ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 989/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă în data de 11.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în considerarea raporturilor juridice dintre părțile prezentei cauze, obligarea pârâtului la ridicarea construcțiilor edificate pe terenul situat în Răzvad, sat Valea Voievozilor, județul Dâmbovita, în suprafață de 36.475 mp, înscris în CF nr. x a loc. Răzvad, nr. cadastral x; la plata contravalorii chiriei/lipsei de folosință asupra terenului pe care este edificată construcția - hală reparații, identificată cu nr. cadastral x - C9, în suprafață de 600 mp, datorată pentru perioada 22.10.2018 (data adjudecării) - 30.11.2019 (data introducerii cererii de chemare în judecată), pe care o evaluează la suma de 5.600 euro (echivalentul sumei de 26.760,72 RON); la plata contravalorii lipsei de folosință asupra terenului în suprafață de 35.875 mp (mai puțin suprafața de 600 mp indicată la pct. 2) înscris în CF nr. x, situat în Răzvad, sat Valea Voievozilor, județul Dâmbovița, nr. cadastral x, în sumă de 44.805,16 euro (echivalentul a 214.110,41 RON), datorat pentru perioada 22.10.2018 (data adjudecării) - 06.11.2019 (data punerii în posesie), precum și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe de timbru și onorariu de avocat, așa cum vor fi dovedite prin înscrisurile ce urmează a fi depuse la dosarul cauzei. În drept, au fost invocate prevederile art. 548, art. 550 și art. 1.357 C. civ. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, și introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat, pe S.C. D. S.A., căruia îi aparțineau bunurile situate pe respectivul teren. Prin încheierea din 18.08.2020, tribunalul a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat a S.C. D. S.A., formulată de pârât. În data de 15.09.2020, a formulat cerere de intervenție principală S.C. D. S.A., precizată ulterior, prin care a solicitat obligarea reclamanților la acordarea unui drept de servitute, cu privire la suprafața ce va fi folosită cu destinația de drum de acces către hala în care își desfășoară activitatea. Prin încheierea din 27.10.2020, tribunalul a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de intervenție principală formulată de S.C. D. S.A.. Reclamanții au depus, la termenul de judecată din 13.04.2021, o cerere de renunțare la judecarea capătului I de cerere, privind obligarea pârâtului la ridicarea construcțiilor edificate pe terenul în cauză.

Sentința pronunțată de Tribunalul Dâmbovița Prin sentința nr. 2571/1.10.2021, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârât; a luat act de cererea formulată de reclamanți de renunțare la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la ridicarea construcțiilor edificate pe terenul situat în Răzvad, sat Valea Voievozilor, județ Dâmbovița, în suprafață de 36.475 mp, nr. cadastral x; a admis capetele 2 și 3 ale acțiunii; l-a obligat pe pârât la plata în favoarea reclamanților a sumelor de: 26.760,72 RON reprezentând plata lipsei de folosință asupra terenului pe care este edificată construcția identificată cu nr. cadastral x (Răzvad, sat Valea Voievozilor, județ Dâmbovița), în suprafață de 600 mp, aferentă intervalului 22.10.2018-30.11.2019; 214.110,41 RON reprezentând plata lipsei de folosință asupra terenului în suprafață de 35.875 mp (cu excluderea suprafeței de 600 mp), înscris în cartea funciară nr. x situat în Răzvad, sat Valea Voievozilor, județ Dâmbovița, cu nr. cadastral x, aferentă intervalului 22.10.2018-06.11.2019; a admis, în parte, cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată; l-a obligat pe pârât la plata sumei de 6.795,02 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru aferentă capetelor 2 și 3 din acțiune - în favoarea reclamantului B.; l-a obligat pe pârât la plata sumei de 4.723 RON, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu fix de avocat ales - în favoarea reclamantului A..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești Prin decizia nr. 1728/08.06.2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul pârâtului, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiat, capătul 2 de cerere, având ca obiect obiect plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață de 600 mp, pe care este edificată construcția hală reparații, identificată cu număr cadastral x C9; a redus cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de tribunal, cu titlu de taxă de timbru, de la 6.795,02 RON la suma de 5.387,2 RON; a menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate; i-a obligat pe intimați la plata către apelant a cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 704 RON, reprezentând taxă de timbru.