ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 718/2025

HOTĂRÂRE
08.04.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 718/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 8 aprilie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată la 12 septembrie 2023 pe rolul Judecătoriei Zalău sub număr de dosar x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. și B. S.A. - Banca Pentru Locuințe, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei B. S.A. la plata sumei de 5000 euro cu titlu de daune morale plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății; la plata sumei de 6.775,75 RON cu titlu de daune materiale compus din 5.625 RON - primă de stat, 398,75 RON - corecție dobândă aferentă primei de la stat, 500 RON - comision de deschidere cont și 252 RON - comision de administrare; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. Banca pentru Locuințe S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Zalău, susținând, în esență, că nu ne aflăm în situația competenței alternative prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aceasta întrucât, pretențiile reclamantului izvorăsc din contractul de economisire și creditare nr. x din 19.12.2013 încheiat cu B. Banca pentru Locuințe S.A, iar conform Condițiilor Generale ale Contractelor de economisire-creditare ale B. Banca pentru Locuințe S.A. (denumite în continuare și CGC), care fac parte integrantă din contractul de economisire creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ mai sus menționat, la Capitolul 24 părțile au stabilit competența exclusivă a instanțelor judecătorești din mun. București pentru soluționarea oricăror litigii izvorâte din aceste contracte.

Pârâta B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței Judecătoriei Zalău raportat la prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 838/2024 din 19 septembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Zalău, invocată de către pârâtă, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București cererea a fost înregistrată la sub același număr de dosar.

Judecătoria Sectorului 6 București a reținut, în esență că, față de natura raportului juridic litigios dedus judecății și de locul încheierii contractului, sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 și ale art. 109 C. proc. civ., întrucât, față de raporturile juridice izvorâte din contractul de economisire-creditare nr. x din 19.12.2013, reclamantul are calitatea de consumator, iar pârâta are calitatea de profesionist. Dispozițiile legale menționate anterior instituie o formă de competență teritorială alternativă, fiind așadar competentă fie instanța de la sediul pârâtei sau sediul dezmembrământului fără personalitate juridică, fie instanța de la domiciliul reclamantului, alegerea aparținând exclusiv reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.

Instanța a constatat că reclamantul are domiciliul în județ Zalău, introducând acțiunea la Judecătoria Zalău, instanța din circumscripția domiciliului său, respectând pe deplin dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În acest fel, reclamantul a ales instanța competentă să judece acest litigiu, competența teritorială definitivându-se și devenind astfel o competentă de ordine publică.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 1585 din 27 februarie 2025 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Zalău competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., conform căruia:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Se constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acțiunea în pretenții formulată de reclamantul (consumator) A., în contradictoriu cu pârâtele B. și B. S.A. - Banca Pentru Locuințe (profesioniști), pretenții ce derivă din Contractul de economisire și creditare nr. x din 19.12.2013 încheiat cu B. Banca pentru Locuințe S.A..

Astfel, acțiunea este formulată de un consumator împotriva unui profesionist, fiind incidente în materia competenței teritoriale dispozițiile art. 107 și ale art. 113 pct. 8 C. proc. civ., prezenta cauză fiind guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă.

Or, pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ., potrivit căruia:

"reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

În speță, opțiunea reclamantului-consumator A., conform art. 116 C. proc. civ., a fost în sensul soluționării cauzei de instanța de la domiciliul său, respectiv de Judecătoria Zalău.

Așa fiind, odată învestită una dintre instanțele competente teritorial (în speță Judecătoria Zalău), opțiunea reclamantului nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Nu în ultimul rând, este de reținut că, în jurisprudența sa (Costa vs. Enel), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre și că, obiectivul integrării pe care îl urmărește Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre, supremația dreptului comunitar asupra celui național fiind o condiție sine qua non a integrării.

În consecință, aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul național.

În materia protecției consumatorului (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. vs. C.), Curtea a mai reținut că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva profesionistului, care i-a încălcat drepturile, la instanța de la sediul acestuia din urmă.

Este lipsită de relevanță juridică împrejurarea că părțile au stipulat prin contractul încheiat că:

"Toate litigiile rezultate din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluționa de către instanța din București competentă în materie", întrucât art. 126 alin. (2) C. proc. civ. statuează că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), însă numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă.

Prin urmare, Înalta Curte reține că nu poate produce efecte clauza cuprinsă la capitolul 24 din Condițiile Generale ale Contractelor de economisire-creditare ale B. care fac parte integrantă din Contractul de economisire și creditare nr. x din 19.12.2013, întrucât părțile nu au încheiat o convenție de alegere a instanței competente după nașterea dreptului la despăgubire, ci anterior, prin contractul de economisire-creditare.

În raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul A., în favoarea Judecătoriei Zalău.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1170/2021
Craiova s-a raportat la dispozițiile art. 126 din C. proc. civ. în considerarea clauzei atributive de competență, prevăzută la Capitolul 24 din Condițiile generale ale contractelor de economisire-creditare ale B. Banca pentru Locuințe S.A.,
ÎCCJ 2020-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2458/2020
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Cererea de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 21 a
ÎCCJ 2025-03-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 641/2025
Deliberând asupra conflictului de competență, reține următoarele: I. Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la 27 februarie 2024, reclamantele au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul
ÎCCJ 2023-04-04
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 807/2023
competenței teritoriale invocată prin întâmpinare de către pârâta B. S.A. și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. În considerentele hotărârii de declinare a competenței s-a reținut că potrivit Condițiilor G
ÎCCJ 2025-03-27
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 842/2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 9 decembrie 2024, petentul S.C.P.E.J. „A” a formulat cerere în numele creditoarei Banc
Sursă