ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 414/2024

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 18.05.2018, pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu B. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 952.169,27 RON, reprezentând debit restant, a penalităților de întârziere în cuantum de 37.497,25 RON, calculate până la data de 01.05.2018, și în continuare până la data achitării efective a debitului, precum și a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270, art. 1272, art. 1170, art. 1164, art. 1516 și art. 1530 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 4/2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, de către Tribunalul Sibiu, a fost respinsă excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă și a fost admisă în parte acțiunea formulată de A. S.R.L., pârâta B. S.A. fiind obligată să plătească reclamantei echivalentul în RON la cursul BNR a sumei de 169.050,54 euro, cu titlu de debit restant, precum și penalități de întârziere contractuale aferente, începând cu data de 18.05.2018 și în continuare până la data achitării efective a debitului. Totodată, s-a constatat achitat onorariul în cuantum de 25.000 RON către expertul C. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 29.732 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel A. S.R.L. și B. S.A.

Prin decizia nr. 224 din 29 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de B. S.A. împotriva sentinței nr. 4/2022 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A fost schimbată în parte sentința atacată, în sensul că a fost înlăturată obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate. A fost respins apelul declarat de A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe. A fost obligată A. S.R.L. la suma de 3.346 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs A. S.R.L. și B. S.A.

Motivele invocate de A. S.R.L. sunt, în esență, următoarele:

Prin cererea de recurs, autoarea căii de atac a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 224/29.06.2022 și trimiterea cauzei spre o nouă judecată către instanța de apel cu privire la soluția de admitere a apelului declarat de pârâta B. S.A. și de schimbare în parte a sentinței atacate, precum și cu privire la soluția de respingere a apelului declarat de A. S.R.L.

Prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă susține că decizia recurată este nelegală, deoarece pe de-o parte, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază anumite concluzii ale instanței de apel, iar pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii. În acest sens, recurenta arată că deși instanța de apel a reținut că din probatoriul administrat în cauză rezultă că societatea reclamantă a a executat toate lucrările din situațiile de lucrări nr. x și 7, a constatat în mod contradictoriu că suma de 4.435,07 euro, reprezentând valoarea lucrărilor de remediere și suma de 4.548 euro, reprezentând ore de regie pentru lucrările de reparații de fațadă, nu ar fi datorate de către recurenta-pârâtă. Or, arată recurenta-reclamantă, ambele sume sunt incluse în cele două situații de lucrări în temeiul cărora au fost emise facturile, iar valoarea acestora a fost solicitată de la recurenta-pârâtă.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că în ceea ce privește concluzia instanței de apel prin care s-a reținut că nu ar fi datorate de către societatea pârâtă cele două sume de bani menționate anterior, lipsesc motivele pentru care s-a apreciat că soluția instanței de fond ar fi corectă sub acest aspect. În continuare, recurenta-reclamantă expune situația de fapt cu privire la raportul contractual dintre părți și făcând referire la probele administrate în cauză, respectiv, rapoarte de expertiză, suplimentele la acestea și înscrisuri, conchide că instanța de apel în mod greșit a preluat argumentele primei instanțe și a respins apelul cu privire la cele două sume de bani.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă susține că decizia instanței de apel, cu privire la admiterea apelului societății B. S.A. și înlăturarea obligației de a plăti penalitățile de întârziere, este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1556 C. civ., privind excepția de neexecutare și art. 1350 C. civ., privind răspunderea contractuală. Astfel, recurenta-reclamantă susține că pentru a putea invoca excepția de neexecutare a contractului, trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiții, or, instanța de apel nu a analizat niciuna dintre aceste condiții legale. De asemenea, autoarea recursului expune aceste condiții și argumentează de ce niciuna dintre acestea nu este îndeplinită în cauză, făcând referire la situația de fapt și la probele administrate în cauză. Recurenta-reclamantă concluzionează că refuzul recurentei-pârâte de a plăti costul lucrărilor contravine exigențelor bunei-credințe și că excepția de neexecutare nu este fondată, aspect rezultat inclusiv din faptul că societatea pârâtă a recunoscut executarea lucrărilor încă dinainte de demararea litigiului.

Totodată, recurenta susține că decizia instanței de apel este nelegală deoarece au fost greșit aplicate prevederile art. 1350 alin. (1) C. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta- pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Motivele invocate de B. S.A. sunt, în esență, următoarele:

Prin cererea de recurs, autoarea căii de atac a solicitat casarea în parte a deciziei recurate cu privire la menținerea obligațiilor de plată reținute în sarcina subscrisei de către instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de apel cu privire la aspectele recurate.

Prin memoriul de recurs, recurenta susține în esență că instanța de apel în mod greșit a reținut în sarcina acesteia obligația de a achita suma de 66.700,54 euro, reprezentând lucrări suplimentare.

