ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1878/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 250.988,08 RON reprezentând daune-interese ca urmare a neîndeplinirii obligației de tranzacționare a certificatelor verzi aferente lunilor august, parțial, septembrie, octombrie și 1 - 2 noiembrie 2017; obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 56.236,15 RON calculată de la momentul scadenței până la momentul formulării acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 2218 din 16 noiembrie 2020 Tribunalul București admite acțiunea și obligă pârâta la plata sumelor astfel cum au fost solicitate.

Prin decizia civilă nr. 1757/2021 din 3 noiembrie 2021 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă respinge apelul formulat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat.

Împotriva deciziei din apel declară recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și, rejudecând cauza, să se dispună admiterea apelului și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele de recurs sunt încadrate de către recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 și vizează mai multe aspecte, după cum urmează.

Prima critică vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 478 C. proc. civ. referitoare la imposibilitatea formulării pretențiilor noi în apel.

Astfel, recurenta apreciază că instanța de apel a dat dovadă de un formalism excesiv atunci când a considerat că prin notele scrise depuse la dosar la 3 noiembrie 2021 au fost invocate aspecte noi, nearătate în fața primei instanțe sau prin cererea de chemare în judecată.

Recurenta arată că prin notele scrise a dezvoltat aspectele invocate prin cererea de apel referitoare la incidența faptei terțului și a cazului fortuit drept cauze exoneratoare de răspundere, precum și aspecte privind neîndeplinirea condițiilor faptei ilicite și vinovăției, esențiale pentru atragerea răspunderii contractuale, chestiuni invocate prin întâmpinare în fața primei instanțe, cât și ulterior prin cererea de apel.

Într-adevăr, susține recurenta, în apărările formulate accentul s-a pus mai mult pe condiția vinovăției, însă, pentru atragerea răspunderii contractuale, instanța trebuia să analizeze toate condițiile acesteia, aceste condiții fiind impuse prin lege și au fost contestate de partea adversă.

Cea de-a doua critică vizează interpretarea greșită a prevederilor legale privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, respectiv a dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Susține recurenta că în mod greșit instanța de apel a reținut caracterul incontestabil al neexecutării obligațiilor de către recurentă, contrar materialului probator administrat și, fără a stărui în aflarea adevărului, a respins cererea de a solicita intimatei-reclamante să listeze accesările platformei în perioada relevantă.

A treia categorie de critici vizează interpretarea și aplicarea în mod greșit a prevederilor din C. civ. privind fapta terțului.

Prin decizia atacată, susține recurenta, se reține în mod eronat faptul că nu ar fi incidente prevederile legale privind fapta terțului, prin raportare la aspectele referitoare la domeniul de activitate al societății, iar urmare a acestei confuzii, instanța de apel reține în mod eronat că recurenta are calitatea de profesionist în domeniul de activitate al tranzacționării certificatelor verzi și astfel ar fi trebuit să prevadă și să prevină blocarea pieței de tranzacționare.

Se arată că recurenta este un furnizor independent de energie electrică și gaze naturale, nefiind un profesionist în domeniul tranzacționării certificatelor verzi, ca atare nu putea să prevadă și să evite blocarea sistemului informatic.

În acest context, arată că neexecutarea obligațiilor contractuale nu se datorează culpei sale, ci unui eveniment extern și anume blocarea piețelor de tranzacționare la nivel național.

Consideră autoarea căii de atac că nu avea cum să prevadă faptul că intenția statului român de a moderniza și fluidiza piața de tranzacționare a certificatelor verzi și, practic, de a veni în ajutorul tuturor operatorilor prezenți pe piață prin asigurarea unui cadru automatizat de acces, urma să aibă tocmai efectul invers, acela de a bloca activitatea participanților la sistem, în principal a celor mici și mijlocii.

Recurenta mai arată că așteptarea sa legitimă a fost că noul cadru normativ (O.U.G. nr. 24/2017 care a modificat și completat Legea nr. 220/2008) va facilita activitatea de tranzacționare și nicidecum îngreunarea acesteia și nici nu putea să prevadă acest lucru.

În acest context invocă dispozițiile art. 1352 C. civ. referitoare la fapta terțului care înlătură răspunderea, precum și la cazul fortuit, susținând o interpretare greșită a acestui text de lege de către instanța de apel.

