ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1385/2025

HOTĂRÂRE

25.09.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1385/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă, la data de 06.06.2023, sub nr. x/2023, reclamantele A., fostă angajată a Tribunalului Timiș în calitate de grefieră - personal auxiliar de specialitate, în prezent pensionară din data de 03.12.2018 și B., în prezent pensionară din data de 01.05.2019, fostă angajată a Judecătoriei Timișoara, în calitate de grefieră - personal auxiliar de specialitate, au chemat în judecată pârâții Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, solicitând:

Recunoașterea stării de discriminare în care au fost plasate de către pârâți, în ceea ce privește drepturile recunoscute prin Codul Muncii, având în vedere calitatea acestora de personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul familiei ocupaționale "JUSTIȚIE" pe perioada 16.09.1996 - până la data pensionării reclamantei A. 01.12.2018 și pe perioada 25.03.1998 - până la data pensionării reclamantei B. 01.05.2019, prin neacordarea concediului de odihnă suplimentar de 10 zile lucrătoare/an, de care beneficiază salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, prin luarea în calcul a nivelului maxim de acordare, prevăzut de legislația muncii aflată în vigoare;

Acordarea unui concediu de odihnă anual de 40 zile care să includă: 30 de zile, respectiv concediul de odihnă și concediu suplimentar de 10 zile lucrătoare, acordat salariaților care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, prin luarea în calcul a nivelului maxim de acordare, prevăzut de legislația muncii aflată în vigoare;

Repararea prejudiciului creat prin neacordarea acestor drepturi recunoscute prin Codul Muncii și obligarea pârâților la plata către reclamante a compensației în bani a concediului de odihnă suplimentar de 10 zile pe perioada 16.09.1996 - până la data pensionării reclamantei A. 01.12.2018 și pe perioada 25.03.1998 - până la data pensionării reclamantei B. 01.05.2019, pentru fiecare an de activitate;

Actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a plății privind compensarea în bani a concediului de odihnă suplimentar de 10 zile lucrătoare/an, calculate începând cu data nașterii dreptului, reprezentată de data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate (datele la care s-au efectuat plățile drepturilor salariale către reclamante) și până la plata efectivă a sumelor cuvenite și solicitate.

Prin sentința civilă nr. 1470/29.05.2024 Tribunalul Alba, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

În acest sens, s-a arătat că prevederile art. 127 C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care sunt implicați judecători în calitate de reclamanți sau de pârâți, ori în care sunt implicate instanțe în calitate de reclamante sau pârâte la care aceștia își desfășoară activitatea, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părților.

S-a mai arătat că textul de lege se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și a doua, când are calitate procesuală pasivă (este pârât).

În consecință, în prezenta cauză, din perspectiva persoanei care are calitatea de reclamant nu sunt îndeplinite cerințele art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., în sensul că reclamantele au avut calitatea de grefier până în momentul pensionării, la data de 03.12.2018 și, respectiv la 01.05.2019, adică anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, la momentul formulării cererii, reclamantele nu mai îndeplinesc cerința de la art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că nu mai au calitatea de grefier, pentru a atrage aplicarea normei speciale.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Alba a declinat în favoarea Tribunalului Timiș competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantele A. și B..

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 13.06.2024, sub același număr.

Prin sentința nr. 580 din 30.04.2025, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția propriei sale necompetențe teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Legea 53/2003:

"(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul."

Întrucât reclamantele locuiesc în Timișoara, instanța a reținut că Tribunalul Timiș este competent să soluționeze litigiul.

Pe de altă parte, instanța a reținut că prezenta acțiune este formulată împotriva unei instanțe de judecată, fiind de competența Tribunalului Timiș, instanță inferioară pârâtei Curții de Apel Timișoara.

Constatând incidența în cauză a prevederilor art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ., conform cărora în cazul cererilor introduse împotriva unei instanțe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, același tribunal a constatat că reclamantele au ales să sesizeze Tribunalul Alba, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Alba - Iulia, învecinată cu pârâta Curtea de Apel Timișoara, cu respectarea prevederilor legale menționate mai sus.

Drept urmare, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 134, art. 135 alin. (1) și art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța a constatat că Tribunalul Timiș nu este competent teritorial să judece prezenta cauză și a declinat soluționarea acesteia în favoarea Tribunalului Alba.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 16.07.2025.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Alba și Tribunalul Timiș - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că, prin cererea formulată, reclamantele, grefieri pensionari la data introducerii acțiunii, au învestit Tribunalul Alba cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârât fiind Tribunalul Timiș.

Regula de drept comun în jurisdicția muncii - art. 269 alin. (2) din Codul Muncii - atribuie asemenea litigii în competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul reclamantului, care, în speță, ar fi Tribunalul Timiș.

Însă, pentru situația particulară a unor litigii inițiate de sau în contradictoriu cu un judecător, procuror, grefier sau o instanță de judecată, legiuitorul a stabilit, la art. 127 C. proc. civ., reguli de competență speciale.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

În conformitate cu art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât.

Raportând aceste norme la speța de față, Înalta Curte reține, pe de o parte, că regulile de la art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi avute în vedere la determinarea competenței teritoriale în cauză, întrucât calitatea de grefier a reclamantelor a încetat prin pensionare anterior datei înregistrării procesului pe rolul Tribunalului Alba.

Pe de altă parte, însă, constată că în calitate de pârât, figurează o instanță de judecată, Tribunalul Timiș, care, în acord cu prevederile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, ar fi competentă teritorial să judece cauza în primă instanță.

În atare condiții, la determinarea competenței trebuie avute în vedere dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ., alegerea instanței competente aparținând titularului acțiunii, în temeiul art. 116 din același Cod.

Astfel, instanța supremă constată că Tribunalul Alba - una dintre cele două instanțe aflate în conflict și, totodată, instanța către care au înțeles să se îndrepte titularele acțiunii - este una dintre instanțele judecătorești competente alternativ, potrivit legii, fiind o instanță de același grad cu Tribunalul Timiș (instanța competentă, potrivit legii, de la domiciliul reclamantelor), aflată în circumscripția unei curți de apel (Curtea de Apel Alba Iulia) învecinate cu curtea de apel (Timișoara) în a cărei circumscripție se află instanța competentă, potrivit legii (Tribunalul Timiș), motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Prin urmare, dând eficiență dispozițiilor art. 127 alin. (2) și alin. (2

) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din același Cod, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.