ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 51/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 51/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2025
Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la 21.02.2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 656.603,26 RON - reprezentând prețul certificatelor verzi ce au făcut obiectul contractului încheiat între părți - pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor contractuale, dobânda legală penalizatoare, calculată de la data când obligația de transfer a certificatelor verzi trebuia îndeplinită și până la data plății sumei, și cheltuielile de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2152/11.11.2020, prima instanță a admis cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 656.603,26 RON, reprezentând contravaloarea certificatelor verzi ce au făcut obiectul contractului încheiat de părți, suma de 196.754,45 RON, cu titlu de dobândă legală calculată pentru perioada 22.02.2016-21.02.2019 și suma de 15.213 RON, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 641A/25.04.2023.
La 07.06.2024, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei și, în rejudecare, respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată; în cuprinsul cererii de recurs, a indicat drept intimată-reclamantă pe S.C. C. S.A.
În motivarea căii de atac, a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Circumscris primului motiv de recurs, a afirmat că decizia recurată nu răspunde criticilor ce au vizat legătura de cauzalitate dintre pretinsa neexecutare a obligațiilor contractuale și prejudiciul astfel cauzat.
Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a arătat că, statuând că momentul verificării de către intimată a transmiterii valabile a certificatelor verzi este nerelevant, instanța de apel a încălcat art. 1.534 C. civ. și a validat în mod eronat conduita autoarei demersului judiciar, a cărei pasivitate a contribuit în mod fundamental la producerea prejudiciului.
O altă critică a vizat aplicarea greșită a art. 1.531 C. civ., invocată de recurentă în legătură cu aparenta omisiune a analizei legăturii de cauzalitate dintre neexecutarea obligației și prejudiciul cauzat. A susținut că decizia comercială greșită a intimatei i-a cauzat acesteia vătămarea și a imputat curții că a neglijat verificarea întinderii pagubei generate, injust echivalată cu prețul certificatelor achiziționate.
Printr-o critică subsecventă, a afirmat că instanța de apel a făcut o aplicare eronată a art. 1.537 C. civ., recurgând indirect la o prezumție absolută, atunci când a dedus din neexecutarea obligației contractuale existența prejudiciului, în forma și întinderea indicate de pârâtă.
Conex acestei obiecții, recurenta a subliniat că, deși, în conformitate cu art. 1.530 și art. 1.533 C. civ., evaluarea prejudiciului trebuie raportată la consecințele directe și necesare ale neexecutării obligației, pierderea stabilită de instanțele de fond a fost generată de deciziile comerciale inoportune ale intimatei, care a achiziționat certificate verzi pe care nu le-a utilizat.
La 04.07.2024, D. a adus la cunoștința instanței de recurs că, prin încheierea civilă nr. 60/F/CC/20.02.2024, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a deschis procedura generală a insolvenței împotriva S.C. B. S.R.L., desemnând-o, în calitate de administrator judiciar.
Prin întâmpinare, S.C. C. S.A. a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, învederând că nu a avut calitatea de parte în fazele procesuale precedente și, deci, că nu poate avea calitatea de intimat în recurs.
Prin înscrisul înregistrat la dosar la 04.09.2024, recurenta a precizat că a înțeles să formuleze calea extraordinară de atac în contradictoriu cu S.C. C., iar prin întâmpinarea depusă la 15.10.2024, intimata a ridicat excepția nulității și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din 16.10.2024, Înalta Curte a revenit, în baza art. 115 din Legea nr. 85/2014, asupra dispoziției de timbrare a recursului, a constatat că S.C. C. are calitatea de intimată și a statuat că înscrisul depus de S.C. C. S.A. nu are valența actului de procedură al întâmpinării; totodată, a comunicat recurentei întâmpinarea depusă de intimată.
La 29.10.2024, autoarea căii de atac a răspuns la întâmpinare.
Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor, în timp ce art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același act normativ.
Analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate relevă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, astfel încât să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Soluția nulității la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.
Exigențele sintetizate în precedent impun recurentului care se prevalează de motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să indice una dintre ipotezele de nemotivare subsumate cazului de casare, iar dacă vizează contrarietatea sau caracterul străin al considerentelor, să le individualizeze inechivoc pe cele împotriva își îndreaptă obiecția de nelegalitate.
