Decizia nr. 23/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 3597/2018 a Tribunalului București

Pretenția dedusă judecății. Prin cererea înregistrată la 12 iulie 2018, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară a chemat în judecată pe pârâta S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 14.810.497,19 RON, reprezentând contravaloare compensație necuvenită pentru nerealizarea indicatorilor tren-km și neîncadrarea în ponderile de 85% pentru trenurile InterReggio, actualizată cu indicele de inflație, la care se adaugă penalități, calculate începând cu 01.02.2018 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. În drept, au fost invocate prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) (ii) și alin. (4) din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 484/2017, art. 6 alin. (1) lit. c), alin. (3), (4) și 5 din H.G. nr. 231/2016 și Ordinul Ministrului Finanțelor Publice și Ministrului Transporturilor nr. 65/1712/2016.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 3597 din 28 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel. Împotriva acestei sentințe civile, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 286 din 18 mai 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.415.335,99 RON, ce va fi actualizată cu indicele de inflație și suma de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul formulat în cauză. Împotriva acestei decizii, pârâta S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Decizia pronunțată în recurs. Prin decizia civilă nr. 1843 din 23 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație si Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Hotărârea pronunțată în apel, în al doilea ciclu procesual. În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018 Prin decizia civilă nr. 724 din 9 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul.

Recursul formulat în cauză, în al doilea ciclu procesual. Împotriva acestei decizii, reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Decizia pronunțată în recurs, în al doilea ciclu procesual. Prin decizia civilă nr. 1142/10.05.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre o nouă judecată a apelului.

Hotărârea pronunțată în apel, în al treilea ciclu procesual. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018 Prin decizia civilă nr. 1559 din 26 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Recursul formulat în cauză. Împotriva acestei decizii, reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară a declarat recurs. Recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Reformă Feroviară a invocat incidența motivelor de recurs reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6); când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8). După un scurt istoric al cauzei și o succintă prezentare a situației de fapt, în argumentarea recursului, se susține, în esență, că hotărârea recurată nu este motivată cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece instanța de apel a omis să aibă în vedere dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a analizat și nu a motivat în niciun fel motivul neaprobării notelor de modificare, reținând doar că acesta este abuziv. În opinia sa, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze susținerile reclamantei legate de motivele refuzului aprobării modificărilor, respectiv faptul că volumul de transport feroviar public de călători pe care operatorii de transport feroviar de călători îl puteau executa în cadrul pachetului minim social pentru anul 2017 era deja aprobat prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 483/2017, la data formulării solicitărilor de modificare de rute de către intimata-pârâtă, volumul de transport era deja aprobat. Prin raportare la art. 6 par.l din Convenția C.E.D.O., apreciază că atâta timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. Conchizând, apreciază că prin hotărârea recurată nu s-a realizat o aplicare temeinic motivată a dispozițiilor legale și contractuale incidente, iar aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut, în esență, că instanța de apel a interpretat eronat prevederile Anexei 5 la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 484/2017 și ale art. 6 alin. (2) din Anexa 1 la H.G. nr. 231/2016, pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători. Contrar interpretării oferite de instanța de apel dispozițiilor legale vizate de Anexa 5 la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 484/2017 și art. 6 alin. (2) din Anexa 1 la H.G. nr. 231/2016, acestea prevăd simpla posibilitate a autorității concedente de a decide în sensul modificării rutelor. Ca atare, subliniază recurenta, în mod nelegal, potrivit raționamentului instanței de apel, pârâtei i-ar fi recunoscut dreptul de a modifica unilateral rutele. În mod nelegal, instanța de apel a reținut că, "în lipsa oricărei motivări" refuzul de aprobare a modificărilor de rute este abuziv, neobservându-se că volumul de transport feroviar public de călători, pe care operatorii de transport feroviar de călători îl puteau executa în cadrul pachetului minim social pentru anul 2017, era deja aprobat prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 483/2017 pentru aprobarea volumului de transport feroviar public de călători pe care operatorii de transport feroviar de călători îl pot executa în cadrul pachetului minim social pentru care aceștia primesc compensații de la bugetul de stat în anul 2017. A apreciat că aplicarea eronată a acestor dispoziții legale ale Anexei 5 la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 484/2017 și respectiv de art. 6 alin. (2) din Anexa 1 la H.G. nr. 231/2016 este evidențiată de faptul că acestea nu prevăd obligativitatea acceptării de către recurentă a motivelor indicate în notele supuse spre aprobare. În opinia recurentei, în mod nelegal, instanța de apel nu a înțeles să facă aplicarea prevederilor art. 6 alin. (1) din contract, referitoare la anexa ce cuprinde lista trenurilor și a rutelor, parte din contractul părților, ce constituie prestația contractuală a