ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.02.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 387/2025

HOTĂRÂRE
25.02.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 387/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 25 februarie 2025

Asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 2094 din 7 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 662/2023 din 12 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.; totodată, a obligat recurentul la plata sumei de 19621,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte.

La 28 noiembrie 2024, contestatoarea A. S.R.L. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2094 din 7 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Contestația în anulare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 C. proc. civ. și urm. din același cod; totodată, contestatoarea a menționat că va depune motivele contestației în anulare, în termenul prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ.

Intimata a transmis întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.

În ședința publică din 25 februarie 2025, intimata a invocat excepția nulității contestației în anulare pentru nemotivare, Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate această excepție, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât, soluționarea acestui aspect face de prisos examinarea altor cereri sau excepții.

Este știut faptul că, potrivit C. proc. civ., contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, comună și nesuspensivă de executare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor menționate în art. 503 C. proc. civ. și numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de lege, fiind reglementată de dispozițiile art. 503 - 508 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă, iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal, "contestația se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancțiunea nulității acesteia".

În speță, în cuprinsul cererii intitulate "Contestație în anulare", contestatoarea nu a indicat niciunul din motivele contestației în anulare prevăzute expres și limitativ de art. 503 C. proc. civ.

Nici, ulterior, autoarea prezentei căi extraordinare de atac nu a transmis motivele contestației în anulare, deși a menționat că acestea vor fi depuse la dosar în termenul prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ.

Cum contestatoarea nu a formulat în concret și nu a dezvoltat în vreun mod motivele de contestație în anulare, simpla cerere formulată nu poate avea semnificația juridică a unei motivări, astfel cum este impusă de textul legal în mod expres.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul considerentelor mai sus expuse, constată că prezenta cerere de contestație în anulare este afectată de sancțiunea nulității întemeiată pe dispozițiile art. 506 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2094 din 7 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga contestatoarea A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.047,7 RON, în favoarea intimatei B. S.R.L., potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

Anulează contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2094 din 7 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Obligă contestatoarea A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.047,7 RON, în favoarea intimatei B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1668/2025
Ședința publică din data de 14 octombrie 2025 Asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Cluj în soluționarea recursului: Prin decizia civilă nr. 198/R din 25 septembrie 2024
ÎCCJ 2025-03-18
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 531/2025
Ședința publică din data de 18 martie 2025 Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele: I. Circumstanțele litigiului. Hotărârea contestată. Prin decizia nr. 287 din 13 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta
ÎCCJ 2025-10-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1707/2025
Ședința publică din data de 14 octombrie 2025 Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Hotărârea atacată Prin decizia civilă nr. 265 din 5 februarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024,
ÎCCJ 2025-09-18
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1221/2025
i instanțe, pe cale separată; a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei D. S.A. având ca obiect obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță. Prin decizia civilă nr. 382/2024 din 1 octombrie 2024,
ÎCCJ 2025-11-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2022/2025
asemenea, a dispus că ordonanța se va executa fără somație și fără trecerea unui termen și a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în fața primei instanțe. Totodată, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva î
Sursă