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul C., prin care a solicitat, în principal, casarea în parte a deciziei recurate, cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, ca nefondată, iar, în subsidiar, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel Ploiești. Cu titlu prealabil, cu privire la necomunicarea deciziei atacate și la neindicarea, din eroare, în dispozitiv, a faptului că această hotărâre se supune recursului, prin raportare la valoarea pretențiilor care fac obiectul acțiunii, a arătat că a formulat, în data de 24.07.2023, o cerere, pe care a transmis-o prin poștă electronică instanței de apel, prin care a solicitat comunicarea deciziei recurate la domiciliul procesual din Târgoviște, str. x, cam. 16, jud. Dâmbovița (persoana împuternicită cu primirea corespondenței fiind E.), deoarece aceasta nu i-a fost comunicată, despre care a aflat că a fost redactată odată cu comunicarea actelor de executare silită din dosarul execuțional nr. x/2023 al F.. A menționat că, în data de 28.07.2023, a primit o adresă de la Curtea de Apel Ploiești, prin care se confirma faptul că decizia atacată nu i-a fost comunicată la domiciliul procesual ales, care a fost stabilit în cursul judecății, și era îndrumat să se adreseze Tribunalului Dâmbovița, pentru a i se comunica o copie de pe aceasta, întrucât, în data de 15.03.2023, dosarul a fost restituit acestei instanțe. Precizează că a formulat aceeași cerere și la Tribunalul Dâmbovița, dar, până la data formulării cererii de recurs, nu a primit încă un răspuns. A menționat, de asemenea, că decizia comunicată de către executorul judecătoresc nu este completă. În ceea ce privește omisiunea menționării căii de atac a recursului, a precizat că au fost încălcate considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, din moment ce a fost obligat la plata sumei de 214.769,72 RON. - În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a menționat că a fost încălcat art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", coroborat cu art. 14 alin. (4) din același cod, în conformitate cu care "instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate". A precizat, în acest sens, și că nu au fost respectate nici exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea fiind un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanța superioară, a atribuțiilor de control judiciar. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, o exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și a art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată. Astfel, menționează că a solicitat, prin cererea de apel, administrarea probei cu interogatoriul reclamanților, dar instanța nu a menționat nimic despre solicitarea de probe cu înscrisuri și cu interogatoriu. Mai mult, prin cererea de repunere pe rol, care a fost admisă, a reiterat, printre altele, și că instanța nu s-a pronunțat asupra probei cu interogatoriu, nefiind pusă nici în discuția părților, conform art. 224 C. proc. civ. Nici cu ocazia repunerii pe rol nu s-a discutat nimic despre proba cu interogatoriu. În aceste împrejurări, apreciază că prezenta cauză poate fi trimisă, spre rejudecare, la Curtea de Apel Ploiești, ca efect al acestui motiv de casare. - În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a menționat că instanța de apel a ignorat datele și faptele speței, pronunțând o soluție nelegală prin aprecierea greșită a faptului că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale ca urmare a lipsei de folosință a terenului în suprafață de 35.875 mp, pentru perioada 22.10.2018-06.11.2019. Precizează că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, conform art. 1.349 C. civ., și nici condițiile prevăzute de art. 1.357 C. civ. Decizia este nelegală în privința soluției ce privește lipsa de folosință a terenului în suprafață de 35.875 mp, pentru perioada 22.10.2018-06.11.2019 (care a determinat obligarea sa la plata sumei de 214.110,41 RON), pentru că nu există culpa/vinovăția din perspectiva răspunderii civile delictuale atât timp cât recurentului i-a fost admisă o cerere de suspendare provizorie a executării silite în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Târgoviște. Astfel, prin încheierea nr. 738/20.01.2019, pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. x/2019, a fost dispusă suspendarea provizorie a executării silite în dosarul nr. x/2018 al BEJ G. cu privire la obligația de predare a terenului în suprafață de 36.475 mp, situat în com. Răzvad, sat Valea Voievozilor, jud. Dâmbovița, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare ce face obiectul dosarului nr. x/2018 Prin încheierea nr. 1841/08.04.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite formulată de recurent. Deci, de la această dată a încetat, în mod legal, efectul de suspendare provizorie a executării silite. Prima concluzie este că, în perioada 20.01.2019-08.04.2019 nu a existat un refuz de predare a terenului în suprafață de 35.875 mp, ci a operat o cauză legală, respectiv suspendarea judecătorească și nu culpa recurentului. Or, pentru această perioadă au fost calculate și admise, de către ambele instanțe de fond, prejudicii în sarcina recurentului, din cauza unei pretinse lipse de folosință. De asemenea, prin încheierea de suspendare din 31.11.2018, emisă de BEJ H. în dosarul de executare nr. 397/2013, a fost dispusă suspendarea legală a executării silite imobiliare până la soluționarea