Decizia nr. 282/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la 01.11.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Contractului de concesiune încheiat în anul 2014 de către Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos, prin organele sale de conducere și administrare cu pârâtele B. și C. pentru cele patru locuri de veci ale familiei D. și E.; constatarea și recunoașterea calității sale de moștenitor legal al familiei D. și E.; obligarea Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos, prin organele sale de conducere și administrare, la încheierea unui nou contract de concesiune, cu atribuire spre folosință veșnică, a celor patru morminte aflate în discuție, în care să fiu inclus, ca și moștenitor, privind mormintele deținute de către familia D. și E., prin strămoși, încă din jurul anilor 1890, locuri de veci aflate în acest moment în administrarea Parohiei Bisericii Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos din Municipiul Moreni, județ Dâmbovița, sub sancțiunea aplicării penalităților de întârziere sau a amenzii, prevăzute de art. 24 alin. (2); obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Moreni Prin sentința civilă nr. 156/19.03.2018, Judecătoria Moreni a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de reclamant prin mandatar, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive si excepția inadmisibilității cererii, invocate de pârâta Parohia Stavropoleos prin întâmpinare, a admis excepția lipsei de interes pentru capătul doi al cererii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos, Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos-administrația cimitirului, Biserica Adormirea Maicii Domnului Sfântul Dimitrie Stavropoleos- consiliul parohial, invocată de instanță din oficiu si, pe cale de consecință, a respins cererea privind constatarea si recunoașterea calității de moștenitor legal a reclamantului, ca fiind lipsită de interes; a respins restul capetelor din cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate; a fost obligat reclamantul la plata către pârâte a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu de avocat. I.

Decizia pronunțată de Tribunalul Dâmbovița Prin decizia civilă nr. 953 din 13 noiembrie 2018, Tribunalul Dâmbivița a respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 156/19.03.2018, pronunțată de Judecătoria Moreni și a respins cererea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de apel Ploiești Prin decizia civilă nr. 163/03.04.2019, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția anulării cererii, invocată din oficiu și a anulat pentru netimbrare, recursul formulat de reclamanții A. și F., împotriva deciziei nr. 953 pronunțată la 13 noiembrie 2018 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Dâmbovița. I.

Decizia pronunțată în contestație în anulare Prin încheierea din 19 mai 2021, Curtea de Apel Ploești a admis excepția netimbrării cererii de repunere pe rol a cauzei și a constatat nulitatea cererii de repunere pe rol formulată de contestatorul F., pentru netimbrare. Prin decizia civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția perimării contestației în anulare privind decizia civilă nr. 163/3 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2019, formulată de contestatorii A. și F., invocată din oficiu și a constatat perimarea contestatiei în anulare. I.

Calea de atac exercitată în cauză. Motivele de recurs Împotriva încheierii din 19 mai 2021 și a deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024, pronunațate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs contestatorul F., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită înalta Curte de Casație și Justiție. Prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Ploieșt, secția I civilă, întemeiat, în drept, pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare, în vederea respectării tuturor gradelor de jurisdicție, la o altă instanță egală în grad. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța a încălcat normele de procedură cuprinse în art. 5 alin. (1), (6) alin. (1), (7) alin. (1) și (2),art. 9 alin. (2), art. 13 alin. (1) și (3), art. 14 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească fiind lovită de nulitate. A mai arătat că, deși a formulat cerere de recurs împotriva măsurii de de suspendare, instanța nu s-a pronunțat pe această cerere, constatând incidență perimarea cauzei, încălcând astfel regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. De asemenea, a arătat că, până la soluționarea recursului, a solicitat suspendarea cauzei, urmând ca după soluționarea recursului împotriva încheieri de suspendare instanța să se pronunțe asupra perimării. Instanța nu a analizat problemele de drept deduse judecății prin raportare la susținerile părților, la cadrul normativ aplicabil și la probatoriul administrat în cauză. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a învederat că hotărârea atacată nu este motivată, respectiv nu se expun argumentele pentru care nu au fost analizate cererile formulate, probele solicitate a fi administrate și nici considerentele în temeiul cărora au fost înlăturate. A mai susținut că instanța nu a precizat de ce a înlăturat cererile și apărările formulate încălcând art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. prin raportare la art. 6 CEDO. Atât timp cât în considerentele deciziei atacate instanța nu a analizat probele administrate și nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale, nu a evocat normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată în dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nepermițând exercitarea controlului judiciar. Astfel, recurentul a considerat că i s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a asigura accesul la dublul grad de jurisdicție. Concluzionând, recurentul a susținut că i s-a încălcat dreptul la un process echitabilă și dreptul la apărare, fiind privat de posibilitatea de a dovedi aspectele ce fac obiectul acțiunii de față, iar instanța a reținut o altă situație de fapt decât prezentată și dovedită, neținând cont de toate cererile și întregul material probator. În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de ședință din de 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, recurentul, în temeiul art. 414 coroborat cu cele ale art. 483 și urm. din C. proc. civ., a arătat că va depune motivarea printr-un memoriu separat. 