespunzătoare, stabilirea drepturilor asociatului retras", iar, în subsidiar, "dizolvarea societății SC C. SRL și deschiderea procedurii lichidării". Acțiunea a fost formulată de către reclamantul A., întrucât, a susținut acesta, nu i s-a mai permis să își exercite efectiv atribuțiile mandatului de administrator al SC C. SRL. În cuprinsul acestei cereri de chemare în judecată, reclamantul a arătat că, înainte de cooptarea asociatului pârât în societate, avea concesionat (pe societate) de la autoritatea publică locală un teren în suprafață de 480 mp, situat în Moreni, str. x, jud. Dâmbovița, pe care a procedat la edificarea (din surse proprii) unei case de locuit în suprafață de aproximativ 200 mp, ce reprezintă, de altfel, și locuința sa actuală. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 226 din Legea nr. 31/1990. În prezentul litigiu (Dosar nr. x/2016), instanța de fond a reținut, în considerentele sentinței pronunțate, că reclamanții nu au la dispoziție o altă cale în afara celei a unei acțiuni în constatare, fondată pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ., iar existența pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, a dosarului de excludere a reclamantului A. din cadrul societății comerciale pârâte, precum și a dosarului de dizolvare a intimatei-pârâte nu constituie un impediment de natură juridică în promovarea acțiunii de față. Ulterior, instanța de apel a constatat că, în cadrul dosarului nr. x/2015, urmează a se stabili drepturile reclamantului A., ca părți sociale din activele societății pârâte, inclusiv din imobilul în litigiu (proprietatea SC C. SRL). Or, această cerere de chemare în judecată reprezintă o acțiune în realizarea drepturilor, context în care, în cadrul procesual actual fixat de reclamanți, pe temeiul art. 35 C. proc. civ., nu se poate analiza contribuția fiecărui asociat la edificarea construcției spațiu comercial P+1, respectiv dreptul de proprietate al reclamanților persoane fizice asupra imobilului în litigiu. Instanța de apel a concluzionat astfel, că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 35 C. proc. civ. atât timp cât părțile își dispută, în cadrul unei acțiuni în realizare, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Moreni, județul Dâmbovița, compus din teren în suprafață de 480 mp + spațiu comercial P+1. Înalta Curte constată că, potrivit art. 35 C. proc. civ., "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege". Conform textului de lege citat, se observă că, în cazul acțiunilor în constatare, reclamantul nu formulează o pretenție proprie împotriva unei alte persoane, nu pretinde un drept, ci acesta urmărește un obiectiv limitat, și anume să se constate existența sau inexistența unui drept. Art. 35 C. proc. civ. conferă acțiunii în constatare un caracter subsidiar, cererea neputând fi primită dacă partea reclamantă poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. Deci, legiuitorul dă preferință realizării dreptului, pentru a înlătura definitiv neînțelegerile cu privire la dreptul respectiv și, numai în măsura în care acest lucru nu este posibil, permite introducerea unei cereri în constatare. În raport de aceste considerente teoretice, Înalta Curte reține că, în situația de față, prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, s-a solicitat autorizarea retragerii asociatului A. din societatea cu răspundere limitată SC C. SRL, modificarea structurii participării la capitalul social al societății a asociatului D., corespunzător retragerii, urmând ca acesta să devină asociat unic, înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor corespunzătoare și stabilirea drepturilor asociatului retras. În subsidiar, cererea a avut ca obiect dizolvarea societății SC C. SRL și deschiderea procedurii lichidării. Ca atare, în cadrul acestui litigiu, drepturile asociatului retras urmează a se stabili în funcție de activele patrimoniale ale firmei SC C. SRL, astfel cum acestea vor fi identificate, precum și de cota de contribuție la părțile sociale a celor doi asociați, recurentul-reclamant A. și D. Astfel, acțiunea în realizare formulată în Dosarul nr. x/2015 nu vizează în mod direct stabilirea dreptului de proprietate asupra imobilului spațiu comercial P+1, așadar nu poartă asupra titularului acestui drept, ci implică, în concret, o determinare a drepturilor asociatului retras în raport de activele identificate și deținute de către societatea pârâtă. În schimb, acțiunea în constatare de față tinde la recunoașterea, în patrimoniul recurenților-reclamanți, a dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe terenul deținut de către intimata-pârâtă, soluția ce se va pronunța în acest litigiu având a influența, cât privește stabilirea patrimoniului intimatei-pârâte, întinderea activelor în Dosarul nr. x/2015. În cauză, în mod greșit a apreciat instanța de apel că părțile își dispută dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Moreni, județul Dâmbovița în cadrul acțiunii în realizare înregistrate sub nr. x/2015, când, în realitate, obiectul cererii de chemare în judecată a fost cu totul altul, întemeiat pe dispozițiile art. 226 din Legea nr. 31/1990. În funcție de cele ce vor fi stabilite în Dosarul nr. x/2016, respectiv dacă imobilul construcție face sau nu parte din masa bunurilor societății pârâte ori din patrimoniul recurenților-reclamanți, depinde soluția ce se va da cu privire la identificarea și determinarea activelor în Dosarul nr. x/2015, caz în care Înalta Curte constată că prezentul demers judiciar nu este unul inadmisibil din perspectiva art. 35 C. proc. civ. În cauza de față, recurenții-reclamanți au invocat prevederile art. 492 C. civ. (prin raportare la data la care a fost realizată construcția, respectiv 1996 - 1997), susținând că prin această dispoziție legală a fost instituită o prezumție relativă de proprietate în favoarea proprietarul unui teren, care ar fi și titularul dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe acesta, prezumție care, însă, poate fi răsturnată prin dovada contrară, ceea ce se și urmărește, de fapt, în speță. Or, raportat la obiectul dedus judecății, Înalta Curte apreciază că prioritar soluționării litigiului între asociați cu privire la patrimoniul SC C. SRL este stabilirea dreptului de proprietate referitor la imobilul asupra căruia poartă prezentul demers judiciar, interesul fiind acela de a-l face opozabil intimatei-pârâte. Reținând argumentele expuse anterior, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 35 C. proc. civ. și că, fiind în discuție aplicarea unei norme procedurale, sunt incidente prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. În acest context, Înalta Curte, potrivit art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva Deciziei nr. 1.347 din 9 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, întrucât aceasta, apreciind că cererea de chemare în judecată nu este admisibilă, nu a mai intrat în cercetarea fondului pretențiilor deduse judecății. Ca atare, în rejudecare, instanța de trimitere urmează a analiza apelul declarat de către intimata-pârâtă SC C. SRL în condițiile art. 501 C. proc. civ., ținând seama de toate motivele de fond invocate înaintea sa. Față de soluția pronunțată, Înalta Curte nu va mai analiza celelalte critici expuse prin motivele de recurs, care vizează îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 492 C. proc. civ. prin raportare la situația de fapt supusă judecății. PENTRU ACESTE MOTIVE,