intimatei. De asemenea, nu a avut în vedere art. 14 alin. (2) din contract, potrivit căruia "modificările pot fi operate doar cu acordul ambelor părți" și nu a aplicat art. 1270 C. civ. Or, în condițiile în care contractul s-a încheiat prin acordul ambelor părți, în considerarea rutelor indicate, tot astfel modificările acestor rute puteau fi realizate doar prin întrunirea aceluiași acord. Prin urmare, conchide recurenta, instanța de apel a reținut, cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (2) C. proc. civ., că intimata-pârâtă ar putea modifica unilateral rutele, determinând astfel, de o manieră nelegală, caracterul pretins arbitrar al refuzului Ministerului Transporturilor de a aproba modificarea rutelor. Nu în ultimul rând, a apreciat că, urmare a validării raționamentului instanței de apel, s-ar ajunge la concluzia că intimata-pârâtă ar avea puterea de a stabili de la sine putere îndeplinirea obligațiilor de transport aferente perceperii compensației, însă ceea ce omite instanța de apel să analizeze este faptul că aceste compensații se acordă din bugetul de stat în condiții strict și limitativ stabilite prin acte normative, pentru îndeplinirea unor nevoi sociale și prin evaluarea fiecărei rute de circulație în parte. Aprecierea îndeplinirii obligațiilor de către operatorul de transport feroviar de călători nu se realizează strict cantitativ, iar intimata-pârâtă nu poate să fie compensată pentru depășirea valorilor impuse. Indicatorii tren-Km și călători-Km, în evaluarea îndeplinirii lor, se apreciază pe rute de circulație, ceea ce înseamnă că excesul produs pe o rută nu suplinește lipsurile de pe altă rută. Este un factor esențial, pe care instanța de apel nu 1-a analizat și, pe cale de consecință, intimata-pârâtă nu avea dreptul de a modifica unilateral rutele, neavând puterea de a stabili de la sine putere îndeplinirea obligațiilor de transport aferente perceperii compensației. A solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 21.03.2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Procedura de filtru Prin raportul întocmit la data de 09 octombrie 2024, s-a concluzionat că hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul este declarat în termen legal, iar criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Raportul a fost comunicat părților la data de 16.10.2024, fiind formulat punct de vedere de către intimata-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. Recursul a fost admis în principiu prin încheierea din data de 26.11.2024, fiind respinsă totodată excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, și fiind stabilit termen de judecată la data de 14 ianuarie 2025. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă Autoritatea pentru Reformă Feroviară este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în contradictoriu cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., fiind menținută soluția dispusă de prima instanță în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 14.810.497,19 RON reprezentând contravaloare compensație necuvenită pentru nerealizarea indicatorilor tren-km și neîncadrarea în ponderile de 85% pentru trenurile InterReggio, actualizată cu indicele de inflație, la care se adaugă penalități, calculate începând cu 01.02.2018 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Prioritar, instanța de apel a subliniat că, în prezentul dosar, raportat la soluțiile pronunțate anterior și limitele deciziei de casare, în conformitate cu art. 501 alin. (1) C. proc. civ., rejudecarea se impune doar din perspectiva capătului de cerere având ca obiect suma de 5.415.335,99 RON, actualizată cu rata inflației, reprezentând pretenții formulate de reclamantă, rezultate din neîndeplinirea indicatorului tren-km, conform calculului anexei la adresa nr. x În esență, instanța de apel a apreciat că nu poate fi angajată răspunderea civilă contractuală a intimatei-pârâte, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile care reies din art. 1350 C. civ., neputând fi reținută neîndeplinirea de către intimata pârâtă a vreunei obligații contractuale, atât timp cât aceasta a acționat cu bună-credință și a solicitat în mod justificat modificarea rutelor de transport, conform procedurii prevăzute de lege și de contract. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta reclamantă Autoritatea pentru Reformă Feroviară, invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual și a unor dispoziții de drept material, urmărind să obțină casarea hotărârii atacate și constatarea temeiniciei pretențiilor deduse judecății. Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate. Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Primul motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În concret, recurenta reclamantă a susținut că hotărârea nu este motivată cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., deoarece instanța de apel a omis să aibă în vedere dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a analizat și nu a motivat în niciun fel motivul neaprobării notelor de modificare, reținând doar că acesta este abuziv. De asemenea, recurenta a susținut faptul că soluția exprimată prin dispozitiv este nesusținută și pur formală, din moment ce, în considerente, instanța nu a analizat probele care au fost administrate, nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză și nu a evocat normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, invocând, în acest sens, prevederile art. 6 par. 1 din Convenția C.E.D.O. Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că instanța de apel a argumentat, pe larg, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., motivul pentru care a apreciat ca fiind abuzivă neaprobarea notelor de modificare, prezentând dispozițiile legale și contractuale aplicabile, măsurile întreprinse de intimata pârâtă, prin solicitările motivate înaintate cu adresele emise la 21.12.2017, 09.01.2018, 21.01.2018 și 25.01.2018, Ministerul Transporturilor, prin intermediul apelantei reclamante, înaintând un răspuns negativ, complet nemotivat și nejustificat. De asemenea, instanța de apel a reținut, în motivarea soluției oferite, și dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1142/10.05.2023, pronunțată în recurs în al doilea ciclu procesual, în sensul că dreptul Ministerului Transporturilor de a nu aproba notele de modificare nu este unul potestativ, respectiv că nu poate fi avută în vedere prezumția de legalitate și veridicitate a notelor de modificare, dedusă din necontestarea lor în fața instanței de contencios administrativ. Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este motivată corespunzător; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat și, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b), C. proc. civ., evocat de recurenta reclamantă, arată probele verificate, modalitatea interpretării lor și conturează concluziile instanței devolutive. Instanța de apel a valorificat probele administrate în cauză, dându-le semnificație în planul stării de fapt; dincolo de aceste verificări, evaluarea lor în contextul general al examinării probelor este atributul instanței de fond, necenzurabil din perspectiva legalității, reținându-se că aprecierea probelor în ansamblu este lăsată în marja de apreciere a instanței de fond. Obligația instanței de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale a fost respectată. În egală măsură, instanța a ținut seama de toate circumstanțele cauzei și a asigurat respectarea cumulată a principiilor procesului civil, echității și bunei-credințe. Recurenta-reclamantă arată că soluția exprimată prin dispozitiv este nesusținută și pur formală, din moment ce, în considerente, instanța nu a analizat probele care au fost administrate, nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză și nu a evocat normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, însă, examenul hotărârii recurate permite instanței supreme observația că instanța de apel a lămurit deplin starea de fapt și a soluționat procesul cu respectarea rolului său activ, în funcția concretă de realizare a justiției. Astfel, în mod decisiv, instanța de apel a stabilit că, pe baza situației de fapt pe care a analizat-o, din perspectiva întrunirii condițiilor răspunderii civile contractuale, nu sunt îndeplinite condițiile art. 1350 C. civ., neputând fi reținută existența vreunei culpe contractuale a intimatei pârâte, care a acționat cu bună-credință, conform procedurii prevăzute de lege și de contract. În plus, instanța supremă nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă argumentelor esențiale ale părților, dar în măsura în care se aplică, această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei, astfel cum s-a statuat și prin hotărârea Hiro Balani împotriva Spaniei, pronunțată la data de 09 decembrie 1994, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Aplicând cele stabilite de Curtea de la Luxembourg în prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță de control judiciar a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care legea a fost aplicată în cauză, primul motiv de casare invocat fiind, astfel, nefondat. În ceea ce privește criticile încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acestea nu pot fi primite. Astfel, textul legal indicat are în vedere situațiile în care instanța recurge la dispozițiile legale ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, însă fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. În esență, recurenta reclamantă a invocat pretinsa încălcare de către instanța de apel a prevederilor Anexei 5 la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 484/2017 și art. 6 alin. (2) din Anexa 1 la H.G. nr. 231/2016 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători. De asemenea, recurenta a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere art. 14 alin. (2) din contract și nu a aplicat prevederile art. 1270 C. civ. În speță, Înalta Curte constată că se invocă greșita interpretare și aplicare a unor clauze contractuale, respectiv a Anexei 5 la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 484/2017 și art. 6 alin. (2) din Anexa 1 la H.G. nr. 231/2016 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători, precum și art. 14 alin. (2) din contract, însă acestea reprezintă susțineri formale, fără a se reliefa o încălcare sau greșită aplicare a unor dispoziții legale de drept material. Aceste critici nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a deciziei recurate, ci tind la o reinterpretare a clauzelor contractuale care reglementează raporturile juridice derulate între părți, excedând cazului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. În plus, ținând seama de îndrumările oferite de instanța de recurs prin decizia de casare pronunțată în al doilea ciclu procesual, în respectarea art. 501 C. proc. civ., în mod just a reținut instanța de apel că Ministerul Transporturilor nu are un drept potestativ cu privire la aprobarea notelor de modificare a rutelor, astfel încât refuzul emis trebuie să fie unul motivat, justificat, iar nu unul arbitrar. Prin urmare, s-a realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor cuprinse în actele normative menționate, în deplin acord cu considerentele deciziei nr. 1142 din 10 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018. Totodată, invocarea neaplicării prevederilor art. 1270 C. civ. reprezintă susțineri formale, ce nu sunt de natură a determina temeinicia motivului de casare analizat, nefiind invocate critici de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de apel. În realitate, argumentele expuse sunt de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, recurenta urmărind să obțină o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reține caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurenta reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reține vreo încălcare sau greșită interpretare și aplicare a unor dispoziții legale de drept material. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă Autoritatea pentru Reformă Feroviară împotriva deciziei civile nr. 1559/A/2023 din 26 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.