ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.01.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 97/2019

HOTĂRÂRE
17.01.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 97/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 7 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat instanței ca, prin sentința civilă ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele C. SA membră a D. și C. SA membră a D. - Sucursala Târgu Jiu, să se constate caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 2 alin. (1) și art. 5 lit. b) privind efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar în Contractul de Credit Bancar Ipotecar nr. x/11 ianuarie 2008, să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF-LEU pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, să fie obligate pârâtele la restituirea sumei de 511,20 CHF încasate cu titlu de comision de acordare/administrare actualizată cu rata dobânzii legale aferente debitului datorat începând cu data introducerii acțiunii și restituirea sumelor încasate în plus față de cursul de la data încheierii contractului de credit, până la data rămânerii definitive a hotărârii, actualizată cu rata dobânzii legale aferente debitului datorat, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 9191 din 14 decembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. împotriva pârâtelor C. SA membră a D. și C. SA membră a D. - Sucursala Târgu Jiu.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a Sentinței civile apelate, în sensul admiterii acțiunii principale având ca obiect anulare act, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat ales, efectuate în stadiu procesual al fondului și în apel.

Prin Decizia nr. 355/2018 din 13 iunie 2018, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a admis apelul formulat de apelanții reclamanți A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 9191 din 14 decembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu; a schimbat Sentința nr. 9191 din 14 decembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2017 în sensul că a admis în parte acțiunea:

A constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 2 alin. (1) teza finală, art. 5 lit. b) privind comisionul de administrare al creditului și art. 8.1 în teza ce implică suportarea de către împrumutați a riscului valutar; a dispus restituirea sumei de 511,20 RON încasată cu titlu de comision de acordare, precum și a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, actualizată cu dobânda legală; a dispus stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului de credit, curs care va rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului, urmând ca ratele să fie recalculate și plătite la cursul de la data încheierii contractului; a dispus restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferența cursului valutar la momentul achitării fiecărei rate, față de cel din momentul încheierii contractului, actualizată cu dobânda legală; a menținut soluția primei instanțe în privința clauzei de la art. 8 alin. (1) contract, referitoare la restituirea creditului în moneda în care a fost acordată și a obligat intimatul pârât la plata către apelanții reclamanți a sumei de 3000 RON cheltuieli judecată.

Prin Încheierea din 5 septembrie 2018, Tribunalul Gorj a admis în parte cererea de îndreptare eroare materială, formulată de apelanții A. și B. referitoare la sediul procesual ales al Cabinetului Avocat E., în sensul că a îndreptat eroarea materială consemnată în cuprinsul Deciziei nr. 355/2018, consemnându-se corect adresa ca fiind Târgu Jiu, strada x, nr. 12, județul Gorj, în loc de Târgu Jiu, strada x, nr. 12, județul Gorj, cum greșit s-a consemnat. A admis cererea de îndreptare eroare materială referitoare la moneda comisionului de acordare/administrare menționată în cuprinsul Deciziei nr. 355/2018, consemnându-se corect suma de 511,20 CHF în loc de 511,20 RON, cum greșit s-a consemnat. A admis cererea de îndreptare eroare materială referitoare la mențiunea de la clauzele de la art. 5 și art. 8 din contract, în sensul că se menționează corect art. 5 alin. (1) lit. b) în loc de art. 5 lit. b), cum) greșit s-a consemnat și se menționează corect art. 8 alin. (1) în loc de art. 8.1 cum greșit s-a consemnat. A respins cererea de îndreptare eroare materială în privința mențiunilor "admite în parte acțiunea" și "menține soluția primei instanțe în privința clauzei de la art. 8 alin. (1) contract, referitoare la restituirea creditului în moneda în care a fost acordată".

Împotriva Deciziei nr. 355/2018 din 13 iunie 2018, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă,a formulat recurs pârâta C. SA membră a D., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în esență, admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj la data de 7 august 2018.

La data de 10 august 2018, tribunalul, prin intermediul Curții de Apel Craiova, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 9 noiembrie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

A reținut instanța că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituțională.

Ulterior pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 de către Curtea Constituțională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficiență dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să stabilească instanța căreia urma să îi revină competența de a soluționa recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în soluționarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, așa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce privește competența materială în soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în apel în cereri evaluabile în bani cu o valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care instanței supreme îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Gorj, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta C. SA membră a D. împotriva Deciziei nr. 355/2018 din 13 iunie 2018, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2019.

Sursă