ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 724/2025

Ședința publică din data de 9 aprilie 2025

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă la 28.07.2022 sub nr. x/2022, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 76/2002, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei 20.000 RON, calculată începând cu 01.08.2020 până la momentul plății efective, reprezentând prejudiciul material suferit, inclusiv dobânda legală, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Pe calea întâmpinării, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 371/09.05.2024, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată la termenul din 12.04.2024 și a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală datorată pentru suma de 13.500 RON, achitată la 11.01.2024, dobândă ce se va calcula de la data punerii în întârziere - 28.07.2022, și până la data plății debitului - 11.01.2024; totodată, a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 de RON.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău.

Prin decizia nr. 594/21.10.2024, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală datorată pentru suma de 13.500 RON, ce se va calcula de la 30.10.2023 și până la data plății debitului, 11.01.2024.

Prin încheierea din 18.11.2024, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele și dispozitivul deciziei nr. 594/21.10.2024, formulată de apelanta-pârâtă.

Împotriva deciziei nr. 594/21.10.2024 a formulat recurs Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea cu consecința respingerii cererii.

În esență, a afirmat că hotărârea pronunțată în apel este dată cu încălcarea art. 61 din H.G. nr. 174/2002, potrivit căruia "sumele lunare convenite conform art. 80, 85, 93

4

și 93

6

din lege se acordă de agenția pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în termen de 15 zile lucrătoare de la data de 1 a lunii următoare expirării termenului de depunere a documentelor necesare pentru verificarea și acordarea acestor sume".

Potrivit recurentei, termenul de 15 zile lucrătoare pentru plata sumelor solicitate se calcula începând cu 01.12.2023, având în vedere că reclamanta a depus cererea însoțită de documentele prevăzute de lege la 30.10.2023, iar prima zi în care aceasta își producea efectele era 01.11.2023.

A mai precizat că suma a fost solicitată spre alocare la 24.11.2023, că aceasta a fost alocată de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în decembrie 2023, respectiv că plata către reclamantă a fost efectuată la 11.01.2024, în termenul legal.

Intimata-reclamantă nu a uzat de dreptul procesual de a formula întâmpinare.

Prin rezoluția din 10.03.2025, s-a fixat termen de judecată 09.04.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Pe de altă parte, din perspectiva exigențelor art. 488 C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate ce pot fi invocate în această cale extraordinară de atac, legiuitorul impune o dublă condiție:

- pe de o parte ca motivele să fie încadrate în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.,

- pe de altă parte ca ele să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, dacă au fost invocate în termen, să fi fost respinse sau instanța de apel să fi omis analizarea lor, conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ. - adică motivele de recurs să nu fie invocate omisso medio.

Cu privire la cea din urmă condiție, nesocotirea ei are ca efect imposibilitatea examinării lor de către instanța de recurs, tocmai pe considerentul că ele nu au fost deferite spre analiză instanței a cărei hotărâre este atacată, deși o astfel de conduită procesuală era posibilă; cu alte cuvinte, motivele de casare nu pot fi primite ca atare și evaluate de instanța de recurs decât dacă ele au fost invocate în faza procesuală anterioară iar instanța de fond nu le-a examinat ori le-a respins, acreditând un prim nivel de evaluare a acestora.

Această sancțiune a "neprimirii" motivelor de recurs invocate omisso medio, reprezintă o concretizare în plan procesual a decăderii părții din dreptul invocării lor, întrucât acestea nu au fost invocate în faza procesuală anterioară, deși puteau fi invocate, precum și o nulitate a demersului procesual astfel exercitat, ca efect al ignorării regimului juridic legal de invocare a criticilor de nelegalitate.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanța de judecată are obligația nu doar de a verifica dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1), ci și dacă acestea au fost invocate în etapele procesuale anterioare, în contextul în care puteau fi invocate, iar dacă această din urmă cerință nu este îndeplinită, să dea eficiență sancțiunii nulității recursului.

Raportând aceste considerente de ordin teoretic la speța dedusă judecății, analizată prin prisma excepției procesuale de nulitate, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui recurs, declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău împotriva deciziei nr. 594/21.10.2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă într-o acțiune în pretenții.

