ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 559/2025

HOTĂRÂRE

19.03.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 559/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 19 martie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (…)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27.12.2018 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. (fostă C.), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea sumei de 9.478 franci elvețieni, achitată cu titlu de comision de acordare în temeiul contractului de credit nr. x/14.09.2007 (în continuare, contractul de credit sau contractul), precum și a dobânzii legale aferente, a tuturor sumelor reținute în mod nelegal cu titlu de comision pentru modificarea contractului, precum și a dobânzii legale aferente, să dispună eliminarea din contract a art. 1.3 lit. a) și c), privind comisionul de acordare și comisionul pentru modificarea valutei, duratei sau altor condiții ale creditului, ca fiind clauze care nu respectă dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, precum și a art. 5.1, art. 7.1 lit. k) și art. 7.2, stabilizarea cursului francului elvețian la cel valabil la 14.09.2007 și restituirea diferențelor dintre sumele achitate la cursul valabil din data plății și cele raportate la cursul din data semnării contractului, împreună cu dobânzile aferente. Reclamantul a mai solicitat să se dispună și modificarea art. 1.2 din contract, în sensul revenirii la forma inițială a acestuia, respectiv la dobânda fixă (marja) de 4,2 puncte procentuale pe an, restituirea diferențelor încasate în mod nelegal de bancă prin aplicarea dobânzii fixe astfel majorate și adaptarea contractului, ca urmare a intervenirii impreviziunii.

Prin cererea adițională înregistrată la 18.03.2019, cadrul procesual activ a fost completat cu garanții ipotecari D. și D., iar autorii demersului judiciar au solicitat constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la art. 1.3 lit. a) și c), art. 5.1, art. 6.3, art. 7.1 lit. k) și art. 7.2 din contractul de credit, ca și a clauzelor cuprinse în art. 1 și 2 din actul adițional nr. x, art. 3 și 4 din actul adițional nr. x, art. 1 și 2 din actul adițional nr. x, art. 1 și 2 din actul adițional nr. x, art. 2 și 3 din actul adițional nr. x și, în consecință, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să le restituie suma achitată cu titlu de comision de acordare, 10.240 franci elvețieni, precum și a dobânzii legale aferente, toate sumele reținute în mod nelegal cu titlu de comision pentru modificarea contractului, precum și dobânda legală aferentă, să stabilizeze cursul francului elvețian la cel valabil la 14.09.2007 și să dispună restituirea diferențelor dintre sumele achitate la cursul valabil din data plății și cele calculate la cursul din data semnării contractului, împreună cu dobânzile aferente, să dispună modificarea art. 1.2 din contract, în sensul revenirii la forma inițială a acestuia, respectiv la dobânda fixă (marja) de 4,2 puncte procentuale pe an și restituirea diferențelor încasate în mod nelegal de bancă prin aplicarea dobânzii fixe, astfel majorate. Au solicitat obligarea pârâtei și la emiterea unui nou grafic de rambursare a creditului, în RON, în care suma de rambursat să fie convertită la cursul franc elvețian/leu de la data semnării contractului de credit, iar, în situația în care capătul de cerere privind stabilizarea cursului de schimb valutar va fi respins, reclamanții au solicitat, în subsidiar, adaptarea contractului ca urmare a intervenirii impreviziunii; au cerut, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 08.06.2021, prima instanță a respins atât excepția necompetenței teritoriale, cât și cererea de încuviințare a administrării probei cu interogatoriu.

Prin sentința nr. 76/17.06.2021, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis în parte cererea, a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor contractuale privind comisionul de acordare credit, a dispus restituirea sumei încasate cu acest titlu, împreună cu dobânda legală calculată începând cu data perceperii comisionului și până la data restituirii efective, a constatat intervenită impreviziunea contractuală și a dispus adaptarea contractului de credit, în sensul fixării cursului leu/franc elvețian la valoarea de 3,20 RON/1 franc elvețian, începând cu 20.12.2018, pe toată durata derulării ulterioare a contractului; a respins restul capetelor de cerere ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. și pârâta au declarat apel, cea din urmă atacând și încheierea din 08.06.2021.

Prin decizia nr. 694/15.11.2021, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul reclamantului, a respins apelul declarat de B. S.A. împotriva încheierii din 08.06.2021 și l-a admis pe cel declarat împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins și capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzei care a instituit comisionul de acordare credit, privind restituirea sumei și a dobânzii aferente și privind constatarea impreviziunii contractuale, respectiv de adaptare a contractului; a obligat intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.283 RON.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1108/09.05.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată a apelului declarat de B. S.A. împotriva sentinței nr. 76/17.06.2021; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

În rejudecare, prin decizia nr. 10/16.01.2024, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., în ceea ce privește constatarea impreviziunii contractuale, respectiv adaptarea contractului, a admis apelul declarat de pârâta B. S.A., a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a respins cererea reclamantului privind constatarea impreviziunii contractuale, respectiv adaptarea contractului și a obligat intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.283 RON.