Cel de-al patrulea motiv de recurs se referă la interpretarea și aplicarea în mod greșit a prevederilor din C. civ. privind incidența unui caz fortuit, prevederi cuprinse în art. 1351 alin. (1) și (3) din C. civ.

Recurenta consideră că instanța de apel în mod greșit a reținut lipsa incidenței unui caz fortuit pe motiv că societatea avea calitatea de profesionist în domeniul său de activitate, sens în care trebuia să prevadă dificultăți în operarea piețelor.

În opinia acesteia, dispozițiile art. 1351 stabilesc că incidența unui caz fortuit intervine atunci când apare un eveniment neprevăzut și de neîmpiedicat. Cu toate acestea, instanța de apel a lărgit în mod nelegal cadrul de aplicare a textului de lege, stabilind standarde suplimentare pentru înlăturarea cazului fortuit, și anume presupunerea în orice moment că ar putea interveni un caz de imposibilitate de executare și adoptarea conduitei în prealabil.

În cadrul motivului de recurs nr. 5 recurenta critică interpretarea greșită de către instanță a prevederilor legale în materia clauzei penale, respectiv a dispozițiilor art. 1540 alin. (1) C. civ.

Raportat la imposibilitatea societății de a tranzacționa certificatele verzi pe piața anonimă de certificate verzi din cauze neimputabile și externe, respectiv din cauza implementării defectuoase a modalității de funcționare a pieței, clauza penală stipulată la art. 3.4 din contract nu poate produce efecte juridice, penalitatea neputând fi cerută.

Ultimul motiv de recurs, cel de-al șaselea, circumscris tot art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează reținerea eronată de către instanța de apel a faptului că au fost dovedite condițiile referitoare la fapta ilicită și la vinovăție.

Critica recurentei se referă la faptul că instanța de apel nu a examinat îndeplinirea tuturor condițiilor atragerii răspunderii contractuale și a concluzionat că acestea ar fi fost îndeplinite, în lipsa unei analize temeinice impuse de prevederile legale incidente. De asemenea, recurenta consideră că instanța de apel în mod greșit a considerat că societatea nu a formulat, prin cererea de apel, critici referitoare la fapta ilicită și vinovăție.

În opinia recurentei, instanța nici măcar nu a încercat să analizeze existența faptei ilicite, ignorând complet faptul că societatea însăși nu putea asigura funcționarea platformei de tranzacționare, nefiind operatorul acesteia și că tot ce putea societatea să facă pentru a tranzacționa certificatele verzi era să încerce să încarce în platforma de tranzacționare ofertele de vânzare, dat fiind că este vorba despre o obligație de mijloace și nu una de rezultat obligația asumată prin contract.

Se critică și omisiunea analizării de către instanța de apel atât a condiției existenței prejudiciului, cât și a celei privind existența unui raport de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă A. S.R.L. invocă, în principal, excepția inadmisibilității motivelor de la pct. 1 și 2 din cererea de recurs întrucât acestea privesc interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept procedural și nu material, astfel că nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. excepția inadmisibilității motivelor de recurs subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 câtă vreme criticile aduse sunt în realitate motive noi, care nu pot fi invocate direct în calea de atac a recursului; anularea parțială a recursului, de vreme ce unul dintre motivele invocate de către recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, tinzând mai degrabă la o reapreciere a fondului cauzei și o schimbare a situației de fapt.

În subsidiar, intimata solicită respingerea pe fond a recursului.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

În prealabil vom răspunde excepțiilor invocate de către intimata reclamantă prin întâmpinare.

Referitor la excepția inadmisibilității primelor două motive de recurs întrucât acestea nu vizează încălcarea unor norme de drept material astfel încât nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmare a recalificării dispuse de instanță în ședință publică, intimata a renunțat la susținerea acestei excepții.

De asemenea, intimata a renunțat și la susținerea excepției nulității parțiale a recursului pe motiv că motivele sunt invocate omisso medio, înțelegând să susțină în continuare apărările făcute însă nu ca excepție de procedură ci ca apărări de fond.

Primul motiv de recurs, în urma recalificării făcute, vizează încălcarea de către instanța de apel a limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, respectiv a dispozițiilor cuprinse în art. 478 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia "părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare".