În opinia recurentei, soluția instanței de apel în ceea ce privește suma de 66.700,54 euro încalcă principiul reglementat de dispozițiile art. 1270 C. civ.. Potrivit recurentei, suma rămasă în litigiu este de 90.325 euro, sumă ce reprezintă conform rapoartelor de expertiză și suplimentelor aferente depuse în cadrul dosarului de fond, lucrări suplimentare. În continuare, recurenta expune pe larg situația de fapt și critică hotărârea pronunțată în apel din perspectiva aprecierii mijloacelor de probă.

În drept, recursul a fost încadrat de către recurentă pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererilor de recurs și a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 06 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis excepția nulității recursului declarat de recurenta - pârâtă B. S.A., a respins excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., fixând termen în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte reține că susținerile prin care se critică aplicarea greșită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucat autoarea căii de nu arată în concret normele de drept material aplicate greșit de către instanța de apel.

Totodată, instanța supremă reține că deși recurenta-pârâtă menționează dispozițiile art. 1270 C. civ., referitoare la forța obligatorie a contractului, acestea vizează aspecte de netemeinicie, recurenta urmărind o nouă evaluare a situației de fapt în raport de probele administrate în cauză, ceea ce excedează motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte reține că nu pot forma obiectul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenta-pârâtă cu privire cuantumul sumei de bani datorate, astfel cum au fost constatate prin rapoartele de expertiză efectuate în prezentul litigiu.

Totodată, Înalta Curte reține că susținerile ce vizează nelegalitatea hotărârii din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicate în cererea de recurs, sunt invocate formal.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 224/2022 din 29 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II - a civilă.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că obligația de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, corelativ cu obligația instanței ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat, în esență, că decizia recurată, pe de o parte, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția instanței de apel prin care s-a reținut că nu ar fi datorate de către societatea pârâtă suma de 4.435,07 euro și suma de 4.548 euro, iar pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii.

Aceste critici nu pot fi primite.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a analizat criticile formulate prin ambele apeluri declarate și a expus considerentele în susținerea soluției pronunțate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că la filele x din hotărârea recurată se regăsesc motivele care fundamentează concluzia instanței de apel prin care a reținut că cele două sume de bani, respectiv suma de 4.435,07 euro și suma de 4.548 euro nu sunt datorate de către recurenta-pârâtă.

Așa fiind, se constată că instanța de apel a argumentat în mod clar și concis de ce soluția instanței de fond cu privire la cele două sume de bani a fost corectă, raportându-se la probatoriul adiministrat în cauză, sens în care, Înalta Curte va înlătura aceste critici.

Se reține că judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părților, iar întinderea obligației de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura și circumstanțele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Totodată, Înalta Curte constată neîntemeiate susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora decizia recurată este contradictorie. Instanța de apel a argumentat în mod clar și concis că din probele administrate în cauză rezultă că lucrările facturate de către A. S.R.L. pe numele societății B. S.A., cu facturile fiscale nr. x/31.10.2017 și nr. y/29.12.2017, proporțional cotei stabilite prin contractul de asociere, aferente situațiilor de lucrări nr. x și 7, au fost executate de către recurenta-reclamantă. De asemenea, în ceea ce privește acordarea sumei de 4.435,07 euro, aferentă unor lucrări de remediere, precum și a sumei de 4.548 euro, aferentă unor lucrări executate în regie proprie, instanța de apel a expus în mod clar considerentele prin care a reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă că cele 2 sume de bani sunt datorate de către recurenta-pârâtă.

Așadar, Înalta Curte reține că acest motiv de casare este nefondat, instanța de apel argumentând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocând și aplicând în cauza dedusă judecății textele de lege și actele normative care au stat la baza adoptării soluției sale, totodată prezentând raționamentul-logico juridic prin care a admis apelul recurentei-reclamante.

În ceea ce privește criticile prin care se suține că aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1556 C. civ., privind excepția de neexecutare și art. 1350 C. civ., privind răspunderea contractuală, instanța supremă reține că nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs.

Afirmațiile prin care recurenta-reclamantă invocă neîndeplinirea condițiilor privind excepția de neexecutare și încălcarea dispozițiilor privind răspunderea contractuală, criticând refuzul recurentei-pârâte de a plăti costul lucrărilor, cu trimiterea pe care o face la înscrisurile din dosar (situații de lucrări, facturi, răspuns la obiecțiuni, supliment la raport de expertiză) aduc în discuție aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Instanța supremă reține că nu se poate proceda la o devoluare a fondului cauzei și la o reevaluare a probatoriului administrat de instanța devolutivă pentru a se stabili o altă situație de fapt cu privire la cauzele și împrejurările în care a intervenit încălcarea obligației contractuale.

Având în vedere rigorile legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că în această etapă procesuală, nici criticile recurentei prin care susține că instanța de apel nu a procedat la o analiză a condițiilor în care se poate invoca excepția de neexecutare prin raportare la probatoriul administrat și starea de fapt reținută, nu pot forma suportul unei analize, deoarece aspectele pe care le invocă recurenta reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanța de recurs nu se poate pronunța.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt. Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 224/2022 din 29 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II - a civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta - pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 224/2022 din 29 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II - a civilă.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 224/2022 din 29 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II - a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2024.