Această decizie a fost recurată de A., care a solicitat casarea ei, cu consecința admiterii capătului de cerere privind adaptarea contractului, ca urmare a intervenirii impreviziunii.

În motivare, autorul căii de atac a susținut că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Circumscris motivului de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a învederat că, în ciclul procesual anterior, casând decizia instanței de apel, instanța supremă a statuat că sunt contrare legii și deciziei nr. 731/2019 a Curții Constituționale considerentele prin care s-a reținut că variația cursului valutar nu poate reprezenta, în nicio situație, un eveniment ce nu putea fi anticipat la data încheierii contractului, apt să determine aplicarea teoriei impreviziunii contractuale.

A susținut că în decizia recurată se analizează teoria impreviziunii în raport cu capătul de cerere privind înghețarea cursului francului elvețian, deși acțiunea avea mai multe capete de cerere, între care pretenția amintită figura distinct de cea de adaptare a contractului.

A apreciat că instanța de apel a încălcat regulile de procedură, nesocotind dispozițiile deciziei de casare, întrucât, deși era obligată să analizeze solicitarea de adaptare a contractului, a procedat la verificarea cererii distincte, de înghețare a cursului valutar.

În viziunea recurentului, adaptarea contractului trebuia realizată plecând de la reechilibrarea prestațiilor, stabilind un curs valutar prin intermediul căruia ambele părți urmau să suporte riscul.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorul recursului a combătut considerentele prin care curtea de apel a reținut că a solicitat acordarea creditului în franci elvețieni, asumându-și riscul valutar, dar și că banca nu putea să anticipeze modificările cursului de schimb.

În continuare, a evidențiat că sunt îndeplinite condițiile impreviziunii.

A relevat că majorarea cursului francului elvețian față de moneda națională a atins 102,5% la introducerea cererii față de momentul acordării creditului și 160% în prezent, fiind, deci, cu mult superioară valorii de 52,6% prevăzută de Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020, deși cauzei nu îi sunt aplicabile aceste dispoziții. În aceste condiții, în corelație cu decizia nr. 731/2019 a Curții Constituționale, recurentul a arătat că majorarea cursului valutar s-a produs în mod continuu și constant, reflectând o dezechilibrare majoră a prestațiilor părților, care a antrenat în sarcina sa o obligație excesiv de oneroasă. Totodată, a evidențiat că nu putea să prevadă nici schimbarea împrejurărilor în sine și nici amploarea ei, că nu și-a asumat acest risc și, mai mult, că a încercat, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, să negocieze adaptarea rezonabilă și echitabilă a contractului.

A apreciat că, încălcând dispozițiile de drept material și decizia de casare, hotărârea recurată a ignorat lipsa caracterului negociat al contractului și a dat eficiență principiului nominalismului monetar, calificat drept normă de drept supletivă.

Prin întâmpinările înregistrate la 26.04.2024 și 07.05.2024, B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a căii de atac, în conformitate cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ. acesta a fost, potrivit încheierii din 16.10.2024, comunicat părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care părțile nu s-au prevalat.

Prin încheierea din 15.01.2025, calea de atac a fost admisă în principiu și s-a dispus ca părțile să fie citate pentru dezbateri.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Raportat la capetele de cerere relevante pentru dezlegarea recursului, se cuvine subliniat că, prin acțiune, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 6.3 din contractul de credit, apreciată ca abuzivă, și ca banca pârâtă să fie obligată să emită un nou grafic de rambursare, întocmit în RON, cu conversia sumei împrumutate la cursul franc elvețian/leu din data încheierii convenției.

În subsidiar, pentru ipoteza respingerii acestui capăt principal de cerere, au solicitat adaptarea contractului de credit ca urmare a intervenirii impreviziunii.

În primul ciclu procesual, tribunalul a respins cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei contractuale referitoare la rambursarea ratelor lunare în valuta creditului, reținând că ea transpune dispozițiile art. 1.578 C. civ. și, prin urmare, este exclusă de la analiza caracterului abuziv, în temeiul art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE.

În schimb, având în vedere majorarea cursului franc elvețian/leu cu peste 100% față de momentul contractării creditului, tribunalul a constatat intervenția impreviziunii contractuale și a dispus adaptarea contractului, stabilind un curs de schimb de 3,20 RON/1 franc elvețian, aplicabil începând cu 20.12.2018 și valabil pentru întreaga durată de executare ulterioară a convenției.

Reformând această dispoziție, curtea de apel a apreciat că variația cursului valutar nu constituie un eveniment imprevizibil la data încheierii contractului și, în consecință, nu poate fundamenta aplicarea teoriei impreviziunii, motiv pentru care a respins cererea de adaptare a contractului.

