ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 917/2023

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 07.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (pentru opozabilitatea hotărârii și pentru citarea obligatorie potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000), a solicitat:

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000; Legea-cadru nr. 153/2017; Legea 567/2004; Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007; art. 16, 20 și 31 din Constituția României; Decizia C. civ. nr. 794/2016; art. 135 alin. (1) din Legea 304/2004; art. 253 alin. (1)-(2), art. 266, art. 270, art. 272 și art. 275 din Codul muncii; art. 1 din Protocolul 12 privind Convenția Europeană a Drepturilor Omului; art. 1535 din Noul C. civ. art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii; O.G. nr. 13/2011; Decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La data de 11.01.2022, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la cererile cu care a fost învestită instanța, respectiv emiterea unor acte administrative de către pârâți, cu mențiunea că pretențiile formulate în contradictoriu cu Ministerul Justiției - modificarea statelor de funcții - presupun emiterea unui ordin în acest sens de către ministrul justiției, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La primul termen de judecată din 17 martie 2022, Tribunalul București, secția a VIII-a a declarat închise dezbaterile și a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului București, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.

Prin sentința civilă nr. 1846 din 17 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, pârâta Curtea de Apel Ploiești, pârâta Curtea de Apel București și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., acesta din urmă fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

A mai reținut că, în speță, excepția necompetenței materiale a tribunalului a fost invocată de pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și că, în materia competenței materiale cu privire la litigiile prin care se contestă actul administrativ de încadrare/salarizare, art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ stabilește o regulă specială, textul de lege instituind două criterii de stabilire a competenței și anume criteriul rangului autorității emitente și criteriul valoric.

Coroborând textul din legea specială, cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prima instanță de conflict a statuat că aptitudinea soluționării acestor categorii de litigii revine Curții de Apel București, în cauză având incidență dispozițiile art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004, raportat la rangul Ministerului Justiției - de autoritate publică centrală și având în vedere calitatea reclamantei de grefier arhivar la instanța aflată în circumscripția Curții de Apel București (Judecătoria Sectorului 4 București).

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., după ce a evocat dispozițiile acestui alineat, precum și dispozițiile alin. (2)

1

și cele ale alin. (3) ale aceluiași articol, prima instanță de conflict a reținut că, în cauză, având în vedere calitatea reclamantei de grefier la Judecătoria Sectorului 4 București, deci la o instanță inferioară celei care ar fi competentă potrivit dispozițiilor dreptului comun (Curtea de Apel București), această prevedere nu se aplică, în condițiile în care cauza reclamantei nu este de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare.

Totodată, a mai arătat că, în cauză, nu au aplicabilitate nici dispozițiile alin. (2) și (2)

1

, întrucât acțiunea nu este introdusă împotriva Curții de Apel București, care este instanța competentă sa judece prezenta speță.

Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, instanța competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 8 aprilie 2022, sub același număr de dosar.

La primul termen de judecată stabilit în cauză (27 mai 2022), Curtea, verificându-și competența în conformitate cu dispozițiile art. 131 din C. proc. civ., a invocat excepția necompetenței teritoriale, față de dispozițiile art. 127 alin. (2)

1

din C. proc. civ., având în vedere și calitatea de pârâtă în cauză a Curții de Apel București și a reținut excepția spre soluționare. Totodată, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 9 iunie 2022.

Prin sentința civilă nr. 1075 din 9 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Justiției, în favoarea Curții de Apel Pitești.

Pentru a hotărî astfel, cea de a doua instanță de conflict a evocat dispozițiile art. 127 alin. (1), (2) și 2

1

din C. proc. civ. și, față de dispozițiile sus-menționate, precum și calitatea de pârât a Curții de Apel București, învestită cu soluționarea prezentei cauze, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 29 august 2022, sub același număr de dosar.

La primul termen de judecată fixat în cauză (20 septembrie 2022), Curtea de Apel Pitești a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale exclusive a acestei instanțe și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Prin sentința nr. 111/F-CONT din 20 septembrie 2022, Curtea de Apel Pitești a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Pitești a reținut că reclamanta, grefier în cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, urmărește valorificarea rezultatului examenului de grefier arhivar cu studii superioare organizat de Curtea de Apel Ploiești, examen pe care l-a promovat, sens în care solicită obligarea Ministerului Justiției la modificarea statului de funcții, obligarea Curții de Apel Ploiești la emiterea deciziei de încadrare și obligarea instanțelor Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel București la plata diferențelor salariale.

A mai arătat că dispozițiile art. 95 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, stabilesc natura de dreptul muncii a raporturilor de serviciu privind personalul auxiliar, statuând că sunt de competența secțiilor sau completelor specializate pentru soluționarea conflictelor de muncă, astfel că nu se poate face aplicarea criteriilor de competență în materia contenciosului administrativ prevăzute de Legea 554/2004, chiar în condițiile în care se pune în discuție emiterea unui act cu caracter administrativ.

Totodată, evocând dispozițiile art. 266 și art. 269 alin. (2) din Codul muncii, precum și art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, Curtea de Apel Pitești a constatat că demersul judiciar inițiat de reclamantă se încadrează în materia conflictelor de muncă, competența materială revenind, în primă instanță, Tribunalului București.

De asemenea, reținând că unul dintre pârâți este Curtea de Apel București, Curtea a arătat că se impun observate dispozițiile art. 127 alin. (1), (2) și (2

1

) C. proc. civ. pe care le-a evocat.

Pe cale de consecință, Curtea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Pitești, învecinată cu Curtea de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 27 septembrie 2022, sub același număr de dosar.

