ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1843/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3597 din 28.11.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ având ca obiect plata de către pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. a creanței în cuantum de 14.810.497,19 RON, actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei lunare pană la data plății efective, la care se adaugă penalitățile datorate pentru întârzierea în plată aferentă începând cu data de 18 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Prin decizia civilă 286 din 18 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantă, s-a dispus schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, obligării pârâtei la plata sumei de 5.415.335,99 RON, ce va fi actualizată cu indicele de inflație, și a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii întrucât, deși instanța de apel a reținut restituirea către apelantă a sumei de 1.070.319,39 RON, nu a ținut cont de aceasta atunci când a obligat-o la plata integrală a sumei de 5.415.335,99 RON, reprezentnd al doilea capăt de cerere din acțiunea reclamantei.

În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 ali. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor legale și convenționale care guvernau raportul juridic dintre părți, care impuneau ambelor părți obligația de a asigura pachetul minim social, modificarea acestuia nefiind supusă principiului disponibilității. Astfel, atunci când cerința pieții sau lucrările de infrastructură feroviară o impuneau, operatorul feroviar avea obligația de a întocmi Nota prevăzută de Anexa 5 la Metodologia de calcul, anexă la OMT nr. 484/2017, constatând că propunerea de modificare a pachetului minim se circumscrie uneia din cele două condiții și se încadrează în volumul anual aprobat, iar autoritatea publică responsabilă avea obligația de a aproba modificarea solicitată, refuzul nejustificat fiindu-i pe deplin opozabil.

În ceea ce privește argumentele instanței de apel potrivit cărora contractul dintre părți nu cuprinde clauze referitoare la aprobarea necondiționată a acestor note de modificare și că, în consecință, s-ar fi impus acordul ambelor părți pentru modificarea rutelor avute în vedere în contractul inițial, recurenta a susținut că toate clauzele contractului au fost stabilite printr-un act normativ (Anexa 1 la H.G. nr. 231/2016), părțile neavând libertatea de a le negocia, iar acesta avea natura unui veritabil contract de adeziune.

Recurenta - pârâtă a criticat totodată reținerea naturii contractului ca fiind administrativ, precum și faptul că, și în aceste condiții, instanța de apel ar fi fost ținută de principiul priorității interesului public, care impunea în primul rând autorității reclamante asigurarea funcționării serviciului public prin realizarea pachetului minim de servicii materializată și prin aprobarea notelor de modificare a rutelor atunci când anumite condiții sunt îndeplinite.

La 16 octombrie 2020, intimata-reclamantă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei atacate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., comunicat părților la data de 8 februarie 2021, recurenta depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 20 mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată fondat recursul pentru urmatoarele considerente:

Recursul de față privește doar soluția asupra capetelor de cerere având ca obiect plata sumei de 5.415.335,99 RON, actualizată cu rata inflației, sub aspectul pretențiilor în sumă de 10.465.480,58 RON și accesoriilor aferente, soluția instanțelor de fond rămnnd definitivă prin nerecurare.

Între pârâtă și Ministerul Transporturilor s-a încheiat Contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019, conform H.G. nr. 231/2016, care a fost modificat și completat prin actul adițional nr. x/10.05.2017 (aprobat prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 516/2017), prin actul adițional nr. x/28.11.2017 (aprobat prin Decizia nr. 164/28.11.2017 a Autorității pentru Reformă Feroviară) și actul adițional nr. x/14.12.2017 (aprobat prin Decizia nr. 175/15.12.2017 a Autorității pentru Reformă Feroviară).

Restituirea sumei de 5.415.335,99 RON a fost solicitată ca urmare a neîndeplinirii indicatorului tren/km, astfel cum rezultă din calculul anexei la adresa nr. x Conform susținerilor necontestate ale pârâtei, diferența se datorează modificărilor de rute, neaprobate de reclamantă.

În legătură cu aceasta, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 6 alin. (1) din contract, anexa ce cuprinde lista trenurilor și rutelor face parte din contractul părților, constituind prestația intimatei în acest contract. Modificarea acesteia presupunea implicit modificarea obiectului contractului, ce nu se putea realiza decât cu acordul ambelor părți. Instanța de apel a constatat că, deși contractul în litigiu și actele normative care îl completează, astfel cum au fost invocate de părți, permiteau aprobarea notelor de modificare a rutelor, acestea nu obligau reclamanta la această conduită, iar, cât timp nu conțin reglementări în ce privește condițiile de aprobare a acestor note, este de presupus că reclamanta avea deplină libertate de decizie în aprobarea acestor note în mod necondiționat.

În aceste condiții, contrar celor reținute de prima instanță, instanța de apel a constatat culpa pârâtei pentru nerealizarea indicatorilor tren/km corespunzător celor 297.000 unități constatate, în conformitate cu rutele stabilite contractual. În ciuda susținerilor repetetate din partea pârâtei, niciuna dintre instanțele de fond nu a verificat însă în concret modificările de rute solicitate de pârâtă prin nota adresată reclamantei, caracterul justificat al acestora din perspectiva și în limitele condițiilor contractuale și legale evocate, rezumându-se la a recunoaște sau nu posibilitatea unui refuz nemotivat din partea acesteia din urmă. Mai mult, instanța de apel a susținut că aceste apărări depășesc obiectul dedus judecății, urmărind constatarea caracterului nejustificat al unor manifestări de voință din partea autorității publice contractante în sensul suplinirii acordului acesteia pentru modificarea contractului.

Față de cele enunțate de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că apărările pârâtei aveau relevanță în prezenta cauză și nu conduceau la modificarea cadrului procesual dedus judecății, tinzând la a demostra, în esență, absența unei încălcări a contractului din perspectiva pârghiilor oferite de acesta și de normele incidente pentru modificarea listei trenurilor incluse în pachetul social minim în scopul adaptării la cerințele concrete de piață ale serviciului public social de transport feroviar, cu repectarea condițiilor impuse și fără depășirea volumului total tren-km.

Se impunea în consecință, analiza temeiniciei acestor apărări, inclusiv cu prealabila suplimentare a probatoriului dacă înscrisurile depuse la dosar nu erau suficiente pentru lămurirea situației de fapt asupra căreia intanța de apel era ținută să se aplece. În absența acestei analize, instanța de recurs constată că nu s-a realizat o aplicare corectă și temeinic motivată a dispozițiilor contractuale și legale asumate sau obligatorii ambelor părți.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul fondat al recursului și îl va admite în temeiul art. 496-497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 Cos procedură civilă, urmând a casa decizia atacată și a trimite cauza spre rejudecarea în fond a apelului pentru analizarea aspectelor anterior evidențiate și a celor privind întinderea efectivă a sumelor ce ar putea fi pretinse, inclusiv din perspectiva argumentelor invocate în cadrul celuilalt motiv de recurs, a cărui analiză devine inutilă în acest stadiu procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. împotriva deciziei civile nr. 286 din 18 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2021.