ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 70/2025

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la 04.08.2023, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, solicitând ca aceștia să fie obligați să le acorde 50 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2018 - 2022 și în continuare, câte 10 zile pe an cu același titlu, până la eliberarea lor din funcție, precum și să le plătească indemnizația de concediu aferentă acestor zile, cu aplicarea actualizării și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 42/18.01.2024, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că reclamanta A. are calitatea de grefier în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și domiciliază în Timișoara, iar între cei doi reclamanți există o coparticipare procesuală activă. În consecință, a apreciat incidente dispozițiile art. 269 din Codul muncii, art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., precum și decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și s-a desesizat în favoarea Tribunalului Dolj, aflat în circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel Timișoara.

Astfel învestit, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat sentința nr. 2425/25.09.2024, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile atunci când reclamanții au calitatea de personal auxiliar și conex în cadrul structurilor teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție, care nu sunt arondate instanțelor în același mod ca unitățile de parchet de drept comun din cadrul Ministerului Public.

Totodată, reținând că art. 127 alin. (2

1

) raportat la alin. (2) C. proc. civ. nu este aplicabil, întrucât nicio instanță de judecată nu figurează în calitate de pârât, a conchis că Tribunalul Timiș este instanța competentă, determinată în temeiul art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, pentru următoarele considerente:

Reclamanții - având calitatea de personal auxiliar de specialitate, respectiv conex în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Structura Teritorială Timiș - au învestit Tribunalul Timiș cu un conflict de muncă, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Este adevărat că, potrivit alin. (3) al art. 127 C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, însă sintagma "se aplică în mod corespunzător" vizează desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanțele arătate la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Or, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, Direcția Națională Anticorupție funcționează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, are personalitate juridică, sediul în municipiul București și își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României.

În aceste condiții, în care competența Direcției Naționale Anticorupție nu este circumscrisă la o anumită unitate administrativ-teritorială, devine irelevant faptul că reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul unei structuri teritoriale a Direcției, iar ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitatea.

În consecință, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care, în forma în vigoare la data sesizării instanței, 04.08.2023, prevedea că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Cum, în cauză, locul de muncă al reclamanților se află în județul Timiș, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2025.