ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.03.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 659/2025

HOTĂRÂRE
27.03.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 659/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016, creditorul MUNICIPIUL GALAȚI PRIN PRIMAR a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 5 pct. 20 și pct. 72, art. 70 din Legea nr. 85/2014, cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei A. S.R.L.

Prin încheierea din 5 septembrie 2017, Tribunalul Galați a dispus înaintarea dosarului la Tribunalul Vrancea, ca urmare a admiterii cererii de strămutare prin sentința nr. 15/2017 din 18 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, la data de 11 septembrie 2017.

Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal, prin încheierea nr. 49/2023 din 23 februarie 2023, a respins cererea de suspendare a cauzei, ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității de reprezentant convențional al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Galați, ca inadmisibilă; a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 304 din C. proc. civ., ca inadmisibilă; a respins celelalte excepții și incidente procedurale, ca neîntemeiate; s-a respins contestația formulată de debitoarea A. S.R.L., ca neîntemeiată; a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenței în formă generală față de debitoarea A. S.R.L.; în temeiul dispozițiilor art. 73 coroborat cu art. 45 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 a fost desemnat, în calitate de administrator judiciar provizoriu, B.., cu atribuțiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014.

Împotriva încheierii nr. 49/2023 din 23 februarie 2023, pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr. x/2017, debitoarea A. S.R.L. a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 20 aprilie 2023.

Prin încheierea din 10 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu; s-au respins, ca inadmisibile, cererile de asistență judiciară sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru și a cauțiunii, precum și sub forma asistenței judiciare sub forma desemnării unui apărător din oficiu, formulate de societatea debitoare A. S.R.L.; cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 6 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de apelanta-debitoare A. S.R.L.; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de asistență judiciară formulată de apelantă; s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013 în ansamblu, cerere formulată de apelantă; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare ajutor public judiciar formulată de apelantă.

Curtea de Apel Galați a reținut că apelanta-debitoare A. S.R.L. a formulat, în contextul judecării cererii de reexaminare a încheierii prin care s-a respins acordarea asistenței judiciare, o cerere de recuzare, o cerere de asistență judiciară și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013, toate aceste cereri fiind analizate în cuprinsul încheierii din Camera de Consiliu de la 6 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

La data de 27 decembrie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023/a3, recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva încheierii din 6 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 în ansamblu.

Recurenta A. S.R.L. a depus o altă cerere de recurs, prin care a criticat încheierea din Camera de Consiliu de la 6 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare formulate pentru termenul din 7 iunie 2023.

La termenul din 8 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a disjuns cererea de recurs formulată de recurenta A. S.R.L. împotriva încheierii din 6 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare, sens în care s-a format dosarul nr. x/2023.4, la data de 5 martie 2024.

Autoarea căii extraordinare de atac a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă.

Încheierea recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Instanța a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile legii - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanța a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității - motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază; totodată, recurenta apreciază că hotărârea cuprinde motive contradictorii - caz de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Hotărârea este nelegală - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Hotărârea este netemeinică - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, recurenta a arătat că în mod nelegal instanța a soluționat cererea de recuzare înainte de a se judeca definitiv și irevocabil cererea de asistență judiciară sub forma desemnării unui apărător din oficiu.

Instanța a soluționat neprocedural cererea de recuzare prin aceeași încheiere prin care a soluționat cererea de asistență judiciară sub forma desemnării unui apărător din oficiu.

O altă critică se referă la faptul că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 46 și art. 47 din C. proc. civ.

Societatea recurentă a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorilor care au alcătuit completul de judecată "C1Av - C + MF" și nu a cunoscut modificarea completului de judecată, deoarece aceasta nu a fost scrisă în fișa dosarului.

Judecătorii care au alcătuit completul și au judecat cererea de recuzare nu și-au exercitat rolul activ și nu au comunicat părții care a formulat cererea de recuzare faptul că s-a modificat componența completului. Instanța nu a dispus emiterea unei adrese prin care să solicite petentei A. S.R.L. să precizeze dacă înțelege să formuleze cerere de recuzare și împotriva judecătorilor care au alcătuit completul de judecată la termenul la care s-a soluționat cererea de recuzare.

Petenta A. S.R.L. nu a formulat cerere de recuzare împotriva Curții de Apel Galați.

Judecătorii C. și D. au încălcat normele de procedură, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv, dreptul privind interzicerea discriminării, dreptul la un proces echitabil, dreptul la o judecată nepărtinitoare de către o instanță independentă.