contestației la executare în dosarul nr. x/2018. Prin încheierea nr. 705/02.042019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Târgoviște a conexat această cauză civilă la dosarul nr. x/2018, care a fost soluționat prin sentința nr. 1664/19.04.2019, prin respingerea contestației. A doua concluzie este că și în perioada 31.11.2018-19.04.2019 nu a existat un refuz de predare a terenului în suprafață de 35.875 mp, ci a operat o cauză legală, respectiv suspendarea legală, iar nu culpa recurentului. Și pentru această perioadă au fost calculate și admise, de către ambele instanțe de fond, prejudicii în sarcina recurentului, din cauza unei pretinse lipse de folosință. Deci, refuzul de predare a terenului a avut ca just temei hotărârea judecătorească, precum și încheierea de suspendare din 31.11.2018 emisă de BEJ H. în dosarul execuțional nr. x/2013, ambele pronunțate în baza legii. Toate suspendările au fost legale pentru că au fost pronunțate în baza legii și în acestea se face trimitere la dispoziții legale, iar nu la culpa recurentului. În aceste împrejurări, precizează că, pentru perioada de timp pentru care a fost obligat prin decizia recurată, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, soluțiile instanțelor de fond fiind nelegale și pronunțate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Apărări formulate în cauză În cauză nu au fost formulate întâmpinări. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. - Criticile subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se invocă o pretinsă nemotivare a deciziei atacate, nu sunt fondate. Contrar susținerilor recurentului-pârât, se constată că instanța de apel a pus în dezbaterea contradictorie a părților atât cererea pârâtului-apelant de administrare a probei cu înscrisuri, cât și pe cea de administrare a probei cu interogatoriul părților adverse, pe care le-a respins. Astfel, la termenul de judecată din 6 aprilie 2022, instanța de prim control judiciar, analizând solicitarea pârâtului-apelant de administrare a probei cu înscrisurile depuse de acesta la respectivul termen de judecată, a constatat că partea este decăzută din dreptul de a administra proba cu înscrisuri noi în apel, în conformitate cu prevederile art. 470 alin. (4) C. proc. civ. coroborate cu art. 194 lit. e) din același cod, din moment ce acestea nu au fost atașate cererii de apel. În egală măsură, proba cu înscrisuri a făcut obiectul dezbaterii contradictorii a părților și în cadrul ședinței de judecată de la termenul din 18 mai 2022, ocazie cu care, după ascultarea concluziilor avocaților părților, instanța de apel a respins cererea de suplimentare a probatoriului cu mijloace materiale de probă și cu înscrisuri noi, formulată de către pârâtul-apelant. Inclusiv cererea acestuia de administrare a probei cu interogatoriul intimaților-reclamanți a făcut obiectul dezbaterii părților la același termen de judecată, din 18 mai 2022, ocazie cu care, în urma examinării ei, a fost respinsă, de către instanța de apel, ca nefiind utilă și concludentă pentru soluționarea cauzei. În atare circumstanțe, nu se verifică situația invocată de către recurent, privitoare la o eventuală necercetare, de către instanța devolutivă de control judiciar, a cererii sale de încuviințare a probatoriului, cu consecința unei nemotivări sub acest aspect, astfel încât, în consecință, critica formulată va fi înlăturată. De asemenea, modalitatea de aducere în discuție, cu ocazia dezbaterilor din 10 aprilie 2024, a unor aspecte suplimentare celor invocate prin memoriul de recurs, legate de o eventuală nemotivare a deciziei atacate, în sensul "preluării în întregime" de către instanța de apel a argumentației juridice a primei instanțe referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale, este una improprie, nefiind aptă a face obiectul analizei instanței de recurs, care este ținută a se pronunța strict asupra motivelor de casare invocate în interiorul termenului procedural, în acord cu exigențele art. 487 alin. (1) C. proc. civ. - Nici susținerile relative la o eventuală aplicare greșită a condițiilor răspunderii civile delictuale a recurentului, în ceea ce privește reținerea unui prejudiciu constând în contravaloarea lipsei de folosință a terenului în litigiu pentru perioada 22.10.2018-06.11.2019 nu sunt în măsură să atragă casarea deciziei atacate. Astfel, se observă că, în dezvoltarea criticilor subsumate de către recurent prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta s-a rezumat la a invoca aspecte privitoare la lipsa unei eventuale culpe a sale în ceea ce privește folosința exercitată în perioada 20.01.2019-08.04.2019, ca efect al încheierii nr. 738/20.01.2019, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. x/2019, prin care a fost dispusă suspendarea provizorie a executării silite în dosarul nr. x/2018 al BEJ G. - cu privire la obligația de predare a terenului în suprafață de 36.475 mp, situat în com. Răzvad, sat Valea Voievozilor, jud. Dâmbovița - suspendare care a produs efecte până la pronunțarea, de către aceeași instanță, în dosarul nr. x/2018, a încheierii nr. 1841/08.04.2019, prin care a fost respinsă cererea recurentului, de suspendare a executării silite. În continuare, recurentul a invocat același efect exonerator de vinovăție și în ceea ce privește folosința exercitată asupra terenului în perioada 31.11.2018-19.04.2019, făcând referire, în acest sens, la încheierea de suspendare din 31.11.2018 emisă de BEJ H. în dosarul de executare nr. 397/2013, care a produs efecte până la respingerea de către Judecătoria Târgoviște, prin sentința nr. 1664/19.04.