În mod concret nemulțumirea recurentei vizează calificarea pe care instanța de apel a dat-o notelor scrise depuse la 3 noiembrie 2021, note prin care recurenta susține că doar a dezvoltat aspectele invocate prin cererea de apel referitoare la incidența faptei terțului și a cazului fortuit, precum și aspectele privind neîndeplinirea condițiilor esențiale pentru angajarea răspunderii contractuale, instanța considerându-le aspecte noi ce nu au format obiectul analizei instanței de fond și care nici nu au fost arătate în cererea de apel, fiind astfel în contradicție cu dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Criticile recurentei nu pot fi reținute, fie și doar parcurgând considerentele deciziei apelate nu poate fi identificată vreo referire cu privire la existența cazului fortuit care să determine înlăturarea răspunderii sale contractuale, ori cu privire la întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii contractuale, respectiv existența și întinderea prejudiciului.

Prin motivele de apel nu s-a făcut nicio trimitere la neîndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale, răspundere care de altfel nu a fost contestată de către recurentă, nu s-a invocat nicio împrejurare care să determine instanța să o califice din punct de vedere juridic ca fiind un caz fortuit, cu atât mai puțin nu există indicarea expressis verbis a noțiunii juridice.

Singura apărare, în contextul atragerii răspunderii civile contractuale, a vizat lipsa culpei recurentei, aceasta arătând că situația creată se datorează blocării piețelor de tranzacționare la nivel național.

Deși reține că prin notele scrise depuse după formularea motivelor de apel, sunt prezentate veritabile noi motive de apel, care nu au fost supuse analizei nici instanței de fond, instanța de apel motivează, deși nu avea această obligație din punct de vedere procedural, și de ce argumentele invocate nu se pot încadra în ipoteza cazului fortuit, făcând o corelare a textului de lege cu aceste argumente.

Nu poate fi reținută nici încălcarea art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la lipsa de rol activ a judecătorului, respectiv a instanței de apel.

Recurenta este nemulțumită de faptul că instanța i-a respins o solicitare de probe, respectiv lista accesărilor acesteia în platforma de tranzacționare operată de C..

Dincolo de faptul că instanța de apel a motivat respingerea probei, expunând raționamentul logico-juridic pe care și-a întemeiat soluția, nu poate fi considerată o încălcare a principiului rolului activ al judecătorului și al aflării adevărului, câtă vreme instanța este suverană în administrarea probatoriilor, în aprecierea utilității, concludenței sau pertinenței acestora.

În realitate, recurenta exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată, față de probatoriile administrate și față de situația de fapt reținută, critici care nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nici vreunui alt motiv de nelegalitate prevăzut de art. art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivele de recurs prin care se aduc critici aplicării greșite a unor norme de drept material, respectiv art. 1532 C. civ., art. 1351 alin. (1) și (3) C. civ., aspecte referitoare la fapta terțului drept cauză exoneratoare de răspundere, la incidența unui caz fortuit, precum și la neîndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii civile contractuale, sunt considerate de către Curte ca fiind critici omisso medio, motiv pentru care nu vor fi analizate.

Invocarea lor în fața instanței de apel nu înlătură caracterul lor inadmisibil câtă vreme acestea nu au fost analizate în mod efectiv de către această instanță tocmai pentru că au fost considerate ca fiind motive noi, formulate ulterior depunerii motivelor de apel.

Din această perspectivă aceste critici sunt motive noi care nu pot fi invocate direct în calea de atac a recursului.

Obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, motiv pentru care nu pot fi supuse controlului instanței de recurs, omisso medio, neregularități ivite în primă instanță și care nu au fost deduse cenzurii instanței de apel.

Deși recurenta încadrează ultimele două motive de recurs în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate această încadrare este doar formală, fiind exprimate doar nemulțumirile recurentei cu privire la situația de fapt, la probatoriile administrate, aspecte care nu pot face obiectul controlului judiciar al instanței de recurs.

De altfel, recurenta nici nu indică în mod concret în ce a constat încălcarea ori aplicarea greșită de către instanță a normelor de drept material pe care înțelege să le critice, astfel încât instanța de recurs să poată analiza aspectele legate de nelegalitatea hotărârii.

Argumentele referitoare la modificarea cadrului legislativ, la funcționarea defectuoasă a platformei de tranzacționare vizează exclusiv situația de fapt, aprecierea probatoriului, aspecte care nu pot face obiectul controlului judiciar de nelegalitate al instanței de recurs.

Având în vedere cele mai sus reținute, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1757/2021 din 3 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2022.