ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 56/2025

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2025

Asupra recursului de față, subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", reține următoarele:

La data de 02.11.2022, reclamantul A. a înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă o cerere, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., de anulare a adeverinței nr. x/05.11.2019, de constatare că a avut nu 17 absențe nemotivate, ci concediu fără plată, de emitere a unei adeverințe de vechime cu date reale și de obligare a pârâtei la plata sumei de 384 RON, cu titlu de diferență de drepturi salariale, a daunelor-interese moratorii sub forma actualizării sumei, a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, S.C. B. S.R.L. a invocat excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1896/20.10.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă.

Prin sentința civilă nr. 157/08.02.2023, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis în parte excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, a respins capetele de cerere privind constatarea zilelor de concediu fără plată și plata diferenței salariale în sumă de 384 RON și a daunelor-interese; totodată, a respins ca nefondate celelalte pretenții.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 1377/27.06.2023, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul, a anulat în parte sentința apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere privind constatarea faptului că reclamantul a beneficiat de 17 zile de concediu fără plată și, judecând în fond acest capăt de cerere, l-a respins ca neîntemeiat; a menținut, în rest, sentința apelată.

A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, spre o nouă judecată a apelului.

Prin încheierea din 27.03.2024, Înalta Curte a suspendat judecata căii de atac, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar prin rezoluția din 11.11.2024 a stabilit termen pentru verificarea incidentului perimării și a dispus ca părțile să fie citate.

Astăzi, în ședință publică, instanța supremă a invocat, din oficiu, excepția perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Dispozițiile art. 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și altă cerere de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

În accepțiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancțiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune procedurală, cât și de act de desistare a părților de la judecarea procesului.

Reglementată pentru a asigura soluționarea cauzei cu celeritate, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, dar și pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părților din proces, perimarea poate fi constatată de instanță din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ., și operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul de lege enunțat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 6 luni și vina părții.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în cauză la 27.03.2024, când judecata a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.. ulterior acestei date, părțile nu au mai efectuat niciun act de procedură, fiind, astfel, în culpă procesuală.

În aceste condiții, luând act că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în această perioadă să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 și art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 alin. (1), cu aplicarea art. 421 alin. (2) C. proc. civ., urmează să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1377/27.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2025.