ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1075/2025

Ședința publică din data de 10 iunie 2025

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la 14.03.2024 pe rolul Tribunalul Timiș, secția I civilă, sub dosar nr. x/2024, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună:

Pe fond, reclamanții au arătat că au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Prin sentința civilă nr. 1372 din 7 noiembrie 2024, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Timiș și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a adopta această soluție, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în interpretarea sistematică și literală a alin. (3) al aceluiași articol, constatând că legiuitorul nu distinge între grefierii instanțelor și cei din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, astfel încât prevederile privind competența procesuală teritorială exclusivă sunt aplicabile în mod egal ambelor categorii.

Astfel, a arătat că interpretarea a fost susținută și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 7/2016, care a extins aplicarea acestor dispoziții și asupra grefierilor din cadrul parchetelor.

Având în vedere calitatea de grefier a reclamanților în cadrul Serviciului Teritorial Timișoara al Direcției Naționale Anticorupție și ținând seama și de prevederile art. 269 alin. (3) din Codul muncii privind prorogarea competenței în cazul coparticipării procesuale active, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Craiova, care este o curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Timișoara, astfel cum impun prevederile legale în materie.

Investit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 496, pronunțată la data de 18.03.2025, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Dolj în soluționarea cauzei privind pe reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, și a declinat competența de soluționare a cauzei de față în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.

În motivare, a arătat că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, prezentul litigiu este asimilat litigiilor de muncă, fiind supus dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în ceea ce privește competența teritorială.

Totodată, s-a reținut că Direcția Națională Anticorupție este o structură specializată cu competență națională, organizată distinct față de parchetele de drept comun, grefierii din cadrul serviciilor sale teritoriale nefiind arondați instanțelor judecătorești și, în consecință, nefiind aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1), (2), (2

1

) și (3) C. proc. civ.

Prin urmare, s-a apreciat, având în vedere că reclamanții domiciliază și își desfășoară activitatea în raza teritorială a Tribunalului Timiș, că această instanță este competentă în soluționarea cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Timiș, secția I civilă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Dolj și Tribunalul Timiș - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză; declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Cu titlu prealabil, se impune observația că, având în vedere regula exprimată prin adagiul "tempus regit actum", în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Înalta Curte reține că între părți s-a declanșat, la data de 14.03.2024, un litigiu asimilat celor de muncă, în care reclamanții, personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, au chemat în judecată Direcția Națională Anticorupție, acțiunea având ca obiect acordarea unor drepturi salariale.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă.

Introducerea acțiunii pe rolul Tribunalului Timiș s-a făcut în considerarea faptului că reclamanții își au atât domiciliul, cât și locul de muncă în mun. Timișoara, localitate aflată în raza de competență a instanței sesizate.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.".

Totodată, potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.".

Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1) al aceluiași articol.

Conform art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, Direcția Națională Anticorupție funcționează ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, are personalitate juridică și sediul în municipiul București și își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României.

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1)-(4) ale O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, se constată că serviciile teritoriale, serviciile și birourile D.N.A. nu au personalitate juridică, astfel că întregul personal funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța supremă mai constată că, întrucât Direcția Națională Anticorupție are o structură organizatorică de sine-stătătoare, subunitățile acestei structuri nefiind arondate instanțelor precum celelalte unități de parchet din cadrul Ministerului Public, ipoteza avută în vedere de legiuitor la instituirea dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu-și găsește aplicabilitatea în cauzele în care personalul auxiliar de specialitate al acestei instituții are calitatea de parte.

Personalul auxiliar din această structură este diferit de cel care funcționează în parchetele de drept comun, organizate pe lângă instanțe, neputându-se aprecia că reclamanții din prezenta cauză nu pot formula cereri de chemare în judecată la instanțe din circumscripția Curții de Apel Timiș.

Cum reclamanții din prezenta cauză își desfășoară activitatea în cadrul Structurii Teritoriale Timișoara a Direcției Naționale Anticorupție, se deduce că, în cauză, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, nu pot fi reținute nici prevederile art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) C. proc. civ., întrucât acestea se referă la cereri introduse împotriva unei instanțe de judecată, iar nu împotriva unei unități de parchet de pe lângă o instanță.

Este de necontestat că enumerarea categoriilor de persoane în considerarea calității cărora a fost edictată norma (judecători, procurori, asistenți judiciari, grefieri) este de strictă interpretare și aplicare, astfel încât acestea nu se aplică altor categorii de persoane, precum celor care funcționează într-o structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar care nu este unitate de parchet de pe lângă o instanță.

Tot astfel, invocarea deciziei nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nu conduce la adoptarea unei soluții contrare, atât timp cât instanța supremă a statuat în sensul că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretate, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că sunt aplicabile și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești. Or, în speța de față, Direcția Națională Anticorupție nu reprezintă o unitate de parchet care să funcționeze pe lângă Tribunalul Timiș, astfel încât nu este incidentă, în cauză, competența teritorială specială prevăzută de art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, se impune a se reține faptul că, pentru personalul auxiliar de specialitate care nu funcționează la parchetul de pe lângă instanța competentă și nici la parchetul de pe lângă instanța superioară celei competente să soluționeze cauza, competența aparține instanței/tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 266, și art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Cum, în speță, reclamanții își desfășoară efectiv activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține Tribunalului Timiș, ca instanță de la locul de muncă al acestora.

Așa fiind, pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalul Timiș, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2025.