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a contestației la executare formulată de recurent cu privire la actele de executare efectuate în respectivul dosar execuțional. Susținerile nu pot fi primite ca reprezentând critici de nelegalitate, în contextul în care recurentul-pârât nu a contestat, prin argumente care să fi fost deduse, spre analiză, instanței de apel, o eventuală lipsă a culpei sale în ceea ce privește folosința imobilului în cele două intervale de timp indicate. Astfel, din verificarea conținutului memoriului de apel se observă că pârâtul-apelant s-a limitat la a susține, în esență, în calea ordinară de atac, pe de o parte, lipsa elementelor necesare atragerii răspunderii sale delictuale, respectiv inexistența unei fapte ilicite îndreptate împotriva intimaților-reclamanți, care ulterior adjudecării imobilului, ar fi rămas în pasivitate în ceea ce privește preluarea posesiei acestuia, iar, pe de altă parte, că de la data adjudecării acestuia, singurii care ar fi avut acces la imobil, pe care l-ar fi folosit și posedat, ar fi fost intimații-reclamanți. În acești termeni, criticile deduse judecății pentru prima dată prin memoriul de recurs, apar ca fiind formulate omisso medio, contravenind, astfel, dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) al aceluiași text de lege nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Prin urmare, fiind susținute pentru prima dată în calea extraordinară de atac pendinte, deși ele puteau fi sesizate în fața instanței de apel, aceste critici ale recurentului nu sunt susceptibile de analiză în recurs. Aceasta întrucât caracterul extraordinar al recursului presupune exclusiv o verificare a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente, control judiciar imposibil de efectuat, în speță, tocmai ca urmare a inexistenței unor dezlegări ale instanței de apel cu privire la respectivele aspecte. Drept urmare, omisiunea recurentului de a deduce, spre examinare, criticile în discuție în fața instanței de apel, deși, avea deschisă această posibilitate, în acord cu efectul devolutiv al respectivei căi de atac, care presupune, conform art. 476 alin. (1) C. proc. civ., o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel analizând cauza atât în fapt, cât și în drept, nu îl îndreptățește pe acesta să le valorifice, la acest moment procesual, cu nerespectarea principiului non omisso medio, anterior menționat. Este eronată și va fi respinsă, în consecință, și susținerea formulată de apărătorul recurentului cu ocazia dezbaterilor din recurs, în sensul că, dată fiind depunerea copiei dosarului de executare la prezenta cauză, instanța de apel ar fi fost învestită implicit și cu verificarea aspectelor semnalate de parte pentru prima dată în fața instanței de recurs. Contrar susținerilor recurentului, în considerarea dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanța devolutivă de control judiciar era ținută a verifica stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță în limitele cererii de apel, potrivit art. 479 din același act normativ, aspect care exclude o învestire ex officio, contrar principiului disponibilității, cu alte chestiuni de fapt sau de drept decât cele deduse judecății, în mod expres, de către partea apelantă. În egală măsură, chiar și în ipoteza în care critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi fost aptă să învestească legal instanța de recurs, se constată și că aceasta are un caracter formal, din moment ce actele procedurale invocate de către recurent nu erau oricum de natură să confere legitimitate folosinței exercitate de către pârât asupra terenului în litigiu și să asigure, astfel, efectul exonerator de răspundere urmărit de parte. Aceasta întrucât încheierile menționate au fost pronunțate/emise (după caz) în legătură cu soluționarea contestațiilor la executare formulate de recurent împotriva actelor de executare silită din dosarul execuțional nr. x/2013 al BEJ H., respectiv din dosarul execuțional nr. x/2018 al BEJ G., efectuate în legătură cu imobilul cu privire la care au fost formulate pretențiile ce formează obiectul litigiului pendinte, contestații la executare care au fost respinse definitiv. Or, temporizarea urmărită de către parte ar fi fost în măsură să asigure efectul urmărit doar în măsura în care s-ar fi verificat criticile formulate în cadrul demersurilor de contestare a actelor de executare, cu care se află în strânsă legătură. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 1728 din 8 iunie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.