ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 276/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 276/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 11 februarie 2025
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 24 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Râșnov, în contradictoriu cu pârâții A. S.R.L. și B., a formulat opoziție împotriva deciziei asociatului unic nr. 1 din 13 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 169 din 12 ianuarie 2023, solicitând anularea deciziei prin care asociatul unic a hotărât dizolvarea și lichidarea simultană a societății, suspendarea acesteia până la soluționarea opoziției, obligarea pârâților la repararea prejudiciului în cuantum de 359.633,10 RON, compus din suma de 334.544,64 RON, reprezentând sume restante datorate bugetului local din anii anteriori, și suma de 25.088,41 RON, cu titlu de accesorii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 61 și ale art. 62 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată.
La 15 mai 2023, reclamanta a depus note de ședință, prin care a precizat că prin primul capăt de cerere înțelege să învestească instanța cu o acțiune în anularea hotărârii adunării generale a asociaților, întemeiată pe dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, iar prin cel de-al treilea capăt de cerere cu opoziție întemeiată pe dispozițiile art. 61 și următoarele din aceeași lege.
Prin încheierea de ședință din 16 mai 2023, prima instanță a dispus disjungerea petitelor privind anularea deciziei asociatului unic și suspendarea deciziei până la soluționarea opoziției, cu consecința formării unui nou dosar.
În cauza pendinte,prin încheierea de ședință din 27 iunie 2023, aceeași instanță a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei A. S.R.L. și a respins excepția tardivității formulării cererii, invocată prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 16/C din 22 ianuarie 2024 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile autorității de lucru judecat și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtul B., prin întâmpinare.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată având ca obiect opoziție împotriva deciziei asociatului unic nr. 1 din 13 decembrie 2022 formulată în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect opoziție împotriva aceleiași decizii a asociatului unic formulată în contradictoriu cu pârâtul B., care a fost obligat la acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei în sumă de 308.251,73 RON, potrivit sentinței civile nr. 65/C din 5 februarie 2019 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 466 din 24 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din 27 iunie 2023 pârâtul B. a declarat apel.
Prin încheierea de ședință din 24 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, s-a respins proba cu înscrisuri constând în emiterea unei adrese către intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Râșnov, fiind amânată pronunțarea soluției asupra căii ordinare de atac.
Prin decizia civilă nr. 926/Ap din 5 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat în cauză, fiind păstrate hotărârile atacate pronunțate de prima instanță.
Prin încheierea din 18 septembrie 2024, aceeași instanță a respins ca nefondată cererea formulată de apelantul-pârât privind lămurirea hotărârii pronunțate în apel referitoare la calea de atac ce poate fi exercitată în cauză.
Împotriva acestei decizii pârâtul B. a formulat cerere de revizuire, cale extraordinară de atac ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 1499/Ap/2024 din 16 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2024.
La 12 august 2024, împotriva încheierii din 24 mai 2024 și a deciziei civile pronunțate în apel pârâtul B. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.
Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Râșnov a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și tardivității recursului, iar pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La 7 februarie 2025, recurentul-pârât a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 61 raportat la art. 62 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, pentru soluționarea căreia la termenul de judecată de astăzi s-a dispus formarea unui dosar nou, fiind stabilit termen de judecată la 13 mai 2025.
Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac, invocată de intimata-reclamantă, asupra căreia, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:
În cauză, recursul are ca obiect hotărârile pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2023, respectiv încheierea de ședință din 24 mai 2024, prin care s-a respins cererea în probațiune formulată de pârâtul B., și decizia civilă nr. 926/Ap din 5 iunie 2024, prin care s-a respins apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței primei instanțe.
Potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (3) din Legea societăților nr. 31/1990, "hotărârea pronunțată asupra opoziției este supusă numai apelului."
De asemenea, potrivit prevederilor art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., în forma prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."
Articolul 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."
De asemenea, conform art. 460 alin. (2) din același cod, " Dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală."
Hotărârea judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție statuând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Din analiza dispozițiilor legale evocate anterior și în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată și a dispozițiilor pe care a fost întemeiată, decizia recurată face parte din categoria hotărârilor definitive de la data pronunțării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 și (2) C. proc. civ., regim juridic care se extinde și asupra încheierii atacate.
Pe cale de consecință, hotărârile nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs și se înscriu în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., fiind incident principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.
Pentru aceste considerentele, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 24 mai 2024 și a deciziei civile nr. 926/Ap din 5 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul B. împotriva încheierii din 24 mai 2024 și a deciziei civile nr. 926/Ap din 5 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.