Decizia nr. 1826/2024 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 483/2023 a Tribunalului Sibiu

Pretenția dedusă judecății La data de 17.03.2023 A. S.R.L. a formulat acțiune civilă în contradictoriu cu pârâta debitoare B. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei debitoare la plata sumei de 1.008.787,40 RON, compusă din contravaloarea facturilor fiscale anexate; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum total de 1.602.203,55 RON, aferente facturile fiscale achitate de către pârâta debitoare în perioada 17.08.2021-22.03.2022, peste termenul scadent, calculate la un procent de 0,7%/zi, începând cu data scadențelor facturilor fiscale și până la plata acestora, conform art. 6 din contractul de prestări servicii nr. x din data de 15.08.2021 încheiat între părți. În situația în care pârâta se va opune admiterii acțiunii, a solicitat, în baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză, constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința nr. 483/C/2023, pronunțată de Tribunalul Sibiu – secția civilă II, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2023, a fost încetată acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L., prin administrator judiciar C.., în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Totodată, a fost respinsă cererea de restituire a taxei de timbru formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Împotriva acestei sentințe civile, a declarat apel A. S.R.L. apreciind că sentința civilă nr. 483/C/2023, pronunțată de Tribunalul Sibiu – secția civilă II, de contencios administrativ și fiscal, este nelegală și netemeinică sub aspectul respingerii cererii de restituire a taxei de timbru achitate pentru promovarea acțiunii. Prin decizia civilă nr. 99 din 02 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 483/C/2023, pronunțată de Tribunalul Sibiu – secția civilă II, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2023.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, admiterea apelului cu casarea sentinței și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe, cât privește cererea de restituire a taxei judiciare de timbru. Autorul recursului a dezvoltat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precizând că a fost încălcată obligația de respectare a principiului aflării adevărului în procesul civil, consacrat de art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ., și obligația de respectare a principiilor fundamentale impuse de art. 20 C. proc. civ. A precizat recurentul că instanța de apel nu a cercetat în mod real considerentele sentinței atacate, pentru stabilirea faptelor sesizate și aflarea adevărului în cauză și a motivat decizia făcând referiri și trimiteri la motivări care nu există și nu se regăsesc în cuprinsul sentinței apelate. Astfel, recurentul a redat paragrafe din decizia contestată, precizând că lipsește orice motivare privind cererea de restituire a taxei de timbru, unica referire la aceasta regăsindu-se direct în dispozitivul hotărârii, instanța de apel fundamentându-și decizia pe considerente inexistente, ceea ce denotă eludarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) și art. 20 C. proc. civ. În continuare, recurentul a invocat cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. c). din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu cele ale art. 9 alin. (2), respectiv art. 30 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, recurentul a susținut că instanța de apel a apreciat, eronat și nelegal, că nu ar fi întemeiată pe nicio dispoziție legală susținerea potrivit căreia încetarea acțiunii, ca efect al art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, este asimilată cazului în care acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, urmare a unor dispoziții legale. Cum, la data de 08.05.2023, prin încheierea nr. 152/CC/2023, pronunțată de Tribunalul Sibiu – secția civilă II, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de pârâtă, au devenit incidente prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014, sens în care recurentul a apreciat că acțiunea în prezenta cauză a rămas fără obiect. Invocând și prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. și art. 30 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a apreciat că este vădit nelegală perceperea unei taxe de timbru extrem de oneroasă, pentru o acțiune care, în realitate, nu mai este judecată, încetând ca urmare a unor dispoziții legale și pentru care justițiabilul este obligat a apela la o altă cale judiciară, pentru care trebuie să achite o nouă taxă de timbru. Cu privire la calea de atac declarată, recurentul a precizat că, deși instanța de apel nu a precizat, prin dispozitiv, mențiunea potrivit căreia decizia poate fi atacată cu recurs, prezenta cale de atac se întemeiază pe prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză În cauză, nu a fost formulată întâmpinare de către intimata pârâtă B. S.R.L., prin administrator judiciar C..