Admițând recursul declarat de reclamant împotriva acestei decizii, Înalta Curte a înlăturat concluzia instanței de apel potrivit căreia variația cursului valutar nu ar putea constitui, în nicio situație, un eveniment imprevizibil la data încheierii contractului, apt să atragă aplicarea teoriei impreviziunii contractuale.

În consecință, a casat în parte decizia atacată și a trimis cauza instanței de apel, spre o nouă judecată a apelului declarat de B. S.A. împotriva sentinței primei instanțe, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În rejudecare, curtea de apel nu doar că a respins apelul reclamantului - dispoziție inutilă, dar și nelegală, deoarece întinderea parțială a casării ar fi trebuit să o conducă la concluzia că dezlegarea dată respectivei căi ordinare de atac a dobândit puterea lucrului judecat -, ci a examinat clauza de risc valutar inserată la art. 6 din contractul de credit și a constatat incidența principiului nominalismului monetar, reținând că art. 1.578 C. civ. se opune aplicării teoriei impreviziunii și fixării cursului de schimb la nivelul existent la data încheierii contractului.

Pe baza acestor considerente și valorificând jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-186/16 și C-81/19, instanța de apel a admis apelul declarat de bancă și a respins, ca nefondate, cererile de înghețare a cursului valutar la momentul încheierii contractului, precum și pe cea de restituire a diferențelor de sume rezultate din recalcularea obligațiilor.

Pășind la examinarea motivelor de recurs, Înalta Curte constată că este fondată critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care recurentul a arătat că modul în care curtea de apel a condus rejudecarea cauzei contravine îndrumărilor instanței de casare.

Astfel cum rezultă deja din considerentele precedente, reclamanții au formulat două seturi distincte de pretenții. Primul privea constatarea caracterului abuziv al clauzei 6.3 din convenția de credit, stabilirea cursului franc elvețian/leu la nivelul din 14.09.2007 și obligarea băncii pârâte la emiterea unui nou grafic de rambursare în RON. Cel de-al doilea, cu caracter subsidiar, avea ca obiect adaptarea raportului obligațional ca urmare a intervenirii impreviziunii.

Decizia de casare din ciclul procesual anterior a statuat însă că rejudecarea se va limita la cel de-al doilea set de pretenții, fiind circumscrisă apelului declarat de pârâtă împotriva dispoziției primei instanțe de admitere a cererii subsidiare.

În aceste condiții, prin prisma apelului pârâtei, instanța era chemată să se pronunțe asupra premisei reținute de tribunal, și anume că modificarea cursului de schimb intervenită pe parcursul executării convenției este un eveniment excepțional și exterior, ale cărui efecte nu puteau fi anticipate în mod rezonabil la data încheierii ei și care a făcut executarea obligațiilor excesiv de oneroasă pentru împrumutat.

Numai ulterior validării premisei, dacă ar fi constatat că situația depășește ceea ce părțile puteau prevedea la momentul contractării, curtea era datoare să evalueze modalitatea în care tribunalul a reamenajat prestațiile, în condițiile concrete ale cauzei, reținând că - deși oferă temei legal pentru adaptarea convenției - impreviziunea nu are ca finalitate revenirea la prestațiile inițiale.

Nu mai puțin, dând eficiență Deciziei Curții Constituționale nr. 623/2016, se impunea ca instanța să constate dacă părțile nu au înțeles ele însele să renegocieze contractul, pentru a-l ajusta potrivit noilor realități.

În schimb, curtea de apel a omis analiza capătului subsidiar, care trebuia examinat sub imperiul C. civ. de la 1864, conturat de art. 970, și s-a rezumat la primul grup de cereri, centrat pe stabilirea unui curs de schimb fix, deși respingerea acestora intrase deja în puterea lucrului judecat în primul ciclu procesual, cum se arată încă din considerentele introductive ale deciziei de casare din ciclul procesual anterior.

Prin urmare, trebuie conchis că, procedând astfel, instanța de prim control judiciar a încălcat caracterul obligatoriu al deciziei de casare, deci art. 501 C. proc. civ., împrejurare care atrage sancțiunea casării hotărârii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nu vor fi însă examinate criticile circumscrise ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care autorul căii de atac arată că sunt îndeplinite condițiile impreviziunii, în raport cu evoluția cursului franc elvețian/leu, deoarece ele sunt integral atașate stării de fapt și incompatibile cu controlul judiciar declanșat de recurs, cale de atac nedevolutivă, în care instanța nu poate cerceta prin probe și nici stabili, evalua sau reevalua juridic faptele, dar care vor fi avute în vedere în rejudecare.

De aceea, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza instanței de apel, spre o nouă judecată, nedând eficiență cererii autorului căii de atac, de reținere a cauzei, dat fiind că procesului îi este aplicabil art. 497 C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, care nu prevedea această posibilitate în cazul casării pronunțate de instanța supremă.

În rejudecare, curtea de apel nu va reanaliza apelul recurentului, după cum s-a arătat mai sus, ci exclusiv calea de atac declarată de pârâta B. S.A.