ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 63/2025

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă la 23.09.2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că deține un drept de proprietate în cotă de 1/1 asupra etajului intermediar al D., în suprafață de 11.000 mp, și să se înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate asupra acestui imobil.

La 28.02.2017, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L., constatarea nulității absolute parțiale a contractului de transfer active, autentificat sub nr. x/27.07.2016 de Societatea Profesională Notarială F., în partea privitoare la etajul intermediar al D..

Prin sentința civilă nr. 747/PI/11.04.2017, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin sentința civilă nr. 451/19.06.2017, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă a aceleiași instanțe, care, la rândul său, a pronunțat sentința nr. 883/10.10.2017, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, reținând că împotriva pârâtei S.C. C. S.A. a fost deschisă procedura insolvenței în dosarul nr. x/2013.

Prin sentința nr. 422/21.12.2017, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a disjuns capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de transfer active și a dispus formarea unui nou dosar.

A declinat în favoarea Tribunalului Dolj competența de soluționare a capetelor de cerere formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra etajului intermediar al D. și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării incidentului procedural.

Prin decizia nr. 1237/18.04.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Dolj.

În fața Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, la 25.09.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. și-a precizat și completat acțiunea, învederând că înțelege să cheme în judecată pe pârâtele S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., (ca urmare a schimbării denumirii și sediului societății E. S.R.L.) și S.C. G. S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că deține un drept de proprietate exclusivă asupra etajului intermediar, în suprafață de aproximativ 11.000 mp, aflat în interiorul D., precum și un drept de proprietate exclusivă asupra "Birourilor G." situate în Craiova, Calea x, în suprafață de aproximativ 1.710 mp și să se dispună intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate.

Prin încheierea din 16.10.2018, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis excepția tardivității cererii adiționale și a dispus rectificarea citativului, în sensul menținerii ca părți a reclamantei S.C. A. S.R.L. și a pârâtei S.C. C. S.R.L.; prin încheierea din 13.11.2018, aceeași instanță a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a S.C. D. S.R.L. și a S.C. G. S.A.

La 20.06.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. și-a precizat cererea, solicitând să se constate că deține un drept de proprietate în cotă de 1/1 asupra etajului intermediar al D., să se dispună rectificarea cărții funciare nr. x Craiova, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. D. S.R.L. asupra corpului intitulat "mezanin parțial" și intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra etajului intermediar (mezanin), să se constate că deține un drept de proprietate în cotă de 1/1 asupra construcțiilor ce constituie etajul G. și să se dispună rectificarea cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. G. S.A. și al intabulării dreptului său de proprietate.

Prin sentința nr. 257/05.11.2019, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis excepția puterii de lucru judecat, a respins celelalte excepții invocate de pârâte, a respins acțiunea precizată și a respins, totodată, cererea formulată de S.C. G. S.A. privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a declarat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă sub nr. x/2020.

La rândul lor, S.C. C. S.A., S.C. D. S.R.L. și S.C. G. S.A. au promovat apel incident împotriva sentinței instanței de fond, aceasta din urmă apelând și încheierea din 13.11.2018.

Prin decizia nr. 339/16.07.2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins căile de atac ca nefondate.

La 26.10.2020, S.C. G. S.A. a cerut, în temeiul art. 444 C. proc. civ., completarea deciziei cu dispoziția asupra cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată de 42.482.95 de RON; prin decizia nr. 8/19.11.2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins cererea.

Împotriva deciziei nr. 339/16.07.2020 au declarat recurs principal S.C. G. S.A. și S.C. A. S.R.L., iar S.C. D. S.R.L., S.C. C. S.A. și S.C. G. S.A. au declarat recurs incident, aceasta din urmă recurând și decizia nr. 8/19.11.2020.

Prin decizia nr. 686/21.03.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondate recursurile principale declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă S.C. G. S.A., ca și recursurile incidente declarate de recurentele-pârâte S.C. D. S.R.L., S.C. C. S.A. și S.C. G. S.A. împotriva deciziei nr. 339/16.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

A admis recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. împotriva deciziei nr. 8/19.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată a cererii privind completarea dispozitivului deciziei nr. 339/16.07.2020, pronunțată de aceeași instanță.

