ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 399/2025

Ședința publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 05.04.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. (Romania) S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să califice contractul de credit și de garanție nr. x/27.08.2008 ca fiind un contract de investiții imobiliare, să oblige pârâta la renegocierea clauzelor contractuale pentru diferența de credit aferentă și necesară investiției în integralitate, în funcție de specificul contractului de investiție imobiliară dat de noua calificare juridică, să constate că întârzierea la plată a creditului este imputabilă pârâtei și, în consecință, să îl exonereze pe reclamant de la plata penalităților în tot sau în parte și să oblige pârâta la eliberarea tuturor garanțiilor imobiliare constituite prin contractul de credit și de garanție și la instituirea unei garanții asupra noii investiții imobiliare.

Prin încheierea din 17.11.2017, instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea petitelor 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 561/16.11.2018, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea și a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 9.913,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel.

Prin încheierea din 06.02.2020, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins excepția inadmisibilității modificării cauzei și obiectului cererii de chemare în judecată în faza procesuală a apelului și excepția inadmisibilității motivelor de apel suplimentare cuprinse în notele de ședință depuse de apelant.

Prin decizia civilă nr. 277/02.07.2020, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentința primei instanțe și, rejudecând, a admis în parte acțiunea, a constatat caracterul simulat al actului public constând în contractul de credit și de garanție nr. Cx/27.08.2008, simulație realizată în modalitatea deghizării totale a actului secret reprezentat de contractul de investiții imobiliare, a admis excepția nulității absolute a actului secret și a acordului simulatoriu și a constatat nulitatea simulației; a respins în rest pretențiile și a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 8.942 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin hotărârea completare dispozitiv din 24.09.2020, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins cererea formulată de intimata B. (Romania) S.A. privind completarea deciziei civile nr. 277/02.07.2020.

Împotriva încheierii din 06.02.2020, a deciziei civile nr. 277/02.07.2020 și a hotărârii completare dispozitiv din 24.09.2020, pârâta B. (Romania) S.A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 440/01.03.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-A civilă a admis recursul, a casat hotărârile atacate și a trimis cauza spre o nouă judecată Curții de Apel Brașov.

Prin decizia civilă nr. 1553/Ap/19.10.2023, Curte de Apel Brașov, secția Civilă a admis excepția inadmisibilității motivelor de apel formulate de reclamant prin notele scrise înregistrate la 25.11.2019, a respins apelul și a obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 8.254,49 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente judecării apelului în primul ciclu procesual, a sumei de 34.457,33 RON, reprezentând cheltuieli de judecată aferente soluționării recursului și de 8.781,84 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru rejudecarea apelului în al doilea ciclu procesual.

Împotriva deciziei civile nr. 1553/Ap/19.10.2023, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, casarea hotărârii recurate și rejudecarea de către instanța de recurs, cu consecința admiterii apelului său.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorul căii de atac a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 978 și art. 983 din C. civ. de la 1864, privind interpretarea clauzelor îndoielnice în favoarea celui ce se obligă și a clauzelor neclare, în sensul de a produce efecte juridice.

A arătat că, deși din probatoriul administrat a rezultat că părțile au purtat discuții privind un contract de investiții imobiliare și intenția lor a fost de a încheia un asemenea contract, instanța de apel nu a examinat situația de fapt prin prisma acestor norme de drept, astfel că, dacă le-ar fi aplicat corect, ar fi dat calificarea juridică corectă convenției lor.

Sub acest aspect, recurentul a prezentat drept argument statuările instanțelor judecătorești, în dosarul nr. x/2013, asupra lipsei calității sale de consumator în raport cu banca, în cadrul acestui contract recurentul acționând ca un profesionist, împrejurare care, în opinia sa, este relevantă pentru calificarea actului juridic încheiat drept contract de investiții imobiliare. Totodată, a subliniat faptul că instanța de apel nu a dat valoare probatorie nici înscrisurilor care consemnau corespondența purtată cu intimata, prin care aceasta a dat un acord condiționat recurentului pentru a obține o nouă autorizație de construire.

