ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1543/2019

HOTĂRÂRE
01.10.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1543/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Târgu Jiu la 27 februarie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. B. S.A. - Sucursala Gorj, să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale inserate la pct. 5.1 din contractul de credit nr. x din 20 aprilie 2007, privind efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar, ca fiind abuzivă.

Totodată, s-a solicitat înghețarea cursului de schimb valutar CHF- LEU pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

S-a mai solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate în plus față de cursul de la data încheierii contractului de credit până la momentul rămânerii definitive a hotărârii, precum și constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale inserate în contractul de credit nr. x din 20 aprilie 2007 la art. IV pct. 4.1, privind comisionul de acordare a creditului și comisionul de administrare.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare a creditului și comision de administrare și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 2582 din 10 aprilie 2018, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în sensul constatării caracterului abuziv al art. IV pct. 4.1 din contractul nr. x din 26 aprilie 2007, privind comisionul de acordare și comisionul de administrare.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 442,50 CHF, cu titlu de comision de acordare și suma de 3.763,67 CHF cu titlu de comision de administrare.

A fost respinsă în rest acțiunea civilă, ca neîntemeiată. S-a luat act ca pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. S.A.- prin Direcția Juridică Workout și Insolvență - Biroul Regional de Litigii și Insolvență Târgu Jiu, care a fost admis prin decizia nr. 67/2019 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în sensul schimbării în parte a sentinței apelate, cu consecința respingerii cererii privind constatarea caracterului abuziv al comisionului de administrare prevăzut la art. 4.1 din contract. Totodată, s-a respins cererea privind restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

Recurentul-reclamant A. și recurenta-pârâtă C. S.A. - prin Direcția Juridică - Biroul Regional de Litigii și Insolvență Târgu Jiu au declarat recurs împotriva deciziei nr. 67/2019 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de prima instanță.

Recuenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a apelului formulat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 20 mai 2019.

Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recursurile au fost declarate împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 96 pct. (3) C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste considerente, instanța supremă constată că obiectul recursurilor îl reprezintă decizia nr. 67/2019 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Astfel, fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova, rezultă că soluționarea recursurilor declarate în cauză sunt de competența materială a acestei din urmă instanțe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3), raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamantul A. și de pârâta C. S.A. - prin Direcția Juridică - Biroul Regional de Litigii și Insolvență Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 67/2019 din 27 februarie 2019 pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în favoarea Curții de Apel Craiova.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamantul A. și de pârâta C. S.A. prin Direcția Juridică - Biroul Regional de Litigii și Insolvență Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 67/2019 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-03
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 748/2019
Ședința publică din data de 03 aprilie 2019 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22.03.2017 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, secția Civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.
ÎCCJ 2019-10-01
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1541/2019
Ședința publică din data de 1 octombrie 2019 Din examinarea lucrărilor din dosar, s-au constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu Jiu, secția Civilă la 29 iunie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictori
ÎCCJ 2019-01-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 36/2019
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. și S.C
ÎCCJ 2019-04-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 822/2019
Ședința publică din data de 11 aprilie 2019 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la 13 iulie 2017 sub nr. x/2017, la care s-a conexat dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a
ÎCCJ 2019-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 572/2019
Ședința publică din data de 20 martie 2019 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, sub nr. x/2017 la data de 11.04.2017, reclamanții A. și B., în contradic
Sursă