Totodată, a obligat recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 06.04.2023, recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. a solicitat completarea dispozitivului deciziei pronunțate în recurs, în sensul obligării recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 67.563,95 RON.

Prin decizia nr. 1325/23.05.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis cererea, a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 686/21.03.2023, obligând recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. a sumei de 17.986,04 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În al doilea ciclu procesual, în rejudecare, prin decizia nr. 9/05.12.2023, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis cererea privind completarea dispozitivului deciziei nr. 339/16.07.2020, pronunțată de aceeași instanță, și a respins cererea formulată de apelanta-pârâtă S.C. G. S.A. de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

G. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea ei și, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecată a cererii privind completarea dispozitivului deciziei nr. 339/16.07.2020, iar în subsidiar, rejudecarea cererii și admiterea ei, cu consecința, în principal, a obligării S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată de 42.482,95 RON, efectuate în apel, iar în subsidiar, compensarea cheltuielilor de judecată suportate de cele două părți.

Recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității; a invocat, astfel, motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Într-o primă critică, autoarea căii de atac s-a referit la încălcarea de către instanța de apel a deciziei de casare, deci a art. 501 C. proc. civ.

A învederat că aceasta îi impunea - similar cu modul în care instanța de recurs a procedat în ciclul procesual anterior - să stabilească proporția în care era incidentă culpa procesuală a reclamantei și care au fost serviciile avocațiale prestate în apel pentru pregătirea apelului principal și a celui incident.

Recurenta a susținut că aceste îndrumări au fost ignorate prin decizia recurată, cercetarea curții fiind orientată spre a stabili dacă activitatea avocațială a reprezentanților săi convenționali a condus în mod concret la respingerea apelului principal declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

În continuare, a apreciat că și această analiză - străină deciziei de casare - este incompletă și improprie, întrucât omite complexitatea apărărilor circumscrise efectului pozitiv al lucrului judecat și argumentele privind expertiza desfășurată în cauză, teze ce au condus la respingerea apelului principal și care individualizează culpa procesuală a apelantei-reclamante.

Într-o critică subsecventă, autoarea căii de atac a argumentat încălcarea art. 451 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

A evidențiat că aceste dispoziții abilitează judecătorul să verifice existența cheltuielilor și dacă ele au fost efectuate în legătură cu litigiul în cadrul căruia se solicită, fără să îi permită evaluarea măsurii în care argumentele susținute de partea care a câștigat procesul au fost încorporate motivării hotărârii pronunțate.

Printr-o altă critică, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității, respectiv art. 9 alin. (2), art. 13 și art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

A afirmat că instanța de apel a soluționat cererea de completare valorificând temeiuri de drept neinvocate de părți și care nu au fost supuse discuției lor contradictorii.

În esență, a arătat că instanța de apel s-a detașat nepermis de îndrumările deciziei de casare și, totodată, fără a fi învestită de părți, a procedat la evaluarea eficienței apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă împotriva apelului principal, fără a da părților posibilitatea de a formula concluzii pe acest aspect.

În viziunea recurentei, demersul instanței de apel - care nu putea fi prevăzut de părți - a produs considerentele decisive ale dispoziției cu privire la cererea de completare, disputa litigioasă fiind tranșată în baza unor elemente de fapt și de drept care nu au fost, în prealabil, puse în dezbaterea contradictorie a părților, ceea ce a condus la încălcarea dreptului la apărare și a principiilor contradictorialității și disponibilității.

Autoarea căii de atac a subliniat, în final, că demersul său procesual respectă decizia în interesul legii nr. 3/2020, întrucât nu tinde la reaprecierea cuantumului onorariului avocațial, ci propune examinarea respectării de către instanța de prim control judiciar a normelor de procedură a căror nesocotire atrage sancțiunea nulității.

