ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 428/2025

Ședința publică din data de 27 februarie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția Civilă la 24.11.2021, reclamatul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să dispună rezoluțiunea contractului de cesiune părți sociale pe care le-a deținut la societatea C. S.R.L. încheiat între părți la 18.12.2020; cu cheltuieli de judecată.

La 10.01.2022, pârâta a formulat o cerere reconvențională, solicitând constatarea caracterului simulat al actului public reprezentat de contractul de cesiune părți sociale din 18.12.2020 ca fiind o donație deghizată.

Prin încheierea din 19.05.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Tribunalului Teleorman, secția Civilă.

Prin sentința civilă nr. 381/14.12.2022, Tribunalul Teleorman, secția Civilă a admis acțiunea reclamantului și a dispus rezoluțiunea contractului de cesiune părți sociale încheiat între părți la data de 18.12.2020; a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională.

Prin sentința civilă nr. 108/12.04.2023, Tribunalul Teleorman, secția Civilă a admis cererea de completarea a sentinței civile nr. 381/2022, în sensul respingerii solicitării formulate de pârâtă privind constatarea formulării cu rea-credință a cererii reclamantului de acordare a ajutorului public.

Împotriva sentinței civile nr. 381/2022, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 517/28.03.2024, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivarea recursului, după expunerea considerentelor reținute de instanța de apel, recurenta a invocat nelegalitatea hotărârii, susținând că aceasta a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1.292 C. civ., precum și ale art. 309, art. 310 și art. 348-350 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a arătat că instanța de apel a apreciat că nu a fost dovedită existența actului secret, condiție esențială pentru dovedirea simulației și că nu sunt incidente dispozițiile art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., în ceea ce privește imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris care să constate actul secret, deși o astfel de imposibilitate decurge, potrivit recurentei, din simpla relație tată-fiică existentă între părți, fără alte bariere emoționale închipuite de către instanța de apel; astfel, susține că, în cauză, erau aplicabile dispozițiile art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ. din cauza relației tată-fiică și, astfel, dovada actului secret se putea face și cu alte mijloace de probă decât un contrascris, în conformitate cu art. 1.292 C. civ.

Totodată, potrivit recurentei, dovada existenței actului secret a fost făcută prin mărturisirea judiciară a intimatului în dosarul nr. x/2021, calificată eronat de instanță ca fiind una extrajudiciară și că ar reprezenta concluziile orale ale apărătorului intimatului, iar nu declarațiile acestuia însuși, astfel că nu întrunește condițiile prevăzute de art. 348 C. proc. civ.

Contestând acest raționament al instanței, recurenta a afirmat că, în realitate, mărturisirea aparține intimatului, avocatul punând concluziile în numele acestuia și nu în nume propriu; în plus, recurenta a subliniat că trebuie avut în vedere și răspunsul dat de intimat la întrebarea nr. 7 din interogatoriu, omis de instanță.

Concluzionând, recurenta a afirmat că instanța de apel trebuia să constate incidența dispozițiilor art. 349 C. proc. civ., întrucât existența donației deghizate a fost recunoscută chiar de intimat.

O altă critică invocată de recurentă vizează încălcarea dispozițiilor art. 264 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a ales spre analiză doar anumite răspunsuri la interogatoriu, care ar valida soluția de respingere a apelului; totodată, a subliniat că instanța nu a avut în vedere și celelalte răspunsuri, în care intimatul a recunoscut că nu a solicitat niciodată plata prețului sau că a "donat societatea".

Potrivit recurentei, în aprecierea probelor, instanța de apel era obligată să le examineze pe fiecare în parte, separat și apoi în corelație cu celelalte probe administrate.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile. În etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe în fața cărora are loc devoluțiunea cauzei.

În cauză, autoarea căii de atac și-a întemeiat demersul judiciar în această etapă procesuală pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., din perspectiva cărora a invocat încălcarea dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., respectiv greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 1.292 C. civ., precum și ale art. 309, art. 310 și art. 348-350 C. proc. civ.

Deși subsumate formal art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticile recurentei tind atât la o nouă evaluare a situației de fapt, cât și la reinterpretarea probatoriului administrat, în vederea dovedirii existenței unui act secret, a imposibilității morale de preconstituire a unui înscris ce decurge din simpla relație tată-fiică existentă între părți, precum și a valorii probatorii a mărturisirii judiciare făcută de intimat în dosarul nr. x/2021, pentru a ajunge la o concluzie contrară celei reținute de instanțele de fond în ceea ce privește cererea reconvențională.

În examinarea Înaltei Curți, însă, concluzia instanței de apel privind nedovedirea simulației, ca urmare a constatării inexistenței unui act secret, precum și a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 309 alin. (4) pct. 1 și 2 C. proc. civ. - care ar fi permis utilizarea oricărui mijloc de probă în dovedirea actului juridic afirmat - este fundamentată pe evaluarea probatoriului administrat și nu poate fi considerată ca rezultând dintr-o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 1.292 C. civ., precum și ale art. 309, art. 310 și art. 348-350 C. proc. civ.

Or, recurenta nu deduce o critică de nelegalitate specifică recursului, deoarece aceasta nu face decât să opună instanței de recurs propria sa interpretare asupra probatoriului, contrară celei reținute de instanța de apel, susținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ. pe motiv că imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris care să constate actul secret decurge din simpla relație tată-fiică existentă între părți și, astfel, dovada actului secret se putea face și cu alte mijloace de probă decât un contrascris, în conformitate cu art. 1.292 C. civ.; de asemenea, invocă faptul că dovada existenței actului secret a fost făcută prin mărturisirea judiciară a intimatului în dosarul nr. x/2021.

Recurenta nu reușește să identifice acele statuări în drept ale instanței de prim control judiciar pe care să le critice și nici nu prezintă un raționament propriu prin care, pornind de la starea de fapt stabilită de instanța de prim control judiciar, să arate care era modul corect de aplicare a dispozițiilor evocate, pentru o justă soluționare a apelului. Aceasta impune concluzia că autoarea recursului încearcă să demonstreze eronata aplicare a unor dispoziții legale pornind de la premisa că instanța de apel a stabilit în mod eronat situația de fapt. Or, greșita aplicare a unor dispoziții legale poate fi verificată în recurs numai prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele devolutive, deoarece controlul exercitat în calea extraordinară de atac este unul exclusiv de legalitate.

Totodată, motivul de recurs întemeiat pe pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 246 C. proc. civ. vizează temeinicia hotărârii, recurenta exprimându-și nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a apreciat unele răspunsurile oferite de intimat la interogatoriul administrat în fața tribunalului, cu ignorarea altora; or, asemenea susțineri privesc exclusiv modul de evaluare a probelor și, prin urmare, excedează controlului de legalitate exercitat în calea extraordinară a recursului.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul astfel declarat și, întrucât recurenta-pârâtă a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, la cererea intimatului la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în baza art. 451, art. 452 și 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 517/28.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2025.