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă la 29.05.2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 22.07.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 15.10.2024, instanța a rămas în pronunțare asupra recursului declarat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata pârâtă B. S.R.L., prin administrator judiciar C., fiind menținută soluția dispusă de prima instanță cu privire la restituirea taxei judiciare de timbru, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acesteia. În esență, instanțele de fond au reținut că niciunul dintre cazurile enumerate la art. 45 alin. (1) lit. a)-j) din O.U.G. nr. 80/2013 nu prevede restituirea taxei judiciare de timbru, în cazul în care acțiunea a încetat ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva pârâtului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta reclamantă A. S.R.L., invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual și a unor dispoziții de drept material, urmărind să obțină casarea hotărârii atacate și constatarea temeiniciei cererii de restituire a taxei judiciare de timbru. Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate. În ceea ce privește motivul de recurs reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care recurenta a susținut încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv încălcarea obligației de respectare a principiului aflării adevărului în procesul civil, consacrat de art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ., și a obligației de respectare a principiilor fundamentale impuse de art. 20 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor invocate. Înalta Curte reamintește că scopul primordial al oricărui proces este cel al aflării adevărului, premisă indispensabilă pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Rolul activ al judecătorului și prerogativele pe care le are, conform art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ., sunt edictate de legiuitor tocmai pentru realizarea acestui deziderat, al aflării adevărului și justa soluționare a cauzei, atunci când gradul de implicare procesuală al părților, din diverse motive, este scăzut, existând riscul pronunțării unei soluții nelegal și netemeinice, asupra unei stări de fapt insuficient elucidată. Astfel, judecătorii din apel în mod corect au analizat sentința atacată de către reclamanta A. S.R.L., apreciind că apelul este nefondat, față de susținerile reclamantei și situația de fapt reținută, prin raportare la textele legale aplicabile. Instanța supremă constată că nu i se poate reproșa primei instanțe de control judiciar încălcarea sau aplicarea greșită a acestor dispoziții normative. Instanța de apel și-a exercitat atribuțiile de instanță de prim control judiciar, apreciind asupra caracterului fondat sau nefondat al criticilor pe care partea apelantă le-a adus unei judecăți anterior realizate, demers analitic ce este în deplin acord cu exigențele ce se impun judecății în apel, potrivit art. 477 alin. (1) și art. 479 alin. (1) C. proc. civ. Critica recurentei privind faptul că instanța de apel nu a analizat motivul de apel referitor la nemotivarea sentinței în privința soluției de respingere a cererii de restituire a taxei judiciare de timbru este nefondată. Sub acest aspect, se observă că, în cuprinsul deciziei recurate, au foste expuse argumentele pentru care instanța de apel a reținut îndeplinirea de către tribunal a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. civ., constatându-se în mod just că prima instanță a expus motivele de fapt și de drept care au justificat respingerea cererii de restituire a taxei judiciare de timbru. În acest sens, în sentința atacată s-a arătat explicit că acțiunea civilă dedusă judecății a încetat ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva pârâtei, astfel că nu a rămas fără obiect, ceea ce face inaplicabile dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, subliniindu-se că nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de lege pentru restituirea taxei judiciare de timbru. Prin urmare, instanța de apel a răspuns în mod corespunzător criticilor invocate prin cererea de apel, ceea ce determină lipsa de temeinicie a susținerilor referitoare la încălcarea principiului aflării adevărului și a obligației instanței de a respecta principiile fundamentale ale procesului civil. Contrar susținerilor recurentei, motivarea primei instanțe cu referire la dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. a) – lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 există în cuprinsul sentinței pronunțate de tribunal, ceea ce determină caracterul nefondat al primului motiv de casare invocat, nefiind reliefată vreo nesocotire a dispozițiilor art. 20 și art. 22 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. Al doilea motivul de recurs, prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurenta reclamantă, referitor la încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material, este, de asemenea, nefondat. Susținerea recurentei reclamante, în sensul că decizia recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 45 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu cele ale art. 9 alin. (2) și art. 30 alin. (1) C. proc. civ., nu este întemeiată. În primul rând, referirea la dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 30 alin. (1) C. proc. civ. nu prezintă relevanță sub aspectul analizat, deoarece nu vizează aplicarea unor dispoziții de drept material, ci a unor dispoziții de drept procesual, neatrăgând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În al doilea rând, trebuie spus că art. 45 din O.UG. nr. 80/2013 reglementează situațiile în care poate interveni restituirea integrală, parțială sau proporțională a sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru, respectiv în următoarele situații: a) când taxa plătită nu era datorată; b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; c) când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale; d) când acțiunea corect timbrată a fost anulată în condițiile art. 200 alin. (3) din C. proc. civ. sau când reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât; e) când, în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat; f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă; g) în cazul în care instanța de judecată se declară necompetentă, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională, precum și în cazul respingerii cererii, ca nefiind de competența instanțelor române; h) când probele au fost administrate de către avocați sau consilieri juridici; i) în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abține sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă; j) în alte cauze expres prevăzute de lege, precum și procedura care trebuie urmată pentru redobândirea acestora. Înalta Curte constată că în mod legal instanțele de fond au reținut că, în prezenta cauză, acțiunea civilă a încetat ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva pârâtei, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, situația ce nu poate fi circumscrisă dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum susține recurenta. Încetarea acțiunii civile nu echivalează cu rămânerea cererii fără obiect, astfel încât ipoteza de la art. 45 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 nu poate fi extinsă în cauza de față. Măsura încetării acțiunii civile în fața instanței de drept comun se justifică prin aceea că drepturile de creanță pretinse urmează a fi analizate și valorificate în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor, astfel cum prevede explicit art. 75 din Legea nr. 85/2014, ceea ce înseamnă că acțiunea civilă dedusă judecății urmează a fi rezolvată în cadrul procedurii speciale, sub controlul judecătorului-sindic, neputându-se reține rămânerea acesteia fără obiect. Totodată, în mod corect s-a reținut că niciunul dintre cazurile enumerate la art. 45 alin. (1) lit. a)-j) din O.U.G. nr. 80/2013 nu prevede restituirea taxei judiciare de timbru, în cazul în care acțiunea a încetat ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva pârâtului, iar cazurile indicate sunt limitativ prevăzute de lege, interpretarea lor neputând fi extinsă prin analogie. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 99/2024 din 2 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția a II-a civilă, ca nefondat.