ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 748/2019

HOTĂRÂRE
03.04.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 748/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 03 aprilie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.03.2017 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, secția Civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 4.1, 4.3, 5.1 și 5.2 din contractul de credit nr. x, încheiat de părți la 31.08.2007; să dispună înghețarea cursului de schimb valutar franc elvețian - leu pentru efectuarea plăților la valoarea de la data încheierii contractului; să oblige pârâta să restituie sumele încasate în plus, față de cursul de schimb astfel stabilit, de la data încheierii contractului de credit până la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și sumele încasate cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, la care se adaugă penalitățile încasate pentru neplata la termen și dobânda legală aferentă, calculată până la restituirea integrală a acestora, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 810/13.02.2018, Judecătoria Târgu Jiu, secția Civilă a admis în parte acțiunea, a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 4.1 și 4.3 din contractul de împrumut nr. x din 31.08.2007, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 150 franci elvețieni, încasată cu titlu de comision de acordare, precum și suma de 1296,76 franci elvețieni, încasată cu titlu de comision de administrare, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată începând cu data perceperii lor până la plata efectivă a acestor sume, a respins capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.1 și art. 5.2 din același contract și înghețarea cursului de schimb valutar franc elvețian-leu și a respins celelalte cereri formulate.

Împotriva acestei sentințe, ambele părți au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 505/05.11.2018, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. și a modificat sentința apelată, în sensul că a admis și capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale în baza cărora riscul valutar a fost suportat doar de consumator, a dispus stabilizarea cursului franc elvețian - leu la momentul semnării contractului de credit, curs care urma a rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului, cu consecința recalculării și plății ratelor la acest curs și a dispus restituirea sumelor plătite în plus față de cursul valutar de la data semnării contractului, la care se adaugă dobânda legală; prin aceeași decizie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A.

Împotriva deciziei din apel, C. S.A. a declarat recurs, care a fost depus la Tribunalul Gorj și înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale, asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului (incidente în speță din perspectiva art. 24 și 27 C. proc. civ.), "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, în art. XVIII alin. (2), care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională.

Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a statuat că "efect al constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speță, hotărârea atacată a fost pronunțată la 05.11.2018, ulterior publicării deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României în Monitorul Oficial.

Prin decizia nr. 18/01.10.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

De aceea, în condițiile în care decizia atacată a fost pronunțată de Tribunalul Gorj, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 505/05.11.2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 aprilie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-11
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 822/2019
Ședința publică din data de 11 aprilie 2019 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la 13 iulie 2017 sub nr. x/2017, la care s-a conexat dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a
ÎCCJ 2019-10-01
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1543/2019
Ședința publică din data de 1 octombrie 2019 Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constatat următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Târgu Jiu la 27 februarie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a sol
ÎCCJ 2019-06-05
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1194/2019
Ședința publică din data de 05 iunie 2019 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 31.10.2017 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, secția Civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. și B.
ÎCCJ 2018-04-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1174/2018
Ședința publică din data de 17 aprilie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la data de 15.07.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând i
ÎCCJ 2018-11-06
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4657/2018
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. și C. S.
Sursă