Autorul căii de atac a invocat și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 190/1999, întrucât instanța a reținut că este exclusă calificarea contractului părților ca fiind de investiții imobiliare în lipsa planului de finanțare impus de această normă de drept. A arătat că această statuare este greșită, deoarece planul de finanțare nu trebuie analizat ca un înscris separat purtând această denumire, ci aceeași valoare juridică o are și înțelegerea părților ca, după ce recurentul finaliza construcția "la roșu", banca urma să-i acorde a doua tranșă de finanțare, împrejurări care au fost dovedite prin declarațiile martorilor.

Recurentul a mai criticat decizia instanței de apel pentru încălcarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., apreciind nelegală soluția obligării sale la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale anterioare.

A susținut că, prin decizia de casare, instanța supremă nu a acordat băncii cheltuieli de judecată, deși reprezentantul său a depus la dosar dovada efectuării acestora, iar în lipsa unei cereri de completare a hotărârii pronunțate în recurs, partea adversă nu mai poate pretinde și primi aceste cheltuieli în etapa rejudecării apelului. Totodată, a subliniat că, față de caracterul accesoriu al cheltuielilor de judecată, aceste pot fi examinate separat pentru fiecare fază procesuală potrivit soluției pronunțate, astfel că nu ar putea fi admise ulterior pentru o etapă anterioară.

La 15.02.2024, intimata-pârâtă B. (Romania) S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; doar intimata și-a expus punctul de vedere.

La termenul din 25.09.2024, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins excepția nulității recursului și a admis în principiu calea de atac, iar părțile au fost citate pentru dezbateri.

La termenul din 27.11.2024, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 485 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2), art. 182 alin. (2) și art. 183 C. proc. civ., excepția tardivității declarării recursului asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

În conformitate cu art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar conform art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2), "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește" și "Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează".

Potrivit art. 182 alin. (1) și (2) C. proc. civ. "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile".

Întrucât, potrivit art. 24 C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", în cauză este incident art. 183 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului, 05.04.2017 - care a precedat modificarea prin Legea nr. 310/2018 - conform căruia "Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen".

Prin decizia nr. 34/15.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803/11.10.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 C. proc. civ., că actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen.

În considerentele deciziei amintite s-a reținut că " (…) fiind o derogare de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., numai actul de procedură depus prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, cu condiția de a fi depus până la ora 24:00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen, nu și cazul comunicării prin fax sau e-mail, care, nefiind în mod expres menționat în cuprinsul art. 183, nu poate fi extins pe cale de interpretare" și, de asemenea, că "Toate actele depuse prin fax sau e-mail după ora încheierii programului de lucru al instanței sunt înregistrate a doua zi, fiind considerate depuse la data înregistrării, în conformitate cu prevederile art. 199 din C. proc. civ..".

Potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, "Programul de lucru al instanțelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână; programul începe, de regulă, la ora 8:00 și se încheie la ora 16:00"; aceleași dispoziții se regăsesc și în art. 89 alin. (1) din noul Regulament de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 3.243/2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Transpunând dispozițiile legale la calea de atac exercitată în cauza de față, Înalta Curte reține că decizia atacată a fost comunicată către recurent la 26.10.2023, iar recursul a fost transmis prin poșta electronică luni, 27.11.2023, ora 18:45, primind dată certă la 28.11.2023.

Termenul de recurs, care s-ar fi împlinit duminică, 26.11.2023, a fost prelungit, în condițiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ., până luni, 27.11.2023, însă, de vreme ce recursul a fost depus prin poștă electronică la 27.11.2023, ora 18:45, deci după ora la care activitatea în instanță încetează, calea de atac apare formulată cu nerespectarea termenului legal de 30 de zile reglementat de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Această împrejurare determină incidența art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea părții din dreptul de a valorifica dreptul procesual, actul afectat de acest viciu fiind lovit de nulitate.

Așa fiind, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1), să respingă ca tardiv recursul și, în aplicarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să oblige recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 8.876,09 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum au fost probate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1553/Ap/19.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Obligă recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 8.876,09 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2025.