ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 807/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 807/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 4 aprilie 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.07.2022, sub nr. x/2022 pe rolul Judecătoriei Bârlad, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția B.C.R. Bârlad și B. S.A. București a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca pârâtele să achite obligațiile, după cum urmează: suma de 5977,57 RON ce reprezintă diferența dintre suma de 28873,21 RON și suma de 22895,64 RON, care trebuia achitată de către B. S.A., potrivit clauzelor din contractul de economisire-creditare AF054Z655/17-07-2014 pentru o perioadă de 5 ani, prin transferul sumei în contul bancar la C. indicat de către contractantul A.; dobânda de referință monetară aplicată suma de 5977,57 RON, de la data de 19-08-2019 până la data achitării sumei de 5977,57 RON. De asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350, art. 1385 alin. (1), art. 1495 alin. (1) și art. 1497 din C. civ. precum și în temeiul art. 30 alin. (1), art. 94 alin. (1) lit. k), art. 148 alin. (1), art. 149 și art. 150 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 2993/09.12.2022, Judecătoria Bârlad a admis excepția necompetenței teritoriale invocată prin întâmpinare de către pârâta B. S.A. și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
În considerentele hotărârii de declinare a competenței s-a reținut că potrivit Condițiilor Generale ale Contractelor de economisire-creditare ale B. S.A., care fac parte integrantă din contractul de economisire-creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ nr. AF054Z655/17.07.2014, la Capitolul 24 părțile au stabilit competența exclusivă a instanțelor judecătorești din municipiul București pentru soluționarea oricăror litigii izvorâte din acest contract, declinând astfel competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
La data de 03.01.2023, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, care prin sentința civilă nr. 1179/22.02.2023, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În argumentarea soluției, s-a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, reclamanta având calitatea de consumator, în sensul legislației speciale în materie (respectiv o persoană fizică care, în contractul de economisire - creditare încheiat cu banca, a acționat în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale), beneficiind astfel de toate garanțiile legale aplicabile în materia protecției consumatorilor în executarea contractelor. De asemenea, pârâtele au calitatea de profesionist, iar obiectul litigiului constă în cererea de evidențiere și de plată a primelor de stat, fiind o cerere în executarea contractului de economisire - creditare, ce face obiectul reglementării art. 113 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța a mai constatat că pentru stabilirea competenței teritoriale, clauza compromisorie prevăzută la art. 24 din contractul de economisire creditare nu produce efecte în prezentul litigiu, întrucât, fiind încheiată înainte de a se naște dreptul la acțiune, încalcă dispozițiile art. 126 alin. (2) Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, în cauză au fost introduse pârâtele Agenția B.C.R. Bârlad, cu sediul în Bârlad, și B. S.A. cu sediul în București, sens în care este aplicabil și art. 112 alin. (1) prima teză C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți putând fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia.
În consecință, s-a reținut că prin alegerea de către reclamantă a Judecătoriei Bârlad ca instanță teritorială de soluționare a litigiului, competența acesteia a fost definitiv stabilită, în temeiul dispozitiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă și art. 112 alin. (1) prima teză C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 03.03.2023, sub numărul x/2022.
Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Litigiul are ca obiect o acțiune în pretenții formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. București și Agenția B.C.R. Bârlad în executarea Contractului de economisire-creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ nr. AF054Z655/17.07.2014, litigiu ce face parte din materia protecției drepturilor consumatorilor.
Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
În cazul pluralității de pârâți, textul art. 112 alin. (1) teza I C. proc. civ. stabilește că cererea de chemare în judecată poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia.
Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".
Înalta Curte reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 din C. proc. civ.
Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 din C. proc. civ.. Odată introdusă cererea la una din instanțele prevăzute de lege ca deopotrivă competente, respectiva instanță este legal învestită, neputându-și declina competența.
Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din C. proc. civ. "În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".
Ca atare, conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) din C. proc. civ., clauza atributivă de competența prevăzută la Capitolul 24 din Condițiile Generale ale Contractelor de economisire-creditare ale B. S.A., care fac parte integrantă din contractul de economisire-creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ al reclamantei, nu poate fi avută în vedere întrucât a fost stipulată anterior nașterii dreptului la despăgubire.
Înalta Curte reține că, din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în materia protecției consumatorului (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. v Roció Murciano Quintero), s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă.
În consecință, nu se poate da eficiență unei clauze atributive de competență care, potrivit art. 126 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., este considerată nescrisă, sancțiunea considerării ca nescrisă fiind asimilată unei nulități absolute și parțiale care operează de drept, iar opțiunea reclamantei a fost în sensul soluționării cauzei de către instanța competentă teritorial, în raza căreia se afla atât domiciliul său, cât și sediul secundar al uneia dintre pârâte, Agenția B.C.R. Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad.
Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 aprilie 2023.