Critica subsumată acestui motiv de casare vizează nemotivarea parțială a deciziei atacate și contravine în mod evident examenului hotărârii instanței de apel, care a surprins și justificat legătura dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat.
Circumstanțiind critica în analiză, Înalta Curte reține că între S.C. B. S.R.L., în calitate de vânzătoare și reclamanta S.C. A. S.A. (actuala S.C. C.), în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare nr. x/22.01.2016 (în continuare, "contractul de vânzare"), în temeiul căruia cea din urmă a achiziționat 5.009 certificate verzi și a achitat prețul lor.
Instanțele de fond au reținut că certificatele verzi nu au intrat în patrimoniul reclamantei, cumpărătoare, deoarece pârâta vânzătoare nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 9 din contractul de vânzare, de a transmite confirmarea privind stingerea obligațiilor de plată operatorului pieței de certificate verzi, în termen de 5 zile calendaristice de la data încasării sumelor facturate.
Prin decizia recurată, curtea a statuat, că, potrivit art. 1.516 alin. (2) pct. 1 coroborat cu art. 1.527 alin. (1) și cu art. 1.530 C. civ., deși obligația transferării certificatelor verzi - ce revenea vânzătoarei - nu mai poate fi îndeplinită în natură, din cauza expirării valabilității lor, executarea prin echivalent îi conferă reclamantei dreptul de a solicita și a obține de la pârâtă daune-interese echivalente cu prețul certificatelor verzi netransferate, pe care l-a achitat.
În acești termeni, hotărârea expune motivele pe care instanța de apel și-a bazat concluzia potrivit căreia prejudiciul afirmat de intimata-reclamantă îndeplinește condițiile reglementate de art. 1.530 și urm. C. civ.; în consecință, critica fundamentată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocată numai formal.
Autoarea căii de atac și-a întemeiat demersul judiciar în această etapă procesuală și pe motivul de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a afirmat că instanța de apel a aplicat eronat art. 1.350, art. 1.534, art. 1.531, art. 1.537, art. 1.530, art. 1.533, art. 1.650 și art. 1.672 C. civ.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că recurenta invocă pentru prima dată în recurs dispozițiile art. 1.534 și art. 1.537 C. civ., astfel încât critica prin care se susține greșita lor aplicare încalcă principiul non omisso medio și va fi înlăturată, în temeiul art. 488 alin. (2) și 457 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, susținerile autoarei recursului privind incidența aceleiași ipoteze de casare în raport cu art. 1.350, art. 1.650 și art. 1.672 C. civ. sunt expuse doar formal și nu pot fi analizate, întrucât aceasta nu explică în ce mod hotărârea recurată contravine acestor norme de drept material.
În continuare, instanța supremă constată că obiecțiile privind încălcarea de către curte a art. 1.530, a art. 1.531 și a art. 1.533 C. civ. nu sunt formulate cu respectarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ale cărui exigențe presupun nu numai indicarea dispoziției pretins a fi fost nesocotită, încălcată sau greșit aplicată, dar și expunerea unui raționament prin care autorul căii de atac, enunțând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecății instanței de control devolutiv.
Diametral opus acestor exigențe, criticând considerentele prin care a fost analizată în apel condiția prejudiciului, recurenta nu argumentează denaturarea prevederilor de drept substanțial, ci contestă echivalarea pierderii suferite de către intimată cu prețul achitat de aceasta în temeiul contractului de vânzare.
De aceea, aceste motive vizează pretinsa insuficiență a probelor administrate de către reclamanta cumpărătoare în dovedirea vătămării suferite prin încălcarea obligațiilor contractuale de către actuala recurentă, în calitatea sa de vânzătoare. Ele nu pot fi, așadar, analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme pun în discuție temeinicia hotărârii - căreia i se circumscrie administrarea și evaluarea probatoriului - și nu legalitatea ei, pe care instanța de recurs este chemată să o examineze, astfel cum rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
În considerarea celor ce precedă, reținând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar D. - Filiala București, împotriva deciziei civile nr. 641A/25.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2025.