ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 447/2025

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 02.10.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B. și administrator judiciar C.., a chemat în judecată pârâtele Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Aparat Propriu (A.N.R.S.P.S. - A.P.), Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 515 București (A.N.R.S.P.S. - U.T. 515), TERMOELECTRICA S.A. - Sucursala Elecrocentrale Borzești, prin lichidator judiciar D.., solicitând obligarea pârâtelor la executarea în natură a obligației de livrare a cantității de 1.465,76 tone păcură cu un conținut de sub 1% sulf, precum și la plata tuturor cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate prevederile art. 1 din Contractul de vânzare nr. x/20.01.2015 raportat la art. 1516, art. 1517 și art. 1527 C. civ. Prin sentința civilă nr. 1434/2019 din 23.05.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, au fost respinse ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, excepția lipsei de obiect a cererii, invocată de pârâtele A.N.R.S.P.S. - A.P. și A.N.R.S.P.S. - U.T. 515 și acțiunea formulată de reclamantă, aceasta fiind obligată la plata către pârâta A.N.R.S.P.S.-A.P. a sumei de 925 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert, către pârâta A.N.R.S.P.S. - U.T. 515 a sumei de 925 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert și către pârâta TERMOELECTRICA S.A. a sumei de 1.233,33 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.

Apelul reclamantei A. S.R.L., prin administrator special B. și prin administrator judiciar C.., declarat împotriva hotărârii primei instanțe a fost admis prin decizia civilă nr. 1365 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, fiind schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.N.R.S.P.S. - U.T. 515 și obligării acestei pârâte la predarea către reclamantă a unei cantități de 1.465,76 tone păcură cu un conținut de sub 1% sulf, precum și la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de expert), fiind menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimata Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 515 București, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. Prin decizia nr. 2680 din 09 decembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Urmare a deciziei de casare, dosarul cauzei a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 21.02.2023, sub nr. x/2014*. Prin încheierea de ședință din 4 octombrie 2022 instanța de apel a amânat pronunțarea soluției la 18 octombrie 2022 pentru ca părțile să aibă posibilitatea să depună concluzii scrise. Prin decizia civilă nr. 1712 din 15 noiembrie 2022, Curtea de Apel București - sectia a VI-a Civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei A. S.R.L.

La data de 12.01.2024, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 4 octombrie 2022 și a deciziei civile nr. 1712 din 15 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, solicitând casarea hotărârii și, în urma reținerii spre rejudecare, admiterea apelului, desființarea sentinței nr. 1434/23.05.2019 a Tribunalului București și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a arătat, cu privire la încheierea de ședință din 4 octombrie 2022, că societatea reclamantă nu a fost legal citată, în condițiile în care citațiile pentru acel termen de judecată au fost trimise la sediul societății, dar au fost adresate administratorului judiciar și administratorului special, deși aceștia nu mai aveau nicio legătură cu administrarea și/sau conducerea reclamantei, dată fiind încetarea procedurii reorganizării și reintegrarea societății în circuitul civil. Mai mult, contractul de reprezentare și asistență juridică încheiat cu Cabinetul de avocat E. a încetat după închiderea procedurii insolvenței. În acest context, reprezentantul statutar al societății reclamante a aflat foarte târziu de termenul de judecată acordat pentru rejudecarea apelului, nemaifiind posibilă studierea dosarului. Astfel, procedând la judecarea cauzei, instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al părții, precum și principiile contradictorialității și disponibilității, întrucât reclamanta nu a putut cunoaște și eventual combate susținerile și apărările intimatelor. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut recurenta-reclamantă că instanța de apel nu a reanalizat întregul material probator al cauzei, conduita părților și situația de fapt astfel cum a statuat instanța de casare, reluând concluziile și motivarea instanței de fond. A mai adăugat autoarea memoriului de recurs că instanța de apel a omis să analizeze condițiile legale referitoare la livrarea ex-works, obligațiile defipte din normele legale aplicabile acestui tip de livrare, circumstanțele și momentele în care celelalte condiții ale livrării au fost îndeplinite. În susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat titulara memoriului de recurs că instanța de apel a ignorat normele legale aplicabile livrării bunurilor de gen, precum și condițiile stabilite de legiuitor pentru ca livrarea ex-works să fie considerată realizată. Potrivit recurentei, judecătorul fondului a ignorat dispozițiile art. 1686 și art. 1678 C. civ. privind întinderea obligației de predare și vânzarea bunurilor de gen, în cazul acestora transferul dreptului de proprietate realizându-se odată cu individualizarea produselor. S-a mai menționat că instanța de apel a ignorat obligațiile stabilite de lege în sarcina vânzătorului, respectiv de a