Toți judecătorii Curții de Apel Galați se află în aceeași situație de incompatibilitate și lipsă de imparțialitate, ca și judecătorii cauzei.

Motivările instanței sunt contradictorii și se anulează reciproc, consecința fiind nemotivarea hotărârii și, implicit, nulitatea absolută, de ordine publică, a soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de recuzare.

Printr-un pseudo-raționament, judecătorii cauzei - C. și D. - au pronunțat o hotărâre vădit nelegală, netemeinică, părtinitoare și nulă de drept. De asemenea, recurenta consideră că judecătorii anterior menționați au eludat legea și fondul cererii de recuzare, pronunțând o hotărâre fără temei și lipsită de probatorii.

În cuprinsul cererii de recurs, societatea A. S.R.L. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 - art. 53 din C. proc. civ., arătând că aceste texte de lege sunt neconstituționale, în măsura în care încalcă drepturi și principii constituționale prevăzute de art. 1, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 53, art. 148 din Constituția României.

Recurenta solicită admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate.

Recursul declarat în cauză de recurenta A. S.R.L. a fost comunicat intimaților B.. și MUNICIPIUL GALAȚI la data de 12 martie 2024, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

Nu s-au formulat întâmpinări în cauză.

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că au dreptul să depună puncte de vedere la raport; numai recurenta și-a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2025 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 6 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare, stabilindu-se termen la data de 27 martie 2025, pentru judecata pe fond a recursului, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul recurs vizează soluția Curții de Apel Galați de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare, soluție care, în opinia recurentei, este nelegală, deoarece instanța a soluționat cererea de recuzare înainte de a se judeca definitiv și irevocabil cererea de asistență judiciară sub forma desemnării unui apărător din oficiu. Recurenta a invocat încălcarea regulilor de procedură, întrucât instanța a soluționat cererea de recuzare, prin aceeași încheiere, în cadrul dosarului nr. x/2023, în care a judecat și cererea de asistență judiciară sub forma desemnării unui apărător din oficiu.

Înalta Curte înlătură această critică, întrucât, chiar dacă a pronunțat o singură încheiere prin care a soluționat, la același termen de judecată, atât cererea de recuzare formulată de apelanta-debitoare A. S.R.L., cât și solicitarea de acordare a asistenței judiciare formulată de aceeași apelantă, curtea de apel a indicat în mod distinct calea de atac ce putea fi declarată împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare și termenul de exercitare a ei (în termen de 5 zile de la comunicare pentru cererea de recuzare); ca atare, modul de soluționare a acestor cereri nu este de natură a anula actul jurisdicțional atacat, de vreme ce nu s-a produs vreo vătămare recurentei din cauza de față.

Deși autoarea căii de atac nu a indicat textele de lege încălcate de către instanța de apel, prin modalitatea de soluționare a celor două cereri, se poate concluziona că recurenta susține incidența în speță a unei caz de nulitate condiționată, dat fiind că acestea nu vizează niciuna dintre dispozițiile legale prevăzute de art. 176 din C. proc. civ.

O altă critică se referă la faptul că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 46 și art. 47 din C. proc. civ.. Astfel, societatea recurentă a învederat că s-a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorilor care au alcătuit completul de judecată "C1Av - C + MF" și că nu a cunoscut modificarea completului de judecată, deoarece aceasta nu a fost scrisă în fișa dosarului.

În ceea ce privește cererea de recuzare, Curtea de Apel Galați a constatat că partea a formulat-o în privința doamnelor judecător E. și F. care, la momentul înregistrării cererii de reexaminare, intrau în alcătuirea completului de judecată căruia i-a fost repartizată cauza spre soluționare. Partea a invocat excepția lipsei de imparțialitate, precum și excepția de incompatibilitate a Curții de Apel Galați și a judecătorilor acestei instanțe. Petenta nu a invocat niciun temei de drept în susținerea acestor două excepții, însă Curtea de Apel Galați, în baza art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., a stabilit calificarea juridică a acestora. Cum, în ambele cazuri, partea apelantă a invocat încălcarea condiției de imparțialitate, instanța de apel a calificat cele două excepții ca fiind recuzare privind Curtea de Apel Galați și toți judecătorii acestei instanțe. Așadar, s-a reținut că apelanta A. S.R.L. a formulat cererea de recuzare cu privire la următoarele persoane:

- Curtea de Apel Galați;

- toți judecătorii Curții de Apel Galați;

- doamnele judecător E. și F.;

Referitor la recuzarea Curții de Apel Galați, instanța de apel a reamintit că, potrivit art. 44 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate (dintre cele stabilite la art. 41-42 din C. proc. civ.) poate fi recuzat. Prin urmare, cererea de recuzare se poate îndrepta contra unui judecător, iar nu contra unei instanțe (ca entitate cu organizare proprie). Conform art. 47 alin. (4) din C. proc. civ., nerespectarea condițiilor acestui articol (referitoare la formularea cererii de recuzare) atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, ceea ce înseamnă că recuzarea Curții de Apel Galați este inadmisibilă.