La primul termen de judecată fixat în cauză (12 ianuarie 2023), Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția necompetenței sale teritoriale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Prin sentința civilă nr. 131/2023 din 12 ianuarie 2023, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului București. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul ivit.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Argeș a reținut că reclamanta, grefier în cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, urmărește valorificarea rezultatului examenului de grefier arhivar cu studii superioare organizat de Curtea de Apel Ploiești, examen pe care l-a promovat, sens în care solicită obligarea Ministerului Justiției la modificarea statului de funcții, obligarea Curții de Apel Ploiești la emiterea deciziei de încadrare și obligarea instanțelor Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel București la plata diferențelor salariale.

A mai arătat că dispozițiile art. 95 din Legea nr. 567/2004 stabilesc natura de dreptul muncii a raporturilor de serviciu privind personalul auxiliar, statuând că sunt de competența secțiilor sau completelor specializate pentru soluționarea conflictelor de muncă, astfel că nu se poate face aplicarea criteriilor de competență în materia contenciosului administrativ prevăzute de Legea 554/2004, chiar în condițiile în care se pune în discuție emiterea unui act cu caracter administrativ.

Totodată, evocând dispozițiile art. 266 și art. 269 alin. (2) din Codul muncii, art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, dispozițiile art. 127 C. proc. civ., anumite considerente din Decizia Curții Constituționale a României nr. 290/26.04.2018, precum și anumite considerente din Decizia nr. 7/16.05.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cea din urmă instanță de conflict a reținut că Tribunalul Argeș nu poate fi competent din punct de vedere teritorial să judece prezenta acțiune având în vedere aspectele obligatorii asupra cărora s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 7/16.05.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 461/22.06.2016 "sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei instanțe de la alin. (1), precum și faptul că reclamanta nu își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului București, instanța inițial învestită, fiind grefier în cadrul Judecătoriei Sector 4 București.

Astfel, luând în considerare rațiunea edictării normelor juridice referitoare la competența facultativă, precum și deciziile de mai sus, în temeiul art. 131, art. 133 pct. 1 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București. Constatând, totodată, conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul ivit.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă la data de 22 martie 2023, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza a doua C. proc. civ., există conflict negativ de competență în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțe sunt succesive și cel puțin una dintre instanțele aflate în conflict este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

În acest sens, reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, grefier în cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, urmărește valorificarea rezultatului examenului de grefier arhivar cu studii superioare organizat de Curtea de Apel Ploiești, examen pe care l-a promovat, sens în care solicită obligarea Ministerului Justiției la modificarea statului de funcții, obligarea Curții de Apel Ploiești la emiterea deciziei de încadrare în funcția de grefier arhivar cu studii superioare începând cu data de 17 decembrie 2018 (data susținerii și promovării examenului de grefier arhivar cu studii superioare) și obligarea instanțelor Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel București la plata diferențelor salariale.

Raportat la capătul de cerere principal, Înalta Curte reține că reclamanta a solicitat, potrivit petitului principal, obligarea Ministerului Justiției la modificarea statelor de funcții, ceea ce presupune emiterea unui ordin în acest sens de către ministrul justiției.

Totodată, Înalta Curte reține că, prin natura sa, cererea având ca obiect obligarea Ministerului Justiției la modificarea statelor de funcții, prin ordin al ministrului Justiției, conform dispozițiilor art. 135 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, atrage competența instanței de contencios administrativ, deoarece, așa cum reiese din motivarea cererii de chemare în judecată (a se vedea pct. 3 de la pagina 5 a cererii), conflictul a fost generat de (presupusul) refuz(ul) al unei autorități publice, respectiv al unui organ de specialitate al administrației publice centrale (Ministerul Justiției), apreciat de reclamantă, ca nejustificat în sensul definit prin art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, de a da curs favorabil cererii reclamantei.

Totodată, a arătat că justificarea refuzului de a emite decizie de încadrare în funcția de grefier arhivar cu studii superioare a avut la bază adresa nr. x/20.12.2018 emisă de Ministerul Justiției.

Constatând, așadar, că, prin natura sa, primul capăt de cerere, astfel cum a fost formulat, atrage competența instanței de contencios administrativ, Înalta Curte reține că, pentru stabilirea competenței materiale, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice și, respectiv, criteriul valoric, în cazul de față, fiind aplicabil criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ.

Așadar, fiind vorba despre un act administrativ al unei autorități publice centrale, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cererii prin care se solicită emiterea acestui act revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Din punct de vedere al instanței competente teritorial, Înalta Curte reține că legea contenciosului administrativ prevede la art. 10 alin. (3) faptul că reclamantul persoană fizică se adresează exclusiv instanței de la domiciliul său, ceea ce, în speță, atrage competența Curții de Apel București, în considerarea domiciliului reclamantei (aflat în orașul Alexandria, județul Teleorman).

Totodată, având în vedere că reclamanta a chemat în judecată și anumite instanțe judecătorești, printre care și Curtea de Apel București (pentru perioada în care a activat/activează în cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, ca urmare a transferului de la Judecătoria Câmpina), în speță, devin incidente dispozițiile referitoare la competența facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (2

1

) din C. proc. civ., care vizează și ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, aceste dispoziții având caracter special, derogatoriu față de normele de competență teritorială prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Așadar, în cazul cererii introduse împotriva unei instanțe de judecată care ar fi de competența respectivei instanțe (în speță, Curtea de Apel București), reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Cum reclamanta nu a înțeles să uzeze de posibilitatea conferită de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., sesizând o instanță din București, devin incidente prevederile art. 116 din C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Așa fiind, Curtea de Apel București nu era îndreptățită să se desisteze în favoarea unei instanțe de același grad învecinate (Curtea de Apel Pitești), în speță, competența din punct de vedere teritorial fiind deja fixată prin opțiunea reclamantei.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2023.