ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 448/2025

Ședința publică din data de 4 martie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 C. civ.

Prin încheierea de ședință din 27.10.2022, instanța a calificat punctul 3.1 din întâmpinarea pârâtei, prin care se solicită constatarea nulității contractului nr. x/04.01.2012, contrar art. 1304 din C. civ., ca fiind cerere reconvențională.

Prin încheierea de ședință din 02.02.2023, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins solicitarea pârâtei privind administrarea probei cu expertiză, apreciind că nu este pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei; a respins administrarea probei cu martorii B. și C., reținând că eventualele relatări ale acestora nu pot proba inexistența unui contract la o anumită dată; a încuviințat solicitarea privind înscrierea în fals, precum și administrarea probei cu înscrisuri solicitată de reclamantă, fiind prorogată punerea în discuție a probei testimoniale cu martorii D., E. și F..

Prin încheierea de ședință din 23.03.2023, Tribunalul Satu Mare a respins solicitarea privind suplimentarea probatoriului cu audierea martorilor D., F. și E., însă, în baza rolului activ, potrivit art. 254 alin. (5) C. proc. civ., a apreciat că se impune audierea în calitate de martor a domnului G., unul din cosemnatarii contractului contestat.

Prin încheierea de ședință din 05.10.2023, instanța a respins solicitarea pârâtei privind suplimentarea probei cu înscrisuri, constând în extrasul Revisal și depunerea de către reclamantă a istoricului contului 418 din contabilitate.

Prin sentința civilă nr. 210/2023 din 14 noiembrie 2023, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea reconvențională formulată de pârâta TELESCHI S.R.L.

A respins excepțiile invocate de pârâtă, a respins excepția nulității contractului, precum și excepția prescripției.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 790.401,07 RON plus TVA, reprezentând debit, în baza contractului de management de proiect nr. 03/04.01.2012, și penalități de întârziere aferente, până la data plății integrale, cuantumul până la data înregistrării cererii de chemare în judecată fiind de 1.442.360 RON; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 152.840 RON plus TVA, reprezentând debit în baza contractului de consultanță nr. x/06.03.2012 și penalități de întârziere aferente, până la data plății integrale, cuantumul până la data înregistrării cererii de chemare în judecată fiind de 364.369 RON.

De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 56.501,85 RON.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 199/2024 - A pronunțată la 1 octombrie 2024, a respins ca nefondat apelul pârâtei, fiind obligată partea apelantă să plătească reclamantei suma de 14.875 RON cheltuieli de judecată în apel.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. a invocat recurenta-pârâtă încălcarea dispozițiilor art. 249 C. proc. civ. de către instanța de apel prin respingerea probei cu expertiză contabilă, considerând dovedite susținerile reclamantei prin simplul fapt al evidențierii acestora în cererea de chemare în judecată, deși modalitatea de calcul a penalităților a fost contestată de către pârâtă.

Circumscris acestui motiv de casare a fost criticată și nesocotirea prevederilor art. 309 alin. (4) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, deși a fost invocată atât nulitatea absolută a contractului nr. x/04.01.2012, cât și nulitatea relativă a acestuia, instanța de apel a respins proba cu martorii propuși de pârâtă, apreciind că aspectele ce se tind a fi dovedite rezultă din înscrisurile de la dosar.

Din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă s-a susținut că instanța de apel nu a analizat mai multe chestiuni esențiale invocate de pârâtă și că nu a examinat probatoriul administrat, fiind astfel nesocotite exigențele de motivare impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod.

În acest sens, a arătat titulara memoriului de recurs că din hotărârea recurată lipsește analiza motivului de apel prin care a invocat nulitatea absolută/ineficacitatea contractului nr. x/04.01.2012 prin contestarea calității de parte contractantă a pârâtei, întrucât la încheierea presupusului contract, deși la rubrica ce viza reprezentantul legal al societății pârâte figura administratorul H., contractul a fost semnat în numele acestuia de o altă persoană neabilitată, respectiv de G..