Prin întâmpinarea depusă la 16.04.2024, S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A afirmat că instanța de recurs nu mai poate decide, subsecvent unei ipotetice casări, trimiterea cauzei spre o nouă judecată, față de art. 497 C. proc. civ., iar pe fondul căii de atac, a arătat că, în raport cu documentarea cheltuielilor de judecată prin înscrisuri comune, ele nu pot fi repartizate între combaterea apelului principal și susținerea celui incident.

În cauză, s-a derulat procedura prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost comunicat părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care recurenta s-a prevalat.

Prin încheierea din 16.10.2024, recursul a fost admis în principiu, iar părțile au fost citate pentru dezbateri.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În ciclul procesual anterior, casarea deciziei nr. 8/19.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost determinată de contradicția care afecta considerentele și dispozitivul, în privința cererii prin care apelanta-pârâtă S.C. G. S.A. a solicitat completarea hotărârii cu dispoziția dată cererii sale de obligare a apelantei-reclamante S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia de casare s-a stabilit în sarcina instanței de rejudecare obligația de a evalua culpa procesuală a reclamantei, calificată drept parte care a pierdut procesul, în condițiile în care i-au fost respinse apelul principal și recursul principal.

Conturând raportul juridic procesual în limitele căruia, în rejudecare, urmau a fi lichidate cheltuielile de judecată, instanța supremă a evidențiat că apelanta-reclamantă nu poate fi obligată la suportarea cheltuielilor efectuate de apelanta-pârâtă, actuala recurentă, pentru promovarea și susținerea apelului incident declarat de aceasta din urmă, care a fost respins.

A impus instanței de apel să reexamineze, dacă este posibil, măsura în care serviciile avocațiale au fost procurate pentru pregătirea fiecăreia dintre căile de atac, din această evaluare urmând să rezulte proporția în care este incidentă culpa procesuală a reclamantei.

În rejudecare, curtea a admis cererea de completare a hotărârii, însă a respins, pe fond, solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecată, reținând că susținerile formulate de actuala recurentă în întâmpinarea la apelul principal nu au influențat soluția de respingere, că apelul incident declarat de pârâtă a fost, la rândul său, respins și că, în raport cu înscrisurile existente, nu este posibilă delimitarea cheltuielilor generate de apărarea în fiecare dintre căile de atac.

Recurenta valorifică ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar prima critică vizează încălcarea prevederilor art. 501 din același cod.

Nu poate fi primită interpretarea pe care autoarea recursului o propune deciziei de casare, când afirmă că ea îi recunoștea o creanță împotriva intimatei S.C. A. S.R.L., iar instanței de rejudecare îi revenea numai sarcina stabilirii întinderii acestei pretenții. Considerentele inechivoce ale instanței supreme impuneau curții de apel să reexamineze, dacă este posibil, proporția în care serviciile avocațiale au fost procurate pentru pregătirea apărării în raport cu apelul principal sau pentru promovarea apelului incident.

Prin urmare, deși este adevărat că decizia instanței de recurs recunoștea vocația recurentei la recuperarea cheltuielilor de judecată, concretizarea ei într-o creanță de despăgubire era condiționată de posibilitatea individualizării, pe baza înscrisurilor administrare în probațiune, a onorariilor avocațiale aferente combaterii apelului principal.

Mecanismul desprins din decizia de casare nu a fost eludat prin decizia atacată, ci, dimpotrivă, a fost aplicat, cu consecința relevării imposibilității disocierii costurilor, prefigurată de instanța de casare, întrucât serviciile avocațiale au fost precizate doar generic în documentele constatatoare.

Această observație a fundamentat respingerea cererii de obligare a apelantei-reclamante S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, iar temeinicia ei nu este contestată de recurentă. Curtea de apel nu se putea substitui părții, procedând la o evaluare ex officio a duratei și valorii prestației avocațiale, iar împrejurarea că separarea cheltuielilor a fost posibilă în recursul din ciclul procesual anterior nu poate infirma legalitatea constatării din decizia atacată.