pune la dispoziția cumpărătorului produsul ambalat corespunzător împreună cu toate documentele și avizele necesare în locul stabilit de părți (incinta Termoelectrica) pentru exercitarea liberă și neîngrădită a posesiei, conform prevederilor art. 1685 teza finală C. civ.. În acest sens, a mai adăugat recurenta că societatea nu s-a bucurat de libertatea conferită de lege cumpărătorului la momentul livrării, întrucât încărcarea mărfii nu se putea realiza decât cu acordul și în prezența reprezentanților Termoelectrica și a vânzătorului. În opinia titularei cererii de recurs, o încălcare a normelor de drept material în accepțiunea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o reprezintă și nerespectarea clauzelor contractuale. În acest sens se face referire la art. 3 alin. (1) din contract, precizându-se totodată că ceea ce a reținut instanța de apel în rejudecare nu îndeplinește condițiile legale pentru ca livrarea să poată fi considerată ex-works, întrucât produsul nu a fost identificat și determinat, aflându-se în rezervoarele Termoelectrica la care societatea reclamantă nu avea acces decât cu încuviințarea și în prezența reprezentanților intimatelor. A arătat recurenta-reclamantă că la momentul februarie- martie 2015, potrivit proceselor-verbale încheiate, a avut loc doar o predare formală a rezervoarelor nr. x, 4, 5, 7, 9 și 10, însă obiectul contractului nu îl reprezintă anumite rezervoare și conținutul de păcură din acestea, ci o anumită cantitate, respectiv 3.800 tone, pe care vânzătorul era obligat să o pună la dispoziție în cantitatea și calitatea convenite. Abia după punerea la dispoziție a cantității efective începeau obligațiile reclamantei de încărcare, manipulare și transport și tot atunci se realiza transferul riscului pieirii bunului. Mai mult, potrivit art. 425 Codul fiscal, produsul, obiect al contractului, nu putea fi transportat fără ca acesta să fie marcat și colorat, acțiuni care s-au efectuat la data încărcării în cisterne, moment în care s-a realizat că în acele rezervoare nu se afla întreaga cantitate de păcură vândută, ci o cantitate cu 1.400 tone mai mică. Concluzionând, a precizat recurenta-reclamantă că instanța de apel a aplicat greșit aspectele de drept dezlegate de instanța de casare, nerealizând o analiză a momentului în care, potrivit normelor legale și clauzelor contractuale, a intervenit livrarea produselor. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 25 ianuarie 2024. Prin întâmpinarea înregistrată la 29 martie 2024, intimata-pârâtă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (A.N.R.S.P.S.) a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. La 9 aprilie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea transmisă de intimata-pârâtă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 515 București (A.N.R.S.P.S. - U.T. 515 București), prin care au fost formulate aceleași apărări privind respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Instanța supremă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din 8 octombrie 2024, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Intimatele-pârâte Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (A.N.R.S.P.S.) și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 515 București (A.N.R.S.P.S. - U.T. 515 București) au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin încheierea din 21 ianuarie 2025 a fost admis în principiu recursul și acordat termen de judecată la 4 martie 2025, cu citarea părților în ședință publică, pentru când a fost prorogată discutarea excepției nulității căii de atac. Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, cu prioritate va analiza excepția nulității recursului, excepție care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege. În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale, pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanța de recurs. Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greșit. Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, și sub imperiul legii de procedură anterioare sancțiunea nulității fiind reglementată și devenind incidentă, atunci când pretinsele critici din recurs nu puteau fi analizate în cadrul motivelor de nelegalitate. Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. Pornind de la aceste repere teoretice, cu privire la recursul reclamantei A. S.R.L., instanța supremă reține că argumentele formulate de autoarea căii de atac se doresc a fi subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 Cod procedură civilă. Înalta Curte reține că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de strictă interpretare, indicate de recurentă. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate. În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut recurenta-reclamantă vicierea procedurii de citare pentru termenul de judecată din 4 octombrie 2022. În argumentarea acestei critici, recurenta a arătat că citațiile pentru acel termen au fost expediate la sediul societății recurente, fiind adresate administratorului judiciar și administratorului special, deși aceștia își pierduseră calitatea de reprezentanți legali, ca urmare a închiderii procedurii de reorganizare judiciară și a reintegrării societății în circuitul civil. De asemenea, recurenta a confirmat că, odată cu închiderea procedurii de insolvență, a încetat contractul de reprezentare și asistență juridică încheiat cu Cabinetul de avocat E.. Instanța de apel ar fi încălcat, în opinia recurentei, dreptul său la apărare, precum și principiile contradictorialității și disponibilității, având în vedere că reprezentantul statutar nu a avut posibilitatea de a-și susține motivele de apel și de a construi apărarea în rejudecarea apelului său, după casare. Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu susține, prin memoriul de recurs, citarea la o altă adresă decât sediul societății și confirmă recepționarea citației de către reprezentantul legal actual, nulitatea actului de procedură fiind invocată în legătură cu mențiunea de pe citație a foștilor reprezentanți legali din procedura insolvenței și timpul apreciat ca insuficient, din acest motiv, pentru exercitarea drepturilor procesuale la termenul de judecată din 4 octombrie 2022. Recurenta-reclamantă, deși nu indică normele de procedură încălcate, se reține că se raportează la art. 159 și art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cu care persoana juridică de drept privat se citează la sediu, prin reprezentanții legali ai acesteia, cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată. Se observă, pentru început, că judecarea apelului, prin decizia recurată, a avut loc în condițiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., respectiv după casarea dispusă de instanța supremă, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței de apel a cărei hotărâre a fost casată, apelul reclamantei și întâmpinările fiind cunoscute din ciclul procesual anterior. De asemenea, la termenul din 4 octombrie 2022, instanța de apel a fost sesizată de una dintre intimate în temeiul art. 160 alin. (3) C. proc. civ., pronunțându-se în legătură cu îndeplinirea procedurii de citare cu apelanta-reclamantă și cu măsurile privind garantarea procesului echitabil. Astfel, instanța a reținut, prin încheierea recurată, că ieșirea din procedura insolvenței s-a produs din anul 2021, deci înainte de pronunțarea deciziei de casare, de asemenea că schimbările intervenite la nivelul reprezentării societății nu au fost aduse la cunoștința instanței de apel, în rejudecare, în timp util, deși această obligație revenea titularei căii de atac a apelului (societatea reclamantă), iar procedura de citare efectuată la sediul social al acesteia a fost apreciată ca legală, fiind invocate dispozițiile art. 172 C. proc. civ. Totodată, în vederea garantării depline a dreptului de apărare al apelantei-reclamante în rejudecare, instanța de apel a dispus amânarea pronunțării pentru asigurarea posibilității de a se depune concluzii scrise, atât pentru susținerea căii de atac, cât și pentru combaterea apărărilor formulate de intimate, respectiv la 18 octombrie, 1 noiembrie și 15 noiembrie 2022. Din prevederile art. 178 alin. (2) Cod procedură civilă, rezultă că nulitatea încheierii poate fi invocată de partea interesată ale cărei interese sunt protejate prin norma încălcată, numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă. Înalta Curte formulează observația că recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs, nu face nicio referire la considerentele încheierii recurate, sub aspectul combaterii raționamentului judiciar al instanței de apel, astfel încât nu există critici de nelegalitate care să contureze motivul de casare invocat formal. În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea memoriului de recurs a susținut că instanța de apel nu a reanalizat întregul material probator al cauzei, conduita părților și situația de fapt așa cum a statuat instanța de casare, ci s-a rezumat la reluarea și reiterarea concluziilor și a motivării instanței de fond. Totodată, recurenta a invocat omisiunea instanței de apel de a examina condițiile legale referitoare la livrarea în regim ex-works, respectiv obligațiile legale specifice acestui tip de livrare și momentele concrete în care s-ar fi realizat celelalte condiții ale predării bunurilor. Înalta Curte reamintește că în sfera de aplicare a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. intră atât lipsa formală a motivării, prin încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod, cât și o motivare care este excesiv de lacunară sau incoerentă, în măsură să afecteze înțelegerea raționamentului judiciar de către părți și de către instanța care exercită controlul de legalitate. Împrejurarea că instanța de control judiciar devolutiv nu a soluționat cauza în sensul dorit de recurenta-reclamantă nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, recurenta fiind nemulțumită de conținutul considerentelor și al concluziilor pe fond și nu de lipsa acestora. Așadar, simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidența acelui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete privind argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Acest principiu este susținut și de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul are drept scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În cauză, criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în mod formal de recurenta-reclamantă în cuprinsul memoriului de recurs. De asemenea, nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanța de apel, care deși sunt indicate, nu sunt însoțite și de critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate aceste norme. Astfel, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la dispozițiile art. 1678, 1685 și 1686 C. civ., invocând o pretinsă aplicare eronată a regulilor referitoare la vânzarea bunurilor de gen și livrarea în regim ex-works, precum și interpretarea unor clauze contractuale relevante. Totuși, nu a însoțit aceste susțineri de o dezvoltare argumentativă care