De asemenea, recurenta a susținut că instanța de apel a omis în motivarea deciziei pronunțate să analizeze conflictul de interese din perspectiva existenței fie a unei autorizări prealabile pentru încheierea actului din partea reprezentantului, fie a unei predeterminări a conținutului contractului care să excludă existența unui conflict de interese.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. s-a invocat interpretarea greșită a dispozițiilor art. 215, art. 1303 și art. 1304 C. civ., ce instituie prezumții legale, care, odată constatate, nu mai trebuie dovedite.

Astfel, a susținut recurenta că dispoziția legală a art. 215 C. civ. vizează anulabilitatea actului juridic încheiat în frauda intereselor persoanei juridice de un membru al organelor de administrare, dacă acesta din urmă, soțul, ascendenții sau descendenții lui, rudele în linie colaterală sau afinii săi, până la gradul al patrulea inclusiv, aveau vreun interes să încheie acel act și dacă partea cealaltă a cunoscut sau trebuia să cunoască acest lucru.

A arătat titulara memoriului de recurs că unicul asociat al reclamantei la data de 04.01.2012 era fiul lui I., respectiv D., iar F., semnatara din partea reclamantei, era nora administratorului I..

Potrivit recurentei, nu doar contractul nr. x/04.01.2012 a fost încheiat în conflict evident de interese, ci toate actele emise în baza acestuia, semnatarii documentelor fiind F. și socrul acesteia, I., toate comunicările fiind efectuate strict între aceste persoane. Astfel, notificările și comunicările reprezintă înscrisuri întocmite pro-causa, fiind sancționate cu nulitate relativă potrivit art. 215 C. civ., întrucât, confirmând în mod fraudulos presupusele creanțe, în mod evident I. a calculat penalitățile și taxa pe valoare adăugată în folosul reclamantei, și nu în beneficiul pârâtei, pe care aparent o reprezenta.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 25 noiembrie 2024.

La 30 decembrie 2024 a fost transmisă la dosar întâmpinarea intimatei-reclamante A. S.R.L., prin care a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea excepției nulității recursului s-a susținut că, prin motivele invocate recurenta urmărește de fapt modificarea stării de fapt reținute de instanța de apel, aspect inadmisibil în calea extraordinară de atac a recursului. Astfel, prin memoriul de recurs au fost aduse critici cu privire la utilitatea și oportunitatea administrării probelor cu martori și expertiză, omisiunea analizării unor aspecte esențiale invocate de pârâtă și pretinsa aplicare eronată a unor prevederi de drept material, fără dezvoltarea unor critici concrete care să combată considerentele instanței de apel.

Prin rezoluția din 30 ianuarie 2025 a fost stabilit, pentru soluționarea recursului, termen de judecată la 4 martie 2025, cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, cu prioritate va analiza excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, excepție care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege. În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greșit.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul legii de procedură anterioare sancțiunea nulității era reglementată și devenea incidentă atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Pornind de la aceste repere teoretice, cu privire la recursul pârâtei TELESCHI S.R.L., instanța supremă reține că argumentele formulate de autoarea căii de atac se doresc a fi subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 Cod procedură civilă, prevederi legale potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității ori când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte reține însă că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 Cod procedură civilă, criticile dezvoltate evidențiază reevaluarea situației de fapt, reinterpretarea probatoriului și nemulțumirile legate de modul de soluționare a cauzei.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 249 și art. 309 alin. (4) pct. 5 C. proc. civ. prin respingerea de către instanța de apel a probei cu expertiză contabilă și a probei cu martorii propuși de către pârâtă în susținerea nulității contractului nr. x/04.01.2012, în baza căruia s-au admis pretențiile reclamantei.