Sinteza realizată în precedent reflectă că majoritatea criticilor se îndreaptă spre analiza - într-adevăr, neuzuală - prin care stabilirea culpei procesuale este corelată cu eficiența procesuală a apărărilor propuse apelantă-pârâtă, măsurată în funcție de însușirea lor de către instanța de control judiciar.

Distinct de împrejurarea că nu a fost învestită cu o cale de atac împotriva considerentelor, Înalta Curte notează că lipsa de pertinență a examenului amintit nu marchează o distanțare a curții de apel de la îndrumările deciziei de casare suficientă pentru a contura o încălcare a art. 501 C. proc. civ.

Această concluzie justifică nu doar înlăturarea criticii în analiză, dar și a celei prin care recurenta afirmă că instanța de apel a denaturat sensul art. 451 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a statuat că onorariul avocațial nu poate fi circumscris noțiunii de cheltuieli de judecată, dacă apărările nu au condus la respingerea căii de atac.

În acord cu recurenta, instanța supremă reține că, în sine, măsura în care produsul asistenței avocațiale procurate de partea care a câștigat procesul este încorporat în actul jurisdicțional nu constituie un criteriu pentru acordarea cheltuielilor de judecată, nici în condițiile art. 453 C. proc. civ. și nici în ipoteza reducerii onorariului avocațial conform art. 451 alin. (2) din același cod.

Însă nu raționamentul criticat a fost decizoriu pentru respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ci - așa cum s-a arătat deja - aprecierea probelor, în sensul art. 264 C. proc. civ., prin care s-a conchis că înscrisurile administrate în dovedire nu permit decelarea valorii serviciilor avocațiale cauzate de culpa apelantei-reclamante. Or, această constatare se plasează în afara rolului instanței de recurs, reglementat de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., de vreme ce vizează nu aplicarea art. 451 și 453 din același cod, ci exclusiv chestiuni de fapt.

De aceea, se mai impune notat că aserțiunilor criticate ale curții de apel nu le este atașată autoritate de lucru judecat, căci ele sunt supraabundente și nu au aptitudinea de a impieta asupra unui demers judiciar viitor al autoarei căii de atac.

Evocând încălcarea principiului contradictorialității, recurenta susține că instanța de apel a soluționat cauza prin raportare la motive de drept care nu au fost invocate de părți și nici supuse discuției lor contradictorii, dar și că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Convergent considerentelor deja expuse, Înalta Curte constată că aprecierea instanței de control judiciar devolutiv asupra cheltuielilor de judecată a fost plasată în perimetrul definit de art. 451-453 C. proc. civ., iar existența unor considerente care reflectă denaturarea sensului lor normativ nu relevă încălcarea art. 9 alin. (2) și art. 14 alin. (5) - (6) C. proc. civ. și nu este de natură să atragă casarea hotărârii.

Critica antamează și nerespectarea deciziei de casare, sub aspectul neadministrării de probe care să determine serviciile avocațiale care au condus la respingerea apelului principal formulat de S.C. A. S.R.L.

Instanța de recurs constată că, în cererea de completare a hotărârii, respinsă în ciclul procesual precedent prin decizia nr. 8/19.11.2020, actuala recurentă a învederat că înscrisurile care documentează cheltuielile de judecată au fost depuse pentru termenul din 04.06.2020.

Casând decizia amintită, instanța supremă nu a impus administrarea unor probe noi și nici recurenta nu a solicitat în rejudecare încuviințarea altor mijloace de probă; sub acest aspect, criticii i se opun dispozițiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ.

Mai departe, cum respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată s-a bazat pe evaluarea probatoriului, iar concluzia a fost că defalcarea cheltuielilor aferente combaterii apelului principal nu este posibilă, trebuie conchis că decizia atacată nu contravine, ci dimpotrivă, respectă dispozițiile instanței de casare.

Față de ansamblul considerentelor anterioare, reținând că motivul de nelegalitate invocat nu are aptitudinea de a atrage casarea hotărârii, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. G. S.A. împotriva deciziei nr. 9/05.12.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2025.