ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 528/2025

Ședința publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 17.01.2022 sub nr. x/2022, reclamantul Institutul Bancar Român a solicitat obligarea pârâtei A. la restituirea sumei de 21.990 RON, din care suma de 21.000 RON a fost încasată în mod nelegal cu titlul de compensare a concediului de odihnă neefectuat, iar suma de 990 RON a reprezentat tichete de masă/tichete cadou 8 martie primite nelegal pentru perioada ianuarie- martie 2019.

Prin sentința civilă nr. 3827/24.03.2022, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția de necompetență materială, invocată de pârâtă prin întâmpinare și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la data de 27.05.2022.

Prin sentința civilă nr. 5051/18.07.2022, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetentei sale funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei Secții Civile a Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 14.09.2022, care, prin încheierea de ședință din data de 15.11.2022, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului pe cale administrativă către secția a VI-a Civilă a Tribunalului București, pe rolul căruia a fost înregistrat la data de 14.12.2022.

Prin sentința civilă nr. 1683/22.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamant și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 21.000 RON; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 990 RON, reprezentând tichete de masă și tichete cadou; a compensat în parte cheltuielile de judecată datorate de părți și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.312,44 RON cu acest titlu.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul INSTITUTUL BANCAR ROMÂN și pârâta A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 04.04.2024, sub nr. x/2022**.

Prin decizia civilă nr. 1020/2024 din 26 iunie 2024, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelurile ca nefondate.

B. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs pârâta A., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința constatării nulității deciziei civile nr. 1020/2024, ca fiind pronunțată de o instanța necompetentă material, și declinării cererii de chemare în judecată spre competentă soluționare în raport de prevederile art. 94 C. proc. civ., iar în subsidiar, casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii spre rejudecare către Curtea de Apel București, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta a susținut că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au pronunțat hotărâri cu încălcarea competenței de ordine publica, respectiv cu încălcarea competenței materiale.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, pe de o parte, dar și argumentele de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază, recurenta apreciază că prezenta cauză se subscrie în mod clar prevederilor legale instituite de art. 266 Codul Muncii.

În subsidiar, se arată că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, constând în restituirea unei plăți presupus nedatorate, efectuate în cadrul unui contract de management încheiat între o persoana fizica si Institutul Bancar Roman, platformă de educație financiar-bancară specializată, înființată de BNR și ARB prin Hotărârea de Guvern nr. 693/1991, competenta materiala ar fi trebuit stabilită în baza prevederilor art. 94 lit. k) C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut încălcarea prevederilor art. 1270 C. civ., față de clauza cuprinsă în contractul de management, la art. 3.1 lit. a) (2), potrivit căreia managerul este îndreptățit la concediu de odihnă conform prevederilor legale.

C. Apărarea formulată în cauză

La data de 18 decembrie 2024, intimatul-reclamant Institutul Bancar Român a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, solicitând respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.

D. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanțelor la data de 17 ianuarie 2022, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluția din 11 februarie 2025 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 18 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

E. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed.

În prezenta cauză, instanțele au fost învestite cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1341 C. civ., privind plata nedatorată, prin care reclamantul Institutul Bancar Român, pretinzând că a achitat în mod greșit pârâtei A., în temeiul contractului de management încheiat între părți, diverse sume de bani, cu titlul de compensare concediu de odihnă neefectuat și tichete de masă/tichete cadou de 8 martie, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumelor respective.

Apreciind, pe de-o parte, că sumele ce reprezintă obiectul pretențiilor își au izvorul într-un contract de management, iar pe de altă parte, că solicitarea de restituire s-a întemeiat pe Hotărârea Consiliului de Administrație al Institutului Bancar Român nr. 15/12.08.2019, prin care s-a decis că pârâta nu putea încasa suma de 21.000 RON fără acordul consiliului și fără a fi bugetată, instanța de apel a respins critica apelantei-pârâte ce viza necompetența materială a Tribunalului București, secția a VI-a Civilă de soluționare a cauzei, considerând că acesta a soluționat în mod corect litigiul, în primă instanță, în temeiul art. 63 din Legea nr. 31/1990.

Recurenta-pârâtă critică această soluție, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocate în condițiile legii).

Se susține de către parte că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la argumentele de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază, pentru determinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță erau incidente dispozițiile art. 266 Codul Muncii, iar în subsidiar cele prevăzute de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Înalta Curte constată întemeiat motivul de recurs invocat, reținând în parte argumentele prezentate de recurenta-pârâtă în susținerea acestuia.

Astfel, raportat la obiectul litigiului, constând în restituirea cu titlul de plată nedatorată a unor sume de bani achitate de reclamant pârâtei în baza contractului de management încheiat între părți, care reprezintă o varietate a contractului de mandat, Înalta Curte constată că nu suntem în prezența unei acțiuni prevăzute de Legea nr. 31/1990 și nici a unui conflict de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea unui contract individual de muncă, ci a unei acțiuni în pretenții de drept comun, întemeiate pe instituția plății nedatorate.

Ca atare, pentru determinarea competenței materiale de soluționare a pricinii, nu sunt incidente dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora "cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal", reținute de instanța de apel, și nici cele cuprinse în art. 244 din Codul Muncii, invocate de recurenta-pârâtă, potrivit cărora "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

În realitate, raportat la obiectul, valoarea și natura pricinii, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță se determină prin aplicarea dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., care stabilesc competența judecătoriei de a judeca în primă instanță "orice alte cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști".

Pentru considerentele arătate, reținând temeinicia motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 480 alin. (4) C. proc. civ., va casa decizia civilă recurată, precum și sentința civilă nr. 1683/2023 din 22 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și va trimite cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, Judecătoriei Sectorului 4 București.

Față de soluția ce urmează a se pronunța asupra recursului, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru același considerent, nu va mai fi analizată solicitarea recurentei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, aceasta urmând a fi avută în vedere cu prilejul rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 1020/2024 din 26 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 1020/2024 din 26 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și sentința civilă nr. 1683/2023 din 22 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și trimite cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2025.