În ceea ce privește recuzarea judecătorilor Curții de Apel Galați, instanța de apel a reținut că potrivit art. 46 din C. proc. civ. pot fi recuzați numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluționare, în caz contrar intervenind aceeași sancțiune a inadmisibilității, prevăzută de art. 47 alin. (3) din același cod. Rezultă că recuzarea apelantei A. S.R.L., care privește toți judecătorii instanței, este și ea inadmisibilă.

Referitor la recuzarea doamnelor judecător E. și F., Curtea de Apel Galați a constatat că, față de momentul învestirii instanței (23.05.2023), a intervenit o modificare a componenței completului de judecată, la data soluționării cererii de recuzare acesta fiind alcătuit din doamna judecător D. și judecător C.. Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (3) coroborat cu art. 46 din C. proc. civ., este inadmisibilă cererea de recuzare privitoare la alți judecători decât cei care intră în alcătuirea completului de judecată, astfel încât că este inadmisibilă și recuzarea formulată cu privire doamnele judecător E. și F..

Curtea de Apel Galați a reamintit și faptul că, în conformitate cu art. 47 alin. (4) din C. proc. civ., nerespectarea condițiilor privitoare la formularea cererii de recuzare atrage inadmisibilitatea acesteia, care se constată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat. Rezultă că legiuitorul a urmărit evitarea tergiversării judecății, prin amânarea cauzei pentru complinirea unor lipsuri formale ale cererii de recuzare, dacă această cerere este inadmisibilă. Or, exact aceasta este situația din speță, cauza fiind amânată pentru complinirea taxei judiciare de timbru, cerere care formează obiectul dosarului nr. x/2023 În concluzie, instanța de apel a apreciat că nu mai are de ce să aștepte soluționarea respectivei cauze, putând constata, în mod direct, inadmisibilitatea cererii de recuzare.

Față de ansamblul acestor considerente, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat nicio critică de nelegalitate, ci s-a rezumat la a afirma că nu a formulat cerere de recuzare împotriva Curții de Apel Galați, dar și că judecătorii C. și D. au încălcat normele de procedură, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv, dreptul privind interzicerea discriminării, dreptul la un proces echitabil, dreptul la o judecată nepărtinitoare de către o instanță independentă.

Totodată, se cuvine a fi menționat că instituția recuzării se justifică prin imperativul asigurării unei judecăți imparțiale, în care părțile să fie protejate de eventuala părtinire a judecătorului. Recuzarea nu poate fi, în consecință, decât individuală, iar nu colectivă. De asemenea, recuzarea nici nu poate conduce, în sistemul nostru juridic, la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instanțe de a judeca procesele cu care au fost învestiți în condițiile legii.

Prin urmare, cererea de recuzare este inadmisibilă dacă nu îi vizează pe judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată spre soluționare, așa cum în mod corect și legal a statuat Curtea de Apel Galați.

Încheierea recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, curtea de apel analizând corespunzător condițiile necesare pentru a se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare.

Argumentele expuse de recurentă cu privire la temeinicia cererii de recuzare din perspectiva motivelor de casare invocate nu pot fi primite, în condițiile în care nu a existat o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, au fost indicate motivele pentru care s-au înlăturat susținerile părților și s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor din C. proc. civ. ce reglementează instituția recuzării, dându-se eficiență în sensul avut în vedere de legiuitor, iar nu de parte.

Aceste dispozițiile legale au fost prevăzute atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare, raționamentul juridic al instanței de apel fiind logic, argumentat și solid.

Cu privire la nulitatea absolută a hotărârii recurate, art. 457 din C. proc. civ. se referă la mijloacele de invocare a nulității hotărârii, consacrând principiul potrivit căruia nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin intermediul căilor de atac. Acest principiu este valabil pentru orice fel de hotărâre, chiar și pentru încheieri, inclusiv pentru cele premergătoare, care sunt susceptibile de apel sau, după caz, de recurs odată cu fondul [art. 466 alin. (4) și art. 494 din C. proc. civ..]. Așadar, în materia nulității hotărârilor, nu sunt incidente dispozițiile art. 178 din C. proc. civ., referitoare la mijloacele de invocare a nulității actelor de procedură, astfel încât vor fi respinse criticile formulate de recurentă și sub acest aspect.