Înalta Curte reține că, sub aparenta nesocotire a regulilor probațiunii privind sarcina probei și admisibilitatea probei testimoniale, prin criticile formulate, recurenta-pârâtă vizează modul de apreciere și de administrare a probatoriului referitor la calculul penalităților de întârziere și la neîndeplinirea condiției de validitate a contractului nr. x/04.01.2012. Această convenție este considerată de către pârâtă ca fiind un act fictiv, încheiat în frauda și dauna societății, cu încălcarea obligației de loialitate și onestitate.

Ceea ce se critică nu este încălcarea regulii de admisibilitate a probei testimoniale, cu consecința unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, ci motivarea respingerii audierii tuturor martorilor propuși de parte, măsură procedurală a cărei cenzurare se solicită în recurs.

Or, criticile privind modul de interpretare a probatoriului nu pot fi încadrate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât reprezintă chestiuni de temeinicie, ce excedează controlului de legalitate realizat în calea extraordinară de atac a recursului.

Atributul stabilirii situației de fapt, inclusiv prin aprecierea probelor aparține în mod exclusiv instanțelor devolutive, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ și limitativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aspectele susținute prin memoriul de recurs sunt legate de utilitatea, pertinența și concludența probelor și nu pot face obiectul controlului de legalitate în această cale extraordinară de atac. Aceasta deoarece recursul nu presupune o devoluare a fondului, așa cum urmărește, în realitate, recurenta, sub pretextul invocării unor încălcări ale regulilor probațiunii.

Mai mult, respingerea probelor solicitate la prima instanță a făcut obiectul apelului formulat de pârâtă, același probatoriu fiind solicitat și în susținerea căii de atac. Instanța de prim control judiciar, în exercitarea competenței sale devolutive, a respins probele solicitate de pârâtă, confirmând, totodată, soluția primei instanțe, prin reluarea critică a analizei probatoriului în cadrul considerentelor.

În acest context, se reține că recurenta a invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile din memoriul de recurs nevizând chestiuni de nelegalitate a deciziei recurate, referitoare la încălcarea regulilor de procedură, de natură să atragă nulitatea hotărârii atacate.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea memoriului de recurs a susținut, în esență, că instanța de apel a omis să analizeze argumentele și apărările pârâtei ce au vizat mai multe chestiuni esențiale în legătură directă cu dezlegarea litigiului pendinte.

În opinia pârâtei, instanța de control judiciar devolutiv nu a analizat motivul de apel prin care a contestat calitatea de parte a contractului nr. x/04.01.2012, care a fost semnat în numele pârâtei de către o persoană neabilitată, fiind omis motivul ce a vizat conflictul de interese.

Prin criticile formulate recurenta-pârâtă nu vizează însă nemotivarea hotărârii recurate, ci aceasta este nemulțumită de soluția pronunțată de instanța de control judiciar devolutiv cu privire la respingerea apelului formulat și menținerea sentinței primei instanțe, de atragere a răspunderii sale în baza contractului nr. x/04.01.2012, prin obligarea la plata debitului datorat și a penalităților aferente, nefiind însușite motivele susținute prin calea de atac.

Deși, formal, se invocă nemotivarea hotărârii, argumentele aduse în dezvoltarea acestei critici vizează, de fapt, fondul acțiunii. Autoarea memoriului de recurs urmărește, în realitate, o reiterare a aspectelor deja analizate de instanțele devolutive, care au examinat validitatea convenției, prin interpretarea clauzelor contractuale și evaluarea probelor administrate în cauză.

Instanța supremă subliniază că în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se încadrează lipsa motivării, atât sub aspect formal, prin încălcarea dispozițiilor art. 425 din același cod, cât și din perspectiva conținutului considerentelor, atunci când acestea sunt excesiv de succinte ori lipsite, în mod esențial, de reperele necesare pentru a face actul de procedură explicit și inteligibil, atât pentru părți, cât și pentru instanța care exercită controlul de legalitate.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, se constată că, în cauză, criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, indicat în mod formal de recurenta-pârâtă în cuprinsul memoriului de recurs.

De asemenea, nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanța de apel.