să evidențieze modul concret în care instanța de apel ar fi interpretat sau aplicat greșit normele de drept substanțial. Prin decizia de casare, instanța supremă a constatat că instanța de apel interpretase în mod eronat clauza contractuală ex-works, atribuindu-i un conținut juridic diferit de voința părților exprimată în contract. O astfel de interpretare greșită a condus la o suprapunere nejustificată între momentele livrării și preluării mărfii și la impunerea unor obligații suplimentare în sarcina vânzătorului, fiind astfel denaturat raportul contractual stabilit între părți. Cu privire la semnificația clauzei ex-works, Înalta Curte a reținut că aceasta presupune, într-adevăr, ca marfa să fie pusă la dispoziția cumpărătorului la sediul vânzătorului, cu transferul riscurilor către cumpărător în momentul punerii la dispoziție, urmând ca marfa să fie încărcată pe cheltuiala și pe riscul cumpărătorului. Totodată, s-a subliniat că această clauză este favorabilă vânzătorului, impunându-i cele mai reduse obligații, iar în cadrul regimului juridic prevăzut de C. civ., obligația de predare a bunului și transferul proprietății impun tratarea lor în mod distinct. Din perspectiva executării obligației de livrare, instanța supremă a reținut interpretarea corectă a clauzei ex-works și faptul că, potrivit art. 2 și 3 din contract, vânzătorul își asumase obligația de a pune marfa la dispoziția cumpărătorului în depozitele Termoelectrica S.A. - Sucursala Electrocentrale Borzești. Ulterior, cumpărătorul - societatea reclamantă - era responsabilă pentru demararea și realizarea recepției, precum și pentru suportarea costurilor aferente. În aceste coordonate, instanța de apel - ținută de dezlegările obligatorii ale instanței de casare - a procedat la interpretarea clauzelor contractuale prin raportare la conduita părților și a probatoriului administrat, analizând concret modul în care a avut loc predarea cantității de păcură convenite și aplicarea clauzei ex-works în contextul contractual particular al părților, independent de transferul dreptului de proprietate în ipoteza bunurilor de gen stabilit de art. 1678 C. civ. În virtutea forței obligatorii a contractului, a constatat instanța de rejudecare că pârâta, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - U.T. 515 București și-a executat integral obligația de predare a celor 3.800 de tone de păcură la momentul semnării proceselor-verbale de predare-primire nr. x/16.02.2015 și nr. y/02.03.2015, documente acceptate de reclamantă fără nicio obiecțiune cu privire la cantitate sau calitate, orice operațiuni ulterioare acestui moment fiind în sarcina exclusivă a societății reclamante. De asemenea, instanța de rejudecare a înlăturat ca nefondat motivul de apel întemeiat pe pretinsa recunoaștere de către pârâtă a nepredării cantității de 1.465,86 tone de păcură, susținere fundamentată de reclamantă pe împrejurarea înscrierii la masa credală a respectivei valori. Instanța a apreciat că înscrierea la masa credală nu mai avea relevanță, în condițiile în care contractul fusese reziliat de drept, în temeiul art. 9.2, pentru neexecutarea de către cumpărător a obligației de a ridica integral cantitatea contractată. Înalta Curte observă că, în cadrul recursului, recurenta-reclamantă nu a contestat identificarea și respectarea de către instanța de apel a limitelor trasate prin decizia de casare, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 501 C. proc. civ. Instanța supremă reține faptul că recurenta-reclamantă, fără a combate argumentele instanței de rejudecare, și-a reluat ca atare susținerile expuse în cadrul apelului în legătură cu pretinsa nerealizare a livrării bunurilor în condițiile legale pentru o livrare ex-works și cu nerespectarea clauzelor contractuale. Ceea ce propune recurenta prin intermediul căii de atac promovate, reprezintă, în realitate, o reevaluare a situației de fapt, în sensul stabilirii unui alt moment al livrării. Or, această chestiune nu echivalează cu cercetarea legalității interpretării ori aplicării legii de către instanța de apel, ci vizează netemeinicia deciziei criticate și readucerea în discuție a chestiunilor de fond dezlegate de instanța de apel după casarea cu trimitere spre rejudecare, ca expresie a nemulțumirii reclamantei în raport cu această din urmă decizie. Prin expunerea acestor argumente, recurenta-reclamantă pretinde, de fapt, o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și o reconsiderare a constatărilor cu privire la conținutul și executarea obligației contractuale privind livrarea integrală a cantității de păcură. O astfel de solicitare este, însă, incompatibilă cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor aparține în mod exclusiv instanțelor devolutive, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Reiterarea susținerilor de ordin factual vizând derularea raporturilor contractuale, fără a se preciza în ce constau greșelile de judecată în aplicarea regulilor de drept substanțial incidente, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod. Prin urmare, întrucât modalitatea de redactare a recursului de către recurenta-reclamantă nu se circumscrie rigorilor art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, se impune sancțiunea nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, recursul reclamantei A. S.R.L. declarat împotriva încheierii din 4 octombrie 2022 și a deciziei civile nr. 1712 din 15 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă va fi anulat în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.