ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 717/2025

HOTĂRÂRE

08.04.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 717/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 8 aprilie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial sub număr de dosar x/2024 la 30 ianuarie 2024 pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Judecătoria Ploiești și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se fie obligați pârâții la: egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază cu nivelul maxim al salariului de bază pentru grefierul cu studii medii, începând cu anul 2020 cât și în viitor, ținându-se cont de majorările salariale acordate prin hotărâri judecătorești definitive, urmând a se constata că prestăm aceeași activitate desfășurată în aceleași condiții de muncă, vechime în muncă și funcție și pe cale de consecință obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de încadrare; obligarea pârâților la repararea prejudiciului reprezentat de diferența salarială rezultată dintr-o nouă indemnizație și indemnizația actuală de încadrare la zi și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații, începând cu anul 2020, 3 ani anteriori înregistrării prezentei cereri; obligarea pârâților, respectiv, la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare prin obligarea părților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferențelor dintre venitul la care suntem îndreptățiți și venitul efectiv plătit, precum și pentru viitor, actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflație și aplicarea dobânzilor legale penalizatoare drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar trebui achitate reclamanților până plata efectivă a acestora.

Prin încheierea din 13 iunie 2024 s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-i privește pe reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., grefieri la Judecătoria Ploiești, și pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Judecătoria Ploiești și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și formarea unui nou dosar, respectiv nr. x/2024

Prin sentința civilă nr. 392 din 10 octombrie 2024, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanți în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă.

În motivarea hotărârii, reținând faptul că reclamanții au calitatea de grefieri în cadrul Judecătoriei Ploiești, s-a apreciat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, ci competența se stabilește potrivit dreptului comun, dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul Muncii.

Așadar, Tribunalul Vrancea a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, în circumscripția căruia reclamanții își au domiciliile.

Învestit prin declinare, Tribunalul Prahova a reținut, în esență, că, în cauză, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Vrancea, ca instanță deopotrivă competentă conform art. 127 alin. (2)

cu aplicarea alin. (2) C. proc. civ., aleasă în acest sens de către reclamanți în raport cu prevederile art. 116 C. proc. civ.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 185 din 20 februarie 2025, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. A fost suspendată judecarea cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Vrancea competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanșat de către reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Judecătoria Ploiești și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii (forma în vigoare la data promovării acțiunii), dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul

Cu toate acestea, dată fiind calitatea părților, în analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, Înalta Curte reține că nu sunt incidente dispozițiile de drept comun, ci prevederile art. 127 alin. (1)-(2) și (2

) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că ivirea prezentului conflict negativ de competență a fost determinată de modul diferit în care cele două instanțe au interpretat dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Aceste prevederi legale, invocate de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Raportat la data introducerii acțiunii, 30 ianuarie 2024, potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

În speță, acțiunea a fost demarată de reclamanți în calitate de grefieri în cadrul Judecătoriei Ploiești, iar, alături de ceilalți pârâți, și Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova și Judecătoria Ploiești au calitate de pârâți în cauză, fiind instanțe de judecată împotriva căreia este îndreptată cererea de chemare în judecată.

Având în vedere că reclamanții nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza (tribunal) sau la instanța superioară acesteia (curte de apel), în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În schimb, având în vedere că, în cauză, Tribunalul Prahova este chemat în judecată în calitate de pârât, sunt incidente dispozițiile referitoare la competența facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (2

ind. 1) C. proc. civ., care vizează și ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Așadar, în cazul cererii introduse împotriva unei instanțe de judecată care ar fi de competența respectivei instanțe, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

În speță, reclamanții au învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Vrancea, aflat în circumscripția Curții de Apel Galați, curte de apel învecinată Curții de Apel Ploiești de care aparține Tribunalul Prahova, instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii potrivit art. 269 alin. (2) Codul Muncii.

Așa fiind, instanța supremă constată că reclamanții și-au manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2

ind. 1) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Față de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția I civilă.