Încălcarea sau aplicarea greșită a legii la care se referă motivul de casare anterior evocat, presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greșită a unui text de lege corespunzător situației de fapt, etc.

Aspectele susținute de autoarea memoriului de recurs privind interpretarea greșită a dispozițiilor art. 215, art. 1303 și art. 1304 din C. civ., în legătură cu conflictul de interese la încheierea contractului nr. x/04.01.2012, nu se încadrează în ipotezele legale prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, de strictă interpretare, care să privească obiectul căii de atac, respectiv decizia instanței de apel.

Sub pretinsa invocare a motivului de nelegalitate ce vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta și-a reluat ca atare susținerile privind frauda, contrarietatea de interese și dubla reprezentare la încheierea contractului, care au primit deja o dezlegare prin soluționarea apelului și nu pot constitui, în consecință, motive de nelegalitate în sensul dispozițiilor de strictă interpretare cuprinse în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., referindu-se la reaprecierea circumstanțelor factuale, în sensul încadrării acestora în ipotezele reglementate de lege.

Așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de prim control judiciar, validând sentința primei instanțe, a reținut, cu privire la pretinsa nulitate a contractului și la existența unui conflict de interese invocate de pârâtă, că administratorul nu a încheiat un contract cu sine însuși, pentru a fi incidente prevederile art. 1304 alin. (1) din C. civ., nefiind dovedită nici existența unei înțelegeri frauduloase împotriva intereselor pârâtei.

Instanța de apel a confirmat situația unei duble reprezentări, sub aspectul încheierii contractului de către aceeași persoană în numele a două persoane juridice al căror reprezentant este deopotrivă administratorul, dar al căror interes la încheierea contractului este contrar.

Instanța a reținut că, totuși, nu intra sub incidența art. 1304 alin. (2) C. civ., întrucât contractul contestat de către pârâtă a fost semnat și de un alt administrator al pârâtei, nefiind cazul nulității relative.

În legătură cu documentele care atestă ratificarea prin executarea contractului, instanța a reținut practica comercială a părților de a desfășura raporturile juridice, identică cu celălalt contract dedus judecății a cărui nulitate nu s-a invocat, fiind înlăturate susținerile privind întocmirea pro causa a acestora, dispozițiile art. 215 C. civ. dând posibilitatea unei responsabilități față de societate a organului de conducere, fără a se putea înlătura răspunderea societății față de cocontractant pentru executarea necorespunzătoare a convenției.

Prin reiterarea în recurs a argumentelor expuse în cadrul apelului, referitoare la pretinsa nulitate a actului juridic, nu se respectă exigențele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., acest text de lege impunând invocarea unor critici punctuale la adresa considerentelor deciziei din apel, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub aspectul aplicării ori interpretării regulilor de drept substanțial.

În concluzie, prin criticile invocate în susținerea recursului, se urmărește fie o nouă evaluare a situației de fapt, fie reinterpretarea probatoriului, în vederea constatării nulității contractului nr. x/04.01.2012, implicit respingerea cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la plata debitului aferent acestui contract și a penalităților de întârziere. Aceste chestiuni au fost analizate de instanțele devolutive și nu mai pot fi reluate în această etapă procesuală a recursului, având în vedere specificul acestei căi de atac, care se limitează exclusiv la examinarea legalității hotărârii atacate, nu la netemeinicia acesteia, ca simplă expresie a nemulțumirii pârâtei în raport cu această din urmă hotărâre.

În consecință, întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Așadar, sunt întemeiate apărările formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, privind nulitatea recursului.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Prin urmare, modalitatea de redactare a recursului de către recurenta-pârâtă nu se circumscrie rigorilor art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta TELESCHI S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 199/2024-A din 1 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului de față și în raport cu solicitarea intimatei-reclamante A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 452 și 453 din C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-pârâte TELESCHI S.R.L. la plata sumei de 5.950 RON, reprezentând onorariu avocațial, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta TELESCHI S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 199/2024-A din 1 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă TELESCHI S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2025.