ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 36/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 36/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. C. S.A. Sucursala Târgu Jiu, constatarea nulității absolute parțiale a clauzei înscrise la art. 4.1 din condițiile generale ale Contractului de credit nr. x/04.04.2007, ca fiind abuzivă; obligarea pârâtelor la restituirea sumei încasate cu titlul de comision de acordare; constatarea nulității absolute parțiale a clauzelor inserate la art. 5.2 din condițiile generale ale Contractului de credit nr. x din 04.04.2007, privind efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar ca fiind abuzive; înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate în plus față de cursul de la data încheierii contractului de credit, de la data încheierii contractului până la data rămânerii definitive a hotărârii; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința nr. 600/2018 din 06 februarie 2018, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, secția civilă, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. C. S.A. Sucursala Târgu Jiu. S-a constatat caracterul abuziv al art. 4.1 din Contractul nr. x din data de 04.04.2007, referitor la comisionul de acordare. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamanților suma de 212,50 CHF, cu titlu de comision de acordare. A fost respinsă în rest acțiunea civilă, ca neîntemeiată. S-a luat act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 418/2018 din 19 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva Sentinței nr. 600/2018 din 06 februarie 2018.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C. S.A.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 19 noiembrie 2018.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat prin Decizia nr. 18/2018 din 01 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 și publicată în M. Of. nr. 965/14.11.2018:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în M. Of. nr. 582/20.07.2017, revine curților de apel."
Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.
A doua teză a art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care instanței supreme îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei secții, fie în Completul de 5 Judecători.
Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94 - 97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.
Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.
Înalta Curte are, de asemenea, în vedere dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora:
"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."
De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva Deciziei nr. 418/2018 din 19 septembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2019.