ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 314/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.11.2021 pe rolul Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/10.02.2021, emise de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 18 din 9 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5885,38 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 18 din 9 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea capătului de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat, și exonerarea sa de plata acestora. În motivarea recursului arată, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanța a obligat-o în mod greșit la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 453 din C. proc. civ. În esență, arată că instanța a respins cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, având în vedere că prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/10.02.2021 s-a stabilit în sarcina intimatei-reclamante o obligație fiscală în cuantum de 3.421.882 RON, iar prin Decizia nr. 1177/21.12.2021 de soluționare a contestației administrative, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, s-a dispus anularea Deciziei nr. 391058/2/10.02.2021, emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, privind angajarea răspunderii solidare a societății A. S.R.L. pentru obligațiile de plată restante ale debitoarei S.C. B. S.R.L., în sumă totală de 3.421.882 RON. Precizează că organul de soluționare a contestației a reținut că se impune clarificarea cuantumului obligațiilor fiscale pentru care intimata-reclamantă răspunde solidar cu S.C. B. S.R.L., în raport cu perioada în care a deținut calitatea de asociat, respectiv 22.11.2019-11.01.2021, conform informațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov. În acest context, recurenta-pârâtă arată că a solicitat instanței de fond respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect și respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în speță fiind incidente dispozițiile art. 454 C. proc. civ., care stipulează că pârâtul care a recunoscut, la primul termen la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Mai arată că potrivit art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală, doar deciziile emise în soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere pot fi atacate în contencios administrativ, or, intimata-reclamantă a formulat o contestație împotriva deciziei de angajare a răspunderii nr. 391058/2/10.02.2021, soluționată prin emiterea deciziei nr. 406.125/11-C/27.09.2013, astfel încât la data formulării cererii de chemare în judecată, 25.11.2021, contestația administrativă nu era soluționată. Ulterior, prin decizia nr. 1177/21.12.2021 a fost desființată decizia nr. 391058/2/10.02.2021 de angajare a răspunderii solidare. Consideră că intimata-reclamantă trebuia să aștepte soluționarea contestației. Referitor la capătul de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielile de judecată, invocă dispozițiile art. 454 C. proc. civ. și solicită respingerea acesteia, întrucât termenul de 6 luni este de recomandare, iar pe de altă parte, a soluționat în mod favorabil contestația formulată de societate. De asemenea, invocă dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial, apreciind că în cauză se impune reducerea acestor cheltuieli, raportat la activitatea prestată efectiv de către avocat și la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată. Totodată, susține că instanța de fond a acordat cheltuielile de judecată, fără a avea în vedere dispozițiile art. 453 C. proc. civ., din care rezultă că atunci când acțiunea este respinsă ca rămasă fără obiect, se impune verificarea culpei procesuale, ce constituie temeiul acordării cheltuielilor de judecată urmând a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în mod real în limita unui cuantum rezonabil, aspecte care nu sunt dovedite în cauză. Pe de altă parte, arată că instanța de fond nu a ținut cont de apărările sale, de prevederile legale aplicabile și de înscrisurile de la dosar, recurenta-pârâtă susținând că nu sunt întrunite condițiile art. 451 raportat la art. 453 din C. proc. civ., nefiind îndeplinită cerința culpei procesuale și nici nu a determinat aceste cheltuieli, în condițiile în care nu a fost pusă anterior în întârziere și nu este o situație de în care să fie de drept în întârziere. Apreciază că onorariul avocațial pretins este excesiv de mare față de apărările apărătorului ales și soluția dată în cauză.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, pentru că argumentele din cererea de recurs nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care recursul este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de C. proc. civ. Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și ca vădit nefondat. Invocă Decizia nr. 3/2020, pronunțată e Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, conform căreia proporționalitatea cheltuielilor de judecată nu se încadrează în motivele de casare și nu poate fi analizată în calea de atac a recursului. Mai arată că pârâta era de drept în întârziere prin nesoluționarea cotestației în termenul prevăzut de lege, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, culpa pârâtei stând la baza formulării acțiunii.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 9 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Cu titlu preliminar, se constată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra excepției nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin întâmpinare, în ședința publică din data de 25 ianuarie 2023. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă critică faptul că prima instanță a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., recurenta-pârâtă apreciind că nu i se poate reține culpa procesuală în condițiile în care prin Decizia nr. 1177/21.12.2021 de soluționare a contestației administrative, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, s-a dispus anularea Deciziei nr. 391058/2/10.02.2021, emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, privind angajarea răspunderii solidare a societății A. S.R.L. pentru obligațiile de plată restante ale debitoarei S.C. B. S.R.L., în sumă totală de 3.421.882 RON. Înalta Curte constată că această critică nu este fondată. Astfel, deși prima instanță a respins, ca rămasă fără obiect, acțiunea reclamantei A. S.R.L., demersul judiciar de față s-a datorat culpei pârâtei. Sub un prim aspect, se constată că, fiind vorba despre o cauză în materie fiscală, pentru soluționarea plângerii prealabile se aplică dispozițiile Codului de procedură fiscală din 2015 în ceea ce privește termenul de soluționare. Înalta Curte constată că potrivit art. 276 alin. (7) din Titlul VIII - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale al Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: "Contestațiile formulate potrivit prezentului titlu se soluționează în termenul prevăzut la art. 77", iar potrivit art. 77 alin. (1) din același act normativ: "Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluționează de către acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare." Având în vedere că în speță contestația fiscală a fost depusă la 09.04.2021 și a fost soluționată la data de 21.12.2021 prin Decizia nr. 1177, reiese că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 nu a fost respectat de către organul fiscal, situație în care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată pentru a obliga instituția pârâtă la soluționarea contestației. În aceste condiții, instituția pârâtă era de drept în întârziere, astfel că nu se poate prevala dispozițiile art. 454 C. proc. civ., potrivit cărora: "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere." Prin urmare, chiar dacă soluția în fața primei instanțe a fost aceea de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect, acest lucru s-a datorat faptului că, finalmente, recurenta-pârâtă a procedat la soluționarea contestației administrative formulate de intimata-reclamantă, ceea ce nu o exclude de la aplicarea art. 453 C. proc. civ., întrucât o asemenea împrejurare echivalează cu pierderea procesului, ceea ce implicit atrage suportarea cheltuielilor de judecată. Ultima critică formulată de recurenta-pârâtă vizează aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată de către prima instanță, întrucât suma stabilită cu acest titlu este prea mare în raport cu apărările formulate de avocat. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le are de plătit partea care a pierdut procesul, constând în onorariul avocațial, nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de instanța de recurs. Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului avocațial solicitat de parte. O asemenea interpretare reiese și din Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, care prin s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În consecință, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, sentința recurată fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței nr. 18 din 9 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal. În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, ca parte care a pierdut procesul, la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 2.940,07 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.