ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 245/2025

HOTĂRÂRE
06.02.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 245/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 6 februarie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ la 2 mai 2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. - societate în reorganizare, prin administrator judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A. obligarea pârâtei la plata sumei de 4.215.749,33 RON cu titlu de penalități contractuale calculate pentru perioada 25.11.2019 - 25.01.2023.

Prin sentința nr. 358/2023 din 27 septembrie 2023, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. și a obligat pârâta C. S.A. la plata sumei de 4.215.749,33 RON reprezentând penalități contractuale pentru perioada 25.11.2019-25.01.2023.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. S.A., solicitând schimbarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii, întrucât este nelegală și neîntemeiată.

Prin decizia nr. 143/2024 din 23 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței nr. 358/2023 din 27 septembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Sibiu, pe care a schimbat-o, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., fiind dispusă restituirea către apelanta C. S.A. a contravalorii taxei de timbru în valoare de 24.131,24 RON achitată în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Alba Iulia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Prin întâmpinarea depusă la 24 septembrie 2024 intimata-pârâtă a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Recurenta a depus la 8 octombrie 2024 răspuns la întâmpinarea intimatei, solicitând înlăturarea susținerilor ca nefondate.

La termenul din 6 februarie 2025, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să o admită, în considerarea următoarelor:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanța a admis apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței nr. 358/2023 din 27 septembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Sibiu, pe care a schimbat-o, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ce avea ca obiect pretenții decurgând dintr-un litigiu privind executarea unui contract de achiziții publice.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și, ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor asemenea hotărâri.

În speța de față, decizia atacată cu recurs este definitivă, fiind pronunțată în calea de atac a apelului ce a format obiectul unui litigiu în pretenții, ca urmare a câștigării de către societatea reclamantă, la 26 noiembrie 2018, a licitației organizate de pârâtă pentru atribuirea contractului de achiziție nr. x din 4 februarie 2019.

Obiectul contractului l-a reprezentat executarea și finalizarea proiectului "Lucrări pregătitoare provizorii, foraj și probe de producție la sonda de Explorare 9 Urziceni Vest", fiind încheiat între pârâta C., în calitate de achizitor și reclamanta A. S.A., în calitate de executant.

În cauză, s-a reținut că în cadrul unui litigiu anterior, dosarul nr. x/2020, instanțele au stabilit în mod definitiv în sarcina pârâtei C. să fie obligată la plată către reclamanta A. S.A. a sumei de 3.643.695,62 RON cu titlu de cheltuieli suplimentare generate de execuția contractului nr. x/04.02.2019, în acest sens fiind avute în vedere sentința nr. 133/C/23.03.2022 pronunțată de Tribunalul Sibiu și decizia nr. 379/2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

În raport de caracterul contractului de care se prevalează recurenta, contract de achiziție publică, o formă de contract administrativ, se constată că în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică.

Astfel, la momentul depunerii cererii pe rolul Tribunalului Sibiu la 2 mai 2023 și, ținând cont de faptul că obiectul cauzei era executarea unui contract de achiziții publice, Înalta Curte constată că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016 coroborate cu dispozițiile art. 55 alin. (1)

1

din același act normativ, care prevăd că "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1)

1

poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară".

În acest sens, se constată că sentința civilă nr. 358/2023 din 27 septembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Sibiu era supusă apelului, în termen de 10 zile de la comunicare, în cauză fiind incidente prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., iar împotriva acestei sentințe a fost formulat apel, soluționat prin decizia civilă nr. 143/2024 din 23 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, care are caracter definitiv; dispozițiile Legii nr. 101/2016 prevăzând două faze procesuale, context în care, hotărârea putea fi atacată numai cu apel, ceea ce conduce la inadmisibilitatea prezentei căii de atac.

Prin dispozițiile art. 10 C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător și prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Pentru aceste considerente, se constată că decizia ce formează obiectul prezentei căi de atac are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu mai era susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar B. împotriva deciziei nr. 143/2024 din 23 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar B. împotriva deciziei nr. 143/2024 din 23 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2036/2024
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Sibiu sub număr de dosar x/2021, reclamanta A. S.
ÎCCJ 2024-04-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 787/2024
meieze pretențiile pe dreptul comun. Prin sentința nr. 338 din 14 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea civilă formulată de reclama
ÎCCJ 2023-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4164/2023
Ședința publică din data de 28 septembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Prin încheierea nr. 25 din 5 aprilie 2023, pronunțată în dosarul n
ÎCCJ 2023-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3216/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alb
ÎCCJ 2025-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1471/2025
i la plata sumei de 2.500 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată. 3. Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii. Pri
Sursă