Contrar susținerilor recurentei, judecătorii care au alcătuit completul și au judecat cererea de recuzare nu aveau obligația de a comunica părții care a formulat cererea de recuzare faptul că s-a modificat componența completului. Rolul activ al judecătorului nu trebuie interpretat extensiv, în sensul că ar fi trebuit ca instanța să dispună emiterea unei adrese prin care să solicite petentei A. S.R.L. să precizeze dacă înțelege să formuleze cerere de recuzare și împotriva judecătorilor care au alcătuit completul de judecată la termenul la care s-a soluționat cererea de recuzare.

Prin edictarea dispozițiilor art. 10 din C. proc. civ., legiuitorul a instituit, cu valoare de principiu, obligația pentru părți de a-și îndeplini actele de procedură, în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia, neputându-se, așadar, reproșa instanței învestite cu soluționarea cererii de recuzare faptul că nu a avut un rol activ în judecarea cererii de recuzare. De asemenea, se constată că normele prevăzute de art. 51 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "instanța hotărăște de îndată, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleași condiții, instanța va putea asculta și părțile", au un caracter supletiv, confirmat și în jurisprudența Curții Constituționale - Decizia nr. 38/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (1) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 403 din 29 mai 2017.

Recurenta a mai arătat că încheierea atacată nu este motivată, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare, cu referire la faptul că motivările instanței sunt contradictorii și se anulează reciproc.

Față de această susținere, Înalta Curte reamintește că exigențele motivării presupun nu ca instanța să răspundă fiecărui argument adus de către parte, ci să explice în mod coerent raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției.

Din examinarea încheierii recurate rezultă că aceasta cuprinde considerente suficiente care justifică respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare și permit părții să înțeleagă argumentele care au stat la baza soluției pronunțate, fiind posibilă realizarea controlului judiciar.

Cu privire la critica recurentei ce vizează pretinsele motive contradictorii, instanța supremă constată că acestea nu pot fi reținute, în măsura în care ipoteza de casare invocată se referă la contradicția dintre considerentele hotărârii și dispozitiv sau între considerentele acesteia, făcând de neînțeles raționamentul propus.

Or, prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac nu indică în concret niciuna dintre situațiile sus-indicate, ci prezintă argumente în raport cu care apreciază că judecătorii cauzei - C. și D. -, printr-un pseudo-raționament, au pronunțat o hotărâre vădit nelegală, netemeinică, părtinitoare și nulă de drept. De asemenea, recurenta consideră că judecătorii anterior menționați au eludat legea și fondul cererii de recuzare, pronunțând o hotărâre fără temei și lipsită de probatorii.

De aceea, în cauză nu se verifică incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motiv pentru care vor fi respinse criticile recurentei privitoare la nemotivare și la motivarea contradictorie.

Referitor la criticile încadrate de parte în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în realitate, nu se arată în ce constă interpretarea eronată a vreunui text legal sau că s-ar fi aplicat vreo dispoziție de drept material, deși aceasta nu era incidentă raportului juridic dedus judecății, după cum nu se invocă nicio altă situație care ar putea fi subscrisă ipotezei acestui text de lege - încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. De altfel, nici nu s-ar putea pune problema de încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în soluționarea unei cereri de recuzare.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 6 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

Respinge recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 6 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 martie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-05-15
1,00
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 837/2025
Ședința publică din data de 15 mai 2025 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la 24 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016
ÎCCJ 2024-02-08
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 269/2024
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Galați – Secția a II-a civilă, sub nr. x/121/2016, creditorul MUNICIPIUL GALAȚI PRIN PRIMAR a formulat, în temei
ÎCCJ 2025-03-26
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 643/2025
Ședința publică din data de 26 martie 2025 Asupra recursului de față, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 24 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Galați, sub nr. x/2016, creditorul Municipiul Gal
ÎCCJ 2024-10-15
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1803/2024
Ședința publică din data de 15 octombrie 2024 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24.06.2016 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta-cred
ÎCCJ 2025-09-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1154/2025
Ședința publică din data de 16 septembrie 2025 l. Prin încheierea nr. 49/2023 din 23 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cerer
Sursă