Examinarea cererii de recurs relevă faptul că cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă critica formulată și care se subsumează acestui motiv de casare, nu a fost invocată în fața instanțelor devolutive.

Recurenta a invocat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 61 din H.G. nr. 174/2002, susținând că debutul termenului de 15 zile lucrătoare pentru plata sumelor solicitate era 01.12.2023, în condițiile în care reclamanta a depus cererea însoțită de documentele prevăzute de lege la 30.10.2023, iar prima zi în care aceasta își producea efectele era 01.11.2023.

Verificarea actelor dosarului atestă că dispozițiile legale pretins încălcate nu au fost invocate nici la judecata în primă instanță și nici în apel, fiind deduse judecății pentru prima dată prin cererea de recurs.

Astfel, Tribunalul Bacău, secția I civilă, reținând incidența art. 1.385 alin. (3), art. 1.522 alin. (5) și art. 1.535 C. civ., prin sentința civilă nr. 371/09.05.2024, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală datorată pentru suma de 13.500 RON, calculată de la data punerii în întârziere, anume 28.07.2022 și până la data plății debitului, 11.01.2024.

Prin apelul promovat împotriva acestei sentințe, pârâta a criticat soluția sub aspectul obligării sale la plata dobânzii legale aferente sumei de 13.500 RON, afirmând că, în realitate, suma pentru care dobânda ar fi datorată este de 13.442 RON, respectiv sub aspectul datei de la care a fost stabilită această obligație în sarcina sa, arătând că prima instanță putea, cel mult, să o oblige să plătească dobânda la suma de 13.442 RON pentru perioada 30.10.2023-11.01.2024 și nu de la data întregistrării acțiunii.

Curtea de apel, analizând aceste critici în raport cu dispozițiile art. 1.531 și art. 1.535 C. civ., respectiv cu cele ale art. 60 din H.G. nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, a reținut că actele dosarului nu atestă faptul că suma achitată ar fi fost de 13.442 RON, ci de 13.500 RON, respectiv că reclamanta a depus documentele prevăzute de lege pentru acordarea subvenției la 30.10.2023, astfel încât doar de la această dată se putea considera că s-a născut obligația de plată, fiind întemeiată critica privind momentul de la care este datorată dobânda legală; în consecință, admitând apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a hotărât ca pârâtă să îi plătească reclamantei dobânda pentru suma de 13.500 RON începând cu 30.10.2023 și până la data plății debitului, 11.01.2024, adică așa cum a solicitat pârâta-apelantă prin motivele de apel, din perspectiva perioadei de timp în care dobânda este datorată.

Raportând critica evocată prin memoriul de recurs la considerentele hotărârii curții de apel, Înalta Curte constată că aceasta este invocată omisso medio, având în vedere că aceste aspecte nu au fost sesizate prin cererea de apel, iar instanța devolutivă de control nu a pronunțat soluția în raport cu dispozițiile art. 61 din H.G. nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 ci exclusiv din perspectiva criticilor și argumentelor ce i-au fost deferite spre analiză de către pârâtă.

Înalta Curte notează că o cale de atac nu poate fi exercitată omisso medio, respectiv, nu pot fi criticate direct în recurs aspecte care nu au fost supuse dezbaterii la instanțele de fond, pentru că, într-o atare situație, instanța de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivului privind incidența art. 61 din H.G. nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și, implicit, la încălcarea principiului "non omisso medio".

Astfel, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar dispozițiile art. 483 C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului, statuând expres că "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Există, așadar, o ierarhie a căilor de atac menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

Or, câtă vreme recurenta-pârâtă nu a dedus judecății instanțelor devolutive incidența art. 61 din H.G. nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, se constată că această critică este invocată omisso medio, sancțiunea prefigurată de lege fiind aceea că, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ele nu pot fi primite de instanța care judecă recursul.

De aceea, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. și, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va aplica sancțiunea incidentă în acest caz și va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău împotriva deciziei nr. 594/21.10.2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău împotriva deciziei nr. 594/21.10.2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2025.