ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 182/2025

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 19 februarie 2024, înregistrată sub nr. x/2024, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Covasna și Curtea de Apel Brașov, au solicitat:

- recunoașterea și acordarea în întinderea drepturilor salariale cuvenite reclamanților a unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON, neplafonată, începând cu data de 01.08.2016 la zi și pentru viitor, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secțiunea 1 - Dispoziții comune din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiție, Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională - Legea nr. 153/2017;

- plata diferenței drepturilor salariale lunare corespunzătoare unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, neplafonată, începând cu data de 01.08.2016 la zi și pentru viitor, la care să se aplice o majorare de 25% raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secțiunea 1 - Dispoziții comune din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiție, Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională - Legea nr. 153/2017,

- actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistici și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plăți privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadentei plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Prin sentința civilă 5889 din data de 14.10.2024, Tribunalul Mureș a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Tribunalul a reținut că se contestă în mod neechivoc deciziile nr. 176/DEFA/28.04.2023 și Ordinul 105/2023 ale Președintelui Curții de Apel Brașov, prin care s-au stabilit unele componente salariale ale angajaților, personal auxiliar de specialitate și conex.

Articolul 37 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 statuează în mod expres că suntem în prezența unui act administrativ de stabilire a salariului, iar competența judiciară de verificare a legalității și temeiniciei acestuia este dată în sarcina instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii.

Competența instanței de contencios administrativ în acest tip de cauze, cu trimitere la varianta specială a litigiilor similare promovate de magistrați (deci cazurile în care sunt aplicabile prevederile art. 7 din Secțiunea 1, Capitolul VIII, Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017) a fost dezbătută în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor specializate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel dedicate unificării practicii judiciare în domeniul contencios administrativ și fiscal, de la București, 22-23 mai 2023, iar în referatul întocmit, la pct. 11, paginile 65-71 (disponibil la pagina de web https://inm-lex.ro/wp-content/uploads/2023/07/Minuta-intalnirii-22-23-mai-2023 Bucuresti_final_site.pdf), s-a stabilit, în unanimitatea celor prezenți, că cererile având ca obiect solicitarea de obligarea a pârâților, ordonatori de credite – angajatori, la reîncadrarea și recalcularea drepturilor salariale, respectiv emiterea ordinelor de salarizare și plata sumelor constând în drepturi salariale nerecunoscute, sunt de competența instanței de contencios administrativ și fiscal a curții de apel de la domiciliul reclamantului, cu aplicarea, după caz, a art. 127 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 167 din data de 12 decembrie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II –a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că natura juridică a actului de stabilire a salariilor prevăzut de legislația ce reglementează salarizarea din fonduri publice a fost analizată prin Decizia RIL nr. 9/2017. În acest sens sunt considerentele prezentate de Înalta Curte de Casație și Justiție la pct. 41 din decizia amintită:

"41. Chiar dacă actul de stabilire a drepturilor salariale este denumit act administrativ în alin. (2) al art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010, art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, față de distincția făcută la alin. (4) din aceleași dispoziții legale, referitor la instanțele competente, acesta nu reprezintă decât înscrisul doveditor prin care angajatorul face aplicarea dispoziției de salarizare (aspect ce ține de organizarea proprie și funcționarea internă), fără a dobândi sensul de act emis, chiar cu caracter individual, în exercitarea atribuțiilor de putere cu care un organ administrativ a fost învestit."

Incidența acestor interpretări este atrasă de faptul că prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a păstrat aceeași soluție legislativă din cuprinsul legislației analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Legea nr. 330/2009, din Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014.

Ținând seama de faptul că prin prezenta acțiune se solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale în mod retroactiv, începând cu data de 01.01.2016, Curtea mai reține incidența considerentelor de la pct. 48 din Decizia RIL nr. 9/2017:

"48. Per a contrario, nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

În consecință, reținând că în cauză se solicită acordarea retroactivă a unor drepturi salariale nerecunoscute de către angajator, în sensul că acestea ar fi într-un cuantum diferit rezultat din raportarea la alte elemente decât cele avute în vedere, fără ca în prealabil reclamanții să se fi adresat cu o cerere de acordare a acestor drepturi către pârâtă, nefiind astfel în prezența unui refuz nejustificat de soluționare a unui cereri, reținând că denumirea de "act administrativ" din cuprinsul Legii nr. 153/2017 nu este suficientă pentru a determina în orice situație competența instanței de drept administrativ, dar și faptul că reclamanților le este deschisă calea formulării unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile lor salariale, respectiv Tribunalului Mureș, secția civilă, raporturile lor fiind raporturi de dreptul muncii, Curtea va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

În plus, Curtea de Apel a reținut că în speță nu este contestat un act al unei autorități publice centrale, pentru a fi atrasă competența materială a instanței de contencios administrativ potrivit art. 10 din legea 554/2004.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Mureș, secția civilă – Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă, pentru considerentele ce succedă:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul regulator de competență, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces îl constituie chestiunea competenței materiale, privite din perspectiva ariei de reglementare a art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017.

Din analiza cererii de chemare în judecată se reține că reclamanții, în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Târgu Mureș la emiterea deciziilor prin care să fie salarizați având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare, invocând în drept dispozițiile art. 166 din Codul Muncii.

Înalta Curte reține că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017. Din această perspectivă se constată că, prin intermediul acestor prevederi normative, legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar pentru ipotezele particulare ale litigiilor având ca obiect plângerile formulate împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale deja emise sau a hotărârilor date în soluționarea contestațiilor salariale. Or astfel de prevederi reprezintă norme speciale în materia competenței instanțelor de contencios administrativ și sunt de strictă interpretare, fiind aplicabile doar cazurilor punctuale reglementate de legiuitor, fără a putea fi extinse, prin analogie, la orice litigii având ca obiect drepturile salariale prevăzute de Anexa V a Legii nr. 153/2017.

În cauză, reclamanții nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte și nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite și neplătite.

Așadar, litigiul dedus judecății nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se, prin urmare, sferei contenciosului administrativ, astfel cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Or, din moment ce nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, raportul juridic generator al drepturilor și obligațiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Codul Muncii, dispoziții invocate și de reclamanți la finalul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Această soluție este în acord și cu Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Art. 266 din Codul Muncii prevede că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform art. 269 alin. (2) din același act normativ: "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

În consecință, se constată că demersul judiciar inițiat de reclamanți se circumscrie materiei conflictelor de muncă, competența materială revenind, așadar, în primă instanță tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Înalta Curte constată că, dată fiind calitatea reclamanților de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, în cauză devin incidente prevederile art. 127 alin. (2) indice 1 și alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora va fi sesizată una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanță pârâtă sau cea la care își desfășoară activitatea reclamanții. Dintre circumscripțiile învecinate, reclamanții au optat prin cererea de chemare în judecată, conform art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., coroborate cu alin. (2) indice 1 și alin. (3) ale aceluiași text normativ, pentru Tribunalului Mureș .

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă - Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Covasna și Curtea de Apel Brașov, în favoarea Tribunalului Mureș – secția civilă - Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.