ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1646/2023

HOTĂRÂRE
19.09.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1646/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 19 septembrie 2023

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2271/2022 din 8 septembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă a fost respinsă opoziția ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 7 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecării apelului, ca urmare a neîndeplinirii de către apelanta-reclamantă a obligației de a depune la dosar hotărârea nr. 1/1.02.2022, în copie certificată.

Prin încheierea din 4 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, constatând că s-a formulat recurs, iar nu o cerere de repunere pe rol, așa cum s-a apreciat initial, s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului și menținerea măsurii suspendării, în temeiul art. 242 C. proc. civ., a apelului formulat de apelanta-reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov.

În susținerea recursului, s-a arătat faptul că prin încheierea pronunțată la 7 februarie 2023, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a suspendat judecata apelului, reținând că apelanta nu a răspuns în sensul solicitat, respectiv de a depune înscrisurile doveditoare și Hotărârea adunării generale a asociaților nr. 1/01.02.2022, în copie certificată.

A învederat recurenta că, prin comunicarea emisă la 09.11.2022, instanța de apel i-a solicitat ca, în termen de 10 zile, să depună hotărârea adunării generale a asociaților nr. 1/01.02.2022 și înscrisurile doveditoare, în copie certificată.

Or, prin adresa nr. x/21.11.2022 D.G.R.F.P. București în reprezentarea A.J.F.P. Ilfov a depus la dosar hotărârea adunării generale a asociaților nr. 1/01.02.2022 în copie certificată și înscrisurile doveditoare, depunându-se astfel toate diligențele solicitate de instanță.

Prin urmare, recurenta a solicitat admiterea recursului, repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății.

La data de 7 septembrie 2023 au fost înregistrate notele scrise depuse de B. și C., în calitate de foști administratori ai A. S.R.L., prin care s-a solicitat respingerea recursului.

Recurenta susține că în mod greșit s-a dispus la data de 7 februarie 2023, în temeiul art. 242 alin. (1) suspendarea cauzei pentru neîndeplinirea obligațiilor, întrucât s-a conformat solicitării instanței prin adresa nr. x/21.11.2023, depunând înscrisurile solicitate.

Potrivit dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății", iar potrivit art. 482 din același cod "dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol".

Acest caz particular de suspendare facultativă a judecății constituie o sancțiune procedurală aplicabilă autorului cererii pentru neîndeplinirea unor obligații stabilite în sarcina sa în cursul judecății.

Scopul edictării prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. este acela de a sancționa pasivitatea părții în îndeplinirea acelor obligații esențiale și care împiedică instanța să finalizeze procesul.

Examinând actele și lucrările dosarului din calea de atac a apelului, Înalta Curte notează că instanța de apel a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina apelantei-reclamante de a depune la dosar hotărârea adunării generale a asociaților nr. 1/01.02.2022 în copie certificată, aspect care ar fi împiedicat desfășurarea normală a procesului din culpa acesteia.

Obligația stabilită în sarcina apelantei-reclamante de a depune la dosar hotărârea adunării generale a asociaților nr. 1/01.02.2022 în copie certificată a fost comunicată acesteia la data de 15.11.2022, prin citație, sub sancțiunea anulării cererii .

Se constată că, prin adresa nr. x/21.11.2022, aflată la dosarul de apel, partea a depus la dosar înscrisuri, respectiv adresa emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov în baza protocolului existent cu Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la înregistrarea în Registrul Comerțului a hotărârii adunării generale a asociaților nr. 1/01.02.2022 (mențiunea nr. x/10.02.2022), răspunsul D.G.R.F.P. București - A.J.F.P. Ilfov, situația depunerii declarațiilor lunare, situațiile privind vectorul fiscal aferente anilor 2016-2022, situația conturilor bancare și fișa sintetică totală cu privire la societatea A. S.R.L.

Nu mai puțin, se reține că prin cererea de recurs înregistrată sub nr. x/21.03.2023 apelanta a solicitat repunerea pe rol, anexând acestei cereri și hotărârea adunării generale a asociaților A. S.R.L. nr. 1/01.02.2022 în formă semnată digital-dosarul de apel.

De asemenea, prin încheierea din 4 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, constatând că s-a formulat recurs, iar nu o cerere de repunere pe rol, așa cum s-a apreciat inițial, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului și menținerea măsurii suspendării cauzei, în temeiul art. 242 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a îndeplinit în cele din urmă obligația procesuală ce i-a fost trasată, la acest moment nemaijustificându-se măsura suspendării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, dat fiind că partea a depus la dosarul cauzei hotărârea adunării generale a asociaților A. S.R.L. nr. 1/01.02.2022, în formă semnată digital, instanța supremă constată că se impune reluarea judecății apelului formulat de apelanta-reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov împotriva sentinței civile nr. 2271/2022 din 8 septembrie 2022 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă.

În considerarea celor evocate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov împotriva încheierii din 7 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, în vederea reluării judecății.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov împotriva încheierii din 7 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, în vederea reluării judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2011/2023
primită la 17.01.2023. Prin încheierea din 08 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării apelului declarat de apelanta Direcția Generală Regională
ÎCCJ 2024-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1087/2024
Ședința publică din data de 21 mai 2024 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.08.2022 pe rolul Tribunalului Ilfov
ÎCCJ 2022-11-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2267/2022
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 13 august 2021 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub număr de dosar x/2
ÎCCJ 2021-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2440/2021
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea depusă la Tribunalul Ilfov la data 27.07.2020, reclamanta D.G.R.F.P. București - A.J.P.F. Ilfov, în contradictoriu cu pârâ
ÎCCJ 2023-02-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 182/2023
Ședința publică din data de 7 februarie 2023 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, la 21.10.2021, sub nr. x/2021, creditorul A. S.R.L. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. d), art. 65
Sursă