ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1959/2023

HOTĂRÂRE
05.10.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1959/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 5 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3191 din 20.12.2022, pronunțată de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

În motivare, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ. și având în vedere sediul pârâtei din București, a declinat competența de soluționare a cauzei Judecătoriei Sector 2 București.

Prin sentința civilă nr. 4938 din 26 aprilie 2023, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, secția Civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare s-a reținut calitatea de consumator a reclamantei și în consecință incidența prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora în afara instanțelor prevăzute la art. 107-112 din același cod mai este competentă și instanța de la domiciliul consumatorului în cererile având ca obiect executarea contractului încheiat cu un profesionist.

Totodată, s-a mai reținut că reclamantul a ales instanța de la domiciliul acestuia potrivit art. 116 C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Bârlad și Judecătoria Sector 2 București, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.

Acțiunea are ca obiect pretențiile reclamantei derivând dintr-un contract de servicii de trimiteri poștale (curierat rapid), reglementat prin O.U.G. nr. 13/2013.

Regula generală privind competența teritorială este prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Pe lângă regula de competență generală evocată sunt aplicabile și regulile de competență teritorială alternativă prevăzute la art. 113 C. proc. civ.

Analizând contractul de prestări servicii de curierat încheiat între părți, sub forma simplificată a documentului de transport (AWB), se constată că reclamanta are calitatea de consumator în cauza pendinte. Totodată, este de menționat că litigiul vizează executarea contractului încheiat cu un profesionist prin solicitarea reclamantei de plată a contravalorii rambursului.

Prin urmare, pe lângă regula generală de competență teritorială, față de calitatea de consumator a reclamantei, devine incidentă și regula de competență alternativă prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căreia, "în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: (...) 8. Instanța de la domiciliul consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorului".

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii potrivit art. 116 C. proc. civ., respectiv Judecătoria Bârlad, față de domiciliul consumatorului, Mun. Bârlad, această instanță a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu, nemaiexistând posibilitatea de a se cenzura procedural acest drept de opțiune.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 504/2021
Ședința publică din data de 16 martie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 18.02.2020, sub numărul x/2020, reclamanta a formulat acțiune î
ÎCCJ 2023-04-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 807/2023
Ședința publică din data de 4 aprilie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 27.07.2022, sub nr. x/2022 pe rol
ÎCCJ 2025-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 238/2025
Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București – Secția a II-a Civilă la 22.1
ÎCCJ 2023-10-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2065/2023
Ședința publică din data de 11 octombrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița, secția Civilă la 07.10.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a c
ÎCCJ 2022-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1866/2022
Ședința publică din data de 4 octombrie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea cu valoare redusă înregistrată la 15.11.2021 pe rolul J
Sursă