1.7 Procedura de filtru derulată în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 27 februarie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie . Prin rezoluția din 4 martie 2024, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. În concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, raportorul și-a exprimat opinia în sensul că recursurile sunt netimbrate, nu sunt declarate în termen, iar partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii din 19 mai 2021 și a deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024, pronunațate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019 În ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul a reținut că având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va analiza dacă susținerile recurentului pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau dacă este incidentă excepția nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. dacă va trece peste excepțiile evidențiate anterior, se va pronunța asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru nr. 10, prin rezoluția din data de 09 septembrie 2024, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de recurs, nicio parte nu a depus punct de vedere la raport. Prin rezoluția din 11 octombrie 2024 a fost fixat termen la 05 februarie 2025, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursurilor, față de cele reținute prin raportul întocmit în cauză, termen la care Înalta Curte a reținut pricina în pronunțare, cu prioritate, prin prisma excepției nulității invocate din oficiu, din perspectiva insuficientei timbrări și pentru nemotivare. I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepția nulității din perspectiva insuficientei timbrări și pentru nemotivare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, iar, conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Totodată, art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității. În cauza pendinte, Înalta Curte a fost învestită să soluționeze recursurile declarate de recurent împotriva încheierii de ședință din 19 mai 2021 și a deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2019. Conform dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. iar în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. De asemenea, conform art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 pentru recursul exercitat împotriva soluției de suspendare, se datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON. Constatând că cererile de recurs exercitate împotriva încheierii de ședință din 19 mai 2021 și a deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2019 nu sunt legal timbrate, prin rezoluția administrativă din 04 martie 2024, i s-a pus în vedere recurentului obligația de face dovada achitării unei taxe în cuantum de 220 RON, potrivit art. 24 alin. (1) și (2), teza finală și art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013. Obligația de achitare a taxei judiciare de timbru i-a fost comunicată recurentului la adresa domiciliului procesual ales indicată prin cererea de recurs, la 05 aprilie 2024, prin poșta electronică, respectiv la 15 aprilie 2024, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs. Se reține că recurentul nu a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și nici cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii, reducerii sau eșalonării. Împrejurarea că la 05 februarie 2025, împreună cu cererea de amânare formulată în cauză, recurentul a depus dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 100 RON, conform dovezii aflate la fila x, din cei 220 RON datorați, nu poate echivala cu complinirea obligației legale de timbrare ce îi incumba, plata parțială a taxei judiciare de timbru în exercitarea căilor de atac împiedică legala investire a instanței. În acest context, achitarea sumei de 100 RON reprezintă o plată parțială, care nu corespunde obligației legale de a timbra cererea de recurs, astfel cum a fost stabilită de către instanță și comunicată recurentului. Astfel, neîndeplinirea obligației de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 220 RON, aferentă căii de atac, este imputabilă exclusiv recurentului, care a înțeles să achite doar parțial taxa datorată potrivit legii, determinând aplicarea, de către instanță de recurs a sancțiunii nulității, prevăzută expres la art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. Se mai reține că art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 21 din Constituția României garantează dreptul de acces la justiție, însă acesta nu este unul absolut, ci se pretează la limitări, întrucât necesită, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a exclus posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiției să poată justifica impunerea unor costuri pentru accesul unei persoane la justiție și a subliniat că suma costurilor, apreciată în lumina circumstanțelor cazului, solvabilitatea solicitantului și faza procedurii sunt factori de care trebuie ținut cont, pentru a determina dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiție sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiție a fost restrâns până în punctul în care s-a atins esența lui (cauza Tolstoy-Miloslavski, par. 61-63, cauza Kreuz, par. 59-60). De altfel, Înalta Curte reține și împrejurarea că cererile de recurs sunt nule, recurentul neformulând critici de nelegalitate împotriva încheierii atacate iar aspectele invocate prin memoriul de recurs cu privire la nelegalitatea deciziei nr. 5 din 10 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă nu pot fi circumscrise motivelor de casare, expres și limitative prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Art. 487 alin. (1) din același act normativ prevede că "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs". Așadar, motivarea recursului se face prin însăși cererea de recurs sau, în ipoteza în care se depun printr-un memoriu separat, înlăuntrul termenul de exercitare a recursului. Excepțiile prevăzute de textele procedurale precizate vizează motivele de casare de ordine publică sau situația în care termenul de exercitare a căii de atac curge de la alt moment decât cel al comunicării hotărârii. Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Prin urmare, obligației procesuale instituite prin textul de lege cuprins în art. 487 alin. (1) C. proc. civ. îi corespunde, corelativ, și o sancțiune, aceea a nulității prevăzută de art. 489 alin. (1) din același act normativ. Totodată, potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.: "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare (…)". Astfel, prin norma juridică antereferită, se reglementează termenul pentru declararea căii de atac a recursului. În ceea ce privește termenul pentru motivarea căii de atac declarate sunt incidente dispozițiile art. 494 din C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în secțiunea care vizează căile extraordinare de atac, raportat la art. 470 alin. (5) din același Cod, care stipulează următoarele: "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii". În raport de dispozițiile legale menționate, Înalta Curte reține că există două momente, respectiv termenul de 5 zile de la pronunțare pentru declararea căii de atac și termenul de 5 zile de la comunicare deciziei atacate pentru motivarea recursului. În ceea ce privește termenul de motivarea a căii de atac, care curge de la data comunicării încheierii hotărârii atacate, se constată că, în cuprinsul declarației de recurs formulate de recurent, depuse la 10 ianuarie 2023, se menționează doar că motivarea va fi depusă printr-un memoriu separat, însă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că recurentul nu a mai prezentat, printr-un memoriu separat criticile de nelegalitate care vizau încheierea recurată. Cum motivele de recurs nu au fost depuse la dosarul cauzei, întrucât nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., care este incidentă, respectiv sancțiunea nulității recursului exercitat împotriva încheierii de ședință din 19 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2019. În privința cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, Înalta Curte constată că nici aceasta nu îndeplinește condițiile de admisibilitate din perspectiva posibilității încadrării aspectelor de nelegalitate invocate în motivele de casare expres și limitative prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Înalta Curte reține că, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., cererea de recurs formulată cu nerespectarea formelor legale va fi lovită de nulitate. În cauză, se constată că recursul deși este încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., nu conține critici care să poată fi încadrate în textele legale menționate. Prin decizia recurată a fost constatată perimată contestația în anulare privind decizia civilă nr. 163/3 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2019, formulată de contestatorii A. și F., reținându-se că de la data suspendării judecății (19 mai 2021) pentru lipsa părților și pentru că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în liăsă, și până la data formulării cererii de repunere pe rol, cauza a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de 6 luni, neintervenind nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a curgerii termenului de perimare. Prin cererea de recurs, fără a se raporta la considerentele instanței privind soluția de constatare a perimării, recurentul a învederat că decizia civilă nr. 5 din 10 ianuarie 2024, pronunațată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, este lovită de nulitate și nelegală întrucât nu a respectat normele de procedură incidente. Recurentul a indicat pur formal ca temei juridic al recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., nedezvoltatând argumente care să poată fi subsumate motivului de recurs menționat. Astfel, Înalta Curte constată că, deși avea a răspunde unor considerente ale instanței privind perimarea pentru lăsarea în nelucrare a cauzei în intervalul de timp de 6 luni prevăzut de lege pentru incidența acestei sancțiuni procesuale, recurentul s-a limitat la a indica motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ. și la o afirmație de ordin general privind o pretinsă nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva nesocotirii prevederilor art. 5, art. 6 alin. (1) art. 7 alin. (1) și alin. (2) art. 9 alin. (2), art. 13 alin. (1) art. 14 alin. (5) și alin. (6) din C. proc. civ., fără a indica în concret, care au fost regulile de procedură încălcate de instanță care să justifice incidența cazului de casare invocat. În privința motivului de casare reglementat de pct. 6 a alin. (1) din art. 488 din C. proc. civ., recurentul s-a rezumat în a afirma că decizia nu este motivată având în vedere că nu i-a fost comunicată hotărârea în cauză, ceea ce face, în opinia sa, imposibil controlul de legalitate de către instanța de recurs iar "magistrații nu au analizat problemele de drept deduse judecății prin raportare la susținerile sale, la cadrul normativ aplicabil, la probatoriul administrat, instanța de fond neprocedând la o lămurire deplină a situației de fapt". Subsumat aceleiași critici, recurentul a mai arătat că instanța a redat extrase din texte de lege pe care le-a coroborat cu acte normative străine pricinii, rezultând faptele care stau la baza convingerii instanței de respingere a cererii. În continuare, în expunerea nemulțumirilor sale, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că " instanța nu a aplicat și totodată nu a interpretat corect actele normative incidente în materie" fără a indica în concret care sunt normele de drept substanțial pretins a fi fost aplicate în mod greșit de curtea de apel. Prin urmare, față de modalitatea în care recurentul a înțeles să formuleze calea extraordinară de atac, Înalta Curte constată că în cauză nu există argumente care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât prin aspectele expuse acesta nu învederează o eventuală nelegalitate în ce privește soluția de constatare a perimării, ci exprimă o nemulțumire personală de ordin general cu privire la soluția adoptată, nefundamentată pe argumente care să facă posibil controlul jurisdicțional. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursurile declarate de contestatorul F. împotriva încheierii de ședință din 19 mai 2021 și a deciziei civile nr. 5 din 10 ianuarie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2019. PENTRU ACESTE MOTIVE,